R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 242
Ședința publică din data de 13.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte - M_____ C_____________
Grefier - veronica burcin
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorul P______ A______ G______ în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – (C.N.A.D.N.R.), având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin avocat, cu împuternicire avocațială în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cornetu (f. 5), lipsind intimata și martorii propuși de contestator, N_____ I__ și Blanari Ș_______.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Contestatoarea, prin apărător, depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță prin adresa emisă anterior termenului de judecată și, la întrebarea instanței, arată că data la care a luat cunoștință de procesul-verbal de contravenție contestat este 21.05.2015. De asemenea, la întrebarea instanței, arată că de la data din cartea de identitate și până în prezent a locuit la aceeași adresă.
Instanța pune în discuție unirea cu fondul cauzei a excepției tardivității formulării plângerii, invocate de intimată prin întâmpinare.
Contestatoarea, prin apărător, arată că este de acord cu unirea cu fondul cauzei a excepției tardivității plângerii.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 4 C.pr.civ., dispune unirea cu fondul cauzei a excepției tardivității formulării plângerii, invocate de intimată prin întâmpinare, apreciind că pentru soluționarea acesteia este nevoie să se administreze dovezi comune cu cele necesare pentru dezlegarea pe fond a pricinii, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, acordă cuvântul asupra probelor.
Contestatoarea, prin apărător, solicită proba cu înscrisurile de la dosar, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiați cei doi martori indicați în cuprinsul plângerii și citați pentru termenul de azi. în ceea ce-l privește pe martorul N_____ I__, arată că, din câte știe, acesta este infirm de ambele picioare și dorește ca prin declarația acestuia să arate dacă a fost împuternicit de către petentă să semneze de primirea procesului-verbal.
Instanța, deliberând asupra probelor solicitate în cauză, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o concludentă și utilă și respinge, ca neutilă cauzei, proba testimonială solicitată de contestatoare, apreciind că situația de fapt dedusă judecății rezultă din înscrisurile de la dosar.
În continuare, nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond și asupra excepției tardivității plângerii invocată de intimată și unită cu fondul cauzei la termenul de azi.
Contestatoarea, prin apărător, solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii, invocată de intimată, ca neîntemeiată, în raport de data comunicării procesului-verbal de contravenție contestat. Pe fond, solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, urmând ca instanța să aibă în vedere Decizia nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că prin Legea nr. 144/2012 se arată că dispozițiile art. 8 alin. 3 și 6 din OG nr. 15/2002 au fost abrogate.
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe fond și asupra excepției tardivității plângerii invocată de intimată prin întâmpinare și unită cu fondul cauzei la termenul de azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanță constată următoarele
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 08.06.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, contestatoarea P______ A______ G______ a chemat în judecată pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – (C.N.A.D.N.R.), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.01.2012.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul verbal contestat s-a aplicat amenda contravențională pentru faptul că a circulat fără rovinieta valabilă.
Arată că la adresa din __________________, ___________, _______________ împreună cu părinții până în anul 2007, când a vândut apartamentul și s-a mutat în sectorul 4 București. Până în anul 2009 a locuit fără forme legale la părinții soțului său și din anul 2009 locuiește cu forme legale în București, sector 4.
Nu îi cunoaște pe cei care au cumpărat locuința părinților săi și aceștia nu au fost împuterniciți de ea să îi primească corespondența, iar aceștia nu au înștințat-o despre acest proces verbal. Mașina cu nr.înmatriculare XXXXXX a fost înstrăinată în anul 2014.
La data de 24.05.2015 a fost contactată telefonic de d-na Blanari Ș_______ care locuiește la aceiași adresă, dar la apartament 138 și i-a comunicat că în cutia ei poștală a găsit un plic pe numele ei care conține mai multe înscrisuri de la un executor judecătoresc și atunci a luat cunoștință pentru prima dată de procesul verbal de contravenție.
Arată că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.27 din OG nr.2/2001 cu privire la comunicare procesului verbal și că procesul verbal este lipsit de nulitate absolută în lipsa semnăturii agentului constatator.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.
Contestatoarea a depus, în copie următoarele acte: proces verbal de contravenție (fila 6 dosar declinat), carte alegător (fila 7 dosar declinat), acte executare (fila 9-11 dosar declinat),
Cererea a fost timbrată cu 20 lei-f.16 dosar declinat.
Intimata a depus întîmpinare, la data de 08.07.2015, prin Serviciul Registratură, prin care a invocat excepția tardivității plângerii față de prevederile art.31 din OG nr.2/2001, ținând cont de data comunicării acestuia, data de 24.01.2012 și față de data înregistrării dosarului la instanță, respectiv 08.06.2015.
Pe fond a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic si legal.
Intimata a arătat că procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001, că, potrivit prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și martorilor, constatarea contravenției se face cu ajutorul mijloacelor specifice SIEGMCR, contraveninetul fiind identificat în baza de date furnizată de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricuoare a Vehicolelor. Consideră că procesul verbal este întocmit cu respectarea preevedetilor legale, respectiv art.7 din Legea nr.455/2001 și art.19 din OG nr.2/2001.
Înainte de data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr.6/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, agenții constatatori nu aveau obligația stipulată explicit de legislație de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenției. Consideră că ar trebui să se ia în considerare existența principiului de drept, potrivit căruia validitatea actului juridic depinde exclusiv de respectarea prevederilor legale existente la data întocmirii lui. Consideră că recursul în interesul legii nu este lege, ci are menirea de a orienta în aceiași direcție practica instanțelor judecătorești.
Mai arată că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al acestuia. A mai arătat că dacă noul proprietar nu face demersuri necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade în sarcina CESTRIN să facă investigații cu privire la transferul privat al dreptului de proprietate asupra autoturismului. A invocat și prevederile art.24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006.
În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legii nr.455/2002, Ordinului MTI nr.769/2010 si a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata a depus la dosar, în copie, dovada comunicării procesului verbal (fila 25 dosar declinat), certificat calificat (fila 26 dosar declinat), fotografii (fila 27, 28 dosar declinat).
La data de 24.07.2015, prin Serviciul Registratură, contestatoarea a depus răspuns la întîmpinare, prin care a solicitat admiterea plângerii. A arătat de ce a atacat procesul verbal la data introducerii cererii și a invocat Decizia nr.6/2015.
Prin sentința civilă nr.3497/06.10.2015 proununțată de Judecătoria Cornetu a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr.XXXXXXXXXXXX.
Sub aspect probator, a fost administrată, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.01.2012, contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și s-a stabilit un tarif de despăgubire de 28 euro, reținându-se că vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXX a circulat pe A2 km 12+450 m, la data de 21.07.2011 fără a deține rovinietă valabilă.
Față de excepția tardivității plângerii invocată de intimată, instanța o apreciază neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare.
Conform art.27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Procesul verbal a fost semnat de primire la data de 24 .01.2012 (f.25 dosar declinat) de o persoană care a semnat cu mențiunea „noul titular împuternicit de titular”. Procesul verbal a fost comunicat la adresa din __________________, _______________________________________>
Conform verificărilor efectuate în baza de date, contestatoarea are domiciliul activ în municipiul București, sector 4, de la data de 12 noiembrie 2009.
Prin urmare, atât la data încheierii procesului verbal, cât și la data comunicării acestuia, contestatoarea nu avea domiciliul la adresa menționată în cuprinsul acestuia și al adresei de comunicare.
În aceste condiții, comunicarea procesului verbal la o altă adresă decât cea de domiciliu nu este o comunicare legală, astfel încât, procesul verbal nu a fost legal comunicat.
Procesul verbal nefiind comunicat legal, nu se poate aprecia că a existat o comunicare a acestuia, astfel încât, instanța apreciază că contestatoarea este în termenul legal de formulare a plângerii. Faptul că a existat o semnătură pe procesul verbal, care nu este clar al contestatoarei, față de mențiunile că persoana este noul proprietar al apartamentului, nu are relevanță în cauză, comunicarea neputând avea loc, în mod legal, decât al domiciliul contravenientului. Cu atât mai mult, în situația menționată, intimata trebuia să facă demersuri pentru aflarea noului domiciliu al contravenientei față de mențiunea pe confirmarea de primire că există un alt proprietar al apartamentului. Nici calitatea de împuternicit față de care persoana a semnat de primire nu poate fi reținută, neexistând nicio dovadă că contestatoarea ar fi împuternicit această persoană să-i primească corespondența. Chiar și așa, o comunicare legală nu poate avea loc decât la domiciliul persoanei sancționate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că potrivit art.17 din OG nr.2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Analizând procesul verbal de contravenție contestate, sub aspectul legalității, se constată că acestea nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
În conținutul procesului verbal se face vorbire de faptul că acesta a fost semnate electronic potrivit Legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001.
Potrivit OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege.
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Ca atare, modalitatea de comunicare presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravențional.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Art. 4 din Legea nr. 455/2001, republicată, stipulează că, în sensul prezentei legi, datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației în formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloacele în formă electronică, iar înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.
Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede că: "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile."
Ca atare, legiuitorul instituie condiția recunoașterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă același efect juridic ca actul autentic.
În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".
Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă."
Din analiza dispozițiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
În situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.
Față de aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiate susținerile intimatei legate de legalitatea procesului verbal, momentul la care se apreciază legalitatea acestuia și aprecierile față de Decizia 6/xxxxx a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din prevederile legale invocare rezultând că procesul verbal trebuia semnat olograf de agentul constatator.
Prin urmare, instanța apreciază că procesul verbal contestat este nelegal întocmit, față de lipsa semnăturii agentului constatator, motiv pentru care urmează să admită plângerea, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.01.2012 si înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității plângerii invocată de intimată ca neîntemeiată.
Admite plângerea formulată de contestatorul P______ A______ G______ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C__. Av. „B__________ Steluța”, situat în București, _____________________, sector 4, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – (C.N.A.D.N.R.), înregistrată la Reg. ________________/552/2004, CUI xxxxxxxx, cu sediul în București, B-dl I____ M____ nr. 401A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 11.01.2012 si înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M_____ C_____________ V_______ B_____
Red./Tehnored. Jud. M.C./4 ex.