TRIBUNALUL HUNEDOARA
Ședința publică din 2.06. 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE:C____ M____- judecător
D_____ I___- judecător
B_____ L____ - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA împotriva sentinței civile nr. 4600/26.11.2013 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (judec. fond C____ A_____).
La apelul nominal făcut in ședința publica nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, raportat la actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4600/2013 a Judecătoriei D___ s-a admis plângerea petentului P_____ L_____, a fost anulat procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/31.03.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/31.03.2013 (f. 12) petentul P_____ L_____ a fost amendat cu suma de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.
În fapt, s-a reținut în sarcina acestuia că la data de 31.03.2013, ora 15,33, în localitatea Vețel, a condus auto marca F___ cu nr. de înmatriculare CM039FD cu viteza de 73 km/h.
Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, modificată.
Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acestuia nu îi este incidentă nici o cauză de nulitate absolută, prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat cu respectarea cerințelor legale din punctul de vedere al formei sale.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța a constatat că, în materia contravențiilor privind încălcarea regimului de viteză, sarcina probei revine intimatului, potrivit disp. art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și aceasta se face cu înregistrarea video efectuată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În speță, deși s-a depus înregistrarea radar (f. 14), din vizualizarea fotografiilor nu se poate stabili cu certitudine dacă autovehiculul condus de petent a fost înregistrat cu viteza indicată de agent sau un alt autovehicul, având în vedere că au fost filmate două autovehicule ale căror imagini se suprapun în fotografie.
În atare situație, instanța a apreciat că, în speță, nu există dovezi neechivoce ale contravenției reținute în sarcina petentului și există dubii în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției, sens în care va face aplicarea principiului in dubio pro reo. Intimata nu a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul.
Față de considerentele prezentate, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a admis plângerea formulată, cu consecința anulării procesului verbal de constatare a contravenției și a exonerării petentului de la executarea sancțiunilor contravenționale aplicate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen intimatul IPJ Hunedoara solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii plângerii.
În motivarea apelului s-a arătat că se vede din planșele foto săvârșirea de către petent a contravenției de depășire viteză și că procesul verbal se bucură de prezumția de veridicitate.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu în baza disp. art.479-480 C.pr.civ. se constată că apelul intimatului este fondat.
Astfel, planșele foto depuse la dosarul de fond și în faza de apel evidențiază săvârșirea de către petent a depășirii vitezei, probe care trebuie coroborate cu raportul agentului O_____ P_______ care a constatat că în localitate petentul a circulat cu viteza de 73 km/h.
Așadar instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probelor de la dosar, motiv pentru care apelul se va admite, se va schimba hotărârea atacată în temeiul disp. art.480 c.pr.civ. în sensul respingerii plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat apelul introdus de către IPJ Hunedoara împotriva sentinței civile nr.4600/2013, pronunțată de Judecătoria D___, județul Hunedoara, și în consecință:
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că respinge plângerea formulată de petentul P_____ L_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/2013 încheiat de intimat la data de 31.03.2013.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 02.06.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C____ MARIADRĂGAN I___
Grefier,
B_____ L____
CM/AA-4 ex.
14.07.2014
(judecător fond A_____ C____)