Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 415/A/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_______ R___

Judecător D___ V_______ E____

Grefier D____ D__

Pe rol fiind judecarea apelului contencios administrativ și fiscal privind pe apelantul G_____ A_____- O_____ in contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE BIHOR împotriva sentinței civile nr. 1421/2014 pronunțată de Judecătoria Marghita, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 29.05.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, 05.06.2015, când:

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1421/2014, pronunțata de Judecătoria Marghita, s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul G_____ A_____ O_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Bihor.

S-a mentinut procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 06.09.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, la data de 06.09.2014, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx întocmit de către intimat, petentul G_____ A_____ O_____ a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 540 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 147 pct. 1 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 (sancționată de art. art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.), constând în aceea că, în ziua de 06.09.2014, ora 01.30, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DC 120 în localitatea Almașu M__ fără a avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.

În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Petentul a invocat însă încălcarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 susținând că nu este indicat cu exactitate locul săvârșirii contravenției; plicul în care i-a fost comunicat procesul-verbal nu are aplicată ștampila unității din care face parte agentul constatator; procesul-verbal nu a fost semnat de un martor asistent.

Instanța a observat că neindicarea unui reper în descrierea locului faptei și nesemnarea procesului-verbal de un martor asistent nu constituie cauze de nulitate absolută, neregăsindu-se în enumerarea exhaustivă a cauzelor de nulitate absolută din articolul 17 al OG nr. 2/2001. Urmează că acestea constituie o cauză de nulitate relativă, astfel cum rezultă din Decizia nr. XXII/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale ICCJ în recurs în interesul legii. În considerentele acestei decizii instanța supremă a reținut că “situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, instanta a statuat ca se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

S-a retinut ca in speta, ne aflăm în prezența unor motive de nulitate relativă, care reclamă dovada din partea petentului a existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție. Or, din afirmațiile petentului, cât și din actele depuse la dosar, nu a rezultat că i s-ar fi produs acestuia vreo vătămare.

Instanța a constatat că locul a fost descris prin mențiunea “DC 120 în localitatea Almașu M__” și, datorită faptului că petentul nu a învederat și nu a dovedit vreo vătămare pricinuită prin neindicarea în concret a unui reper la locul săvârșirii faptei, instanța a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind suficientă descrierea făcută de agentul constatator. Pe de altă parte, conducătorul auto are obligația de a avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere în orice loc în care circulă pe drumurile publice.

În privința împrejurării că procesul-verbal nu este semnat de un martor asistent conform art. 19 din OG nr. 2/2001, instanța, analizând actul atacat, a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 referitoare la imposibilitatea depistării unui martor asistent precum și a consemnării motivelor care au condus la această imposibilitate, având în vedere ora săvârșirii și cea a constatării contravenției.

Instanța a subliniat că neaplicarea pe plicul în care se comunică procesul-verbal a unei ștampile aparținând instituției din care face parte agentul constatator nu poate atrage sub nicio formă nulitatea acestuia, întrucât cauzele de nulitate sunt prin definiție concomitente sau anterioare încheierii actului, iar nu cauze ulterioare acestuia, care țin de comunicarea actului, nicidecum de validitatea lui.

Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 a rezultat că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu privire la administrarea probelor care să susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a constatat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele române, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilată unei acuzații penale (cauza A_____ c/Romaniei, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza H______ și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să se sancționeze încălcările legislației în materia circulației rutiere, care intră în competența poliției), în măsura în care statul se încadrează în limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

În aceste condiții, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție au stat constatările proprii ale agentului intimatului care, procedând la efectuarea unui control în localitatea Almașu M__, a oprit pentru verificare autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care circula pe DC 120.

Aceste împrejurări de fapt au condus în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt care au fost constatate personal de către intimat, ceea ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005).

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

De asemenea, trebuie avute în vedere și Deciziile nr. 83/08.03.2002 și nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO.

Instanța a reținut că, potrivit art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice, nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), adică documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.

D__ fiind faptul că în cauză este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța a apreciat că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere prezumției simple menționate mai sus, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța a mai subliniat că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, aceasta nedovedind prin niciun mijloc de probă contrariul celor constatate de intimat.

În ceea ce privește susținerea că în cauză este înlăturat caracterul contravențional al faptei prin incidența cazului fortuit prev. de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a subliniat că potrivit art. 31 C.pen. (aplicabil în baza art. 47 din O.G. nr. 2/2001), nu este imputabilă fapta contravențională al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Pentru a ne afla în prezența cazului fortuit, este necesar așadar să existe o împrejurare exterioară, imprevizibilă, care se suprapune peste acțiunea sau inacțiunea făptuitorului. Imprevizibilitatea împrejurării exterioare trebuie să aibă un caracter general, obiectiv, adică atât autorul, cât și orice altă persoană să nu poată prevedea intervenția împrejurării exterioare.

În cauză însă nu există nicio împrejurare exterioară care să se suprapună peste inacțiunea făptuitorului (de a nu deține asupra sa permisul de conducere și actul de identitate), prin urmare, nefiind îndeplinită această condiție, nu putem vorbi despre existența cazului fortuit.

Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție a fost temeinic întocmit, iar situația de fapt reținută este corespunzătoare realității, petentul nedovedind contrariul celor reținute în actul constatator.

Față de importanța scopului urmărit de autoritățile statului, instanța a apreciat că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe împotriva mențiunilor procesului-verbal de contraventie cu referire la această faptă, fără ca aceasta să poată dovedi existența unei situații de fapt diferite.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată în cauză, respectiv amenda contravențională în cuantum de 540 lei, instanța a apreciat că nerespectarea regulilor privind deținerea de către conducătorul de autovehicul sau de tramvai asupra sa a actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, a atestatul profesional, precum și a celorlalte documente prevăzute de legislația în vigoare reprezintă o faptă contravențională ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale petentului.

În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unei sancțiuni mai blânde respectiv avertismentul, fiind necesară menținerea amenzii contravenționale pentru a atrage atenția petentului asupra consecințelor și gravității faptelor sale și pentru a preveni repetarea acestora pe viitor. Instanța a reținut că însuși legiuitorul, prin încadrarea sancțiunii prevăzute pentru această contravenție în clasa a III-a de sancțiuni (din patru clase aplicabile persoanelor fizice), a dorit să sublinieze gravitatea faptei și pericolul social sporit pe care îl prezintă. Pe de altă parte, instanța a constatat că petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul G_____ A_____ O_____. A solicitat admiterea apelului si anularea procesului verbal de contraventie. In subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Sustine ca potrivit art. 16 din OUG nr. 2/2001, procesul verbal este lovit de nulitate absolută intrucat nu este indicat locul săvârșirii contravenției, prin aratarea strazii din localitate si a numarului de casa in dreptul careia a fost savarsita contraventia.

Invocă cazul fortuit si menționează faptul că agentul constatator nu a aplicat sanctiunea proporțional cu gradul de pericol al faptei conform disp. art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001.