Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
13498/2015 din 02 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

JUDECĂTORIA SECTORULUI IV BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE - C_______ P___

GREFIER - A______ M___


Pe rol se află soluționarea cererii formulate de contestatarul M_____ V_______ L_____ în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- SECȚIA 16 POLIȚIE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015 fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 05.10.2015, la data de 19.10.2015 și la data de 02.11.2015.

INSTANȚA


Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2014 pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX, contestatorul M_____ V_______ L_____ a formulat în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B - SECTIA 16 POLITIE, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.09.2014 încheiat de Secția 16 Poliție.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat faptul că în data de 02.09.2014, orele 23,30, pe __________________, la ștrandul Berceni, în calitate de barman al ștrandului, a servit băuturi alcoolice mai multor persoane, după orele de închidere stabilite prin autorizația de funcționare, situația reținută prin procesul verbal contestat nefiind reală, fapta nu există și nici vinovăția sa.

În drept, petentul a precizat ca temei al plângerii dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a depus în copie: procesul verbal contestat.

Intimata a depus întâmpinare la data de 10.02.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că procesul-verbal respectă cerințele de legalitate și întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei s-a susținut că în conformitate cu dispozițiile legale, procesul-verbal de contravenție reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele consemnate până la proba contrară.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G nr. 2/2001.

În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri și audierea martorului asistent .

La termenul de judecată din data de 04.05.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și la cererea intimatei proba cu audierea martorului asistent P_______ E____.

La termenul de judecată din 21.09.2015 instanța a constatat imposibilitatea audierii martorului asistent propus de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.09.2014 încheiat de intimata D.G.P.M.B – Poliția Sector 4 – Secția 16 Poliție, contestatorul M_____ V_______ L_____ a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 19 din Legea nr. 61/1991.

În fapt, s-a reținut că la data de 02.09.2014, orele 23,30, în București, sector 4, __________________, ștrandul Berceni, contestatorul în calitate de barman al ștrandului, a servit băuturi alcoolice mai multor persoane după orele de închidere stabilite prin autorizația de funcționare.

Din raportul întocmit de agentul constatator (fila 18) și din fișa intervenției la eveniment rezultă faptul că, echipajului de poliție a primit două apeluri telefonice anonime, prin care sesizau tulburarea liniștii publice prin muzică la intensitate mare. Deplasându-se la fața locului, agenții de poliție au constatat că se confirmă cele sesizate, au constatat că ștrandul era închis, avea gard și poarta încuiată, au discutat cu petentul , care s-a legitimat, le-a comunicat că sărbătoresc o zi onomastică, în incintă se află 6-7 persoane cărora le servea bere, iar șeful său refuză să discute cu echipajul de poliție; agentul constatator a precizat faptul că petentul a refuzat să semneze procesul verbal. Procesul verbal a fost semnat de martorul asistent P_______ E____, persoană care se afla la fața locului, a precizat că locuiește în apropiere și s-a arătat indignat de comportamentul persoanelor aflate în incinta ștrandului.

Potrivit art. 2 pct. 19 din Legea 61/1991 (rep.) constituie contravenție „Servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice în localurile publice și în afara acestora, în zilele și la orele când, potrivit dispozițiilor legale, acestea sunt închise sau este interzisă desfacerea băuturilor alcoolice ori după ora de închidere stabilită prin autorizația d e funcționare”.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și conține elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Totodată, instanța constată faptul că nu au fost invocate motive de nulitate de către contestator.

Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile legii nr. 61/1991 au drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii fiind obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Astfel, instanța apreciază că fapta contestatorului în calitate de barman al ștrandului, de a servi băuturi alcoolice mai multor persoane după orele de închidere stabilite prin autorizația de funcționare rezultă din constatările personale ale agentului de poliție inserate în procesul-verbal de contravenție, care a constatat nemijlocit săvârșirea acesteia.

Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța reține că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională a motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001.

Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, instanța reține că fapta petentului constând în În calitate de barman al ștrandului, a servit băuturi alcoolice mai multor persoane după orele de închidere stabilite prin autorizația de funcționare, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 2 pct. 19 din Legea nr. 61/1991 și se sancționează de art. 3 al. 1 lit. c din aceeași lege cu amendă contravențională de la 500 lei la 1500 lei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, față de cuantumul amenzii aplicate și de gradul de pericol social al contravenției, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, instanța constată că amenda aplicată a fost stabilită spre minimul prevăzut de lege, iar fapta contestatorului prezintă pericol social având în vedere faptul că aceasta a fost săvârșită în loc public și a fost de natură să stârnească oprobriul cetățenilor.

Totodată, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contestatorului, ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE



Respinge plângerea contravențională formulată de contestatarul M_____ V_______ L_____,CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în București, __________________, _____________, _______________>sector 4 în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- SECȚIA 16 POLIȚIE, cu sediul în București, __________________-5, sector 5, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/02.09.2014 întocmit de D____ –Poliția Sector 4 –Secția 16 Poliție.

Cu drept de reexaminare a măsurii privind amendarea martorului P_______ E____, cu domiciliul în București, _____________________. 8, __________. 2, _____________, sector 4, în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul București. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi 02.11.2015.




PREȘEDINTE, GREFIER,

C_______ P___ A______ M___

Red Jud. PC/ Tehnored. MA/ 5 ex.





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025