Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – plângere contravențională –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S______

Secția de C_________ Administrativ și Fiscal

DECIZIA NR. 460

Ședința publică din 01 aprilie 2015

Instanța constituită din :

Președinte: C_______-D______ D_____

Judecător: C_______ P_____

Grefier: C_______ E____ T_________

Pe rol, judecarea apelului declarat de intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, prin primar, cu sediul în ______________. 5A, jud. S______, împotriva sentinței civile nr. 2473 din 05.06.2014 pronunțată de Judecătoria S______, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind M______ M____ O_____, domiciliat în mun. S______, Calea Burdujeni, nr. 18, _____________, ___________________.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare a cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

La a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri noi, iar probatoriul este epuizat, constată apelul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S______ sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXXX din data de 25.02.2014, petentul M______ M____ - O_____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014 emis de intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, prin primar.

În motivare, petentul a arătat că la data de 04.02.2014, în jurul orei 17⁰⁰ a parcat autoturismul proprietate personală marca VW Golf cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în parcarea subterană amplasată în centrul municipiului S______.

A mai arătat că datorită faptului că în zonă erau parcate mai multe autoturisme, precum și datorită amplasării parcării (spațiu restrâns) nu a reușit să încadreze mașina exact în mijlocul spațiului, una din roți fiind peste una din liniile care delimitează spațiul de parcare. A mai susținut că de obicei nu parchează în acel spațiu, atunci fiind a doua oară când utiliza parcarea și sub nici o formă nu a ocupat două locuri de parcare.

De asemenea, a susținut că ulterior a plecat pentru a-și rezolva mai multe probleme personale, revenind în parcare în jurul orei 21³⁰; cu acea ocazie a observat că lângă autoturismul personal erau doi agenți din cadrul Poliției Locale S______ care i-au adus la cunoștință că nu a parcat corect și i-au solicitat să prezinte actul de identitate. Petentul a precizat că, întrucât uitase acasă portofelul, i-a comunicat unuia dintre agenți toate datele de identificare, pe care acesta le-a notat în agenda personală; ulterior acesta a verificat datele comunicate de petent prin stația de emisie-recepție, iar la scurt timp i s-a solicitat să comunice datele reale. A mai arătat că în urma verificării autoturismului s-a constatat că datele comunicate de către petent sunt reale.

Petentul a precizat că la data de 13.02.2014 a primit prin poștă, la adresa de domiciliu, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx, prin care a fost sancționat contravențional pentru că la data de 04.02.2014 a parcat pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare.

De asemenea, a mai precizat că în cuprinsul procesului verbal nu este menționat nicăieri zona exactă unde s-a săvârșit contravenția, agentul constatator rezumându-se doar la a preciza orașul, respectiv „S______”, cu toate că actul în temeiul căruia a fost sancționat (respectiv HCL S______ nr. 216 din 22.11.2012) reglementează doar zona parcării subterane din centrul municipiului S______.

Petentul a menționat că, cu toate că a fost de față la constatarea „presupusei” contravenții și a comunicat toate datele de identificare agentului constatator, acesta nu a completat de față cu petentul procesul verbal, îngrădindu-i dreptul de a lua la cunoștință pe bază de semnătură de conținutul acestuia și a putea face mențiunile cuvenite la rubrica specială din cuprinsul actului; mai mult, agentul constatator a trecut în fals că nu a fost de față, nefiind nici alți martori cu toate că la ora respectivă parcarea era plină, intrând și ieșind în intervalul în care a discutat cu agenții de poliție foarte multe persoane.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16, art. 19 și art. 26 din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus, în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx emis la data de 04.02.2014 (fila 6).

În conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței nr. xxxxxx din data de 12.03.2014 (fila 11).

La data de 12.03.2014 la solicitarea instanței de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată, petentul a depus precizări la acțiune (fila 10).

Intimatul a depus, la data de 03.04.2014, întâmpinare (filele 16-19).

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de către petent, ca nefondată, și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal. A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

În motivarea întâmpinării, agentul din cadrul Poliției Locale a constatat că petentul a parcat, în parcarea subterană din zona centrală a orașului care se află la intersecția străzilor A__ I_______ cu N______ B_______, autovehiculul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX de culoare gri; autovehiculul a fost găsit parcat neregulamentar pe locul nr. 74 pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare.

A mai arătat că regulamentul de funcționare a parcajelor subterane a fost afișat în loc vizibil la _______________________ asemenea, a fost afișată în mod vizibil și perioada maximă de staționare în interiorul parcării, adică 12 din 24 de ore.

În dovedire, intimatul a depus la dosar înscrisuri (filele 20-24).

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2473 din 05.06.2014 Judecătoria S______ a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petentul M______ M____ O_____, în contradictoriu cu intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, prin primar și a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014 întocmit de intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, petentul M______ M____ O_____ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei, constatându-se că în data de 04.02.2014, ora 21³⁰, în municipiul S______, acesta a parcat autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 9 pct. 5 din anexa HCL nr. 216 din data de 22.11.2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcajelor subterane din zona centrală a municipiului S______.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014 nu a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că petentul nu a fost prezent la momentul întocmirii actului, și nici un martor asistent.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului M______ M____ O_____ a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

În ceea ce privește critica adusă procesului verbal contestat de către petent potrivit căreia nulitatea actului contestat se impune întrucât agentul constatator nu a precizat locul exact în care s-a săvârșit fapta, instanța a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Instanța a reținut că nulitățile exprese sunt cele stabilite de prevederile art. 17 din același act normativ, respectiv lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Din textele legale mai sus menționate, instanța a constatat că legea contravențională nu sancționează cu nulitate absolută lipsa menționării locului în care a fost săvârșită contravenția, fapt ce impune concluzia că nulitatea incidenta este una virtuala, supusă condițiilor stabilite în art. 175 din Codul de procedură civilă, prevederile O.G. nr. 2/2001 completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă, conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 175 din Codul de procedură civilă, nulitatea virtuală este acea nulitate condiționată de existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămarea cauzată trebuind a fi dovedită de către contestator.

În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că agentul constatator a menționat că, în data de 04.02.2014, ora 21³⁰, în S______, acesta a parcat autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 9 pct. 5 din anexa HCL nr. 216 din data de 22.11.2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcajelor subterane din zona centrală a municipiului S______.

În raport de cele menționate de către petent în cuprinsul plângerii contravenționale formulate, respectiv că în data de 04.02.2014 a parcat autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în parcarea subterană amplasată în centrul municipiului S______, precum și în raport de apărările formulate de către intimat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, instanța constată în afara oricărui dubiu rezonabil că fapta a fost săvârșită în S______, în parcarea subterană din centrul municipiului.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că petentul nu a făcut nicio dovadă în sensul că nemenționarea exactă a locului în care a fost săvârșită prezumtiva contravenție îl vătămă în vreun fel sau că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat.

Susținerea petentului în sensul că se impune anularea procesului verbal contestat întrucât agentul constatator nu a încheiat actul în prezența sa, fiindu-i îngrădit dreptul de a lua la cunoștință de conținutul acestuia și de a face mențiuni, urmează a fi înlăturată de către instanță, ca neîntemeiată. Astfel, din interpretarea dispozițiilor O.G nr. 2/2001, instanța a reținut că agentul constatator nu are obligația de a încheia procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției în chiar momentul constatării săvârșirii faptei. Mai mult, instanța amintește dispozițiile art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, atâta timp cât legiuitorul a oferit posibilitatea agentului constatator de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale într-un termen de 6 luni de la săvârșirea faptei, și nu de la constatarea acesteia, instanța a înlăturat, ca neîntemeiată, apărarea petentului.

Mai mult, instanța a subliniat că dreptul la apărare al petentului (exprimat inclusiv prin posibilitatea de a formula obiecțiuni în cadrul procesului-verbal) este pe deplin asigurat prin dreptul acestuia de a formula plângere în fața instanței de judecată și de a propune toate probele pe care le apreciază ca necesare pentru a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal. Prin urmare, dreptul conferit de lege contravenientului de a se adresa instanței de judecată pentru a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție este de natură a înlătura orice vătămare adusă dreptului de apărare al petentului cauzată de încheierea procesului verbal în lipsa acestuia.

Cu privire la critica adusă de către petent procesului verbal contestat în sensul că se impune constatarea nulității întrucât nu a fost semnat de către un martor asistent, la acea oră, în parcare, fiind prezente mai multe persoane, instanța a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 statuează că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În situația în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Din modul de redactare al textului legal se poate deduce că una dintre garanțiile oferite de lege cu privire la modalitatea de constatare a săvârșirii contravenției este, fie prezența contravenientului și semnarea procesului-verbal, fie, în lipsa acestuia, semnarea procesului de cel puțin un martor. Garanția este menită să protejeze dreptul la apărare al contestatorului, interpretat în lumina dezvoltării jurisprudențiale a contravențiilor de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Trebuie făcută mențiunea că nulitatea astfel invocată are un caracter absolut, protejând un interes general, respectiv dreptul la apărare. Datorită faptului că nu este vorba de o nulitate expresă, așa cum rezultă din interpretarea per a contrario a art. 17 din O.G. nr. 2/2001, rezultă că vătămarea nu poate fi prezumată, ci trebuie să fie dovedită. Sarcina probei incumbă, în această situație, petentului.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014, instanța a reținut că acesta a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor asistent, agentul constatator menționând că petentul nu este prezent, iar, în momentul încheierii actului, nu se aflau alte persoane. Pe cale de consecință, instanța apreciază că agentul constatator a respectat dispozițiile legale mai sus menționate.

Instanța amintește că rolul martorului asistent nu este acela de a confirma situația de fapt reținută de către agentul constatator prin procesul verbal încheiat, ci este acela de a confirma faptul că persoana care a săvârșit contravenția nu este de față, refuză sau nu poate să semneze procesul verbal prin care este sancționată.

Față de cele expuse mai sus, instanța a apreciat că petentul nu a dovedit vătămarea suferită sau faptul că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contestat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a trebuit să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În prezenta cauză, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție cu privire la regulile de parcare, nu este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se impune cu forță superioară.

De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanța a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Instanța a reținut dispozițiile art. art. 9 pct. 5 din anexa HCL nr. 216 din data de 22.11.2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcajelor subterane din zona centrală a municipiului S______, potrivit cărora constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 50-100 lei, fapta conducătorului auto sau a deținătorului de vehicul de a nu respecta marcajul rutier de parcare astfel încât se ocupă două locuri sau parchează pe zonele hașurate, precum și pe cele ale art. 3 alin. 2 din același act normativ, conform cărora parcarea unui autovehicul este regulamentară dacă utilizatorul îndeplinește cumulativ mai multe obligații, printre care și obligația de a poziționa autovehiculul în limitele marcajului rutier care delimitează zona de staționare.

În cauza dedusă judecății, instanța a constatat că petentul M______ M____ O_____ nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014, reținându-se că în data de în data de 04.02.2014, ora 21³⁰, în municipiul S______, petentul a parcat autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare.

Situația descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________. xxxxxxx din data de 04.02.2014 este susținută de raportul agentului constatator aflat la fila 21 din dosar, agentul arătând că, în data de 04.02.2014, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având locul de parcare nr. 74, a parcat neregulamentar pe zona hașurată, ocupând astfel două locuri de parcare.

Mai mult, instanța a reținut că, prin plângerea contravențională formulată, petentul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, arătând că din cauza faptului că în zonă erau parcate mai multe autoturisme, precum și din cauza amplasării parcării (spațiu restrâns) nu a reușit să încadreze mașina exact în mijlocul spațiului, una din roți fiind peste una din liniile care delimitează spațiul de parcare.

Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși petentului îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța consideră că petentul M______ M____ O_____ se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța a apreciat că se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate petentului.

Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, instanța și-a format convingerea în sensul că petentul nu va mai reitera comportamentul contravențional, chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale. De asemenea, instanța va ține seama și de faptul că la dosarul cauzei nu există date că petentul nu s-ar afla la prima abatere de acest gen.

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate pentru această contravenție, cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și fiind mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale, contrar urmând a se recurge la aplicarea unei sancțiuni mai aspre.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis în parte plângerea formulată de către petentul M______ M____ O_____ în contradictoriu cu intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, prin primar, și a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din data de 04.02.2014, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

***

Împotriva acestei sentințe a formulat apel M_________ S______, solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii judecătorești, în sensul respingerii plângerii contravenționale, motivat de faptul că: pericolul social al legii justifică aplicarea amenzii, hotărârea este greșită fiind dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de fond a apreciat că sancțiunea avertismentului este suficientă, iar amenda aplicată petentului îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Proporțională cu gravitatea faptei nu este sancțiunea avertismentului, așa cum a apreciat instanța de fond ci sancțiunea amenzii astfel cum a fost aplicată de agentul constatator.

De asemenea apelantul consideră că sancțiunea aplicată prin procesul verbal respectă principiul proporționalității în raport cu fapta săvârșită prin nesancționarea unor asemenea fapte rezultă o încurajare a comportamentelor antisociale, ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului prin care a fost aprobată H.C.L. S______ nr. 216/2012.

Față de acestea consideră că sancțiunea aplicată prin procesul verbal este justificată agentul constatator a apreciat în mod corect asupra cuantumului amenzii în raport de gravitatea faptei contravenționale.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, și în raport de întregul complex probator, ca și de dispozițiile aplicabile și criticile aduse instanței de fond, Tribunalul constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, corect aplicate.

În concret, critica acestui apelant vizează greșita reindividualizare a sancțiunii și aprecierea eronată a gravității faptei din partea instanței de fond, apreciindu-se că aplicarea sancțiunii amenzii era necesară.

Critica nu poate fi reținută.

Prima instanță a realizat o analiză corectă asupra modului și a mijloacelor de săvârșire a faptei, cu referire la gradul de pericol social, proporționalitatea măsurii, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale petentului

Potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care Tribunalul nu-și însușește raționamentul oferit de apelant vizând aplicarea greșită a textului, ci, în consens cu prima instanță, se apreciază că, dimpotrivă, aplicarea sancțiunii amenzii nu se justifică, fiind disproporționată în contextul nedovedirii insuficienței locurilor de parcare și a unei aglomerări în acest sens, în realitate, așa cum reiese și din raportul agentului constatator, aplicarea amenzii în cuantumul maxim fiind consecința reacției agentului constatator în fața atitudinii contravenientului în dezacord cu sancționarea sa.

Din acest punct de vedere, Tribunalul apreciază că evaluarea primei instanțe nu a fost una greșită și că starea de pericol creată prin săvârșirea contravenției de către intimat, nu impune aplicarea sancțiunii amenzii.

În acest sens, gradul ridicat de pericol trebuie evaluat din perspectiva riscului la care intimatul i-a expus pe ceilalți participanți la trafic prin crearea unor condiții nefavorabile ori riscul producerii unor potențiale vătămări pe care contravenția le-ar fi putut antrena, ori, în cauză, nu există în concret un rezultat produs prin manevra intimatului, drept pentru care avertismentul este suficient.

Față de aceasta, reținând ca legală și temeinică sentința apelată, Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 ipoteza I C. pr. civ., o va păstra, dispunând respingerea ca nefondat a apelului promovat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul M_________ S______ – Poliția Locală S______, prin primar, cu sediul în ______________. 5A, jud. S______, împotriva sentinței civile nr. 2473 din 05.06.2014 pronunțată de Judecătoria S______, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind M______ M____ O_____, domiciliat în mun. S______, Calea Burdujeni, nr. 18, _____________, ___________________.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 01.04.2015.

Președinte, Judecător,

C_______ -D______ D_____ C_______ P_____

Grefier,

C_______ E____ T_________

red. C.D.D

jud fond Timiță O___ E____

tehnored. T.C

ex.4/26.05.2015