Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRĂILA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
452/2013 din 03 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale:4481


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.452/Rca/2013

Ședința publică de la 03 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte - C_____ G_______ I______

Judecător - G______ E____ V_____

Judecător - M_____ S____

Grefier - F______ D_____



Pe rol judecarea recursului formulat în materia contencios administrativ și fiscal privind pe recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, cu sediul în B_____, _____________________, împotriva sentinței civile nr.1340 din 27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ___________________, cu sediul în B_____, ____________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 26 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta când instanța pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03 octombrie 2013.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie în contencios administrativ:

T R I B U N A L U L


Asupra recursului în contencios administrativ de față:

Prin sentința civilă nr.1340/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX s-a respins ca nefondată excepția tardivității plângerii invocată de intimată și s-a admis plângerea contravențională formulată de ___________________ B_____ și s-a dispus anularea procesului-verbal _______/2011 nr.xxxxxxx/10.11.2011 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B_____ precum și exonerarea petentei de plata amenzii în cuantum de 27.000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în ce privește excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocata de intimata D___-AIF B_____ au fost încălcate atât dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001 care prevăd că procesul verbal de contravenție se comunică prin poștă ,cu aviz de primire semnat personal, sau prin afișare, care se consemnează într-un proces verbal ,semnat de cel puțin un martor, cât și dispozițiile art. 221 alin.5 din Codul de procedură fiscală care prevăd că „în cazul aplicării sancțiunii amenzii potrivit art. 219 și art. 220,contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul verbal de constatare și sancționare contravențională.

Judecătoria a considerat că, deși în cauză există probe că procesul verbal a fost comunicat prin poștă, nu există dovada că respectiva comunicare, s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001 pe aviz apărând mențiunea „delegat”,fără nume și alte date de identificare astfel că nu se poate aprecia că procesul verbal a fost înmânat direct persoanei juridice, pentru a avea posibilitatea plătii, în termen de 48 de ore a jumătate din cuantumul amenzii aplicat. Așa fiind, instanța a apreciat că echivalează cu o necomunicare a procesului-verbal de contravenție motiv pentru care petenta se află în termenul prevăzut de art. 31 din OG nr.2/2001, pentru a formula plângerea.

Față de considerentele mai sus expuse instanța a respins ca nefondata excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Pe fondul cauzei, instanța a considerat că plângerea petentei ___________________ formulata împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției _______/2011 nr.xxxxxxx/10.11.2011 este fondata din următoarele considerente;

În primul rând, instanța a constatat că dispozițiile art. 28 din OG nr.2/2001 privind posibilitatea achitării de către contravenient a jumătate din cuantumul amenzii aplicate, în termen de 48 de ore au fost încălcate, acest termen fiind valabil, inclusiv de la comunicarea procesului verbal,așa cum prevede legea ,dar din păcate nu a prevăzut formularul de proces verbal folosit de intimata încălcare a legii care a lipsit de eficientă aceasta prevedere legala , lipsind-o pe petentă de posibilitatea de a achita jumătate din cuantumul amenzii.

Un alt motiv de nelegalitate a actului constatator apreciat de instanță este faptul că procesul verbal a fost semnat de martor doar pe a doua pagină, deși formularul prevede semnătura martorului și pe prima pagină a procesului verbal.

De altfel, martorul angajat al intimatei afirmă că a semnat procesul verbal pe la sfârsitul programului de lucru, dar nu știe ce amendă a fost aplicata societății sancționate așa cum nu știe daca în aceeași zi, petenta a mai fost sancționata prin alte două procese verbale.

Deși atât intimata cât și martora afirmă că martorul nu are calitatea de agent constatator, apartenența sa ca angajat al intimatei apare ca o incompatibilitate ce exclude obiectivitatea ,motiv pentru care instanța a apreciat că semnarea procesului verbal de către martoră nu vine ca o confirmare a celor constatare de agentul constatator , despre care martora de altfel nici nu prea are cunoștință , ci ca o obligație de serviciu, care înlătură aparenta de legalitate a procesului verbal.

Faptul că procesul verbal contestat a fost comunicat petentei, alături de alte documente privind raportul de Inspecție fiscală, precum și faptul că în aceeasi zi, prin alte două procese verbale petenta a fost sancționata contravențional au format instanței convingerea că actul constatator nu a fost întocmit cu obiectivitate și în deplină legalitate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B_____ solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale formulată de petenta ___________________.

În motivarea recursului s-a arătat în esență că instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, interpretându-se eronat dispozițiile OG nr.2/2001 întrucât procesul-verbal a fost comunicat petentei procedural, prin poștă, cu aviz de primire, la sediul social al acesteia.

Recurenta a mai precizat că petenta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere la data de 09.12.2011 iar prezenta plângere a fost introdusă la data de 13.12.2011, deși ambele acte au fost emise și comunicate la aceeași dată cu adresa nr.xxxxx/2011.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că procesul verbal este corect întocmit și respectă dispozițiile OG nr.2/2001 în privința legalității acestuia.

Deși a fost citată legal, intimata petentă nu a formulat întâmpinare însă reprezentantul acesteia, prezent în fața instanței, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art.304/1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu a analizat în mod corect excepția tardivității introducerii plângerii prin prisma probelor administrate și a dispozițiile legale aplicabile în cauză pronunțând a hotărâre a cărei reformare se impune.

Astfel, potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001”împotriva procesului verbal de constatarea contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Procesul verbal _______ nr.xxxxxxx/10.11.2011 contestat de petentă a fost comunicat acesteia la data de 21.11.2011 prin poștă cu aviz de primire, respectându-se astfel dispozițiile art. 27 din OG nr.2/2001, fapt necontestat de ___________________.

Tribunalul va considera că este nerelevant în cauză faptul că acest proces verbal a fost comunicat împreună cu alte acte de control, inclusiv decizia de impunere întrucât nu există nici o dispoziție legală care să excludă acest lucru iar pe de altă parte, în mod firesc s-a procedat astfel atât timp cât intimata trebuia să comunice contribuabilului controlat mai multe înscrisuri.

Referitor la faptul că pe dovada de primire nu se află înscris nici un nume al reprezentantului petentei, tribunalul constată că predarea s-a efectuat către delegatul ___________________ care a semnat și a aplicat ștampila societății astfel că modalitatea de comunicare este una care respectă întru totul prevederile legale.

Întrucât plângerea a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile conferit de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, tribunalul va considera că instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, aceasta fiind fondată.

Cât privește celelalte susțineri ale petentei din cererea introductivă, se reține că acestea sunt motive de nelegalitate ale procesului verbal care nu pot fi analizate decât în situația în care plângerea este introdusă în termenul legal întrucât excepția tardivității primează.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin interpretarea incorectă a dispozițiilor legale și a probelor de la dosar, în temeiul art. 312 alin.3 din codul de procedură civilă, tribunalul va admite ca fondat recursul declarat. Pe cale de consecință, va modifica sentința atacată și, în rejudecare, va respinge plângerea formulată de petenta ___________________ împotriva procesului verbal _______/2011 nr.xxxxxxx/10.11.2011 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B_____ ca tardiv introdusă.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite ca fondat recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G_____ – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____, cu sediul în B_____, _____________________, împotriva sentinței civile nr.1340 din 27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata ___________________, cu sediul în B_____, ____________________.

Modifică sentința recurată și în rejudecare:

Respinge ca tardiv introdusă plângerea formulată de petenta ___________________, în contradictoriu cu intimata D___-AIF B_____ împotriva procesului verbal _______/2011 nr.xxxxxxx/10.11.2011 întocmit de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B_____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03 octombrie 2013.

Președinte,

C_____ G_______ I______

Judecător,

G______ E____ V_____

Judecător,

M_____ S____

Grefier,

F______ D_____



Red. V.G.E.

Dact. F.D./2ex./30.10.2013

Jud. fond: M.C____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025