Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
230/2015 din 18 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel-pl.contravențională -

R O M A N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.230

Ședința publică din data de 18 februarie 2015

Președinte Z______ C_____ M______

Judecător C_____ A___

Grefier I______ T______

Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN, sector 6, București, _____________________. 401 A., împotriva sentinței civile nr. 5965 din data de 11.12.2013, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat-petent fiind S______ D___ P____, comuna Dărmănești, __________________, jud.Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă apărătorul petentului, avocat Hristeia B_____, lipsă fiind reprezentantul apelantului.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată probatoriul epuizat și apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare.

Instanța reține apelul spre soluționare.

După deliberare,

T R I B U N A L U L ,

Asupra apelului de față, constată:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Suceava la data de 14 iunie 2013 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX din aceeași dată, petentul S______ D___ P____ a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 28 mai 2013 emis de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

În motivare, petentul a arătat că i s-a comunicat procesul verbal contestat la data de 03 iunie 2013, deși la data de 30 mai 2011 a vândut autoturismul marca Opel Vectra C______ cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, numitului Sânmărtinean R_____ N___, însă acest autoturism nu a fost înmatriculat pe numele noului proprietar în termen de 30 de zile de la data cumpărării așa cum prevede legea.

Se mai arată că la data de 24.04.2013, ora 12:33 autoturismul marca Opel Vectra C______ a fost surprins circulând pe DN 13 km 161+000 m, Corunca, fără a deține rovinieta valabilă, însă la acea dată autoturismul nu mai era în proprietatea sa.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare cumpărare, adeverința emisă de Direcția Fiscală a Primăriei Dărmănești, confirmarea emisă de Primăria Chețani, jud.M____ de luare în evidență a autoturismului pentru plata impozitului, procesul verbal de constatare a contravenției.

Prin precizările de la fila 16 dosar, petentul a arătat că își întemeiază plângerea pe dispozițiile art.8 alin.1 și art.1 lit.e din OG 15/2002, art. 1 și 34 din OG nr.2/2001.

În conformitate cu prevederile art.15 lit. „i” din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art.36 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform dispozițiilor art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, este scutită de plata timbrului judiciar.

Prin întâmpinarea formulată (f.24 dosar), intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică –CESTRIN, a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și netemeinică și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

În motivare, intimata a arătat că petentul avea obligația, conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date MAI- Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus aceste diligențe, rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri ( f.26-30 dosar).

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare ( f.34 dosar), prin care a arătat că nu a invocat motive de nulitate al procesului verbal, astfel că argumentele intimatei sunt lipsite de relevanță. Nu se poate reține faptul că, contractul de vânzare –cumpărare încheiat între părți nu ar fi opozabil, opozabilitatea față de terți fiind recunoscută de disp. art-1281 Cod civil. Totodată, prin certificatul de atestare fiscală, a făcut dovada radierii de la plata creanțelor fiscale cu privire la autoturism în persoana contestatorului.

Prin sentința nr.5965/11.12.2013 Judecătoria Suceava a admis în parte plângerea contravențională și a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment, motivat de următoarele considerente:

Verificând, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat _________ nr. xxxxxxx din 28 mai 2013 emis de intimată, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art.17 din același act normativ, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Totodată, s-a apreciat că fapta reținută în sarcina petentului a fost suficient descrisă pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.

În privința criticii petentului legate de lipsa calității sale de utilizator al rețelei de drumuri din România invocată de aceasta prin plângere, instanța a constatatcă nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 lit. „b” din OG nr.15/2002 actualizată, coroborat cu art.7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, prin utilizator înțelegându-se persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Chiar dacă petentul a depus la dosar la fila 8 dosar contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, nu a făcut dovada că acesta a produs efecte, în sensul că a fost înregistrată această radiere și în baza de date a Direcției Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.A.I.

Prin urmare, cum în baza de date a M.A.I., la data comiterii contravenției, petentul figura ca proprietar al autovehiculului cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, este evidentă culpa acestuia, care nu a depus suficiente diligențe pentru ca transferul dreptului de proprietate către cumpărătorul Sânmărtinean R_____ N___ să fie operat în baza de date a instituției sus-menționate aceasta, contrar susținerilor sale, răspunde contravențional întrucât în evidențele M.A.I. figurează ca proprietar al vehiculului folosit fără a deține rovinietă valabilă.

Față de cele reținute mai sus, instanța a considerat că procesul verbal de constatare a contravenției este legal și temeinic întocmit sub aspectul contravenției reținute în sarcina petentului.

În ceea ce privește însă sancțiunea aplicată, instanța a apreciat că, în raport de împrejurările în care această contravenție a fost comisă, de faptul că petentul a făcut totuși unele demersuri pentru a scoate autoturismul din evidențele fiscale ale localității de domiciliu (f.10,11 dosar), aplicarea sancțiunii „avertisment” este îndestulătoare.

Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 5965/11.09.2013 și pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal contestat _______ 13 nr. xxxxxxx/28.05.2013.

În motivare a arătat că, în măsura în care se procedează la înlocuirea amenzii cu avertismentul, în condițiile în care petenta nu deținea rovinieta la data săvârșirii faptei, elementul coercitiv și de conștientizare a utilizatorilor cu privire la obligațiile ce le revin conform prevederilor legale, tinde să devină caduc.

Conform principiului nediscriminării între utilizatori, nu se poate accepta egalitatea între un utilizator care respecta legea și unul care nu respectă legea, lege menită să asigure premisele unei bune administrări a rețelei de drumuri naționale.

Conform art.11 pct.10 din OUG nr.195/2002 „proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea”.

Astfel, petentul, în calitate de persoană înscrisă în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite, acesta se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul sancțiunii aplicate.

În situația în care petentul nu este sancționat, pentru ca acesta să solicite pe cale legală actualului proprietar să își respecte obligațiile de plată în ceea ce privește autovehiculul, astfel actualului proprietar i se acordă prin instanță, indirect dreptul de exceptare de la plata rovinietei, cumpărătorul neputând fi tras la răspundere în nici un fel.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale ale OG nr.2/2001.

În ceea ce privește aprecierea instanței că sancțiunea aplicată nu corespunde gradului de pericol social al contravenției, arată apelantul că, față de urmările produse și care s-ar putea produce, acestea nu sunt lipsite de gravitate.

Pentru mașina sancționată, la data contravenției nu a existat rovinietă valabilă, fapt pentru care a fost aplicată amenda minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat, în esență, de faptul că s-a demonstrat cu înscrisuri (filele 10, 11) că intimatul, în realitate, nu mai putea fi considerat „utilizator” în sensul dispozițiilor art.1 lit.e din OG nr.15/2002 și chiar dacă interpretarea dată de instanță nu este în acest sens, se poate observa conjunctura în care s-a produs sancționarea petentului, „vinovăția” araținând altei persoane care utilizează autoturismul.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, în raport de întregul complex probator prin prisma dispozițiilor aplicabile cauzei și de criticile aduse instanței de fond, pentru considerentele ce urmează, Tribunalul expune următoarele:

Prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx din 28 mai 2013, de către organele de control din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN - București, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată.

Se reține că instanța de fond a constat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit , dispunând inlocuirea sanctiunii contraventionale a amenzii cu sanctiunea avertismentului.

Instanța reține că in cauză ar fi fost date motive de nelegalitate ale procesuui verbal de contravenție referitor la semnatura agentului constatator, dar cum apelul este formulat doar de către apelanta CNADNR , Tribunalul va judeca prezentul apel in limitele devoluțiunii apelului formulat, nefiind date motive de nulitate ale sentinței ordine publica .

Se mai reține și faptul că potrivit art. 481 C.pr.civ. nu se poate inrautati situatia apelantului in propria cale de atac, astfel că nu s-ar putea in calea de atac a apelantului sa se desfiinteze soluția primei instanțe care ii este in parte favorabila acestuia.

Se are în vedere faptul că principala critica a apelului vizează reindividualizarea sancțiunii amenzii în avertisment dispusă de către instanța de fond.

Tribunalul reținând că în mod corect instanța de fond s-a raportat la pericolul concret al faptei contravenientului și având în vedere și efectele pentru viitor ale deciziei in interesul legii 14/2014 a ICCJ , față de cele constatate, în temeiul art. 480 alin. 1 ipoteza I C. pr. civ., va păstra hotărârea atacată, dispunând respingerea ca nefondat a apelului promovat de apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge apelul declarat de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN, sector 6, București, _____________________. 401 A., împotriva sentinței civile nr. 5965 din data de 11.12.2013, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat-petent fiind S______ D___ P____, comuna Dărmănești, __________________, jud.Suceava, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.02.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

red. CA.

jud fond CM

tehnored. IT.

ex.4

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025