Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
226/2014 din 12 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - recurs – plângere contraven. –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 226

Ședința publică din 12 martie 2014.

Președinte B_____ I___ D___

Judecător M______ A___ F_________

Judecător B____ C_________

Grefier V_________ O___

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul D_______ C_________ cu domiciliul în oraș Salcea nr. 788, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2352 din 12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ Județean de Jandarmi Suceava, ___________________. 7 bis, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă recurentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, recurentul D_______ C_________ arată că a solicitat cauza pentru amânări fără discuții, în vederea acordării unui nou termen de judecată pentru apărare.

Instanța, având în vedere că dosarul a fost suspendat prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2012 iar recurentul a primit citația pentru acest termen de judecată în data de 13.02.2014, având timpul necesar studierii dosarului, respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a unui nou termen de judecată și lasă strigarea cauzei, la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată se constată lipsa părților.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

După deliberare,

T R I B U N A L U L ,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 2352 din 12.05.2011 Judecătoria Suceava a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a respins plângerea formulată de petentul D_______ I. C_________, domiciliat în oraș Salcea, jud. Suceava, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 13.05.2010 de intimatul I____________ de Jandarmi Județean Suceava, cu sediul în mun. Suceava, ___________________.7 bis, jud. Suceava, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ numărul xxxxxxx, încheiat de reprezentanți ai intimatei la data de 13.05.2010, petentul a fost sancționat potrivit art. 3 lit. b din Legea nr. 61/1991 republicată cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 28 din actul normativ menționat.

S-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 13.05.2010, în jurul orei 12.30, aflându-se în incinta Palatului de Justiție Suceava, în fața camerei 133, a fost surprins în timp ce tulbura fără drept liniștea și ordinea publică prin faptul că striga și țipa la angajatele instituției care își desfășoară activitatea la camera menționată.

Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de contravenient fiind comunicat prin poștă acestuia, fiind formulată prezenta plângere în termen legal.

Verificând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Nu pot fi primite susținerile petentului referitoare de nulitatea procesului verbal generată de faptul că nu i-a fosta adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni întrucât, pe de o parte, din cuprinsul actului contestat reiese că petentul a fost încunoștiințat de cuprinsul procesului verbal, deși a refuzat să semneze actul în cauză, aspect de natură a răspunde exigențelor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001. Pe de altă parte, o potențială nulitate generată de nerespectarea amintitei prevederi legale ar putea surveni doar în cazul în care petentului i-ai fi fost produsă o vătămare care să nu poată fi anulată decât prin anularea actului. Cât timp acesta și-a putut prezenta apărările în fața instanței învestită cu plângerea contravențională, vătămarea amintită este acoperită, astfel încât nulitatea nu este incidentă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal, contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Cu atât mai mult în cazul de față, când situația de fapt a fost reținută ca urmare a constatărilor efectuate personal de către organul la momentul incidentului (f. 17) rezultă că situația de fapt reținută în procesul-verbal este corespunzătoare adevărului. Constatările amintite se coroborează și cu declarațiile martorului C______ C______ (fila 83 dosar). Declarațiile celorlalți doi martori audiați nu pot fi apreciate ca relevând o situație contrară; astfel, din relatările martorului Dobresenciuc M____ (fila 84), reiese faptul că acesta nu a fost în proximitatea petentului pe parcul desfășurării incidentului, astfel încât există posibilitatea ca acesta să nu fi asistat la incident. În ceea ce îl privește pe martorul G_______ G_______, acesta a relevat faptul că nu a observat ca petentul să fi fost abordat de reprezentanții intimatei sau sancționat; întrucât este de necontestat că aceste lucruri s-au întâmplat, este de presupus fie că martorul nu a asistat la comiterea faptei, fie că declarația sa este subiectivă.

Prin urmare, instanța apreciază că petentul se face vinovat de cele reținute în sarcina sa, astfel încât în mod corect a fost sancționat de reprezentanții intimatei. Pe cale de consecință, plângerea promovată are a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește solicitarea petentului de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, instanța reține că, în acord cu dispozițiile art. 267 TFUE, Curtea este competentă să se pronunțe cu privire la validitatea și interpretarea dispozițiilor comunitare. Petentul din prezenta cauză este însă nemulțumit de felul în care îi sunt soluționate cererile; în dosarul de față nu sunt incidente dispoziții legale comunitare a căror interpretare sau validitate ar putea fi pusă în discuție: prin urmare cererea petentului formulată în acest sens va fi respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D_______ C_________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 28.03.2012, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a suspendat judecarea recursului.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, iar la termenul de astăzi, 12 martie 2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii de recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă: „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an…. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni”.

În consecință, cum în speță sunt întrunite dispozițiile legale sus-menționate, tribunalul urmează a admite excepția perimării și a constata perimat recursul formulat de petentul D_______ C_________ cu domiciliul în oraș Salcea nr. 788, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2352 din 12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ Județean de Jandarmi Suceava, ___________________. 7 bis, jud. Suceava.

Pentru aceste motive

În numele Legii

D E C I D E:

Admite excepția perimării acțiunii invocată de instanță din oficiu.

Constată perimat recursul formulat de petentul D_______ C_________ cu domiciliul în oraș Salcea nr. 788, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 2352 din 12.05.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ Județean de Jandarmi Suceava, ___________________. 7 bis, jud. Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

B_____ I___ D___ M______ A___ F_________ B____ C_________ V_________ O___

Red. M.A.F.

Judecător fond: F_______ G.

Tehnored. V.O. 2 ex./13.03.2014.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025