TRIBUNALUL HUNEDOARA
Ședința publică din 26.05 . 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE:N_____ D_____ G_______ D_____- judecător
IFTIMUȘ A____ C______- președinte secție
B_____ L____ - grefier
Pe rol fiind amânarea pronunțării apelului civil formulat de către petenta G_______ K_____ și intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.37/9.01.2015 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (judec. fond A________ L_______ P_______).
S-a constatat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față constată:
Prin plângerea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta G_______ K_____, a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/07.06.2011 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petenta arată că a cunoscut existența procesului verbal în data de 11.09.2014, când a primit adresa emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc D______ C______ B_____, prin care era înștiințată de înființarea popririi asupra sumelor pe care societatea Filtropic SRL i le datorează (societate la care lucrează) până la încasarea sumei de 28 Euro, reprezentând tarif de despăgubire.
Aceasta a menționat că față de data la care a luat la cunoștință de procesul verbal, care nu i-a fost comunicat nici până la data formulării cererii, a intervenit sancțiunea prescripției executării sancțiunii amenzii.
Cu privire la tariful de despăgubire, petenta a menționat că art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, care a stat la baza aplicării tarifului de despăgubire a fost abrogat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012.
În drept a invocat dispozițiile art. 194, art. 223 alin. 3, art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a, art. 453 C.proc.civ, art. 31 din O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001. Arată că procesul verbal a fost generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor. A comunicat la dosarul cauzei planșa foto cu înregistrarea autoturismului petentei, certificatul calificat al agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal.
La data de 06.11.2014 petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, aceleași aspecte invocate prin plângerea contravențională.
Prin sentința civilă nr. 37/2015 Judecătoria D___:
Admite în parte plângerea formulată de către petenta G_______ K_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în D___, Aleea Romanilor, _____________, _____________, jud. Hunedoara, CNP xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică –C______, cu sediul în București, ____________________, sector 6, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx și pe cale de consecință:
Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/07.06.2011 în partea referitoare la tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro și exonerează petenta de la plata acestuia.
Menține în rest procesul verbal, ca temeinic și legal.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin același proces verbal și exonerează petenta de la plata acesteia.
Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/11.01.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din același act normativ – reținându-se în sarcina acesteia că în data de 08.12.2010, autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, proprietatea sa, a circulat pe DN 7 km 411+865m Săcămaș, Jud. Hunedoara, fără a deține rovinietă valabilă. Totodată în sarcina petentei s-a reținut și obligația de a achita cu titlu de tarif de despăgubire, suma de 28 euro.
Cu privire la legalitatea actului de sancționare, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Cu privire la temeinicia procesul verbal, instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 8 al. 1 din O.G. nr. 15/2002 „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție și se sancționează cu amenda”
În sprijinul temeiniciei acuzației ce se aduce petentei, intimata a depus la dosarul cauzei procesul verbal de constatare a contravenției și planșa foto cu înregistrarea autoturismului petentei, probe care, în lumina O.G. nr. 2/2001, pot face dovada situației de fapt și a încadrării în drept numai până la proba contrară, procesul verbal bucurându-se de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă. Instanța are, însă, obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Din înscrisurile prezentate de intimată, respectiv planșa foto (fila 14-15), rezultă că autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe drumurile publice la data de 07.06.2011, fiind surprins de camera video amplasată pe DN 7 km 411+865 m Săcămaș, jud. Hunedoara. Înregistrarea s-a efectuat cu aparatura de specialitate – camere foto cu ANPR, iar din verificările efectuate de agentul constatator s-a constatat că autovehiculul nu s-a regăsit în baza de date în care sunt înregistrate toate rovinietele valide în ziua respectivă, rezultând că acesta a fost pus în circulație fără a fi achitată taxa de utilizare a drumului.
În speță, petenta nu a înțeles să facă proba contrară celor reținute în procesul verbal în sensul deținerii rovinietei pentru autovehicul la momentul surprinderii în trafic, astfel că prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată.
Pentru săvârșirea acestei contravenții agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 250 lei, fiind vorba de minimul prevăzut în Anexa 2 a O.G. nr. 15/2002 pentru această contravenție, cuantum pe care instanța l-a apreciat ca fiind proporțional cu gravitatea faptei săvârșite.
Este adevărat că potrivit art. 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Cum în cauză nu a fost dovedite asemenea circumstanțe, petenta aflându-se într-o situație identică cu a oricărui alt contravenient care nu respectă dispozițiile art. 8 al. 1 din O.G. nr. 15/2002, s-a apreciat că nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, întrucât nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții.
În ce privește tariful de despăgubire pus în sarcina petentei, prin adoptarea noilor modificări legislative, s-a prevăzut în art. II din Legea 144/2012 că „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi (27 iulie 2012) se anulează”.
Însă, în privința executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 14 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”
Instanța a avut în vedere atât Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 a Î.C.C.J. prin care în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a statuat în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 că – „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, dar și Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale prin care s-a statuat că atâta timp cât rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a actului sancționator, rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate, astfel că procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Sub acest aspect, s-a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției R11 nr. xxxxxxx/07.06.2011 a fost comunicat prin afișare la adresa de domiciliu a petentei, astfel încât nu se poate considera că a luat la cunoștință de act în termenul prevăzut de lege. Petenta a luat la cunoștință de existența acestui proces verbal de constatare a contravenției în data de 11.09.2014, când a primit adresa emisă de către Biroul Executorului Judecătoresc D______ C______ B_____, prin care era înștiințată de înființarea popririi asupra sumelor pe care societatea Filtropic SRL i le datorează (societate la care lucrează) până la încasarea sumei de 28 Euro, reprezentând tarif de despăgubire.
Cum în speță s-a procedat la o comunicare a actului sancționator la data de 11.09.2014, comunicare realizată după mai mult de 3 ani de la data întocmirii procesului verbal în data de 07.06.2011, instanța a apreciat că în speță a intervenit prescripția executării acestei amenzi contravenționale în cuantum de 250 lei, întrucât prima comunicare a actului sancționator nu a fost conformă dispozițiilor art.27 din O.G.nr.2/2001.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a respins acest capăt de cerere, având în vedere faptul că acțiunea a fost admisă în parte, fiind anulat doar tariful de despăgubire, și menținut în rest procesul verbal de constatare a contravenției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat intimata C_____ SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea plângerii, cu motivarea că aplicarea amenzii s-a făcut cu respectarea termenului de 6 luni de la constatarea faptei, iar comunicarea procesului verbal s-a făcut în termen de o lună de la întocmire. Că procedura comunicării este alternativă prin poștă sau afișare, iar Decizia ÎCCJ nr.13/2013 este ulterioară comunicării procesului-verbal, astfel că nu e aplicabilă.
Apelanta și-a întemeiat cererea pe disp.art. 466 NC.pr.civ.
Prin întâmpinare, petenta a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că raportat la împrejurarea că procesul-verbal s-a comunicat la o adresă greșită, prima instanță a reținut corect că nu se putea proceda la afișare, iar astfel nu a fost respectat termenul de o lună de la încheierea procesului-verbal. Că Decizia 13/2013 a ÎCCJ este de imediată aplicare, iar în plus există și Decizia ÎCCJ nr.6/2015 care stabilește că sunt lovite de nulitate procesele-verbale care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
A declarat apel în termen și motivat și petenta G_______ K_____, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței atacate, cu admiterea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în fond și apel.
Se motivează în apel că în condițiile în care intimata a căzut în pretenții, constatându-se prescrisă executarea amenzii, la judecarea cauzei în primă instanță trebuiau acordate cheltuielile de judecată.
Apelanta și-a întemeiat cererea pe disp.art. 466 NC.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că nu a căzut în pretenții, deci nu se află în culpă procesuală, iar faptul că petentei i s-a admis plângerea se datorează unor cauze ulterioare întocmirii procesului-verbal, respectiv pronunțarea celor două decizii ale ÎCCJ.
Examinând sentința atacată sub aspectul susținerilor din motivele de apel, Tribunalul constată că apelul intimatei este nefundat, iar apelul petentei este fondat.
Astfel, apelanta-intimată susține că hotărârea pronunțată de prima instanță a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ce privește instituțiile comunicării și a prescripției.
Astfel, chiar dacă Decizia nr. 10/2013 a ÎCCJ în recurs în interesul legii a fost pronunțată după data încheierii procesului-verbal, decizia este obligatorie și de imediată aplicare pentru instanțele judecătorești.
Atâta timp cât rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a actului sancționator, rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate, ceea ce face ca procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului să fie utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire. Toate aceste ipoteze au însă în vedere situația în care domiciliul este real, adică adresa unde se face comunicarea sau afișarea este corectă.
Prima instanță a reținut corect că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat prin afișare la o altă adresă decât cea la care se află domiciliul petentei, astfel încât comunicarea nu este legală. Practic comunicarea nu s-a realizat.
Pornind de la acest viciu, se constată că soluția instanței de fond în ce privește prescripția executării sancțiunii este corectă.
În plus, de la data pronunțării sentinței 9.01.2015 ÎCCJ a emis și Decizia nr.6/2015 obligatorie pentru instanțe și de imediată aplicare, prin care se stabilește că sunt lovite de nulitate procesele-verbale care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, cum este cazul în speță. Aceasta este o nulitate absolută.
De asemenea, în ce privește tariful de despăgubire pus în sarcina petentei, prima instanță a făcut corect aplicarea disp. art. II din Legea 144/2012, anulând tariful de despăgubire.
Prin urmare, prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare a legii, astfel că, în baza art.480 Cod Procedură Civilă se va respinge apelul intimatei ca nefondat.
Judecătoria însă a respins cererea petentei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că acțiunea a fost admisă în parte, fiind anulat doar tariful de despăgubire, și menținut în rest procesul verbal de constatare a contravenției.
În ce privește soluția de fond se constată că aceasta este în întregime în favoarea petentei, în sensul că s-a constatat pe de o parte nulitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator, omisiune care aparține unui angajat al intimatei, iar pe de altă parte constatarea prescripției s-a datorat tot unei greșeli a intimatei care a efectuat afișarea la o adresă eronată, ceea ce a condus la prescrierea executării amenzii. Aceeași comunicare greșită a determinat și ca petenta să nu formuleze plângere contravențională imediat după _____________________ Legii 144/2012, ci doar după primirea somației de la executorul judecătoresc. Ori toate aceste situații litigioase și cheltuielile aferente se datorează intimatei, fiind corectă concluzia că a căzut în pretenții. Cum intimata nu a acceptat punctul de vedere al petentei nici prin întâmpinare, rezultă că în mod just trebuia obligată la cheltuielile de judecată în primă instanță.
În ce privește cheltuielile de judecată din apel, se constată că poziția procesuală a intimatei s-a menținut, chiar și după emiterea Deciziei nr.6/2015 a ÎCCJ, astfel încât litigiul a continuat din culpa acesteia.
În consecință, în baza art.480 al.3 din Noul Cod Procedură Civilă, se va admite apelul petentei și se va schimba sentința atacată, în sensul că va fi obligată intimata la plata sumelor de 600 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 700 lei în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat apelul introdus de către apelanta G_______ C_____ împotriva sentinței civile nr. 37/2015 pronunțată de Judecătoria D___ , Județul Hunedoara, și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă intimata C.N.A.D.N.R. SA C______ să plătească petentei suma de 600 lei cheltuieli de judecată în fond și 700 lei cheltuieli de judecată în apel.
Respinge ca nefondat apelul formulat de C.N.A.D.N.R. SA C______.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
N_____ D_____ G_______ DanielIftimuș A____ C______
GREFIER,
B_____ L____
23.09.2015
IAC/__________________>
Judec. fond A________ L_______ P_______