Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
5426/2012 din 09 noiembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

JUDECATORIA PETROSANI

JUDETUL HUNEDOARA

DOSAR NR.11.XXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 5426/2012

Ședința publică din data de 9.11.2012

Completul de judecată format din :

Președinte :M_________ C_______-V______

Grefier : M____ M____


S-a luat în dezbatere amânarea pronunțării plângerii contravenționale formulată de petenta Î____________ I__________ V____ L____ L______ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______.N.P.C nr.xxxxxxx încheiat la data de 7.12.2011 de către intimata A.N.P.C. prin Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 2 noiembrie 2012, care face parte integrantă din prezenta sentință.


J U D E C Ă T O R I A


Asupra plângerii de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXXX din data de 19.12.2011 petenta Î____________ I__________ V____ L____ L______, cu sediul în Petroșani,______________________, __________, jud. Hunedoara a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției _______.N.P.C nr.xxxxxxx încheiat la data de 7.12.2011 de către intimata A.N.P.C. prin Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara, cu sediul în D___. ______________________.3, jud. Hunedoara și exonerarea sa de plata amenzii în sumă de 1000 lei ce i-a fost aplicată prin acest act .

În motivarea plângerii petenta a arătat în esență că prin procesul verbal atacat a fost sancționată cu o amendă în sumă de 1000 lei pe motiv că nu a livrat o piesă servo direcție Skoda F____, însă cele reținute în sarcina sa nu corespund realității.

Că, în fapt, la momentul când cumpărătorul s-a prezentat și a ridicat piesa a desfăcut ambalajul, a văzut piesa și a afirmat „ aceasta este”, a mulțumit, a luat bonul fiscal și a plecat din magazin cu piesa, iar la circa 3 zile a contactat-o telefonic și i-a adus la cunoștință că piesa nu este bună, aspect care de asemenea nu este real.

În realitate, cumpărătorul este cel care i-a comunicat petentei caracteristicile piesei- pompă servo direcție – iar petenta le-a trecut pe caietul de comandă unde este menționat numele cumpărătorului și tipul piesei TRW SP xxxxx ce i-au fost comunicate.

Dacă cumpărătorul i-a comunicat date eronate, acesta și-a asumat riscul, deoarece în magazin sunt afișate la vedere reguli care trebuie respectate de către cumpărători și asupra cărora cumpărătorii sunt și verbal avertizați.

A arătat totodată că procesul verbal atacat nu îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr. 2/2001, fără a indica care ar fi eventualele vicii de formă sau fond ale actului atacat.

Plângerea nu a fost motivată în drept .

Plângerea este scutită de plata taxei de timbru .

Petenta a atașat plângerii procesul verbal atacat ( f.2-5), două file din caietul de comenzi piese f.6-7 și 3 planșe conținând regulile afișate la sediul petentei ( f.8-10 din dosar).

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală și menținerea procesul verbal de constatare a contravenției atacat.

Intimata a atașat întâmpinării reclamația depusă de numitul C_____ C_________ M_____ înregistrată sub nr. 114 din 28.11.2011 și bonul fiscal emis cu prilejul achiziționării piesei ( filele 22-26 din dosar).

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 din C.proc.civ. și OG nr.21/1992 republicată și OG nr.2/2001.

Plângerea este scutită de taxă de timbru, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997, art. 36 din OG nr. 2/2001

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar ,instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare a contravenției _______.N.P.C nr.xxxxxxx încheiat la data de 7.12.2011 organele intimatei au aplicat petentei o amendă contravențională în sumă de 1000 lei reținând în sarcina acesteia săvârșirea contravenției prevăzută de art.9 din OG nr. 21/1992 cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 50 alin.1 litera c din aceleași act normativ, constând în aceea că la data de 7.12.2011 ,în urma controlului efectuat pentru verificarea reclamației nr. 114 din 28.11.2011 depusă de domnul C_____ C_________ M_____ s-a constatat că reclamația este întemeiată întrucât petenta nu a restituit numitului C_____ C_________ M_____ contravaloarea piesei pe care a livrat-o în mod greșit și deși a luat la cunoștință că acesta nu poate folosi piesa la autoturismul său a refuzat în continuare să-i restituie banii, astfel că petenta a utilizat o practică comercială abuzivă și nu s-a comportat în mod corect în relația cu consumatorul client.

Prin același proces verbal, agentul constatator a dispus în temeiul art. 15 alin.4 din OG nr.21/1992 republicată, ca măsură în sarcina petentei restituirea către client a sumei de 1200 lei reprezentând contravaloarea piesei auto livrate necorespunzător până la data de 21.12.2011.

În cuprinsul procesului verbal susmenționat organele intimatei au reținut următoarele:

În reclamația înregistrată sub nr. 114/28.11.2011, depusă de domnul C_____ C_________ M_____ se reclamă că în cursul lunii octombrie 2011 i s-a stricat pompa servo direcție a autoturismului și a apelat la Î____________ I__________ V____ L____ căreia i-a solicitat să-i aducă pompa, dându-i datele mașinii.

Că, în data de 24.10.2011 a achitat un avans de 900 lei iar în data de 25.10.2011 i-a fost adusă pompa și a achitat diferența de 300 lei.

Acesta a susținut că s-a înțeles cu reprezentanta petentei „ că dacă pompa nu e bună să o dea înapoi” și să primească banii. A mai susținut că s-a prezentat la un service autorizat unde i s-a comunicat că pompa „ nu e bună”, având în loc de 4 perii la mufe, doar 3 perii și nu se potrivește și deși i-a solicitat petentei să-i înapoieze suma de 1200 lei ce plătit-o pentru piesa pe care nu o poate utiliza , petenta a refuzat-o să-i înapoieze banii.

În urma controlului s-a constatat că :

-comanda pentru piesa auto nu s-a făcut pe un formular „ bon comandă” care să cuprindă tipul piesei comandate, modelul și alte caracteristici ale autoturismului căruia îi era destinată piesa, valoarea piesei, modalități de plată, termenul de livrare, garanția oferită etc. și care să fie semnat de consumator ( cumpărător) și întocmit în 2 exemplare, unul pentru consumator ( cumpărător) și unul pentru vânzător.

-comanda este înscrisă într-un caiet unde apare numele cumpărătorului și tipul piesei : pompă TRW SP xxxxx, date pe care reprezentanta petentei susține că au fost comunicate de cumpărător, dar nu poate face dovada pentru că nu există semnătura cumpărătorului pe caietul în care este înscrisă comanda.

Tot în scopul verificării aspectelor semnalate agentul constatator a solicitat prezența cumpărătorului care a adus pompa ( piesa auto) livrată de petenta Î____________ I__________ V____ L____ precum și pompa defectă de pe autoturismul său care a fost înlocuită cu o altă pompă cumpărată de cumpărătorul – reclamant de la un alt vânzător.

S-au comparat cele 2 pompe și s-au constatat diferențe la una din mufele de legătură a pompei la computerul de bord al autoturismului cumpărătorului, respectiv la pompa adusă de petentă mufa are 3 contacte ( piciorușe) iar cea a autoturismului cumpărătorului ce a fost înlocuită are 4 contacte ( piciorușe).

Împreună cu cumpărătorul și cu reprezentanta petentei agentul constatator a verificat și pompa montată pe autoturism, achiziționată de cumpărător ulterior incidentului și s-a constatat că această pompă este identică cu pompa defectă care a fost înlocuită, respectiv are 4 contacte la una din mufele de legare la sistemul electric al autoturismului.

S-a considerat că piesa livrată de petentă nu corespunde cu cea destinată autoturismului cumpărătorului și că acesta din urmă nu o poate monta pe autoturismul său.

Deoarece pe comanda înscrisă în caietul reprezentantei petentei nu este trecută semnătura cumpărătorului care să ateste că a comunicat greșit tipul piesei auto s-a apreciat că întreaga responsabilitate revine petentei care trebuia să-i restituie cumpărătorului contravaloarea piesei.

La rubrica obiecțiuni din procesul verbal atacat, agentul constatator a inserat următoarele obiecțiuni din partea petentei :

-domnul C_____ a făcut comanda, comunicându-i datele mașinii precum și ____________.

-la sosirea coletului, fiul domnului C_____ s-a prezentat la magazin cu diferența de preț de 300 lei și în prezența acestuia s-a desfăcut coletul, acesta făcând afirmația că „ este piesa corectă”.

-în intervalul scurs de la ridicarea coletului și până la sesizarea organelor intimatei nu știe ce s-a întâmplat cu piesa și nu poate fi sigură că este același produs cu cel livrat;

-înainte de lansarea comenzii, respectiv în zilele de 21 și 22 octombrie 2011 au fost purtate discuții telefonice cu domnul C_____, referitoare la datele și caracteristicile tehnice ale piesei și doar după ce acesta a fost de acord cu prețul și cu piesa, petenta a lansat comanda.

Instanța verificând aspectele reținute de agentul constatator în procesul verbal atacat, constată că acesta corespund cu mențiunile înscrise în caietul de comandă ale cărui file se află la filele 6,7 din dosar cât și cu cele reclamate de clientul C_____ C_________ M_____ în reclamația nr.114 /28.11.2011, aflată la fila 24 din dosar.

Petenta a solicitat în apărare proba cu martorii C_____ P___ C_______ și C_____ V_______.

Conform declarației martorului C_____ P___ C_______ ,pe la sfârșitul lunii octombrie 2011, în timp ce martorul se afla în magazinul petentei a văzut un tânăr client, care a venit și și-a ridicat din magazin o piesă pentru mașină, piesă pe care a desfăcut-o, a analizat-o, era foarte satisfăcut că și-a achiziționat-o și a afirmat că urmează să meargă să o monteze pe mașină în cursul acelei zile.

In luna ianuarie 2012, martorul a mers din nou la magazinul petentei prilej cu care reprezentanta petentei i s-a plâns că tânărul client care ridicase piesa de la magazinul său în cursul anului trecut a făcut o reclamație la OPC pe motiv că piesa nu ar fi fost bună, însă clientul și-a păstrat piesa comandată până la acel moment (fila 31din dosar).

Martorul C_____ V_______ a declarat că prin toamna anului trecut martorul fiind prezent în magazinul petentei situat în Cartierul Aeroport a constatat că reprezentanta petenta doamna V____ L____ L______ purta o discuție telefonică din conținutul căreia a tras concluzia că aceasta discuta cu un client care dorea să efectueze o comandă pentru o piesă și anume o pompă pentru un autoturism.

Martorul a auzit când reprezentanta petentei i-a cerut clientului detalii referitoare la acea piesă, caracteristicile mașinii iar datele primite au fost notate într-o agendă alături de numărul de telefon al clientului.

De la reprezentanta petentei martorul a aflat că petenta a fost sancționată întrucât piesa aceea pe care clientul o comandase telefonic, în ziua când martorul a fost la magazin și a asistat la discuția purtată de ea cu clientul, fie era defectă, fie nu corespundea caracteristicilor mașinii acelui client și că pompa comandată de acea persoană nu i-a fost restituită, clientul rămânând în posesia piesei(fila 32 din dosar)..

Cu martorii audiați în cauză petenta nu a făcut vreo dovadă care să aibă drept rezultat înlăturarea răspunderii contravenționale pentru fapta pentru care a fost sancționată.

Audiat în cauză în calitate de martor numitul C_____ C_________ M_____ – persoană în urma reclamației căreia a fost sancționată petenta acesta a declarat că în toamna anului 2011 a văzut un anunț referitor la comercializarea de piese auto, a contactat telefonic petenta și a discutat la telefon cu doamna V____ ,telefonic i-a comandat pompa servo direcție pentru autoturismul său comunicându-i doamnei V____ datele mașinii care i-au fost solicitate și tot telefonic s-au înțeles ca fiul doamnei V____ să vină la domiciliul său pentru a-i plăti prețul aferent piesei în sumă de 1200 lei, lucru care s-a și întâmplat.

Când fiul doamnei V____ a venit la domiciliul martorului el comunicat i-a încă o dată datele din certificatul de înmatriculare al mașinii, pe care acesta și le-a notat, și atunci a convenit cu fiul doamnei V____ ca în cazul în care piesa nu ar fi fost bună să-i fie adusă altă piesă ori să i se restituie banii.

Când pompa i-a fost adusă la domiciliul de către fiul petentei, martorul a mers la un la service pentru a o monta pe mașină și deși s-a încercat montarea acesteia, angajatul de la service i-a spus că nu se poate monta întrucât pompa avea 3 perii în loc de 4.

Martorul a contactat-o telefonic pe reprezentanta petentei, i-a spus că piesa nu se potrivește și chiar a mers la magazin și i-a solicitat să-i aducă altă pompă, iar doamna V____ i-a spus inițial că va face demersuri în acest sens însă l-a îndrumat să meargă la un electrician cunoscut de-al dânsei, pentru a face încă o verificare.

Martorul i-a ascultat sfatul și împreună cu fiul doamnei V____ a mers la acel electrician care a făcut o verificare pe calculator și i-a confirmat că piesa nu se potrivește pentru a fi montată pe mașină, motiv pentru care s-a reîntors la doamna V____ și a convenit ca aceasta să vândă piesa pentru a-i restitui banii.

Deși martorul a vrut să-i restituie piesa doamnei V____ aceasta nu a luat-o spunându-i că i-o va solicita atunci când va găsi client pentru ea .

Ulterior martorul a constatat că doamna V____ a postat un anunț pe net privitor la vânzarea piesei, a așteptat circa 2 luni de zile perioadă în care săptămânal a păstrat legătura telefonic cu doamna V____, și întrucât din data de 25 decembrie nu i-a mai răspuns la telefon a mers la Protecția Consumatorilor și a făcut sesizarea.

Martorul a mai arătat că și în prezent piesa se află în posesia sa, că a fost la 2 service-uri pentru a verifica dacă piesa este bună și în ambele locuri i s-a spus că piesa nu se potrivește și totodată că anterior sesizării Protecției Consumatorului el își achiziționase o altă pompă pe care și-a montat-o pe mașină, iar inspectorului de la Protecția Consumatorului i-a arătat atât pompa pe care o cumpărase cât și cea cumpărată de la petentă.

Potrivit art.9 din OG nr.21/1992 republicată cu modificările și completările ulterioare ,,Operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive “.

Împrejurarea că piesa livrată greșit de petentă se află și în prezent în posesia clientului nu prezintă nici o relevanță juridică în cauza de față.

Atitudinea petentei care a livrat clientului o piesă ce nu corespunde caracteristicilor declarate de client, care deși a luat la cunoștință că clientul nu poate folosi piesa la autoturismul său a refuzat în continuare să-i restituie banii este apreciată de instanță ca fiind o practică comercială abuzivă, practic petenta necomportându-se în mod corect în relația cu consumatorul..

Pentru toate considerentele expuse instanța apreciază că petenta se face vinovată de fapta pentru care a fost sancționată și în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 urmează a respinge ca nefondată prezenta plângere.


PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :


Respinge plângerea contravențională formulată de petenta Î____________ I__________ V____ L____ L______, cu sediul în Petroșani,______________________, __________, jud. Hunedoara împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______.N.P.C nr.xxxxxxx încheiat la data de 7.12.2011 de către intimata A.N.P.C. prin Oficiul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara, cu sediul în D___. ______________________.3, jud. Hunedoara.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9.11.2012.


PreședinteGrefier

M_________ C_______-V______ M____ M____




5 ex.MCV/MM

Dact. 17.12.2012



Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 965/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 589/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 5278/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 6312/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1205/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 597/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 85/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1055/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4707/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 580/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 446/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 12467/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 730/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 795/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 241/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 23392/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 272/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 355/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 690/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 5/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025