Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1474/2014 din 02 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR nr. XXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 1474/R

Ședința publică din data de 02.06.2014

Tribunalul constituit din:

P_________ – C_______ D_______

JUDECATOR – N___ P_________ G______

JUDECĂTOR – M_____ E_____

Grefier - V_______ F_________ A___

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul petent B_______ A________ împotriva sentinței civile nr.4731/04.07.2013 pronunțată de Judecătoria B_____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

La data de 17.01.2013 a fost înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_____ plângerea formulată de petentul B_______ A________ împotriva procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/05.01.2012 întocmit de intimatul I____________ de Poliție al Județului Ilfov prin care a solicitat anularea procesului verbal.

În fapt, a arătat că în data de 05.01.2013, orele 13:30 în timp ce se afla pe DN 1 din direcția București către Ploiești, a fost oprit în trafic de o patrulă a poliției Snagov. A prezentat actele, apoi după cinci minute i-a întocmit procesul verbal contestat prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 Ron cu mențiunea că a depășit viteza legală în localitate, cu 21-30 Km/h. Când a mers să plătească amenda, angajata serviciului taxe și impozite nu i-a primit banii, întrucât procesul verbal a fost întocmit pe anul 2012. A apreciat, că față de acest aspect procesul verbal este lovit de nulitate.

În drept, a invocat dispozițiile art.16-19 din O.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar înscrisuri doveditoare. (f.4-5).

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.

Intimatul legal citat a depus fotografiile radar; buletinul de verificare metrologică; atestatul operatorului radar; (f.22-26).

Prin sentința civilă nr. 4731/04.07.2013 Judecătoria B_____ a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.xxxxxxx din data de 05.01.2013 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei, întrucât a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 1 Ciolpani, cu viteza de 100 km/h.

Procesul verbal a fost semnat de petent căruia i s-a comunicat o copie, petentul încadrându-se în termenul legal de depunere a plângerii de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

Instanța a subliniat faptul că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Fiind investită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța a constatat următoarele:

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța a reținut că faptelor li s-a dat încadrarea juridică corectă, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108 alin. 1 lit. b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002. La rubrica mentiuni s-a consemnat faptul că petentul nu are de facut mentiuni.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

În speță, potrivit fotografiei radar atașate la dosarul cauzei, petentul conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 100 km/h. Aparatul de măsurare și determinare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în momentul în care a surprins petentul circulând cu viteza de 100 km/h, era verificat și omologat potrivit buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 22.02.2012.

Mai mult, instanța a retinut că petentul avea obligația legală de a respecta limita de viteză, atât pentru propria siguranță, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic. Această obligație este valabilă pe toată durata deplasării în trafic, indiferent dacă există sau nu indicatoare R____ si indiferent dacă drumul era sau nu aglomerat.

Instanța a constatat că viteza de deplasare a fost stabilită în modalitatea prevăzută de lege, iar instanța consideră că buletinul de verificare metrologică eliberat pentru aparatul radar prezumă că acesta corespunde din punct de vedere metrologic și că este utilizat ca atare.

Instanța a constatat că, în cauza de față petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.

În acest sens, instanța a reținut că fapta descrisă în procesul verbal a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, care a încheiat procesul verbal de contravenție în prezența petentului, care a semnat procesul verbal de contravenție.

Susținerile petentului în sensul că procesul verbal indica o alta data a savarsirii faptei nu au putut fi retinute, desi este adevarat ca modul de redactare a procesului verbal nu este unul caligrafic, astfel incat in mod firesc semnele grafice pot fi identificate cu o anumita dificultate. Cu toate acestea, caligrafia imperfecta nu poate constitui motiv de anulare a procesului verbal, cu atat mai mult cu cat din plansele foto radar rezulta cu claritate data savarsirii faptei, iar petentul nici nu a contestat ca ar fi circulat cu viteza respectiva la data de 5.01.2013.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța a reținut că sancțiunea a fost corect individualizată cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr.4731/04.07.2013, a formulat recurs petentul B_______ A________, cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 01.10.2013, solicitand admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivare, petentul a considerat soluția instanței de fond netemeinică și nelegală, potrivit disp. art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.

A arătat că nu a contestat în nici un fel modul de constatare al contravenției, parametrii funcționali ai dispozitivului radar sau competențele lucrătorului de poliție.

A mai arătat că a încercat să achite amenda aplicată încercând să beneficieze de sistemul ablațiunii, adică să achite jumătate din cuantumul amenzii aplicate.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În temeiul art.242 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Deși legal citat cu copie motive de recurs, intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, Tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ________ nr. xxxxxxx/05.01.2012, recurentul petent a fost sancționat cu amenda contraventionala in cuantum de 280 lei intrucat a condus auto VW Jetta cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1, Ciolpani, sensul Bucuresti-Ploiesti, cu viteza de 100 km/h in localitate.

Prin motivele de recurs recurentul nu contesta temeinicia procesului verbal, ci faptul ca in procesul verbal data savarsirii contraventiei este eronata si din acest motiv nu a reusit sa achite jumatate din cuantumul amenzii aplicate si astfel sa beneficieze de sistemul ablatiunii.

Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a procedat la verificarea legalității si temeiniciei actului administrativ contestat, în temeiul dispozițiilor art. 34 și art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, constatând ca nu sunt motive de nulitate ale actului contestat.

Astfel, s-a apreciat ca procesul-verbal întocmit întrunește cerințele de legalitate in privința condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute si relative. Motivele de nulitate absolută ale unui proces-verbal de contravenție sunt prevăzute expres și limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001.

Potrivit acestui ultim text de lege, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Ca atare, orice alte încălcări ale prevederilor legale ar putea fi sancționate cu nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție, în condițiile 105 alin. 2 C. proc. civ., adică prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Legiuitorul, după ce a prevăzut la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 mențiunile ce trebuie să fie cuprinse obligatoriu într-un proces-verbal de contravenție, a evidențiat separat acele mențiuni a căror lipsă atrage nulitatea absolută a actului constatator la art. 17 din ordonanță și care, deci, nu pot fi complinite ulterior.

In ce priveste legalitatea procesului verbal, din inscrisurile depuse la dosar, respectiv plansele foto coroborate cu procesul verbal de contraventie Tribunalul retine ca data mentionata in cuprinsul procesului verbal este eronata, atat data incheierii acestuia cat si data savarsirii contraventiei, data corecta fiind 05.01.2013 si nu 05.01.2012 cum eronat s-a consemnat in cuprinsul actului constatator.

Insa, Tribunalul retine ca pot exista doua situatii distincte in care se pune in discutie acest element de forma (data savarsirii faptei): pe de o parte, lipsa acesteia, iar pe de alta parte existenta unei date eronate, in prezenta cauza fiind vorba despre o data inexacta (eronata). Astfel, din probele administrate rezulta ca agentul constatator a trecut in procesul verbal din eroare o alta data – 05.01.2012, decat cea reala – 05.01.2013, fiind dovedita inexactitatea datei mentionate.

Desi data savarsirii contraventiei a fost mentionata eronat, Tribunalul retine ca acest viciu este o simpla eroare materiala fara consecinte juridice, care nu atrage nulitatea procesului verbal, putand fi remediata, cu consecinta mentinerii procesului verbal, deoarece instanta poate stabili, in afara oricarui dubiu, ca data reala a savarsirii faptei sanctionate este 05.01.2013.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Tribunalul a avut in vedere si faptul ca petentul contesta exclusiv data savarsirii contraventiei, dar recunoaste fapta si vinovatia sa, astfel incat solutia care se impune este mentinerea procesului verbal, apreciind ca aceasta eroare este una neesentiala.

In consecinta, Tribunalul apreciaza ca lipsa din procesul-verbal a altor mențiuni decât cele prevăzute de art. 17, nu atrage nulitatea absolută a acestuia, ci eventual una relativă, condiționată de producerea celui ce o invocă a unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel, iar în prezenta cauză nu este dovedită o vătămare cauzată contravenientului de natură să producă acestuia un prejudiciu ireparabil, mai ales ca recurentul s-a mărginit la a face simple afirmații fără a aduce nicio probă în susținerea și dovedirea aspectelor invocate.

F___ de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul petent B_______ A________ împotriva sentinței civile nr.4731/04.07.2013 pronunțată de Judecătoria B_____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR

C_______ D_______ N___ P_________ G______ M_____ E_____

Grefier

V_______ F_________ A___

Concept red. gref. A.V.F. – 30.06.2014

Red. Jud: N.P.G./2 exemplare/02.10.2014

Jud. fond: Tășcan A______ - Jud. B_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025