Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
726/2015 din 29 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 726/A

Ședința publică din data de 29.09.2015

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : D________ I__

JUDECĂTOR : B______ A________

GREFIER : N______ G________

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul M_______ L___, împotriva sentinței civile nr. 604/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul apelului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că a fost achitată în totalitate taxa judiciară de timbru, după care.

Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și considerându-se lămurit, conform art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

După deliberare,


T R I B U N A L U L


Cu privire la apelul în materie contravențională de față.

În data de 14.08.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de către petentul M_______ L___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 07.08.2014 de către intimat, prin care petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 810 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că nu a circulat cu viteza indicată în procesul verbal și nu au fost avute în vedere erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei. Petentul a solicitat anularea procesului verbal atacat iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Intimatul a formulat și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate ca fiind netemeinică și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

Soluționând cauza, Judecătoria Urziceni prin sentința civilă nr. 604 din 20.04.2015 a respins plângerea formulată de către petentul M_______ L___, domiciliat în Slobozia, __________________, județul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ______________________,13-15, județul Ialomița, ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 07.08.2014 de către intimat, ca fiind legal și temeinic.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut potrivit actelor și lucrărilor dosarului că procesul verbal atacat corespunde formal dispozițiilor legii, că situația de fapt reținută de agentul constatator este reală și că sancțiunea aplicată respectă limitele stabilite de lege și este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite de contravenient..

Instanța reține că intimatul a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravenției reținute în sarcina sa. Intimatul a dovedit prin Cd-ul depus la dosarul cauzei că petentul a condus autovehiculul cu o viteză de 110 km/h în localitatea Alexeni, jud. Ialomița, înregistrarea efectuându-se cu un aparat radar pentru care exista verificare metrologică, așa cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 19. 02. 2014 depus la dosarul cauzei. De asemenea s-a făcut dovada de către intimat că radarul a fost operat de o persoană abilitată în acest sens, așa cum rezultă din atestatul de operator "Autovision" nr. xxxxxx din data de 04.02.2013.

Instanța a reținut că prin Cd-ul și înscrisurile depuse la dosar de către intimat în susținerea procesului verbal, acesta a răsturnat prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea petentului.

În privința sancțiunilor aplicate, instanța a reținut faptul că acestea au fost în mod corect individualizate de către intimat care s-a raportat la gradul de pericol social pe care petentul l-a generat prin săvârșirea faptei.

Instanța a avut în vedere că viteza de deplasare a unui autovehicul afișată de cinemometru include valoarea adevărată a vitezei măsurate și o componentă în care se regăsește eroarea de măsurare a aparatului, iar punctul 3.1.1 din NML 021-05 se referă la cerințele pentru erorile maxime tolerate la măsurarea vitezei, la verificarea metrologică sau încercare pentru aprobare de model și nu se referă la utilizarea aparatului.

Împotriva acestei soluții în termen legal, nemotivat a declarat apel petentul M_______ L___ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A învederat instanței că motivele apelului le va susține oral sau le va depune printr-un memoriu separat.

Cererea de apel a fost timbrată potrivit înscrisului anulat de la pagina 10 dosar apel.

Intimatul IPJ Ialomița, deși legal citat în cauză, nu a depus întâmpinare în apărare și nici nu și-a trimis reprezentat în instanță.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, cu respectarea dispozițiilor art. 476 raportat la art. 477 din Noul cod de procedură civilă, constată următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 07.08.2014 de către intimat, petentul M_______ L___ a fost sancționat de către intimatul I____________ de Poliție al Județului Ialomița cu o amendă contravențională în cuantum de 810 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, constatându-se că petentul a săvârșit fapta prevăzută de art. 121 al. 1 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că în data de 07.08. 2014 a condus autoturismul marca Audi cu nr. XXXXXXXXX în interiorul localității Alexeni, jud. Ialomița, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision montat pe autoturismul Dacia L____ cu nr. MAI xxxxx cu viteza de 110 km/h.

Petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, el beneficiind de prezumția de nevinovăție, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator și orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).

Temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție atacat a fost susținută de probele administrate în cauză, respectiv: raportul agentului constatator Maxem I____ din 10.11.2014 (fila 25 dosar fond), buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx din 19.02.2014, imaginile video în format digital (fila 24), atestatul operator radar (fila 28) și adresa nr. 3131 din 14.06.2012 a Institutului Național de Metrologie (fila 26 dosar fond).

Din interpretarea acestor probe instanța de fond în mod corect a constatat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului apelant a fost reală.

Astfel la dosarului cauzei (pag. 24 dosar fond) există înregistrarea video a evenimentului rutier, suficient de edificatoare în sens realității faptei contravenționale reținută în sarcina apelantului petent, înregistrare vizionată și de tribunal conform procesului verbal (pag. 15) din derularea cursivă a imaginilor acestei înregistrări rezultând că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând apelantului a fost condus de acesta in localitatea Alexeni cu viteza de 110 km/h depășind limita de viteză legal admisă pentru acel sector de drum cu 60 km/h, fiind un pericol iminent pentru participanții la traficul rutier, instanța de fond pronunțând astfel o soluție temeinică și legală atunci când a păstrat procesul verbal de contravenție atacat.

Așadar, în cauză constatându-se că prin probele depuse la dosar și avute în vedere de instanță, s-a răsturnat prezumția de nevinovăție de care a beneficiat apelantul potrivit art. 6 alin. 2 din Convenție, dovedindu-se realitatea faptei contravenționale săvârșită de apelant așa cum aceasta a fost descrisă în procesul verbal de contravenție atacat, tribunalul pentru considerentele de mai sus urmează ca în baza art. 480 alin 1 raportat la art. 476 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul M_______ L___ împotriva sentinței civile nr. 604/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 6 raportat la art. 483 alin. 2 teza a II-a din Noul cod de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 teza I din OG nr. 2/2001;


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E


În baza art. 480 alin 1 raportat la art. 476 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul contravenient M_______ L___ domiciliat în Slobozia, __________________, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 604/20.04.2015 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Dată și citită în ședința publică din 29.09.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I__ D________ A________ B______ GREFIER,

N______ G________






Red.A.B.

Tehnored.N.G.

04 ex./05.10.2015

Jud.fond.S.M.M________






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025