Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 15 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE - C_____ B____
JUDECĂTOR F_____ A________ A_____
Grefier M______ I____ P_____
DECIZIE Nr. 11/2014/CA
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe apelantul A_________ R_______ și pe intimatul P_______ M_________ Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Dezbaterile și susținerile părților asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 08.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.01.2014, când
T R I B U N A L U L
Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr.XXXXXXXXXXXXX A_________ R_______ a formulat apel impotriva sentinței civile nr.xxxxx/13.09.2013 a Judecătoriei Iași, criticând-o ca netemeinica si nelegala.
In susținerea poziției procesuale se arata ca sentința instantei de fond este netemeinica si nelegala, in primul rând, prin aceea ca instanta de fond nu a dat eficienta dispozițiilor art 19 alin 1, 2 si 3 din OG 2/2001 referitoare la necesitatea existentei semnăturii agentului constatator pe fiecare pagina a procesului verbal si confirmarea celor consemnate in actul sanctionator de cel puțin un martor; ca in situatia in care procesul verbal este întocmit in lipsa, in mod greșit s-a apreciat ca rolul martorului asistent este doar de a certifica lipsa semnăturii presupusului contravenient, întrucât rolul martorului este acela de a confirma motivul pentru care se refuza de catre contravenient semnarea procesului verbal sau nu poate fi semnat de acesta; ca, in speța, nu exista nici un martor care sa ateste acest aspect, ignorându-se si dreptul petentului de a face obiecțiuni.
Se critica soluția instantei de fond si prin prisma aprecierii greșite ca procesul verbal este un înscris autentic care pana la proba contrarie face dovada deplina a celor consemnate, fiind incalcat principiul potrivit căruia nimeni nu este presupus vinovat decât daca este dovedit.
Făptuitorul nu are sarcina probațiunii, întrucât beneficiază de prezumția de nevinovatie, agentul forței publice fiind chemat sa răstoarne prezumția in fata judecătorului.
In ceea ce privește fondul cauzei se arata ca statutul sau nu-i permite desfășurarea de activitati publicitare din bugetul propriu, ca afișele au fost găsite aplicate de agent in stația RATP de langa Magazinul M______ Mall, in conditiile in care ele se găsesc liber pe site-ul lor, astfel ca oricine apreciază poate sa promoveze activitatea ce o desfasoara.
Se solicita admiterea apelului si casarea sentinței cu admiterea plângerii formulate.
In drept se invoca art 466 si urm din NCPC.
Intimata, legal citata, depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, cu motivarea legalității si temeiniciei sentinței pronunțate de judecătorul fondului.
Prin sentința civila contestata in cauza nr.xxxxx/2013 a Judecătoriei Iași s-a respins plângerea formulata de A_________ R_______ reținându-se ca motivele de nulitate invocate nu pot fi retinute, ca lipsa martorului din cuprinsul actului poate atrage doar nulitatea relativa a actului, in cazul in care se face dovada existentei unei vatamari, vatamare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea lui, dovada ce nu a fost făcuta in speța.
In ceea ce privește fondul se face referire la răsturnarea prezumției de nevinovatie, la prevederile cap. II pct. 7 din HCL Iasi prin care se interzice expunerea de afișe sau anunțuri publicitare in alte locuri decât panourile de afișaj .
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul retine următoarele:
In ceea ce privește legalitatea actului subliniem următoarele:
Astfel cum a reținut prima instanta, in procesul verbal de contravenție nu este trecuta ca martor nici o persoana, facandu-se insa mențiunea ca a fost întocmit la sediul intimatei si de fata sunt numai agenți constatatori.
Conform prevederilor art. 19 din O.G. 2/2001 procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se semnează pe fiecare parte de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze agentul constatator va face mențiune despre toate aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul verbal trebuie sa cuprindă si datele de identificare ale martorului.
In cazul de fata procesul verbal a fost întocmit in lipsa contravenientului si nu este semnat de nici un martor care sa ateste acest aspect.
O astfel de situație poate fi invocata ca o nulitate relativa a procesului verbal, iar in acest caz, așa cum in mod constant a statuat practica judiciara, cel ce o invoca trebuie sa dovedească ca a suferit o vatamare ce nu poate fi îndreptata decât prin anularea actului respectiv.
Ori, in speța, petentul-apelant nu a dovedit o astfel de vatamare, prin plângerea formulata in instanta invocând toate aspectele pe care înțelege sa le folosească in sprijinul cererii sale.
Prin urmare, instanta de fond a reținut, in mod corect, ca lipsa martorului si a celorlalte mențiuni de natura a aprecia gravitatea faptei, nu atrag nulitatea absoluta a actului de sanctionare.
Nici lipsa obiecțiunilor din cuprinsul procesului verbal nu constituie un motiv de nulitate absoluta a procesului verbal, ci, de nulitate relativa, nulitate ce poate conduce la anularea procesului verbal de contravenție doar în situatia în care se dovedește ca nu se poate înlătura aceasta neregularitate decât prin anularea actului. Ori, prin formularea plângerii in instanta contravenientul a invocat toate aspectele pe care a inteles sa le folosească in susținerea poziției sale, deci toate obiecțiunile avute raportat la încheierea procesului verbal.
In ceea ce privește temeinicia actului subliniem ca fapta a fost constatata nemijlocit de agentul ce l-a întocmit .
În dreptul român este unanim acceptat ca actul administrativ legal încheiat face credința asupra celor consemnate si constate personal de agentul care l-a instrumentat, ceea ce face ca în favoarea procesului-verbal sa opereze o prezumție relativa de exercitare cu buna-credința a funcției.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat ca art. 6 paragraful 2 nu interzice statelor ca sistemele lor naționale de drept penal sa conțina prezumții de fapt si de drept, iar Convenția nu le împiedica din principiu.
Instanta apreciază ca o astfel de prezumție este rezonabila si legitima, ocrotind încrederea de care trebuie sa se bucure actul autorității.
Punând în balanța prezumțiile care operează, prezumția de nevinovatie a petentului-apelant si prezumția de buna-credința a agentului constatator, hotărâtor asupra pricinii este faptul ca actul a fost întocmit ca urmare a constatării faptei în mod nemijlocit de agent. Raportat la acest aspect procesul verbal se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care nu a fost înlăturata in speța.
In fapt, la data de 18.02.2013 in Iași, stația RATP langa magazinul M______ Mall s-a constatat existenta unor afișe ale petentei-apelante, afișe lipite in scop publicitar, si prin care isi promova activitatea, anunțând si organizarea de cursuri.
In conținutul afișului publicitar, conform planșei foto anexate se face referire la datele de contact ale petentei-apelante, date necesare pentru cei ce doreau sa se înscrie la cursurile de pregătire teoretica si practica.
Fapta pentru care petenta –apelanta a fost sancționata este expunerea prin lipire a afișelor sau anunțurilor publicitare in alte locuri decât pe panourile de afișaj si este prevăzuta de cap II pct. 7 din HCL 172/2002.
Reținând cele sus-indicate si lipsa dovedirii de catre apelanta a unei alte situații de fapt decât cea indicata in actul de sanctionare, Tribunalul apreciază ca soluția instantei de fond de respingere a plângerii este fondata, fapt pentru care in temeiul art 480 alin 1 NCPC respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul A_________ R_______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/13.09.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2014
Președinte, C_____ B____ |
|
Judecător, F_____ A________ A_____ |
|
Grefier, M______ I____ P_____ |
|
Red./tehred. C.B.
2 ex./29.01.2014
Jud. fond V______ V_______ C_____