Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HUNEDOARA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1229/2015 din 21 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECTIA A II-A CIVILA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL



DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX DECIZIA NR. 1229/A/2015



Ședința publică din 21 septembrie 2015



PREȘEDINTE M____ L____ M_____ -judecător

G____ M____ -judecător

G_____ A_______ C_______ -grefier



Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către ___________ împotriva sentinței civile nr. 2 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Constatând că nu mai sunt probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o în pronunțare.


TRIBUNALUL



Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Orăștie, s-a respins plângerea introdusă de petenta ___________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, ISTCR - Regiunea nr.5.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxxx/08.07.2014, încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă de 8.000 lei, în temeiul art.8 alin. 1 pct. 14 din OG 37/2007 , reținându-se că la data de 08.07.2014, pe DN7, Km 367 loc Orăștie, jud. Hunedoara a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, conducător auto M____ A____, care efectua un transport rutier contra cost de marfă în trafic internațional, iar în urma verificării documentelor s-a constatat că aparatul tahograf are termenul de valabilitate al verificării periodice depășit din data de 03.07.2014.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul soluționării plângerii, instanța este obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a constatat că acesta nu cuprinde nici unul dintre viciile care, în conformitate cu art. 17 din O.G. nr. 2/2001, se sancționează cu nulitatea absolută, ce poate fi invocată și din oficiu. Astfel, procesul-verbal contestat cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea contravenientului, inclusiv codul de identificare fiscală, menționarea faptei săvârșite cu indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția și a datei comiterii acesteia.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, potrivit art. 8, alin.1, pct.14 din OGR 37/2007, reprezintă contravenție fapta de utilizare a unor tahografe neomologate, nesigilate, necalibrate, defecte sau care au termenul de valabilitate al verificării/calibrării periodice depășit.

Potrivit adresei eliberate de Registrul Auto Român “în aplicația informatică a Registrului Auto Român dovada de verificare cu _______ nr 046 4997 a fost înregistrată la ora 13 și 16 min și a fost eliberată pentru autovehiculul M__ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX,verificarea find efectuată de numitul Ihu I___ ,tehnicianul _________________________>

Cum controlul în trafic a fost efectuat în aceeași zi la ora 9:30 pe DN 7 în Orăștie ,este evident că verificarea tehnică a tahografului a fost efectuată ulterior controlului și constatării contravenției .

Susținerea petentei că dovada de verificare a tahografului _______ nr xxxxxxx exista la momentul controlului este infirmată de adresa mai sus amintită și nu a fost luată în considerare.

Pentru aceste motive, instanța în temeiul art.34 din OG nr 2/2001 a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen ___________ A___, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu consecința modificării sentinței atacate și, rejudecând, să se admită plângerea formulată, cu consecința anulării procesului verbal și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale aplicate, în principal, iar în subsidiar, s-a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

A arătat că nu se poate reține reaua sa credință, întrucât verificarea tahografului s-a efectuat fără a fi existat o neregulă asupra unei funcționări a acestuia, ceea ce duce la concluzia că datele înregistrate de acesta sunt reale.

A mai susținut că nu s-a produs nici o vătămare , nu s-a cauzat nici un prejudiciu, intrucât verificarea s-a efectuat cu celeritate, motiv pentru care atentionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei ar fi putut îndeplini rolul preventiv al sancțiunii.

În ce privește solicitarea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului a arătat că se află în imposibilitate de a achita o amendă cu un cuantum atât de ridicat, având în vedere toate obligațiile financiare pe care le are de achitat.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că abaterea pentru a fost sancționată petenta constituie o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului nr. 561/2006 și ale Regulamentului nr. 3821/85, întrucât nu poate fi verificată activitatea de conducere, repaus și odihnă a conducătorului auto, lucru care poate avea consecințe grave pentru participanții la traficul rutier.

A mai arătat că raportat la împrejurările săvârșirii faptei, la pericolul social al faptei contravenționale , sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prev. De art. 8 al.1 pct. 14 din OG nr. 37/2007 actualizată, iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată.

Examinând actele si lucrările dosarului, fată de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:

Printre mijloacele de probă analizate de către instanța de fond s-a aflat si adresa eliberată de Registrul Auto Român din care a reieșit că în aplicația informatică a Registrului Auto Român dovada de verificare cu _______ nr 046 4997 a fost înregistrată la ora 13 și 16 min și a fost eliberată pentru autovehiculul M__ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, verificarea fiind efectuată de tehnicianul ____________________ I___ , iar controlul în trafic a fost efectuat în aceeași zi la ora 9:30 pe DN 7 în Orăștie. Asfel corect a retinut prima instanță că verificarea tehnică a tahografului a fost efectuată ulterior controlului și constatării contravenției, probă care este utilă cauzei și nu poate fi înlăturată.

Cu privire la pericolul social al faptei, se constată că apelanta nu a prezentat circumstanțe personale care să dovedească un pericol scăzut al faptei, or, tahograful a fost introdus pentru a limita efectul oboselii conducătorilor auto asupra siguranței circulație, astfel pericolul fiind ridicat nu se impune înlocuirea sancțiunii potrivit art. 7 din 0G 2/2001 cu avertismentul.

In consecință, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt si a pronunțat o soluție temeinică si legală, astfel în temeiul art. 34 din OG nr. 2 /2001 și art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:



Respinge ca nefondat apelul introdus de către ___________ împotriva sentinței civile nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21.09.2015.





PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

M____ L____ M_____ G____ M____





GREFIER,

G_____ A_______ C_______




MLM/GC/4 ex.

Jud. fond F_____ N.

07.10.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025