Dosar nr.XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 146/2013)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr.905
Ședința publică de la 09.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș_____ C______ C_____
Judecător M_______ H_____
Judecător A__ M____ S____ U________
Grefier : V_____ L____ V______
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurentul – intervenient S_____ I____ C_______ împotriva Încheierii de ședință din data de 07.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – debitoare ____________________ SA prin administrator judiciar CII A_________ C_______ având ca obiect Legea nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :
Verificând actele dosarului, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.02.2013, când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților conform art.242 al.1 pct.2 C__ de la 1865.
În primul rând, trebuie observat că în cauză este aplicabil termenul de perimare de un an prevăzut de art.248 al.1 C__ de la 1865 întrucât prezentul proces a fost pornit la data de 03.12.2012, iar art.248 al.3 C__ de la 1865, care prevedea termenul de perimare de 6 luni, a fost abrogat la data de 01.10.2011 prin art.219 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil (f.1 dosar fond).
În al doilea rând, trebuie remarcat că de la data pronunțării Încheierii de ședință din data de 27.02.2013, prin care s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.242 al.1 pct.2 C__ de la 1865, a început să curgă termenul de perimare de un an prevăzut de art.248 al.1 C__ de la 1865, care s-a împlinit la data de 27.02.2014.
Astfel, din intepretarea art.248 si art.249 C__ de la 1865 rezultă că termenul de perimare curge de la data la care dosarul a rămas în nelucrare, adică data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză.
În speță, dosarul a rămas în nelucrare de la data 27.02.2013, când a fost îndeplinit ultimul act de procedură în cauză, respectiv a fost pronunțată încheierea de suspendare a judecății.
Totodată, timp de un an de la data rămânerii dosarului în nelucrare părțile nu au stăruit în judecata pricinii prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 al.1 C__ de la 1865 orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar, potrivit art.252 C__ de la 1865 perimarea se poate constata și din oficiu, și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, Curtea, în baza art. 248 și art.252 C__ de la 1865 va admite excepția perimării și, pe cale de consecință, va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimat recursul declarat de recurentul – intervenient S_____ I____ C_______ (cu domiciliul la Av.J_____ Ș_____ în București, _________________________, nr.15, ______________) împotriva Încheierii de ședință din data de 07.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – debitoare ____________________ SA prin administrator judiciar CII A_________ C_______ (cu sediul în București, __________________________, nr.1, ___________, __________, sector 1).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș_____ C______ C_____ M_______ H_____ A__ M____ S____ U________
GREFIER,
V_____ L____ V______
Red./dact.jud.CSC
2ex./10.04.2014
Jud. fond : S_________ O___ - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII A CIVILĂ