DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. xxxxx
Ședința din Publică din data de 16.11.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE : C__________ C________
GREFIER : M_______ F_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea C____ O___ în contradictoriu cu intimata D____-B______ RUTIERĂ, intervenienții G________ R_____ O___ si A____ SA , având ca obiect: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea si martorii M____ I____ C_______ si C______ C_____ C_____, lipsind intimata si intervenienții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Instanța în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare având in vedere lipsa intimatei.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea si martorii M____ I____ C_______ si C______ C_____ C_____, lipsind intimata si intervenienții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța procedează la audierea martorilor M____ I____ C_______ si C______ C_____ C_____, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate si atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea solicită anularea procesului verbal de contravenție întrucât nu este vinovată; cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 29.05.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de către petenta C____ O___ în contradictoriu cu intimata D____-B______ RUTIERĂ, intervenienții G________ R_____ O___ si A____ SA, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 17.05.2015.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că cele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund realității, având în vedere faptul că nu ea este vinovată de producerea accidentului de circulație. Petenta a arătat că în seara zilei de 17.05.2015, în jurul orei 19,30 circula dinspre ________________________ Huedin spre _______________________________ a întâlnit indicatorul Cedează trecerea și cel pentru pietoni, unde în spatele ei se mai aflau 5-6 mașini printre care și fratele ei, care era exact în spatele ei, că a acordat prioritate de trecere pietonilor și mașinilor care veneau din partea stângă și având vizibilitate de a vedea și în partea dreaptă a semnalizat intenția de a face virajul la stânga și a continuat drumul intrând pe bulevard. S-a mai arătat că nu a putut ocupa banda 1 deoarece era un autoturism oprit lângă bordură și atunci a ocupat banda doi, că , în timp ce a ocupat banda doi, a venit din spatele său, ieșind din coloană, încălcând regulile de circulație, deoarece era lini continuă, o dacie logan de culoare roșie, în timp ce efectuase virajul cu semnal de stângă și a intrat în coliziunea peste banda doi unde a încercat să o depășească și practic să îi taie fața, când putea să intre pe banda trei . Petenta a mai arătat că era cu o prietenă în mașină care a văzut și a auzit tot ce a discutat cu celălalt conducător auto care a i-a adus injurii și a amenințat-o.
În plângere se mai arată că celălalt conducător auto avea niște avarii mai vechi și că ea nu a efectuat manevra de stânga cu plecare de pe loc, așa cum greșit s-a consemnat în procesul verbal de contravenție.
Petenta nu și-a întemeiat plângerea în drept.
Intimata D____ a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal întocmit în cauză este temeinic și legal întocmit, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei comise.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri respectiv copia procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 17.05.2015 , copiile declarațiilor celor doi conducători auto date în fața agentului constatator, a fost audiată martora M____ I____.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 17.05.2015, încheiat de către intimată, petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei în temeiul art. 54 alin.1 din OUG 195/xxxxx, reținându-se în fapt că la data de17.05.2015, ora 19,30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe _____________________ intersecția cu ______________________________ s-a asigurat la efectuarea virajului către stânga intrând în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX care efectua aceeași manevră în stânga sa.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța verificând îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, iar agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OG 2/2001.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei, astfel cum aceasta a fost reținută de agentul constatator și legalității sancțiunii.
Potrivit art. 54 alin.1 din OUG 195/2002 rep conducatorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a directiei de mers, de iesire dintr-un rand de vehicule stationate sau de intrare _____________________, de trecere pe o alta banda de circulatie sau de virare spre dreapta ori spre stanga sau care urmeaza sa efectueze o intoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa semnalizeze din timp si sa se asigure ca o poate face fara sa perturbe circulatia sau sa puna in pericol siguranta celorlalti participanti la trafic..
Din coroborarea acestor texte legale, rezultă ca fapta a fost corect încadrată, întrunind, atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit. b , iar sancțiunea aplicată, respectiv 390 lei, se încadrează între limitele legale.
În consecință procesul verbal atacat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, respectiv realitatea susținerilor agentului constatator, instanța constată că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică, în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă.
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeana a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare de materia civilă.
Spre exemplu, în hotărârea A_____ contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzație în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumție de nevinovăție.
Însă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei, pentru fapta de care era acuzat reclamantul A_____, fiind prevăzută inclusiv sancțiunea închisorii contravenționale.
În cauză, instanța constată că nivelul amenzii prevăzut de lege pentru fapta imputată petentului, este relativ mic, cât salariul minim pe economie de la acea dată, pentru fiecare faptă, astfel încât nu se justifică asimilarea contravenției săvârșite unei infracțiuni, legea penală prevăzând sancțiuni mai aspre, inclusiv când acestea sunt amenzi.
Sancțiunea aplicată nu implică conotații pe care individul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală.
În cauză, instanța constată că, în cauză, ne aflăm în prezența unei contestații civile, iar petentul are sarcina probei, conform art. 10 din C.p.civ.
Totodată din Hotărârea CEDO în cauza A_____ contra României, reiese că nicio dispoziție a Convenției nu se încalcă dacă statele acordă valoarea probatorie a unei prezumții de temeinicie împrejurării că fapta a fost constatată personal de un agent al funcției publice.
Interpretând sistematic art. 34 din OG cu art. 6 din CEDO, privit prin prisma jurisprudenței Curții, instanța apreciază că, în principiu, oridecâte ori fapta este constatată personal de agentul constatator, procesul verbal întocmit de acesta se bucură de o prezumție de temeinicie până la proba contrară.
Din declarațiile celor doi conducători auto date în fața agentului constatator și din avariile constate de agentul constatator rezultă fapta săvârșită de petentă, respectiv neasigurarea la efectuarea virajului la stânga. Astfel din avariile constate reiese că ambii conducători auto ai efectuat virajul la stânga și impactul s-a produs la încadrarea pe banda de circulație, celălalt conducător auto aflându-se în fața petentei dovadă fiind avariile produse.
De asemenea, instanța constată că există contradicții între cele declarate de martoră și cele arătate de petentă în plângere. Astfel, petenta a arătat în plângere că celălalt conducător auto putea să se încadreze pe banda trei de circulație, însă, practic i-a tăiat față, iar martora a arătat că celălalt conducător auto a ieșit din coloană, a vrut să o depășească pe petentă și să se bage în fața ei sau să facă dreapta spre benzinărie. De aceea, instanța va înlătura declarația acestei martora ca fiind subiectivă și deoarece nu se coroborează cu declarația petentului dată în fața poliției.
Mai mult, instanța constă că motivarea petentei cum că celălalt conducător auto trebuia să stea în spatele ei la efectuarea virajului, este neîntemeiată, având în vedere faptul că, din pozele aflate la dosar, rezultă ca în scuar este loc pentru mai multe mașini care se pot încadra la efectuarea virajului la stânga.
Față de lipsa probei contrare, instanța dă curs constatărilor personale ale agentului constatator și le reține ca fiind reale, astfel că va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatoarea C____ O___ cu domiciliul in București, ____________________. 11, ___________, ______________________ în contradictoriu cu intimata D____-B______ RUTIERĂ cu sediul in București,________________________. 9-15, sector 3 intervenienții G________ R_____ O___ cu domiciliul in București, __________________, ___________. 1, ___________, sector 4 si A____ SA cu sediul in București, _____________________. 3, _________________, ca neîntemeiată .
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.11.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact. FM- 6 ex