R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A_________ JUDEȚUL TELEORMAN
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.3424
Ședința publică din 13 octombrie 2015
Instanța compusă din:
Președinte : L____ Brateș
Grefier : C_____ D_________
*********
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect anularea proceselor verbale de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 22.03.2015 și ________ nr.8602877din 23.03.2015, formulată de petentul C_____ M____ F_____, domiciliat în A_________, ___________________, __________.A, ___________, județul,Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Teleorman – Serviciul Rutier, cu sediul în A_________, ___________________.171-173, județul Teleorman.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 15 septembrie 2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea inițial la data de 29 septembrie 2015, apoi la 13 octombrie 2015, dată la care a pronunțat prezenta sentință civilă.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul C_____ M____-F_____ a formulat plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/22.03.2015 și xxxxxxx/22.03.2015, de către intimata I____________ de Poliție al Județului Teleorman, solicitând anularea proceselor-verbale ca netemeinice și nelegale.
În motivare, petentul arată că la data de 22.03.2015 a fost oprit în zona străzii București din municipiul A_________ de către un echipaj al poliției rutiere în timp ce circula cu autoturismul proprietate personală recent achiziționat. I-au fost solicitate documentele autoturismului și nu i s-a comunicat motivul opririi. Așadar, a coborât din autoturism și s-a dus la mașina poliției pentru a cere explicații. A fost informat că numerele provizorii ale autoturismului sunt expirate. Petentul arată că avea asupra sa autorizația de circulație provizorie reînnoită. Organele de poliție l-au somat să rămână la mașină cât verifică documentele autoturismului dar petentul nu s-a conformat. Pentru aceste motive i-au fost încheiate două procese-verbale de sancționare a contravenției pentru motive de fapt care nu sunt reale și nici temeiurile de drept nu sunt cele aplicabile în speță. La data de 30.03.2015 a primit cel de-al doilea proces-verbal de sancționare a contravenției.
În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001.
În susținere, petentul a depus la dosarul cauzei procesele-verbale nr. xxxxxxx/22.03.2015 și xxxxxxx/22.03.2015, autorizația de circulație provizorie și copie act de identitate.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 40 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. A arătat că la data de 22.03.2015 petentul a condus autoturismul opel Astra cu numărul de înmatriculare TR xxxxx pe ______________________________ A_________, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare în locurile special amenajate. Echipajul de poliție i-a solicitat documentele legale și i-a solicitat să aștepte la mașină până la întocmirea procesului-verbal de contravenție. Petentul C_____ M____-florin nu a respectat indicațiile polițistului și a venit la autoturismul poliției unde a avut o atitudine necorespunzătoare. Deși i s-a solicitat să respecte indicațiile, petentul a avut o atitudine necorespunzătoare, adresând injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost sancționat și conform legii 61/1991. Pentru abatere, petentul a fost sancționat contravențional iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art 108 alin. (1) lit. d) pct 4 și art 100 al 3vdin OUG nr. 195/2002 republicată, art 2 pct 1 din legea 61/1991, OG nr. 2/2001 și art 139 Cod procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, a propus audierea martorului D___ R______. De asemenea, a depus înregistrarea video a incidentului.
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinarea intimatei.
Sub aspect probatoriu, în ședința din data de 26.06.2015, instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimată proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei, respectiv proba cu martorul D___ R______ și înregistrarea vidfeo a abaterii pentru intimată și D_______ M_____-C________ pentru petent.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.03.2015, a fost încheiat de către intimată procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.03.2015, prin care s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut în sarcina petentului că, la data de 24.02.2015, ora 17.09, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pe DN6, în localitatea P______, și a fost înregistrat și filmat de aparatul radar cu viteza de 107 km/h (cu 57 km/h peste viteza legală).
Petentul a fost de față la întocmirea procesului-verbal.
În drept, potrivit art. 108 alin 1 lit d pct 4 din OUG 195/2002, ,, Savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza: d) 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte: pct 4) conducerea unui vehicul inmatriculat sau inregistrat care nu are montata una din placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare.’’
De asemenea, potrivit art. 100 alin (3) ,, Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu.’’
Art 26 din RAOUG 195/2002 prevede că ” (1) Proprietarul sau detinatorul legal trebuie sa fixeze placutele cu numarul de inmatriculare ori de inregistrare in locurile special destinate, la partea din fata si din spate a autovehiculului sau tramvaiului, dupa caz, iar la motocicleta si la remorca, numai la partea din spate.(2) Se interzice circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu au montate placutele cu numarul de inmatriculare sau, dupa caz, de inregistrare, in locurile stabilite.” iar art 183 din același act normativ prevede că ” conducatorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al politistului rutier sau, dupa caz, al politistului de frontiera este obligat sa ramana in vehicul, cu mainile pe volan, iar ceilalti pasageri sa nu deschida portierele, respectand indicatiile politistului.”
Potrivit art 2 al 1 din legea 61/1991 republicată ”constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: 1) savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice.”
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere decizia nr. XXII/19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, legalitatea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției contestate, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Referitor la motivele de nulitate invocate de petent, instanța urmează a le înlătura ca neîntemeiate, întrucât, petentul nu a făcut dovada existenței vreunei vătămări procesuale, urmare a inconvenientelor semnalate și care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, conform art. 174 alin. 3 C. proc. civ. aplicabil în cazul constatării unui eventual caz de nulitate relativă a înscrisului.
Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal, trebuie avute în vedere particularitățile procedurii contravenționale.
În acest sens, așa cum s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa contravenția întrunește elementele expuse în art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are caracter preventiv și represiv. Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție. Această prezumție legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.
Cu toate acestea, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza I___ P__ c. României)
Instanța europeană a mai statuat că în cazul în care petenta nu dorește administrarea altor probe decât cele prezente la dosarul cauzei s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată. (CEDO, hotărârea din data de 3 aprilie 2012 în cauza N_______ G_______ c. României).
În favoarea intimatei operează prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale. Prezumția instituită prin art. 249 C.proc.civ are insă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei și este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară.
Avem așadar de a face cu două prezumții legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecărei părți, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ele, urmează ca fiecare dintre ele să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.
În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Situația de fapt consemnată în procesul-verbal ________ nr xxxxxxx /22.03.2015 se coroborează și cu cele ce reies din administrarea probei video aflate la dosarul cauzei, de unde reiese în mod clar că petentul, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare TR xxxxx deși acesta era expirat. De asemenea, martorul D_______ M_____-C________ audiat în cauză confirmă această situație de fapt. Mai mult decât atât, din probele administrate este dovedit și faptul că petentul nu s-a conformat celor dispuse de organele de poliție, așa cum avea obligația legală.
Petentul nu a invocat și, cu atât mai puțin, dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agentul constatator nu ar fi putut observa ce se întâmplă la locul faptei și nici un motiv de subiectivitate pentru care acesta nu ar putea fi considerat imparțial.
Cu privire la procesul-verbal seria xxxxxxx/22.03.2015 dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal seria xxxxxxx/22.03.2015 nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, instanța are în vedere faptul că petentul tocmai era sancționat destul de sever pentru comiterea altor două contravenții, astfel încât atitudinea sa, profund necorespunzătoare este totuși de înțeles.
Sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile intervine de drept în cazul săvârșirii contravenției prev. de art. 100 alin (3) din OUG 195/2002 și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999). Instanța apreciază că agentul constatator în mod corect a decis aplicarea acestei sancțiuni pentru a înlătura pericolul care îl reprezintă petentul pentru ceilalți participanți la trafic.
Având în vedere toate cele expuse anterior, instanța va admite în parte prezenta plângere contravenționala și va modifica procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/22.03.2015 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 1000 de lei, cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională privind procesele verbale de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 22.03.2015 și ________ nr.xxxxxxx din 23.03.2015, formulată de petentul C_____ M____ F_____, domiciliat în A_________, ___________________, __________.A, ___________, județul,Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Teleorman – Serviciul Rutier, cu sediul în A_________, ___________________.171-173, județul Teleorman.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantum de 1000 de lei, aplicată petentului prin procesul - verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 22.03.2015, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolul social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Menține celelalte dispoziții ale proceselor-verbale atacate.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria A_________.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.
Președinte, Grefier,
L. Brateș C. D_________
Tehnored.L.B../23.11.2015
Dact.C.D../23.11.2015 – 4 ex.
Comunicat 2 ex. azi, 23.11.2015 – Grefier,