R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D________
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal nr. 5695
Ședința publică de la data de 26 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R_____ I____-A______
GREFIER: V____ E____-M______
Pe rolul instanței civile se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „ anulare proces-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din data de 10.07.2015 ” formulată de către petenta ___________________ D________, cu sediul în municipiul D________, ____________________, parter, județul V_____ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA S_______ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR V_____ cu sediul în municipiul Rm V_____ , _______________________, județul V_____.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 12.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 19.01.2016, dată la care având nevoie de timp, a amânat pronunțarea pentru data de 26.01.2016.
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2015 pe rolul Judecătoriei D________ sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX petenta __________________ în contradictoriu cu intimata Direcția S_______ Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor V_____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din data de 10.07.2015.
În motivarea plângerii petenta a arătat în esență că la data de 20.08.2015 a primit prin poștă procesul verbal ________ nr. xxxxx din data de 10.07.2015 prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2000 lei, pe motiv că a încălcat prevederile art.4 litera a pct. 2 din HG nr. 984/2005.
Pe cale de excepție, petenta a invocat nulitatea absolută a procesului verbal întrucât nu specifică data și locul săvârșirii faptei iar descrierea faptei este pur formală fără a arăta în ce constă acțiunea sau inacțiunea ilicită săvârșită fiind încălcate prevederile art.16 și art. 17 din OG nr. 2/2001.
Astfel, petenta a mai precizat că, agentul constatator a menționat ziua de 07 luna 07 fără a specifica anul în care a fost făcută constatarea și faptul că nu a fost specificat anul echivalează cu lipsa datei săvârșirii faptei. Nu este specificat locul săvârșirii faptei presupusei contravenții și nedescrierea exactă a locului săvârșirii contravenției ,respectiv a localității coroborat cu faptul că procesul verbal cuprinde o descriere necorespunzătoare a faptei imputate petentei,agentul constatator s-a rezumat la redarea conținutului normei legale fără a arăta în concret în ce a constat condițiile necorespunzătoare pentru care a fost sancționată echivalează cu lipsa descrierii faptei contravenționale în actul de constatare a contravenției iar absența acesteia este sancționată de art. 17 din OG nr. 2/2001 cu nulitatea absolută și expresă a procesului-verbal, nulitate care nu este condiționată de dovedirea unei vătămări. Totodată, în lipsa unor mențiuni exacte și concrete cu privire la locul în care s-a săvârșit contravenția se încalcă dreptul la apărare al contravenientului, acesta fiind pus în situația de a nu –și putea formula apărările în mod corespunzător.
În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept a invocat dispozițiile art.31 din OG 2/2001.
Plângerii formulate, petenta a anexat înscrisuri.
În procedura de regularizare, la data de 07.10.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Intimata a menționat faptul că a fost întocmit procesul verbal de contravenție nr. 9/07.07.2015, înregistrat la DSVSA V_____ sub nr. xxxxx/20.07.2015 cât și o fișă de evaluare a unității în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 în care sunt descrise neconformitățile constatate.
Cu ocazia controlului, ca un aspect negativ față de cele descrise , la Capitolul VII alin 3 din Regulamentul (CE) menționat este reținută o agravantă referitoare la nerespectarea normelor sanitare veterinare ,privind recepția, stocarea și răcirea produselor alimentare cu efecte negative împotriva oricăror contaminări susceptibile de a le face improprii pentru consumul uman.
S-a mai constatat și faptul că unitatea nu asigura lanțul frigorific a produselor depozitate. În concret, cu ocazia controlului s-au găsit cantități de carne, ouă și alte produse depozitate necorespunzătoare din punct de vedere al respectării temperaturii și pentru care nu existau acte de proveniență și elemente de identificare,nefiind etichetate conform dispozițiilor legale în materie.
În concluzie, intimata a solicitat respingerea plângerii pentru considerentele exprimate și menținerea ca legal și temeinic a procesului- verbal de contravenție.
În drept intimatul a invocat dispozițiile art.205 alin 2 NCPC.
În susținerea afirmațiilor sale,intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri( proces –verbal de constatare nr. 9/07.07.2015, fișa de evaluare) și a probei testimoniale prin audierea martorului din acte: L_______ G_______.
Anexat întâmpinării,intimata a atașat înscrisuri, filele 18—23.
În cauză au fost încuviințate și administrate, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și proba testimonială, pentru petentă, prin audierea martorului L_______ A____-E____ , declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei la filele 39-40 și pentru intimată,prin audierea martorului L_______ G_______, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei la fila 41, dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxx încheiat la data de 10.07.2015 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei.
În sarcina petentei s/a reținut că la controlul efectuat din data de 07.07.2015, ora 11,40 prepararea și desfacerea produselor de origine animală în condiții necorespunzătoare și nerespectarea lanțului frigorific, contravenție prevăzută de art. 4, lit. A pct. 2 din HG 948/2005.
Reprezentanții petentei nu au fost de față la încheierea procesului verbal.
Potrivit art. 4, lit. a pct. 2, constituie contravenție la normele de igienă sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producția, prelucrarea, depozitarea și comercializarea produselor alimentare, a subproduselor animale, a hranei pentru animale, a produselor farmaceutice veterinare sau a altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare și a hranei pentru animale în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare;
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește susținerile petentului referitoare la lipsei datei săvârșirii contravenției se reține că din dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că nu este obligatorie încheierea procesului-verbal în momentul constatării contravenției, acest text făcând referire pe de o parte la data încheierii și, pe de altă parte, la data săvârșirii contravenției. Din procesul verbal contestat reiese că acesta s-a încheiat la data de 10.07.2015 pentru o contravenție săvârșită la data de 07.07., ora 11,40. astfel, omisiunea precizării anului este o simplă eroare materială care nu poate duce la anularea procesului verbal contestat în condițiile în care petenta nu a negat efectuarea controlului de către intimată la data de 07.07.2015 la sediul menționat în procesul verbal contestat, respectiv D________, __________________, parter.
De asemenea se reține că folosirea unui text predefinit nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal, atâta timp cât acesta este suficient de clar și cuprinde toate elementele esențiale pentru descrierea contravenției. În cazul de față, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar fapta este descrisă în mod corespunzător.
Potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
Prin urmare rolul martorului asistent este de a asigura respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate care potrivit propriei opțiuni sau datorită unei imposibilități obiective nu semnează procesul-verbal, iar nu de a proba situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Textul legii nu prevede și sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții, astfel că, fiind o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 105 C.pr.civ. - aplicabil conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001 - doar în măsura dovedirii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În speță se constată că procesul verbal contestat a fost semnat de un angajat al intimatei L_______ G_______ (f. 41), astfel cum rezultă din declarația acestuia. Din moment ce lipsa martorului asistent nu duce la anularea procesului verbal contestat în absența existenței unei vătămări, cu atât mai mult semnarea în calitate de martor asistent a unei persoane care nu putea avea această calitate nu poate duce la anularea acestuia în absența existenței unei vătămări.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile HG nr. 984 din 25 august 2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor au drept scop asigurarea sănătății persoanelor.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Din declarația martorei L_______ A____ E____ (f. 39), angajata petentei, reiese că reprezentanții intimatei au efectuat un control la societatea petentă, iar agentul constatator i-a comunicat faptul că nu aveau ambalată corect carnea, însă martora a apreciat că aceasta era depozitată în condiții bune de igienă și a relatat modalitatea de depozitare, respectiv în găleți, după ce în prealabil era despachetată și dată cu un ____________________ introduse în lăzile frigorifice. De asemenea martora a mai relatat faptul că la bucătărie se era o gaură în perete, însă a arătat că aceasta fusese făcută de câteva zile din greșeală de către bucătăreasă și ulterior a fost remediată. Totodată martora a mai relatat că în fiecare seară se face curat.
Declarația martorei L_______ A____ E____, având în vedere relația de subordonare pe care o are cu petenta este subiectivă în privința respectării normelor sanitar veterinare.
De asemenea martorul L_______ G_______ (f. 41) a relatat faptul că societatea petentă nu respecta normele sanitar veterinară și a descris amănunțit neregulile constate, însă și declarația acestuia va fi înlăturată având în vedere poziția de subordonare pe care o are față de intimată.
În cauza de față, dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Petenta nu a invocat și, cu atât mai puțin, dovedit existența unui motiv obiectiv pentru care agentul constatator nu ar fi putut observa ce se întâmplă în interiorul autoturismului și niciun motiv de subiectivitate pentru care acesta nu ar putea fi considerat imparțial.
Astfel, din fișa de evaluare efectuată cu prilejul controlului (f. 18) rezultă că petenta a primit calificativul „nesatisfăcător” la diferite activități, precum: aplicarea bunelor practici de igienă, inclusiv prevenirea contaminării și în special, combaterea dăunătorilor, suprafețele pereților trebuie să fie în bună stare și ușor de curățat și, după caz, de dezinfectat, în toate etapele de recepție, stocare și răcire, produsele alimentare sunt protejate împotriva oricărei contaminări susceptibile de a le face improprii pentru consumul uman, dăunător pentru sănătate sau contaminate în asemenea măsură încât se poate considera că nu pot fi consumate ca atare precum și faptul că lanțul frigorific nu trebuie întrerupt. De asemenea și în procesul verbal de constatare (f. 22) s-a reținut că: starea de igienă în spațiul de preparare este precară, spațiul nu este întreținut (pereți sparți), carnea de pasăre fără elemente de identificare și de asemenea au fost identificate și produse exprirate.
Cu toate că prin plângerea formulată petenta a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, aplicarea sancțiunii în minimul prevăzut de lege se justifică având în vedere că petenta se află la prima abatere de acest gen.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. Nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta __________________ cu sediul în municipiul D________, ____________________, parter, județul V_____ în contradictoriu cu intimata DSVSA V_____, cu sediul în municipiul Rm V_____ , _______________________, județul V_____.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2016.
Președinte, Grefier,
R_____ I____-A______ V____ E____-M______
Red R.I.A
Tehnored. R.I.A/V.E.M
5 exemplare printate la data de 18.02.2016