Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1833

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ J______ N___

JUDECĂTOR A________ L____ N_____

JUDECĂTOR L____ I____ O______ D__

GREFIER A________ N_____

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta _________________, cu sediul în C________, ____________________, nr. 2B, _______________________________, în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA R________ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ pentru.GARDA FINANCIARĂ CȚA cu sediul în G_____, ____________________, județ G_____, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2304/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat P____ A______, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului formulează concluzii de admitere a recursului. Învederează că suma a fost în mod greșit menționată ca fiind nefiscalizată, suma de 168 lei fiind confiscată. Depune la dosarul cauzei practică judiciară. În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertismentul.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr.2304/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria C________ în ds. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea formulată de petenta _____________________________ procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ nr.xxxxxxx întocmit de agentul constatator din cadrul Gărzii Financiare - Secția C________, la 23.10.2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 23.10.2012, în urma unui control efectuat pe baza documentelor puse la dispoziție de către petentă, la punctul de lucru din C________, _____________________, _____________, ____________ constatat că societatea nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 168,00 lei, așa cum reiese din diferența dintre monetarul cu sumele provenite din vânzări și Raportul „X” (168 – 0 =168), fiind încălcate prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate la adresa actului sancționator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Bosoni v. Franța).

Totodată, prevederile art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza H______ v. România).

Din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, potrivit art. 1169 C.civ. din 1864, care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.

În prezenta cauză, instanța constată că temeinicia procesului-verbal contestat este confirmată de documentația aferentă – nota explicativă dată la momentul controlului, monetarul și raportul „X” al casei de marcat. Instanța reține că nici la momentul controlului, reprezentantul petentei nu a oferit o explicație rezonabilă față de cele constatate - potrivit notei explicative întocmite (anexa 1 la procesul-verbal, fila 11), E____ G_______, în calitate de administrator al petentei, la întrebarea „de ce nu s-au emis bonuri fiscale pentru suma de 168” a arătat că „nu poate explica”.

Potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999 republicată, agenții economici prevăzuți la alin. (1),(…), au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților, (…), iar potrivit art. 10 din același act normativ constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.

Art. 11 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 dispune că faptele prevăzute la art. 10 lit. b se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;

Aplicarea prezumției de legalitate de care beneficiază procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în condițiile în care fapta a fost percepută de agenții Gărzii Financiare cu propriile simțuri, nu aduce atingere prezumției de nevinovăție, atât timp cât în concret petenta avea posibilitatea de a administra probe în susținerea apărării sale.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 28 din 1999 au drept scop asigurarea desfășurării legale și în concordanță cu principiile statului de drept a activităților economice.

Așadar, întrucât petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, instanța constată că fapta reținută în sarcina sa constituie o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 28/1999 republicată.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională în cuantumul minim de 8000 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, care a nesocotit dispozițiile legale. Astfel, nu se poate proceda la înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, deoarece petenta nu a adus dovezi în sensul lipsei de pericol social al faptei imputate. De asemenea, instanța reține că petenta nu a adus probe nici în sprijinul cererii de reducere a perioadei suspendării activității, cerere, care, de altfel, nici nu a fost motivată.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt legale și corect individualizate, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, petenta - în termen legal - a declarat recurs, apreciind-o nelegală și netemeinică.

Recurenta petentă susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind pronunțată exclusiv în considerarea înscrisurilor depuse de Garda Financiară, că în mod greșit inspectorii din cadrul Gărzii Financiare – cărora angajatul societății le-a precizat că nu a putut emite bonuri fiscale dată fiind blocarea tastelor casei de marcat, nu a procedat la luarea unei note explicative vânzătorului, care a înscris sumele din vânzări în registrul special.

Soluția preconizată este aceea a casării hotărârii recurate și a anulării procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar a înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul.

Legal citat, organul constatator nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.

Examinând legalitatea și temenicia hotărârii recurate, prin prisma criticilor formulate, cu referire la disp.art.304/1 c.pr.civ., Tribunalul apreciază nefondat recursul dedus spre soluționare.

Prin procesul verbal _______ nr.xxxxxxx/23.11.2012, ___________________ fost sancționată pentru neconformarea la disp.art.1 alin.2 din OUG.28/1999 R, fiind reținută în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 lit.”b” din actul normativ menționat, constând în aceea că nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 168 lei.

Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, a fost contestată legalitatea și temeinicia actului sancționator.

Cale de atac specifică dreptului contravențional, plângerea este instrumentul prin care persoanei (fizice/juridice) calificate ab initio drept „contravenient”, printr-un act administrativ i se recunoaște posibilitatea contestării în justiție, în fața unei instanțe independente și imparțiale, care trebuie să statueze asupra legalității și temeiniciei actului constatator dresat în prima fază a procesului contravențional.

Instanța de fond, competentă să soluționeze plângerea, s-a conformat prescripțiilor legale prescrise de art.34 din OG.2/2001.

Judecătorul fondului, în respectul art.261 pct.5 c.pr.civ., a argumentat de ce a înlăturat apărările petentei atât sub aspectul criticilor de nelegalitate, cât și a celor ce vizau netemeinicia procesului verbal sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale.

În acord cu disp.art.261 pct.5 c.pr.civ., judecătorul fondului a argumentat soluția de respingere a plângerii contravenționale, motivarea hotărârii fiind clară, precisă și conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Analiza relevă că prima instanță a valorificat materialul probator administrat în cauză, în condițiile în cuprinsul plângerii și nici pe parcursul judecății, petenta nu a propus nici un mijloc de dovadă, astfel că se constată a fi nefondată critica potrivit cu care hotărârea ar fi netemeinică deoarece a fost pronunțată „numai în baza înscrisurilor depuse de Garda Finaciară”.

Pe de o parte, nimic nu împiedica intimata petentă ca, în răsturnarea prezumției de veridicitate de care se bucură procesul verbal întocmit de un agent constatator care a perceput personal fapta contravențională, să solicite administrarea de probe.

Pe de altă parte, Tribunalul observă că – prin documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal contestat au fost dovedite cu prisosință cele consemnate în cuprinsul actului constatator, în vreme ce susținerile intimatei petente au rămas la stadiu de simple afirmații.

Nu se poate susține cu temei că inspectorul din cadrul intimatei avea obligația să procedeze la luarea notei explicative unui angajat al societății.

De asemenea, controlul judiciar observă că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare a normei juridice la situația faptică, astfel cum a fost reținută din ansamblul materialului probator.

Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale, solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul nu se justifică.

Este adevărat că spre deosebire de sancțiunile ce aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile din dreptul contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv educativ, scopul dreptului contravențional reprezentându-l prevenirea și combaterea contravențiilor. Dar, tocmai pentru realizarea acestui scop, legea contravențională prevede sancțiuni adaptate fiecărei specii de contravenții sau contravenienți.

Pentru contravenția reținută în sarcina recurentei petentei, sancțiunea stabilită – potrivit art.11 alin.1 lit.”b” este amenda de la 8.000 la 10.000 lei.

Opțiunea legiuitorului de a cuantifica o amendă consistentă sub aspectul cuantumului nu este întâmplătoare, fiind determinată în baza datelor furnizate de statisticile oficiale referitoare la fenomenul contravențional, la recrudescența și consecințele acestuia, de necesitatea de evaluare în norma de stabilire și sancționare a faptei a tericolului social al acesteia.

Chiar dacă se poate susține că în raport de norma ce incriminează și sancționează delictul contravențional legiuitorul a determinat doar pericolul social abstract, revenind judecătorului atributul de a determina în concret gradul de pericol social, tot nu se poate afirma cu temei că, în speță, fapta contravențională ar prezenta un grad de pericol social redus.

Aceasta întrucât, pe de o parte, delictele fiscale prin ele însele sunt fapte de pericol social consistent - optică îmbrățișată și de practica jurisprudențială a instanței de contencios european, iar pe de altă parte, este legitimă opțiunea legiuitorul intern care prin norme coercitive instituie sancțiuni contravenționale severe pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare.

În speță, relevanța pericolului social este dată nu de obiectul material al contravenției - suma de 168 lei, care nu a fost înregistrată cu aparatul de marcat electronic fiscal, ci de obiectul juridic al acesteia, respectiv valoarea socială ocrotită și relațiile sociale generate de aceasta.

A concluziona că delicte fiscale, ca cel săvârșit de recurenta petentă, se circumscriu ilicitului contravențional cu un grad de pericol social redus ar însemna să ignorăm scopul mediat al faptei, dar și mobilul, motivația comiterii sale.

Prin prisma disp.art.304/1 c.pr.civ., examinând cauza sub toate aspectele, se constată că nu există motive care să conducă la lipsirea de eficiență a procesului verbal de contravenție care cuprinde elementele obligatorii prescrise de art.17 din OG.2/2001, fapta reținută în sarcina recurentei petente întrunind elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunea a fost aplicată cu respectarea principiului legalității și în considerarea criteriilor de individualizare consacrate de art.21 din OG.2/2001.

Față de cele ce preced, instanța de recurs constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenta petentă hotărârii primei instanțe și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 c.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul promovat de recurenta _________________, cu sediul în C________, ____________________, nr. 2B, ______________, județ C________, în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA R________ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ PTR.GARDA FINANCIARĂ CȚA cu sediul în G_____, ____________________, județ G_____, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2304/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria C________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.11.2013.

Președinte, Judecător Judecător,

A___ J______ N___ A________ L____ N_____ L____ I____ O______ D__

GREFIER,

A________ N_____

Jud.fond.V_____ A.

Tehnored.jud.A___ N___

2 ex./11.12.2013