Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
628/2014 din 19 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - Apel -

- Plângere contravențională -


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 19 decembrie 2014

Instanța compusă din:

Președinte - H________ G___ - A____

Judecător - P_______ M_____ - M______

Grefier - G_____ M______

DECIZIA NR. 628 - A

Pe rol judecarea cererii de apel formulată de către apelantul - petent P______ G. M____, împotriva sentinței nr. 548, din 21 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei D______, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, având ca obiect anulare proces - verbal contravenție.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 153 și următoarele Noul Cod procedură civilă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul - petent P______ G. M____, lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, prezent la termenul de astăzi, apelantul - petent este identificat, ca fiind posesor al Cărții de identitate ________, nr. xxxxxx, eliberată de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Gura - Humorului, județul Suceava, la data de 20 iunie 2012.

Având cuvântul, apelantul - petent învederează că, dorește ca judecata în prezenta cauză să aibă loc și în contradictoriu cu Ocolul Silvic, solicitare în raport de care instanța de apel, invocă, din oficiu, excepția de inadmisibilitate, tocmai justificat de faptul că, în prezenta cale de atac nu pot fi formulate noi cereri care nu au fost arătate și la judecata în primă instanță, potrivit art. 478 alin. 1 NCPC. Astfel, cererea petentului urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă în calea de atac a apelului.

Întrebat fiind, apelantul - petent, învederează că, nu sunt de formulat alte cereri ori de adus noi acte și înscrisuri la dosar, situație în care instanța, constatând pricina în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la dezbateri.

Apelantul - petent P______ G. M____, solicită admiterea apelului potrivit motivelor formulate, în sensul casării sentinței atacate și anulării procesului - verbal de contravenție încheiat de intimatul - intimat.


T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D______, sub nr. XXXXXXXX, din data de 08 noiembrie 2013, petentul P______ M____ a solicitat instanței să dispună anularea procesului - verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx, din 01.11.2013, încheiat de Poliția comunei Văculești și restituirea materialului lemnos care i-a fost confiscat.



În motivarea plângerii, petentul a arătat că materialul lemnos a fost tăiat de pe terenul proprietatea sa, iar arborele tăiat era marcat, marcajul rămânând pe cioată.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de contravenție mai sus arătat și a solicitat proba cu martori.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului - verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse prin acesta.

Prin sentința civilă nr. 548, din data de 21 martie 2014, Judecătoria D______ a admis, în parte, plângerea, și a modificat procesul - verbal de contravenție, în sensul că a aplicat contravenientului sancțiunea avertisment, în locul amenzii.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul - verbal menționat petentul a fost sancționat cu 500 lei, amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 al. 1 lit. a din Legea 171/2010.

Că, în ziua de 16 octombrie 2013, agentul constatator l-a depistat de petentul P______ M____, care în ziua respectivă a tăiat un arbore din specia fag din pădurea proprietate privată de pe raza comunei Văculești, arbore care nu era marcat cu ciocanul de către organul silvic. Că, agentul constatator a încheiat procesul - verbal pe care petentul l-a semnat și totodată și-a recunoscut și fapta.

S-a mai reținut că, petentul, deși a semnat actul constatator fără a face obiecțiuni a arătat în plângere că de fapt arborele tăiat de el era marcat iar marcajul a rămas pe cioată.

S-a mai reținut că, susținerile petentului sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză dar și de poziția sa contradictorie în raport cu fapta: a recunoscut că a tăiat arborele dar susține că era marcat deși, atunci când i s-a imputat fapta nu a formulat obiecțiuni și a semnat actul constatator.

Că, martorii audiați, printre care și pădurarul care a marcat arborii, au arătat că de fapt s-a marcat doar un fag, iar geamănul său a rămas nemarcat.

Că petentul s-a reîntors și l-a tăiat și pe geamănul nemarcat.

Reținând că, în fapt, petentul a tăiat din pădurea proprietatea familiei doar un fag, instanța de fond a constatat că sancțiunea pecuniară de 500 lei, este prea aspră în raport cu persoana contravenientului și cu împrejurările săvârșirii contravenției, apreciindu-se că, sancțiunea cu avertisment este suficientă și, ca atare, a admis, în parte, plângerea contravențională cu menținerea în rest a măsurilor luate prin actul constatator.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, apelantul - petent P______ G. M____.

În motivare a arătat că a semnat fără obiecțiuni procesul verbal nu pentru că ar fi vinovat, ci pentru că s-a bazat pe instanța de judecată.

Că nu are nici o obligație față de Ocolul Silvic în afară de cea de a-și achita datoria pentru paza pădurii și nici față de poliție, deoarece este proprietatea lui.

Că a solicitat o rezolvare de către instanță din punctul de vedere al proprietății, și nu al marcării copacilor, care este necesară pentru ca Ocolul Silvic să poată justifica că tăierea copacului s-a făcut de către el, dar pentru copacii tăiați nemarcați ocolul silvia îi poate cere o explicație scrise pentru justificare.

Apelantul a apreciat că acțiunea ocolului silvic prin înțelegere cu poliția împotriva sa a fost făcută cu intenția de a-l determina să renunțe la o parte din copacul marcat pentru a-și crea surplusul de material pentru valorificare.






A precizat că ocolul silvic și poliția i-au produs pagube materiale și psihice și a solicitat admiterea acțiunii și obligarea lor să-i plătească aceste pagube, și anume lemnul furat în sumă de 700 lei, cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, iar pentru nerecunoașterea dreptului de proprietate și violarea acestei proprietăți a cerut daune morale în sumă de 10.000 lei.

Intimatul IPJ B_______ nu și-a exprimat punctul de vedere în cauză.

Verificând, conform art. 479 NCPC, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul reține că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele motive:

Soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, actele deduse judecății și textele legale incidente fiind interpretate corect, iar hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

În cauză, instanța de fond a reținut că apelantul-petent se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat, și a apreciat că sancțiunea principală a avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția contravenientului asupra necesității respectării dispozițiilor legale și pentru a preveni în viitor săvârșirea de fapte similare.

De altfel, implicit, prin motivele de apel prezentate, apelantul a recunoscut săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat, respectiv tăierea unui arbore nemarcat.

Asupra sancțiunii aplicabile, instanța hotărăște potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind corespondența între gradul de pericol social al contravenției și sancțiunea stabilită, în raport de elementele de individualizare ale acesteia, prevăzute de art. 21 alin. 3 din ordonanță, și anume limitele prevăzute de actul normativ, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța de fond a ținut seama de aceste elemente, și a făcut o apreciere corectă a gradului concret al pericolului social, avându-se în vedere că nu s-au identificat alte fapte contravenționale în sarcina apelantului-petent, împrejurările comiterii faptei – a tăiat un singur arbore din pădurea proprietate, precum și că scopul de prevenție generală și specială al sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea unui „Avertisment”.

Constatând că nu sunt date alte motive de apel de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va respinge apelul declarat ca nefondat.

Tribunalul nu se poate investi cu analiza celorlalte noi cereri privind daunele, formulate pentru prima oară în apel, potrivit art. 478 alin. 1 NCPC acestea fiind inadmisibile, de vreme ce prin acțiunea inițială petentul a sesizat instanța cu soluționarea plângerii contravenționale, nu și cu vreo cerere în verificarea dreptului de proprietate.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat apelantul - petent P______ G. M____, din satul și __________________________________, împotriva sentinței nr. 548, din data de 21 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei D______, județul B_______, în contradictoriu cu intimatul - intimat I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în municipiul B_______, Bulevardul M____ E_______, nr. 57, județul B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

H________ G___ - A____ P_______ M_____ - M______ G_____ M______










Red. Judec. P. M. M.

4 Exempl. / Tehnored. G. M. / P. M. M / 08.05.2015



Judec. fond Murarașu I___


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025