Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1245/2013 din 11 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 1245 / R

Ședința publică din data de 11.11.2013

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : TĂNCUȚA M____

JUDECĂTOR : T____ O______

JUDECĂTOR : T_____ I______

GREFIER : F______ S_____ C_______

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2773 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, urmează a rămâne în pronunțare.

După deliberare.

T R I B U N A L U L

Cu privire la recursul în contencios administrativ și fiscal de față:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 19.06.2012 sub numărul XXXXXXXXXXXXX petenta S.C. A___ T__________ S.R.L. PIATRA N____ cu sediul PIATRA N____, ______________________, ___________. 25, J____ N____ a a solicitat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în Bucuresti, sector 6, ____________________.401 A anularea procesului - verbal _________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 10.04.2012.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul - verbal contestat a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2750 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 720 de euro, reținându-se în sarcina sa că la data de 13.12.2011 autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe A2 , Km 144+100m, Fetești, Jud Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În continuare, petenta a menționat că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat întrucât, la data constatării contravenției, autovehiculul mai sus menționat deținea rovinieta valabila, însă din eroare operatorul a menționat greșit numărul de înmatriculare respectiv XXXXXXXXX în loc de XXXXXXXXX .

Prin sentința civilă nr.2773 din 11.06.2013, pronunțată de Judecătoria Fetești, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A___ T__________ S.R.L. PIATRA N____ cu sediul PIATRA N____, ______________________, ____________________________ în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C______ cu sediul în București, bld. I____ M____ nr. 401 A, sector 6.

A anulat procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 10.04.2012 de agentul constatator din cadrul intimatului și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 10.04.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2750 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 720 Euro, reținându-se în sarcina sa că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe A2, Km 144+100m, Fetești, Jud Ialomița fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că plângerea asupra acestui proces verbal a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului verbal de constatare a contravenției.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesul verbal contestat, instanța a constatat că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente :

Conform art.8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit înscrisului depus la dosar petenta a achiziționat rovinieta cu seria xxxxxxxxxx din data de 13.12.2011 pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu valabilitate 13.12.2011 ora 09.46 - 23.12.2011 ora 23.59.

Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică a declarat recurs în termen, intimatul CNADNR.

Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza dispozițiilor art.36 din OG.nr.2/2001 raportat la art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe rolul Tribunalului Ialomița cererea de recurs a fost înregistrată sub nr.unic XXXXXXXXXXXXX din 19.07.2013.

În susținerea recursului hotărârea este criticată pe faptul că nu s-a reținut culpa reclamantului care avea obligația de a verifica dacă numărul de înmatriculare al autoturismului înscris pe rovinietă este corect.

Tribunalul analizând sentința atacată cu recurs în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente , dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr. civilă constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Examinând procesul verbal sub aspectul legalității, tribunalul constată că instanța de fond, în mod corect a reținut că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.

În cauza dedusă judecății s-a dovedit că a fost achiziționată rovinietă valabilă pentru perioada 13.12.xxxxxxxxxxxxxx11 pentru autovehiculul XXXXXXXXX (fila 8).

SPCRPCIV N____ a comunicat petentului ( fila 4) că autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX nu figurează în evidențe .

Aceste date vin în susținerea afirmației petentei că la data constatării contravenției, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX deținea rovinieta valabila achitata la data de 13.12.2011 cu valabilitate 13.12.2011 ora 09.46 - 23.12.2011 ora 23.59, însă din eroare operatorul a menționat greșit numărul de înmatriculare respectiv XXXXXXXXX în loc de XXXXXXXXX .

Având în vedere toate aceste elemente, tribunalul apreciază că rovinieta a fost emisă greșit iar la data constatării contravenției 13.12.2011 ora 10.57 , autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei deținea rovinieta valabila.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat și la împrejurarea că la data constatării contravenției autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei deținea rovinieta valabila, tribunalul apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentei conform art.8 din OG 15/2002, întrucât acesta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

Pentru cele menționate mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 2773/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

Văzând și disp. art.377 al.2 pct.4 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI,cu sediul în București, _____________________.401 A, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 2773/11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

RED.T.I

TEHNORED.C.F.

02 EX/28.11.2013

JUD.FOND.B.I.L./JUD.FETEȘTI

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025