Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1370/2014 din 12 mai 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR. 1370

Ședința publică din data de 12 Mai 2014

Instanță constituită din:

PREȘEDINTE: Fluturas M_______ I______

Judecător: F________ G______ M____

Judecător: A___ I_____

Grefier: T______ L______

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul M_________ F_________ PUBLICE - A.N.A.F. - DIRECTIA PLOIESTI, cu sediul în Ploiesti, _____________________. 13, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata _______________ EXPRESS DISTRIBUTION SRL, cu sediul în Ploiești, _____________________, ______________, _______________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.

TRIBUNALUL

La data de 19.03.2012 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX plângerea contravențională formulată de petenta _______________ EXPRESS DISTRIBUTION SRL împotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei _______/2010 nr. xxxxxxx/07.02.2012 , prin care a solicitat anularea procesului verbal menționat si in subsidiar inlocuirea sanctiunilor aplicate cu avertisment.

În motivarea cererii, petenta a arătat că in data de 25.01.2012, data la care trebuia depusa Declarația 112 a petentei, declarație pe care societatea trebuie sa o depună numai on line cu semnătura electronica prin conectare la serverul ANAF, serverul nu a funcționat la parametrii normali, blocandu-se nepermitand conectarea si depunerea declarațiilor pana la ora 24.00, din ziua 25.01.2012. Dupa mai multe încercări nereușite pe parcursul zilei de 25.01.2012, a reușit sa transmita Declarația 300 si 112 la orele 23:37:14 si 00:01:50 ( ultima cu data 26.01.2012 ), dupa cum reiese din recipisele de confirmare a depunerii declarațiilor anexate.

Petenta a mai aratat ca se putea sancționa societatea cu avertisment dat fiind faptul ca intarzierea de 2 minute s-a datorat unor cauze care nu tin de societate, si de faptul ca nu mai alte abateri în acest sens pana la aceasta data.

In drept, petenta si-a intemeiat plângerea pe prevederile O.G. 2/2001, pe dispozițiile codului de procedura civila si alte dispoziții normative din materia fiscala, solicitând judecarea cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ..

În baza art. 36 din O.G. nr.2/2001 plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Intimata a formulat întâmpinare in cauza, prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 06.06.2013, instanța, în temeiul disp. art. 167 alin. 1 C.pr.civila, a incuviințat pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, probă pe care a considerat-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării prezentei cauze.

S-a procedat la administrarea probei cu înscrisurile existente la dosar.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/11.06.2013, Judecătoria Ploiești a admis în parte plângerea formulată de petenta _______________ EXPRESS DISTRIBUTION SRL, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______/2010 nr. xxxxxxx/07.02.2012, întocmit de către intimata M_________ F_________ PUBLICE - A.N.A.F. - DIRECTIA PLOIESTI, înlocuind sancțiunea amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție _______/2010 nr. xxxxxxx/07.02.2012, întocmit de DGFP Prahova- Administratia F_________ Publice a Municipiului Ploiesti, cu avertismentul.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin procesul verbal de contravenție _______/2010 nr. xxxxxxx incheiat la data de 07.02.2012, de AFPM Ploiești, în calitate de organ constatator, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 1000 lei pentru savârșirea contravenției prev de art. 219 al.1 lit.d din OG nr. 92/2003 cu modificările ulterioare, reținându-se faptul că, societatea petentă nu a depus declarația 112 aferentă lunii decembrie 2011 în termenul prevăzut de lege.

Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, cercetând probele existente la dosar, instanța consideră că petenta nu a răsturnat prezumția de valabilitate a procesului verbal contestat, nefăcând dovada contrară a celor reținute de către organul constatator.

Instanța, observând că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către agenții din cadrul intimatei apreciază că actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege) asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (agentul în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată fără a adăuga alte denaturări ale realității (cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijentă a unor împrejurări nereale agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală).

În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Iar, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată,, penală,, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată însă că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate (asociată cu cele de autenticitate și veridicitate), a cărei aplicare nu este interzisă de Curte decât în ipoteza aplicării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, instanța apreciază că prezumția poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatoarei. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanți ai intimatei, prezumția de legalitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput. Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, precum în cauza A_____ sus amintită.

Recunoscând prezumția de legalitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei (prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții) incumbă petentei.

În aceste condiții, deși petenta a propus probe în susținerea plângerii, aceasta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate, valabilitate și autenticitate de care se bucură procesul verbal atacat.

De altfel, chiar petenta recunoaște în cuprinsul plângerii faptul că nu a depus la timp declarația 112. Susținerile petentei în sensul că nu a depus declarația în cauză în termenul prevăzut, din cauza serverului ANAF care nu a funcționat la parametri normali, blocându-se și nepermițând conectarea și depunerea declarațiilor până la ora 24.00 din ziua de 25.01.2012, nu constituie cauze de exonerare a acesteia de răspundere contravențională, petenta având obligația să depună declarația 112 până în data de 25.01.2012, inclusiv, aceasta având însă posibilitatea să depună declarația și mai devreme de această dată, fără să aștepte ultima zi.

Prin urmare, cu toate că petenta a contestat prin prezenta plângere sancționarea sa, se constată că nu a făcut nici o dovadă în acest sens, care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit art.129 al.1 teza finală C.pr.civ.

În drept, instanța are în vedere însă disp. art.21 alin. 3 rap. la art. 34 coroborat cu art. 38 alin. 3 din O.G. 2/2001. În acest sens reține că potrivit cu art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 sancțiunea aplicată contravenientei pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Tinând seama de disp. art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția contestatoarei asupra obligațiilor legale ce-i revin.

Pentru a proceda astfel instanța are în vedere că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei este mult prea drastică în raport cu fapta săvârșită, mai ales că petenta nu a negat comiterea faptei și a depus declarația 112, la data de 26.01.2012, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. De asemenea se poate aprecia că petenta nu va mai repeta fapta reținută în sarcina sa chiar și fără aplicarea unei amenzi.”

Împotriva acestei sentințe recurenta M_________ F_________ PUBLICE - A.N.A.F. - DIRECTIA PLOIESTI a formulat recurs la data de 23.07.2013.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, procesul-verbal de contravenție fiind legal și temeinic întocmit.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 C.proc.civ și art. 219 C.proc. fiscală.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În fața instanței de recurs nu s-a solicitat încuviințarea de probe noi.

Examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și 304/1 Cod pr.civilă, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul observă că toate motivele invocate în argumentarea recursului sunt legate de legalitate și temeinicia procesului-verbal de contravenție, aspecte care au intrat în puterea de lucru judecata prin necontestarea celor reținute de prima instanță astfel că nu vor fi reanalizate de instanța de recurs.

Prin recursul de față singura problemă dedusă controlului judiciar este cea a pericolului social al contravenției imputate intimatei-petente. Așadar sub aspectul existenței contravenției (și implicit a tuturor condițiilor răspunderii contravenționale) sentința nefiind contestată a rămas irevocabilă.

Posibilitatea instanței de a înlocui amenda cu avertismentul înseamnă aplicarea tezei finale a art. 34 din OG nr. 2/2001 (adică hotărăște asupra sancțiunii).

Posibilitatea instanței de a înlocui amenda cu avertismentul este o normă generală aplicabilă indiferent de tipul de contravenție.

În ceea ce privește aprecierea făcută de instanța de fond, tribunal reține că, în mod corect a reținut raportat la împrejurările concrete ale faptei, atitudinea sinceră a petentei că scopul sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.

Față de cele expuse, considerând că instanța de fond a făcut o apreciere rezonabilă și motivată asupra pericolului social al contravenției imputate intimatei-petente, recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de către recurentul M_________ F_________ PUBLICE - A.N.A.F. - DIRECTIA PLOIESTI, cu sediul în Ploiesti, _____________________. 13, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata _______________ EXPRESS DISTRIBUTION SRL, cu sediul în Ploiești, _____________________, ______________, _______________________, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 12 Mai 2014..

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Fluturas M_______ I______ F________ G______ M____ A___ I_____

GREFIER,

T______ L______

RED.A.I.

2EX/ 29.07.2014

d.f. XXXXXXXXXXXXXX- Jud. Ploiești

j.f. – P______ E____ R_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025