Operator de date cu caracter personal nr.3727
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 228/C__
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L______ A____
Judecător C_______ P_____
Grefier M_____ S_____ P_______
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant DIRECȚIA S_______ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G______ și pe intimat B_____ E____ ADMINISTRATOR AL _________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M______ F_________ pentru apelanta petentă, lipsă fiind reprezentanta intimatei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este declarat în termen, motivat, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care,
Apărătorul apelantei învederează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondul cauzei.
Avocat M______ F_________, având cuvântul pentru apelant, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică pentru motivele detaliate în întâmpinare. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului contencios administrativ de față,
Prin sentința civilă nr. 4728/18.11.2014 Judecătoria G______ a admis plângerea contravențională formulată de petenta _____________________., în contradictoriu cu intimata Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G______; a anulat procesul-verbal de contravenție seria xxxxxxx din data de 16.04.2013, emis de către intimată și a dispus exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție și înlătură sancțiunea complementară a interzicerii activității.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție anterior menționat, petenta _____________________. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 3 lit. a pct. 2 din HG 984/2005 și sancționată de dispozițiile art. 3 lit. a pct. 2 din HG 984/2005, respectiv fapta de a vinde sau înstrăina în orice mod animale, de a cumpăra ori de a le lua în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare, în speță, certificatul sanitar – veterinar de transport al puilor de o zi comercializați.
Prin ordonanța nr. 5135/17.04.2013, intimata a dispus interzicerea desfășurării activității petentei de intermediere a puilor de o zi începând cu data de 17.04.2013.
Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile HG 984/2005 au drept scop stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, norme care au fost adoptate în vederea apărării sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranța alimentelor de origine animală destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, în raport cu creșterea animalelor, constituie o problemă de stat și o îndatorire pentru toți locuitorii țării.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În speța de față, petenta a contestat cele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, precizând că își desfășoară activitatea de comercializare a puilor de o zi în baza certificatului de înregistrare sanitar – veterinară nr. 127/27.02.2013 eliberat de către intimată, iar la data efectuării controlului și încheierii procesului-verbal de contravenție deținea toate documentele prevăzute de legislația sanitar – veterinară, inclusiv certificatul sanitar – veterinar de transport al puilor vii.
Potrivit declarație martorului Dapcea F_________, la data efectuării controlului de către reprezentanții intimatei, petenta a prezentat înscrisurile solicitate, documentele fiind deținute la acea dată, însă intimata nu a ținut cont de acest aspect și a încheiat procesul-verbal de contravenție.
Declarația martorului este confirmată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că petenta își desfășoară activitatea de comercializare a puilor vii de o zi în baza certificatului de înregistrare sanitar – veterinară nr. 127/27.02.2013 eliberat de către intimată, în conformitate cu care petenta a fost înregistrată sanitar – veterinar și desfășoară activitatea de intermediere a puilor de o zi, cod CAEN 4611.
La data de 16.04.2013, intimata a efectuat un control la sediul petentei, reținând că puii de o zi sunt însoțiți de factura nr. xxxxx/13.04.2013 pentru 500 de capete, însă nu au certificat sanitar – veterinar și declarație de conformitate pentru păsările vii.
În urma controlului, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei, reținându-se că a efectuat activitate de comercializare a puilor de o zi fără a deține documentele sanitar – veterinare prevăzute de lege, respectiv certificatul sanitar – veterinar de transport al puilor.
Prin ordonanța nr. 5135/17.04.2013, intimata a dispus interzicerea desfășurării activității petentei de intermediere a puilor de o zi începând cu data de 17.04.2013.
Instanța de fond a reținut că, potrivit certificatului de calitate al puilor de o zi din data de 13.04.2013, certificatului sanitar – veterinar de transport pentru animale vii ________ nr. xxxxxxx din data de 13.04.2013 și procesului-verbal de dezinfecție a mijlocului de transport nr. 1 din data de 13.04.2013, petenta a efectuat activitatea de transport a puilor de o zi, precum și cea de comercializare a acestora în conformitate cu dispozițiile art. 21 și urm. din OG 42/2004.
Astfel, la data încheierii procesului-verbal de contravenție, respectiv data de 16.04.2013, petenta deținea documentele prevăzute de legislația sanitar – veterinară, inclusiv certificatul sanitar – veterinar de transport al puilor, acesta fiind atașat la dosarul cauzei la fila 11.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție seria xxxxxxx din data de 16.04.2013 nu a fost temeinic întocmit, cele reținute în cuprinsul său fiind contrare situației de fapt.
Astfel, măsura interzicerii desfășurării activității petentei dispusă prin ordonanța nr. 5135/17.04.2013 este netemeinică, având în vedere că petenta nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin actul sancționator.
Împotriva sentinței civile nr. 4728/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria G______ a declarat apel în termen legal intimata Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G______, criticând-o pentru netemeincie și nelegalitate, aceasta solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință menținerea procesului de contravenție.
În motivarea apelului, intimata apelantă arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că petenta a prezentat certificatul sanitar veterinar de transport pentru animale vii, la momentul controlului.
În fapt, în data de 16.04.2013, Dr.P___ I__, în baza Ordinului de serviciu nr.220/16.04.2013, însoțit de inspectori din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranță Alimentelor s-au deplasat pe rază municipiului G______ având că tematică: control farmacii veterinare din G______.
Printre farmaciile veterinare controlate s-a numărat și _________________ unde, Dr. P___ I__, șef Birou Inspecții în cadrul DSVSA G______ a încheiat Nota de inspecție nr.xxxxxxx/16.04.2013, constatând că în același spațiu se desfășoară activitate farmaceutică (farmacia veterinară), cât și activitate de comercializare pui de o zi.
Comercializarea puilor de o zi se realizează în baza certificatului de înregistrare sanitară veterinară nr. 127/27.02.2013. La momentul controlului, administratorul nu a putut prezenta certificatul veterinar de transport și declarația de conformitate pentru păsările vii comercializate, motiv pentru care s-a propus aplicarea amenzii în conformitate cu HG nr.984/2005 privind sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare, cu modificările și completările ulterioare, art.3, lit. a pct 2 în valoare de 3000 lei, precum și interzicerea activității de comercializare pui de o zi.
Față de cele afirmate de către petentă în cuprinsul plângerii contravenționale, inspectorul DSVSA G______ nu putea fi în eroare, în sensul că, în Nota de inspecție nr.xxxxxxx/16.04.2013, la neconformitățile constatate să specifice faptul că acesta este autorizată sanitar veterinar pentru comercializarea puilor de o zi pe baza certificatului de înregistrare sanitară veterinară nr.127/27.02.2013 pentru ca apoi, în paragraful următor să spună că aceasta nu deține certificat sanitar veterinar. Acesta a făcut referire la certificatul sanitar veterinar de transport al puilor supuși comercializării.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al DSVSA G______, inspectorii din cadrul Biroului de inspecție verifică modul de întocmire, potrivit legii, a Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranță alimentelor și propune, după caz, măsurile care se impun; verifică modul de gestionare a ordonanțelor de suspendare sau de interzicere a activității unităților autorizate/înregistrate sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor emise de către D.S.V.S.A G______; gestionează evidența proceselor - verbale de constatare și sancționare a contravențiilor Ia normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, care sunt repartizate pe bază de semnătură, personalului cu atribuții de inspecție și centralizează sancțiunile contravenționale aplicate, astfel aceștia propun măsurile ce se impun, iar inspectorii din cadrul compatimentelor specifice încheie procesul verbal de contravenție, în speță dr. C_______ R___ din cadrul Serviciului de Sănătate Animală.
Cele constatate în Nota de inspecție încheiată de către acesta au fost aduse la cunoștință d-nei B_____ E____, prin citirea celor înscrise, însușindu-și cele consemnate în nota de inspecție prin semnarea acesteia, fără obiecțiuni sau observații.
De asemenea în momentul încheierii procesului verbal de contravenție nr.xxxxxxx/I6.04.2013 de către dr. C_______ R___, aceasta semnează procesul verbal și consemnează la rubrica „contravenientul a avut următoarele obiecțiuni" sau că nu are obiecțiuni.
Învederează că atât Nota de inspecție, cât și procesul verbal de contravenție este semnat și ștampilat de către petentă, motiv pentru care solicită menținerea procesului verbal de contravenție contestat și a măsurii complementare.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificări și completări ulterioare, HG nr.984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranță alimentelor, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu art.411 C.proc. civ. s-a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
La data de 02.03.2015 intimata petentă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat, menținerea sentinței civile apelate ca fiind legală și temeinică și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la primul motiv de apel, apreciază că acesta este neîntemeiat, întrucât din probele administrate în cauză, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că la data efectuării controlului și încheierii procesului-verbal de contravenție, societatea deținea toate documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară, inclusiv certificatul sanitar-veterinar de transport al puilor vii.
Acest aspect reiese în mod cert din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv din înscrisurile aflate la dosar, din care se poate observă că societatea la momentul efectuării controlului deținea toate documentele prevăzute de legislația în vigoare și anume: Certificat de înregistrare sanitar-veterinară nr. 127/27.02.2013, Certificat de calitate pui de o zi, proces-verbal de dezinfecție a mijlocului de transport, factura nr. xxxxx/13.04.2013, precum și Certificatul sanitar veterinar de transport pentru animale vii ________ nr. xxxxxxx din data de 23.04.2014 emis de ANSVSA-DSVS Ilfov, pentru care a fost sancționată contravențional.
Acest lucru reiese și din declarația martorei audiate în cauză, respectiv Dapcea F_________, care a fost de față la momentul efectuării controlului și a prezentat toate documentele solicitate de către reprezentanții intimatei la data de 16.04.2013. Or, câtă vreme deținea toate documentele solicitate la control, nu avea niciun motiv în a nu le prezenta inspectorilor.
Este adevărat că procesul-verbal constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de veridicitate, însă aceasaă este o prezumție relativă, care a fost răsturnată prin probele administrate, motiv pentru care hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere că s-au administrat toate probele utile, pertinente și concludente și judecătorul fondului nu a dat o soluție doar pe simpla constatare a inspectorului care a întocmit procesul-verbal contestat.
În plus, având în vedere că intimata nu a avut martori cu care să dovedească că societatea a săvârșit contravenția pentru care a fost amendată, instanța nu poate da eficiență prezumției de temenicie a procesului verbal, întrucât procedând astfel, s-ar ajunge la situația în care ar fi pusă în imposibilitatea de a face dovadă contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Față de cele arătate mai sus, apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că „potrivit certificatului de calitate al puilor de o zi din data de 13.04.2013, certificatului sanitar-veterinar de transport pentru animale vii (...) și procesului-verbal de dezinfecție a mijlocului de transport nr. 1 din data de 13.04.2013, petenta a efectuat activitatea de trasnport a puilor de o zi, precum și cea de comercializare a acestora în conformitate cu dispozițiile ari. 21 și urm. Din OG 42/2004".
Față de aceste aspecte, consideră primul motiv de apel ca neîntemeiat, motiv pentru care solicită respingerea.
Cu privire la cel de-al doilea și al treilea motiv de apel, respectiv acela că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că cele consemnate în Nota de inspecție încheiată de către intimată au fost aduse la cunoștință administratorului societății - dnei B_____ E____ prin citirea și însușirea celor consemnate și prin semnarea acesteia fără obiecțiuni, precum și a faptului că în momentul încheierii procesului-verbal de contravetie, societatea l-a semnat fără a avea obiecțiuni, apreciază că aceste motive nu au relevanță, în raport cu faptul că societatea avea posibilitatea legală de a contesta procesul-verbal în instanță și de a dovedi contrariul celor consemnate în cuprinsul acestuia, lucru pe care l-a făcut și l-a dovedit atât prin înscrisuri, cât și prin audierea martorului propus.
De asemenea această critică adusă hotărârii instanței de fond nu este întemeiată în raport de faptul că societatea nu avea posibilitatea de a contesta Nota de inspecție întocmită, ci eventual, Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravetiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranță alimentelor.
Consideră hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală, retinându-se în mod corect faptul că procesul-verbal contestat nu a fost temeinic întocmit și cele reținute în cuprinsul său sunt contrare situației de fapt. Mai mult decât atât, la data la care a fost chemată sediul DSVSA G______ (24.04.2013), a prezentat încă o dată toate documentele avute în vedere la momentul efectuării controlului (16.04.2013), însă procesul-verbal era deja întocmit, reprezentanta societății doar semnându-l și urmând a-l contesta la Judecătoria G______.
În drept, s-au invocat disp. art. 471 alin5 rap. la art. 205 Cod Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu sentința pronunțată și apelul formulat, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect prima instanță a admis plângerea petentei intimate _________________, anulând procesul verbal în litigiu și exonerând-o pe aceasta de sancțiunile aplicate, reținând existența documentelor prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare, respectiv a Certificatului de calitate pui o zi și a Certificatului sanitar veterinar de transport pentru animale, ambele din 13.04.2013, conform dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 42/2004, în condițiile în care în cuprinsul procesului verbal nu se indică expres documentele pretinse, acte depuse la filele 10-11 dosar fond.
Din analiza acestor acte, coroborate cu Nota de inspecție ________ nr. xxxxxxx din data de 16.04.2013 (fila 8), tribunalul reține că respectivele documente privesc puii depistați la control, atât în cuprinsul acestora, cât și în cel al Notei de inspecție făcându-se vorbire de faptul că puii sunt însoțiți de factura nr. xxxxx/13.04.2013.
De asemenea, se reține că potrivit procesului verbal sancționator, fapta reținută în sarcina petentei-intimate este cea prevăzută de art. 3 lit. a pct. 2 din H.G. nr. 984/2005, potrivit cu care constituie contravenție „vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu fără documentele prevăzute de legislația sanitară-veterinară în vigoare”, documente ce s-a demonstrat, în speță, că existau la data încheierii procesului verbal, din perspectiva textului sancționator neavând relevanță prezentarea lor la momentul controlului, nefiind sancționat refuzul de a le prezenta.
De altfel, se reține cu privire la autenticitatea respectivelor documente că acestea nu au fost contestate de către apelanta intimată, care nu s-a înscris în fals împotriva lor, astfel că până la proba contrarie, ele fac dovada celor consemnate în cuprinsul lor.
Cât privește faptul că atât Nota de inspecție, cât și procesul verbal au fost semnate fără obiecțiuni de reprezentantul petentei-intimate, acesta nu reprezintă prin el însuși un motiv suficient pentru admiterea apelului și respingerea plângerii, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă existența documentelor prevăzute de legislația în vigoare pentru activitatea de transport și comercializare a puilor de o zi (nu neapărat și prezentarea lor).
Prin urmare, în atare condiții, tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G______, împotriva sentinței civile nr. 4728/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata petentă _________________.
Referitor la cererea intimatei petente de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul urmează să o respingă, în condițiile în care, deși nu se poate reține în sarcina petentei săvârșirea faptei contravenționale menționate în procesul-verbal în litigiu, pentru motivele sus-arătate, nu se poate trece peste aspectul că acesteia îi aparține culpa de a nu fi prezentat respectivele documentele la momentul controlului, deși ele existau, fapt ce a determinat încheierea procesului verbal și existența prezentului litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 cod proc. Civ.,
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta intimată Direcția S_______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor G______, cu sediul în mun. G______, ______________________, jud. G______, împotriva sentinței civile nr. 4728/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata petentă _________________, cu sediul în mun. G______, _________________________ 2, ______________, _____________, jud. G______.
Respinge cererea intimatei petente de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.05.2015.
Președinte, L______ A____ |
|
Judecător, C_______ P_____ |
|
Grefier, M_____ S_____ P_______ |
|
Red. Jud. A.L.
Dact. M.S.P. 4 ex./14.09.2015
Jud. fond F.C.