Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal

DECIZIA NR. 83 A

Ședința publică din 22 ianuarie 2016

Președinte – R_____ M______

Judecător – U________ M______

Grefier – A____ E____

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul C________ Județean B_______, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri B_______ – ____________________, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul petent A__________ A________ din Piatra N____, ___________________, __________________________________, împotriva sentinței civile nr. 1955/20.02.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat Apartaschivei A___ - pentru apelanta Direcția Județeană de Drumuri și Poduri B_______, lipsind intimatul petent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, Tribunalul verificându-și, din oficiu competența, se declară competent din punct de vedere general, material și teritorial, în soluționarea cauzei.

Avocat Apartaschivei A___ depune la dosar împuternicire.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelului și acordă părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat Apartaschivei A___ solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de contravenție.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile asupra apelului.

T R I B U N A L U L

Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1955/20.02.2015, Judecătoria B_______ a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul A__________ A________, în contradictoriu cu intimata Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______, nr. 0585, din data de 02.09.2014 întocmit de intimată, în sensul că a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 15.000 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

A atras atenția petentului asupra pericolului social al faptelor, cu recomandarea ca în viitor să respecte dispozițiile legale.

A menținut în rest procesul-verbal atacat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent, referitor la lipsa competenței materiale a agentului constatator din cadrul DJDP B_______, în constatarea și sancționarea contravenției prevăzute de art. 61, lit. o din O.G. 43/1997, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiat, întrucât, în cauză, contravenția a fost constatată pe DJ 208, drum județean aflat în administrarea Consiliului Județean, prin DJDP B_______.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că, fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______, nr. 0585, din data de 02.09.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 61, alin. 1, lit. o din O.G. 43/1997.

În speță, s-a constatat că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată petentului, în cuantum de xxxxx de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentului.

Referitor la procesul-verbal, instanța de fond a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În speță, petentul a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, precum și înscrisurile anexate, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că petentul i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu s-a probat o realitate contrară celei menționate în procesul-verbal contestat.

Așadar, din tot ansamblul materialului probator, reiese că, în data de 02.09.2014, petentul, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând societății __________________________, pe DJ 208, în localitatea Vorona a refuzat cântărirea acestuia, la solicitarea agentului constatator.

De altfel, instanța de fond a reținut că, atât prin plângerea formulată, cât și în fața instanței petentul a recunoscut situația de fapt reținută în actul constatator, susținând doar că a refuzat cântărirea întrucât, nu era respectată procedura de efectuare a acesteia, respectiv nu exista un loc special amenajat, care să respecte condițiile impuse de NML 001-05 și NML 059-05, respectiv cele de planeitate, clasă, mediu mecanic, temperatură și altele. Instanța de fond a apreciat că această apărare a petentului este neîntemeiată, motivele invocate neregăsindu-se printre cele limitativ enumerate de art. 11 din O.G. nr.2/2001 și nu pot conduce, astfel, la înlăturarea caracterului contravențional al faptei, acesta având obligația de a supune autoturismul cântăririi și abia apoi, în eventualitatea sancționării acestuia, să invoce aceste apărări.

Mai mult decât atât, a reținut instanța de fond că, potrivit dispozitiilor art. 48 alin. 3 ale Ordinului nr. 356/2010 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea si desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu mase și/sau dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor: „În situatiile în care instalațiile de cântarire prevăzute la alin. 1 nu functioneaza, nu pot fi utilizate datorită caracteristicilor vehiculului cu depășiri, în lipsa acestora sau în cazul în care amplasamentul de control nu permite verificarea prin cântărire: a) masa totală a vehiculelor se stabilește din documentele aflate la bordul acestuia respectiv: C.M.R., carnet TIR, factura, certificat de înmatriculare etc., fara aplicarea tolerantelor; b) masele pe axe se stabilesc în baza declarației pe propria răspundere a operatorului de transport”. Prin urmare, în măsura în care instalația de cântarire funcționa, singura modalitatea legala în vedere aflarii greutatii mărfii transportate era cântarirea efectiva cu folosirea instalatiei de cântarire, predarea organului de control, de către petent a avizului de însoțire a mărfii, în care se stipula expres cantitatea transportată nefiind suficientă, stabilirea greutatii transportului din documente nefiind în niciun caz o procedura prealabila și obligatorie, ci doar o alternativa de urmat în cazuri limitative. Astfel, instanta de fond a retinut că, în masura în care nu rezultă din niciun act aflat la dosarul cauzei imposibilitatea folosirii instalației de cântarire, nu se poate stabili faptul că agentului constatator i-ar fi revenit obligatia de a proceda la stabilirea masei transportului pe baza documentelor.

Astfel, instanța de fond a considerat că, petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de xxxxx lei aplicată petentului pentru fapta prevăzută de art. 61, alin. 1, lit. o din O.G. 43/1997, prima instanță a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prima instanță a reținut că, în speță nu s-a făcut dovada persistenței petentului într-un comportament contravențional similar și anterior sancționat, comportament care să excludă posibilitatea funcționării eficiente a principiului aplicării graduale a sancțiunilor. Mai mult, atât prin plângerea formulată, cât și în fața instanței, acesta a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că petentul a înțeles pericolul social al faptei sale, iar avertismentul, ca sancțiune contravențională principală, este suficient pentru atingerea scopului preventiv și sancționator. Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța de fond a atras atenția petentului, că avertismentul dat cuprinde, pe lângă elementul de mustrare și pe acela de atenționare cu privire la conduita ce trebuie să o adopte pentru viitor.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri B_______ a declarat apel, prin care a arătat următoarele:

Apreciază apelanta că nu exisă elemente care să justifice reindividualizarea sancțiunii aplicate, ale cărei limite au fost spre minimul prevăzut de lege. Solicită ca instanța să aibă în vedere că motivele invocate nu aduc nici un element care să justifice atitudinea de refuz a petentului sau să înlăture răspunderea sa, nu exista nici un motiv care să fi creat conducătorului auto temerea că rezultatul cântăririi ar fi putut fi unul eronat, și în orice caz acesta avea obligația de a nu se opune acestor verificări, simpla sa temere sau presupunere că această cântărire nu ar fi fost corectă nefiind o circumstanță care ar putea să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului de constatare sau să exonereze de răspundere pe contravenient. Petentul a fost sancționat pentru că a refuzat cântărirea în mod nejustificat, împrejurare în care nu poate fi reținută în opinia sa circumstanța atentuantă personală a unei bune conduite, pentru că, analizând atitudinea sa, la momentul și după sancționare, se poate concluziona că acesta nu și-a asumat consecințele faptei sale și nu a înțeles nimic din sancționarea sa, astfel încât prin înlocuirea cu avertismentul nu va fi atins nici măcar scopul preventiv al sancțiunii.

Mai mult, apelanta solicită să se aibă în vedere că nu poate fi minimalizat pericolul social al contravenției. Refuzul de a prezenta autovehiculul pentru efectuarea cântăririi crează suspiciunea că transportul nu era efectuat în condiții de legalitate, existând o depășire a greutății admise, iar prejudiciile aduse prin degradarea platformei unui drum public îi afectează pe toți, inclusiv pe cei care respectă regulile impuse de lege pentru o bună funcționare a circulației rutiere. Consideră apelanta că se impun măsuri serioase pentru respectarea acestora, iar transformarea amenzii în avertisment nu poate corecta conduita contravenientului și încurajează o atitudine antisocială și iresponsabilă din partea cetățenilor. Efectele asupra calității drumurilor noastre și desfășurării traficului sunt prezumate și corespund pericolului social apreciat în abstract, pentru remedierea consecințelor unor astfel de fapte legiuitorul prevăzând sancțiunile aplicate și limitele acestora, cea aplicată în cauză încadrându-se în aceste limite și fiind chiar minimul prevăzut de lege,

Pentru aceste motive solicită respingerea plângerii formulată, iar pe fondul cauzei să fie menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______ nr.0611./06.10.2014 ca legal și temeinic întocmit.

Intimatul petent A__________ A________ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:

Motivul de apel invocat vizează aspecte ce țin de individualizarea sancțiunii contravenționale.

Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, se constată că prima instanță a apreciat corect gradul de pericol social al faptei în raport cu împrejurările în care aceasta a fost comisă și de criteriile de individualizare a sancțiunii prev. de art. 21 (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, așa încât criticile formulate nu sunt fondate.

Asupra sancțiunii aplicabile, instanța hotărăște în raport de elementele de individualizare ale acesteia, prevăzute de art. 21 alin. 3 din ordonanță, și anume limitele prevăzute de actul normativ gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, gradului de pericol social al contravenției săvârșite trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă.

Astfel, deși petentul intimat se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, față de împrejurările concrete în care fapta s-a săvârșit, tribunalul apreciază că pericolul social al acesteia este redus.

Reține tribunalul că în cauză nu s-a făcut dovada persistenței intimatului într-un comportament contravențional (similar) și anterior sancționat, dovadă care să ateste ineficiența aplicării unei sancțiuni pur morale. Or, este știut că scopul principal al sancțiunii contravenționale este acela de a corija spiritul de responsabilitate socială al contravenientului, corijare care se impune a fi realizată în funcție de „rezistența” concretă la educare a destinatarului măsurii sancționatorii. Desigur, în condițiile în care intimatul A__________ A________ ar reitera comportamentul contravențional analizat în cauză, aplicarea unei sancțiuni mai severe s-ar impune cu necesitate.

Constatând că nu sunt date alte motive de apel din cele de ordine publică ce ar putea fi invocate și de instanță din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul C________ Județean B_______, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri B_______ împotriva sentinței civile nr. 1955/20.02.2015 a Judecătoriei B_______, pe care o va păstra ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul C________ Județean B_______, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri B_______ – ____________________, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul petent A__________ A________ din Piatra N____, ___________________, _______________. 17, județul N____, împotriva sentinței civile nr. 1955/20.02.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 22 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R_____ M______ U________ M______ A____ E____

Red. U.M/ 16.02.2016

Jud. Z____ A___ A______

Dact. A.E./Ex. 4