DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 371
Ședința din Publică din data de 18.01.2016
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE : C__________ C________
GREFIER : M_______ F_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul V____ R______ în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.-SECTIA 15 POLIȚIE având ca obiect: anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța în baza art. 121 alin 5 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa intimatei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a răspuns contestatorul personal, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză după care acordă cuvântul pe probe.
Contestatorul solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
In temeiul art. 258 C.p.c. instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile de la dosar si nemaifiind alte cereri sau incidente de soluționat, constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul pe fond.
Contestatorul personal arată că nu se face vinovat de contravenție iar de doi ani primește amenzi nejustificate din partea politiei; fara cheltuieli de judecată
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
La data de 01.10.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de către contestatorul V____ R______ în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.-SECTIA 15 POLIȚIE , împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 13.09.2015.
În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că la data de 13.09.2015, se afla la domiciliu, împreună cu fiul său si cu soțiasa, cu care este in stare conflictuala. Pe fondul unei discuții contradictorii acesta început să-i adreseze insulte și injurii fara ca el sa-i răspundă. Acesta sunat la poliție prin Serviciul de Urgență 112, solicitând prezenta unui echipaj. La fața locului s-a prezentat agentul D_____ Tinel care a discutat cuel, gasindu-l in locuința si nu pe casa scării, i-a adus la cunoștința ca a introdus acțiune in instanta pentru a se emite un nou ordin de protecție fata de fiul său, iar acesta a sesizat organele de politie numai pentru a-si preconstitui probe in aceasta cauza. S-a mai arătat că agentul de poliție a discutat și cu fiul său, în spatele său, că polițistul a plecat si a intrat in școala nr. 108, fara sa le aduca la cunoștința ce masuri va lua, însă la data de 16.09.2015 a primit prin poștă procesul-verbal susmenționat prin care am fost înștiințat că a fost sancționat pentru că ar fi tulburat liniștea publica, chiar de fata cu organele de politie, fapt care nu este adevarat.
In aceeași zi, procesul-verbal i-a fost sustras de fiul său, pentru a nu mai putea depune contestație. Ca urmare s-a deplasat la Secția 15 Politie unde, la data de 30.09.2015 i s-a eliberat o copie certificată.
S-a mai solicitat să se constate că mențiunea cum că ar fi refuzat să semneze este nereală, deoarece nu i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional și că refuzul trebuia atestat de un martor condiție prevăzută în mod expres de art. 19 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul netemeiniciei, a arat faptul ca nu a provocat scandal in niciun mod, sesizarea fiind facuta de fiul său numai pentru a-si preconstitui probe in dosarul civil nr. xxxxx/4/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4.
În subsidiar s-a solicitat a se constata că beneficiază de o pensie în cuantum de 1143 lei, din care cu greu ar putea achita o astfel de sancțiune, motiv pentru care s-a solicitat înlocuirea măsura amenzii cu avertisment.
Petentul nu și-a întemeiat plângerea în drept.
În dovedirea plângerii petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, martori.
Intimata D____ a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal întocmit în cauză este temeinic și legal întocmit, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei comise.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri respectiv copia procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 13.09.2015, copia raportului din data de 13.09.2015 al agentului constatator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 13.09.2015, încheiat de către intimată, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei în temeiul art. 2 pct. 25 din Legea 61/1991, republicată, reținându-se în fapt că la data de 13.09.2015, ora 14,10, pe _____________________________ 11, ________________ 4, aflându-se pe scara blocului numărul 18m scara B+C a tulburat ordinea și liniștea locatarilor prin zgomote puternice, a lovit cu ușa și prin strigăte fără a avea un motiv întemeiat, d efață aflându-se și lucrătorii de poliție.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța verificând îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, iar agentul constatator este competent în raport cu art. 15 alin. 2 din OG 2/2001.
În al doilea rând, referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei, astfel cum aceasta a fost reținută de agentul constatator și legalității sancțiunii.
Potrivit art. 2 pct. 25 din legea 61/1991, rep., constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
Din coroborarea acestor texte legale, rezultă ca fapta a fost corect încadrată, întrunind, atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 pct.25, iar sancțiunea aplicată, respectiv 200 lei, se încadrează între limitele legale.
În consecință procesul verbal atacat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, respectiv realitatea susținerilor agentului constatator, instanța constată că petentul nu a dovedit prin probe, o altă situație de fapt față de cea reținută de agentul constatator..
În sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică, în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă.
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeana a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare de materia civilă.
Spre exemplu, în hotărârea A_____ contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzație în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumție de nevinovăție.
Însă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei, pentru fapta de care era acuzat reclamantul A_____, fiind prevăzută inclusiv sancțiunea închisorii contravenționale.
În cauză, instanța constată că nivelul amenzii prevăzut de lege pentru fapta imputată petentului, este relativ mic, cât salariul minim pe economie de la acea dată, pentru fiecare faptă, astfel încât nu se justifică asimilarea contravenției săvârșite unei infracțiuni, legea penală prevăzând sancțiuni mai aspre, inclusiv când acestea sunt amenzi.
Sancțiunea aplicată nu implică conotații pe care individul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală.
În cauză, instanța constată că, în cauză, ne aflăm în prezența unei contestații civile, iar petentul are sarcina probei, conform art. 10 din C.p.civ..
Totodată din Hotărârea CEDO în cauza A_____ contra României, reiese că nicio dispoziție a Convenției nu se încalcă dacă statele acordă valoarea probatorie a unei prezumții de temeinicie împrejurării că fapta a fost constatată personal de un agent al funcției publice.
Interpretând sistematic art. 34 din OG cu art. 6 din CEDO, privit prin prisma jurisprudenței Curții, instanța apreciază că, în principiu, oridecâte ori fapta este constatată personal de agentul constatator, procesul verbal întocmit de acesta se bucură de o prezumție de temeinicie până la proba contrară.
Față de lipsa probei contrare, instanța dă curs constatărilor personale ale agentului constatator și le reține ca fiind reale, astfel că va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța constată că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul ridicat de pericol al faptei care s-a săvârșit în fața agenților de poliție, iar din înscrisurile depuse de intimată rezultă că petentul nu se află la prima abatere de acest gen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul V____ R______ cu domiciliul in București, _____________________. 11, ____________. 2, _______________ în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.-SECTIA 15 POLIȚIE cu sediul in București, __________________-5, sector 5, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2016
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact. FM- 4 ex