Dosar nr. XXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 631/2015)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 410 A/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I_____ G________
JUDECĂTOR V_______ D_______
GREFIER M_____ I______
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulate de apelanta _____________________ SRL prin administrator M____ M_____ împotriva încheierii din data de 10.02.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele CC I____ S___ FILIALA CĂLĂRAȘI administrator judiciar al E__ P___ CONSTRUCT SRL și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se învederează instanței că apelanta nu a îndeplinit obligația stabilită prin rezoluție privind achitarea taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că Tribunalul Călărași a înaintat cererea de renunțare la judecata apelului, formulată de apelant. Se mai arată că administratorul judiciar a depus la dosar cerere prin care arată că este de acord cu renunțarea apelantei la judecarea cauzei.
Curtea, invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de apel și reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării și în subsidiar pe cererea de renunțare la judecata apelului.
C U R T E A
Prin cererea formulată la data de 30.01.2015 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXX (11/F/2015), debitoarea _____________________ SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta.
Prin încheierea de ședință din 10.02.2015 instanța a admis cererea formulată de debitoarea _____________________ SRL și în temeiul art. 71 al.1 din Legea privind procedura insolvenței a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei _____________________ SRL, dispunând totodată măsurile legale subsecvente.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că potrivit art.5 pct.29 lit.a din Legea nr.85/2014, se prezumă că este în insolvență debitorul care după 90 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa către creditori, iar creanțele sunt certe lichide și exigibile.
S-a constatat că debitoarea are datorii de peste 1.390.410 lei către creditori, iar din înscrisurile anexate cererii introductive rezultă îndeplinirea cerințelor impuse de textul de lege menționat, creditorii necontestând starea de insolvență.
Împotriva acestei soluții, a formulat apel _____________________ SRL, prin M____ M_____ în calitate de administrator, solicitând rejudecarea în fond a cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței, admiterea apelului, cu consecința urmare rejudecarii în fond a admiterii cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței astfel cum a fost formulată și suspendarea încheierii apelate până la judecarea definitivă a cererii de apel.
În motivare se arată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași la data de 30.01.2015, s-a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței, iar nu a procedurii simplificate a insolvenței.
Conform informațiilor disponibile pe portalul instanțelor de judecată, la data de 10.02.2015, Tribunalul Călărași - Judecătorul sindic, prin încheierea apelată a dispus „deschiderea procedurii simplificate a insolventei împotriva debitoarei.”
Apreciază apelanta că încheierea apelată a fost dată cu nesocotirea intenției sale, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. 2 din Legea nr.85/2014.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. 4, art. 43 alin. 2, alin. 3, alin. 4 și alin. 5 lit. B din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvența și art. 466 și următoarele din Cod Procedură Civilă.
La termenul din 18.03.2015 instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a apelului.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, excepția netimbrării, excepție de procedură, peremptorie și absolută, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.33 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă cererea de chemare este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În conformitate cu dispozițiile art.470 alin.2 Cod procedură civilă, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Art.470 alin.3 dispune în sensul că cerințele de la alin.2 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (…), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
În speță, prin rezoluția de primire a cererii de apel, fila 2 dosar apel, a fost stabilită în sarcina apelantei obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, partea fiind legal înștiințată cu privire la necesitatea îndeplinirii acestei obligații, potrivit dovezilor de la filele 10 și 11 dosar apel.
În ceea ce privește dovada achitării taxei judiciare de timbru, Curtea reține că potrivit art.40 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line.
În speță, apelanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță.
Pentru aceste considerente, Curtea va face aplicarea dispozițiilor legale cuprinse în art.470 alin.2 și 3 din Codul de procedură civilă, în sensul că va admite excepția netimbrării, având în vedere caracterul peremptoriu al acesteia, și va anula cererea de apel ca netimbrată, ceea ce face de prisos analiza fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția de netimbrare.
Anulează apelul declarat de apelanta _____________________ SRL prin administrator M____ M_____ împotriva încheierii din data de 10.02.2015 pronunțate de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele CC I____ S___ FILIALA CĂLĂRAȘI administrator judiciar al E__ P___ CONSTRUCT SRL și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18.03.2015.
Președinte, Judecător,
I_____ G________ V_______ D_______
Grefier,
M_____ I______
Red. I.G.