Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2736/2015 din 28 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

D___, ______________________ nr. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001


SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2736/2015

Ședința publică din data de 28 octombrie 2015

Instanța constituită din :

Președinte : M_____ C_______ M____ - judecător

Grefier : B_____ L____


Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul Ț____ A___, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, potrivit dispozițiilor art. 396 Cod proc. civ, a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:


Prin plângerea formulată în data de 28.05.2015 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul T____ A___ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxx/20.05.2015.

În motivarea plângerii, petentul a învederat, în esență, următoarele aspecte: a obiectat susținând că a efectuat manevra de depășire în mod corect; nu i s-a prezentat înregistrarea și certificatul de omologare al aparatului radar; procesul-verbal nu a fost semnat de un martor care să confirme împrejurările.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Aceasta a arătat că petentul a condus autoutilitara marca Mercedes cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN68A în localitatea Săcămaș, angajându-se în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară.

Sub aspectul legalității, intimata a învederat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001, neexistând cauze de anulare prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.

De asemenea, intimata a mai învederat că în cauza dedusă judecății atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului de a combate prezumția de legalitate și temeinicie îndreptățesc aplicarea prezumției că procesul-verbal face dovada cu privire la cele constatate până la proba contrarie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ. și OG 2/2001.

În probațiune a solicitat încuviințarea înscrisurilor anexate cererii.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile/probele materiale depuse la dosarul cauzei.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri/probe materiale: proces-verbal (f.4), dovadă (f.7), CD (f.12), buletin de verificare metrologică (f.14).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxx/20.05.2015, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.120 alin.1 lit. j) din HG 1391/2006.

Analizând procesul-verbal de constatare a contravenției prin raportare la dispozițiile art.17 din O.G.2/2001, care stabilesc elementele constitutive esențiale ale actului administrativ, instanța constată că nu există vreunul dintre cazurile expres prevăzute de articolul menționat, care să fie invocate ex officio (din oficiu).

Prin plângerea formulată, petentul susține că actul administrativ sancționatoriu este lovit de nulitate pentru că nu a fost semnat de un martor care să confirme împrejurările reținute.

Conform art.19 alin.1 teza a II-a din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.

Articolul 19 din O.G.2/2001 instituie procedura de urmat de către agentul constatator în ipoteza în care procesul-verbal de constatare a contravenției se încheie in absentia (în lipsă), sau contravenientul refuză semnarea actului sancționator.

Astfel, în cazul în care contravenientul nu este prezent, această împrejurare trebuie atestată de către cel puțin un martor, iar în situația în care un martor nu poate fi identificat, agentul constatator este obligat să consemneze motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. După cum se poate observa din aspectele expuse prin raportare la conținutul procesului-verbal (f.4), petentul a procedat la semnarea acestuia, astfel că, art.19 din OG 2/2001 nu este aplicabil. Mai mult, rolul martorului asistent nu este acela de a confirma sau infirma temeinicia actului administrativ. Pe cale de consecință, susținerea petentului urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Conform art.120 alin.1 lit. j) din HG 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii.

Tipicitatea reprezintă corespondența care trebuie să existe între fapta concretă comisă de către contravenient și modelul abstract descris prin norma de incriminare a contravenției.

Elementul material al laturii obiective a contravenției este reprezentat în acest caz de o acțiune, și anume efectuarea unei depășiri, contrară normelor de siguranță rutieră.

Prin cererea introductivă de instanță, petentul susține că a efectuat depășirea în mod corect. De asemenea, la rubrica alte mențiuni a procesului-verbal, s-a consemnat în felul următor: am depășit legal și fără viteză.

Aceste susțineri sunt contrazise dincolo de orice îndoială rezonabilă de către înregistrarea faptei efectuată de către agentul constatator. Din această probă materială, reiese cu claritate că petentul (care conducea o autoutilitară) s-a angajat în depășirea unui autotren (00:00 CD f.12), iar echipajul de poliție a fost obligat să încetinească și să vireze spre dreapta pentru a permite acestuia să finalizeze manevra (00:02-00:04 CD f.12).

În privința susținerii petentului referitoare la neprezentarea certificatului de omologare a aparatului radar, instanța urmează să o respingă întrucât în cauză nu a fost efectuată o înregistrare a vitezei de deplasare. Aparatura existentă pe autospecială a fost folosită doar pentru a înregistra video traficul, astfel că nu se pune problema conformității metrologice. Cu toate acestea, intimata a depus la dosarul cauzei și buletinul de verificare metrologică al aparatului (f.14) pentru a înlătura orice dubiu.

Ținând cont de aspectele expuse, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului este conformă cu realitatea și întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.120 alin.1 lit. j) din HG 1391/2006.

Conform art.21 alin.3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Potrivit art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea.

Ținând cont de faptul că salariul minim pe economie la momentul săvârșirii faptei era de 975 lei (conform art.1 alin.1 din HG nr.1091/2014), iar un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie (art.98 alin.2 OUG nr.195/2002), instanța constată că agentul constatator a aplicat în mod corect amenda în cuantum de 390 lei (4 puncte-amendă, conform art.98 alin.4 lit. b) din OUG 195/2002 raportat la art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002). De asemenea, sancțiunea complementară a fost aplicată în mod legal.

Instanța apreciază că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul, întrucât sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Având în vedere starea de indisciplină în materie rutieră existentă la ora actuală în România, și consecințele în plan material și uman generate de această stare, se apreciază că fapta săvârșită nu are un grad de pericol social scăzut, iar potrivit art.7 alin.2 din OG 2/2001 avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Nerespectarea regimului legal de viteză creează o stare de pericol care periclitează siguranța traficului rutier, încălcându-se astfel obligația prevăzută de 35 alin.1 din OUG 195/2002, care statuează în felul următor: participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. În cauza de față, echipajul de poliție a fost nevoit să încetinească și să vireze spre marginea drumului în vederea evitării unei coliziuni. În plus, instanța mai are în vedere și faptul că petentul a manifestat o conduită rutieră neglijentă atunci când s-a angajat în depășirea autotrenului.

Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Ț____ A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în ___________________________, nr. 102, județul Gorj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________. 130, județul Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.05.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.

Pronunțată la data de 28 octombrie 2015, soluția fiind pusă dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

M_____ C_______ M____ B_____ L____

Eliberată din funcție prin pensionare

Semnează grefier șef Secția civilă

M.C.M./B.L.

4 ex./12.12.2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025