Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1628/2015 din 01 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXX/2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1628

Ședința publică din 1 aprilie 2015

Președinte : D____ L______ C_____

Grefier : C_____ N______

S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul B_________ P____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ împotriva procesului verbal de contravenție CP xxxxxxx/02.01.2015 al intimatei.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentului av. B____ A________ în substituirea av. R___ S_____ din Baroul A___, lipsă fiind petentul și intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Plângerea timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru judiciară în temeiul art. 19 din OG 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul a depus la dosar CD-ul solicitat de instanță la termenul anterior de judecată.

Reprezentantul petentului arată că nu dorește vizualizarea CD-ului.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. XXXXXX/14.01.2015 petentul B_________ P____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ a solicitat instanței a solicitat anularea procesului verbal de contravenție, în sensul anulării amenzii aplicate și a sancțiunii complementare cu privire la suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, în subsidiar transformarea amenzii aplicate în sancțiunea avertismentului, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii s-a arătat că prin procesul verbal antemenționat la data de 2.01.2015 a fost sancționat pentru fapta prevăzută de art. 121 al. 1 din HG 1391/1996 și sancționat de dispozițiile art. 102 al. 3 lit. e din OUG 195/2002, aplicându-i-se sancțiunea amenzii și cea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile.

Petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, întrucât potrivit art. 16 al. 1 din OG 2/2001 trebuia să cuprindă în mod obligatoriu sub sancțiunea nulității descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Agentul constatator s-a limitat la o descriere generică a faptei.

S-a mai arătat că în eventualitatea în care agentul constatator a considerat că petentul era în localitate acesta trebuia să indice și ______________________ petentul, dar acest fapt nu a fost menționat. Locul concret al săvârșirii contravenției era de o importantă notorietate întrucât maximul vitezei legale diferă în funcția de categoria de drum și dacă sectorul de drum este situat în interiorul său sau în afara unei localități. În condițiile în care agentul constatator nu a făcut nici o referire la locul concret în care petentul ar fi fost înregistrat cu viteza de 104 km/h a considerat că încadrarea juridică a presupusei fapte este netemeinică, în condițiile în care nu s-a făcut nici o referire cu privire la viteza admisă pe respectivul sector de drum.

Petentul a mai arătat că procesul verbal este nereal în situația în care fapta reținută este sumar prezentată, în termeni generici și fără a se preciza ce anume a determinat agentul constatator să califice fapta drept contravenție, astfel că încât pe de o parte contravenientul se află în imposibilitatea de a face proba contrară, iar pe de altă parte instanța de judecată nu poate realiza un control eficient și real de legalitate și temeinicie, nefiind clar care este fapta contravențională reținută și nici în ce măsură cel sancționat se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Cu privire la însemnările din procesul verbal contestat la rubrica „alte mențiuni” și anume că petentul nu a avut obiecțiuni cu privire la cele consemnate nu înseamnă că aceasta reprezintă o renunțare la dreptul de a formula contestație.

S-a mai arătat că un alt motiv de anulare a procesului verbal de contravenție îl constituie mențiunea făcută de agentul constatator în cuprinsul acestuia, conform căreia acesta „dispune suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile”.

Prin aplicarea deopotrivă prin același proces verbal de contravenție alături de sancțiunea principală atât a măsurii tehnico – administrative a reținerii permisului î vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce cât și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce se creează în mod evident un caz de incompatibilitate în raport cu prevederile art. 190 din HG 1391/2006.

În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea complemetară a avertismentului.

În drept s-au invocat prevederile art. 194 C__, OG 2/2001, OUG 195/2002, HG 1391/2006.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

La data de 5.02.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător.

De asemenea s-a arătat că procesul verbal fiind un act întocmit de agentul de poliție în exercițiul funcțiunii, se recunoaște valoarea probatorie a înscrisului care constată starea de fapt, beneficiind de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate având forță probantă, fiind întocmit în formă ad validitatem cu respectarea condițiilor de formă și fond în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Intimatul a arătat că petentul putea evita cu ușurință situația creată dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare față de lege.

S-a arătat că până la proba contrară, procesul verbal face dovada celor consemnate. S-a mai arătat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de acesta nefiind susținute de către dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal.

Intimata a arătat că din probele administrate nu se poate reține netemeinicia procesului verbal, temeinicia procesului verbal făcându-se prin constatarea directă a agentului IPJ A___ .

S-a arătat că situația de fapt reținută în procesul verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având forță probantă cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară. La data consemnată în procesul verbal pe în localitatea Nădlac a fost depistat în trafic petentul care a încălcat normele rutiere prevăzute de legislația în vigoare, acesta circulând cu viteza de 104 km/h în zona unde limita de viteză este de 50km/h.

S-a arătat că procesul verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, conținând și constatarea faptei făcută personal de agentul constatator precum și sancțiunea aplicată.

S-a arătat că procesul verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forța probantă dar face dovada situației de fapt până la proba contrară probă care trebuie făcută de petentă în raport strict de fapta reținută prin procesul verbal.

Intimata a arătat că fapta petentei a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 al. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

La data de 23.02.2015 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că apărările intimatului nu sunt întemeiate. Petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție, în sensul anulării amenzii aplicate și a sancțiunii complementare cu privire la suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, în subsidiar transformarea amenzii aplicate în sancțiunea avertismentului, precum și cheltuieli de judecată.

Examinând plângerea în limitele investirii făcute instanța reține în fapt că prin procesul verbal de contravenție ________ xxxxxxx/02.01.2015 al intimatei IPJ A___ petentul a fost sancționat contravențional .

S-a reținut în sarcina petentului încălcarea dispozițiilor art.121/1 din HG 1391/2006 .

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni.

Sub aspectul legalității, procesul verbal se constată a fi încheiat cu respectarea prevederilor legale imperative, cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel, criticile petentului referitoare la pretinsa descriere generică a faptei, a omisiunii indicării cu maximă precizie a locului săvărșirii faptei contravenționale instanța constată că este neîntemeiat invocată, descrierea faptei fiind făcută în mod corespunzător, premițînd instanței să aprecieze asupra existenței faptei contravenționale reținute și asupra pericolului social concret al acesteia.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține că în mod neîntemeiat se contestă.

Împotriva petentului au fost produse probe , respectiv fotografiile radar (fila 19 dosar ) și CD-ul depus la dosar, probe care susțin prin ele însele legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, fiind dovedit astfel că petentul a săvîrșit fapta contravențională.

Petentul a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul.

Sancțiunea avertismentului se poate aplica atunci numai cînd fapta contravențională are un grad de pericol social redus.

În speță nu se regăsește un astfel de pericol social redus de vreme ce limitarea vitezei în localității s-a realizat de către legiuitor în considerarea caracterului special al circulației din această zonă , caracter special conferit de deplasarea concomitentă a autoturismelor și a pietonilor în număr mai mare decît în afara localităților.

În consecință, apreciind că o creștere a vitezei de conducere a unui autoturism duce inevitabil la scăderea vitezei de reacție a conducătorului auto al acelui autoturism, apreciind că la o viteză mai mare de 50 km /ora în localitate, este redusă mult posibilitatea evitării unor accidente generate de pietoni neatenți, copii nesupravegheați sau animale ieșite pe carosabil (în localitățile rurale), instanța apreciază că fapta petentului nu prezintă pericol social redus ca să se preteze la discutata înlocuire.

D____ pentru care instanța apreciază că prin menținerea sancțiunilor aplicate se va atinge rolul educativ al acestora .

Concordant cu cele ce preced în temeiul art 34 din OG 2/2001 instanța va mențiune procesul verbal de contravenție în ființă ca fiind temeinic și legal , respingînd plîngerea ca fiind neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge plîngerea formulată de petentul B_________ P____ dom ales la C__. Av. S_____ R___ A___, _____________________. 9, ap. 5, CNP xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu IPJ A___ cu sediul în A___ _________________-19 jud A___ împotriva procesului verbal de contravenție CP xxxxxxx/02.01.2015 al intimatei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, prin depunerea decalarației de apel la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din data de 01.04.15.

Președinte Grefier

D____ L______ C_____ C_____ N______

Red. DLC/CN/30.04.2015/4 ex/2 ____________________________ ______________________________ ales la C__. Av. S_____ R___ A___, _____________________. 9, ________________

- IPJ A___ - A___ ____________________. 17-19, jud. A___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025