Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:059.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 248/2016 c.a.
Ședința publică de la 17 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE F_____ A________ A_____
Judecător C_____ B____
Grefier L_______ Momiță
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI și pe intimat P________ G___ C______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au fost legal citate.
Instanța, având în vedere că martorul I______ E___ a fost legal citat pentru acest termen de judecată și apelat prin stație pentru prezentare în sala de ședință, nu s-a prezenta în vederea audierii, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr.XXXXXXXXXXXXXX IPJ Iași a formulat apel impotriva sentinței civile nr. 636/11.05.2015 a Judecătoriei Iași, criticând-o ca netemeinica si nelegala.
Se solicita admiterea apelului si schimbarea in tot a sentinței apelate in sensul respingerii plângerii contravenționale formulate si menținerii procesului verbal de contravenție contestat.
In susținerea poziției procesuale se arata ca, desi s-a solicitat in fata primei instanțe proba cu martorul I______ E___, aceasta proba nu a fost administrata, fapt pentru care este solicitata a fi administrata in apel.
In drept se invoca art 223 N.C__, solicitându-se si judecata in lipsa.
Cererea este scutita de la plata taxei de timbru.
Intimata, legal citat, nu a depus întâmpinare in aceasta faza procesuala.
Instanta admite proba cu martorul solicitat dar lipsa acestuia la termenul de judecata duce la decăderea apelantei din dreptul de a administra aceasta proba.
Prin sentința civila contestata in speța s-a admis plângerea formulata de P________ G___ C______ impotriva procesului verbal emis de intimata IPJ Iași, si s-a dispus anularea acestuia, reținându-se ca procesul verbal este legal întocmit, dar ca in ceea ce privește temeinicia, prezumția de legalitate a actului a fost înlăturata prin depoziția martorei P_____ D____, din care rezulta ca petenta din cauza avea asupra sa documentele legale, documente pe care le-a prezentat organului constatator; ca cele consemnate de agentul constatator prin propriile sale simțuri au fost înlăturate; pe de alta parte, se invoca faptul ca organul constatator nu a indicat documentele pe care petenta nu le avea asupra sa, fapt care echivalează cu o insuficienta descriere a faptei.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul retine urmatoarele:
In fapt, reținem ca prin procesul verbal contestat in cauza petenta-intimata a fost sancționata întrucât nu avea asupra sa nici un document din cele prevazute de lege.
In primul rând, subliniem ca instanta de fond analizând temeinicia procesului verbal ajunge la concluzia inexistentei unei descrieri suficiente a faptei, cu toate ca acest element tine de legalitatea si nu de temeinicia actului.
Analizând acest aspect instanta de fata ajunge insa la o concluzie diferita decât cea a instantei de fond.
Așa cum se arata în cuprinsul articolului 16 al OG 2/2001, descrierea faptei trebuie făcuta cu indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei. Aceasta deoarece instanta, conform prevederilor art. 34 din legea cadru poate sa aprecieze asupra gravitații faptei si în consecința sa reindividualizeze sanctiunea aplicata de agentul constatator, atât ca tip de sanctiune cât si ca cuantum.
Întrucât procesul verbal contravențional reprezintă unicul act probator al savarsirii unei contravenții, el trebuie sa conțină toate elementele pe baza cărora sa se poată cerceta de catre instanta de judecata daca în realitate s-a comis o asemenea fapta si daca în mod concret se poate angaja răspunderea contravenționala a unei persoane. Prin nedescrierea corespunzătoare a faptei contravenționale, se aduce atingere prezumției de nevinovatie de care trebuie sa beneficieze petentul.
Analizând in speța acesta excepție a nulității pr. verbal pentru insuficienta descriere a faptei contravenționale, Tribunalul apreciază in dezacord cu judecătorul de fond ca agentul constatator a indicat suficiente elemente pentru identificarea corecta a faptei, nefiind necesara precizarea unor alte aspecte ca enumerarea tuturor actelor prevazute de lege, instanta fiind in măsura sa analizeze, raportat la cele inserate in pr. verbal, savarsirea sau nu a faptei.
Enumerarea actelor pe care petenta-intimata nu le avea asupra sa era necesara doar in situatia in care aceasta ar fi prezentat vreun act organului de control si acesta ar fi putut stabili ce acte erau in posesia petentei si ce acte nu erau, dar in situatia de speța prezentata agentul face referire in mod clar la lipsa tuturor documentelor legale, fapt care face ca fapta sa fie suficient descrisa si, ca atare sa întrunească cerințele legalității.
Nici in ceea ce privește temeinicia actului nu suntem de acord cu concluziile instantei de fond.
Astfel, desi se face referire la forța probanta a procesului verbal de constatare se apreciază ca depoziția martorului audiat a înlăturat prezumția de legalitate existenta.
Sarcina probei in materie contravenționala, atunci cand faptele sunt constatate de agentul ce aplica sanctiunea in mod direct, prin propriile sale simțuri, revine petentului astfel ca cele consemnate in actul sanctionator fac dovada pana la proba contrara, proba care potrivit C. Civ revine contestatorului. Fiind vorba de constatări personale ale agentului, procesul verbal de contravenție se bucura de prezumția de legalitate, prezumție care trebuia răsturnata prin probele admise si administrate in instanta.
Ori, in speța, depoziția martorului P_____ D____ nu putea fi luata in considerare atat timp cat conform raportului agentului de politie in momentul opririi in mașina cu petenta nu se afla decât cu cei doi copii minori, nefiind însoțita de o alta persoana.
Nu putem retine nici faptul ca procesul verbal a fost aplicat pentru o alta sanctiune decât cea reținuta, nici aspect nefiind dovedit de catre petenta.
In ceea ce privește, susținerea petentei-intimate privind faptul ca a prezentat actele la control din moment ce datele de identificare ale sale sunt trecute in actul de sanctionare, Tribunalul constata ca aceasta susținere nu este reala, întrucât organul constatator are la dispoziție baza de date necesara pentru identificarea persoanelor.
F___ de ansamblul celor retinute, Tribunalul constata ca soluția instantei de fond de admitere a plângerii este nelegala, fapt pentru care in temeiul art 480 NCPC va admite apelul declarat de IPJ Iași si va respinge ca nefondata plângerea formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul IPJ-Iași împotriva Sentinței civile nr.6361/2015 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta P________ G___ C______ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/11.07.2014 încheiat de IPJ-Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi , 17.02.2016.
Președinte, F_____ A________ A_____ |
|
Judecător, C_____ B____ |
|
Grefier, L_______ Momiță |
|
Red./tehred. C.B.
2 ex./29.02.2016
Jud fond G________ C______ M_____