Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1216/2015 din 19 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___ Operator - 3207/2504

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ NR. 1216 A

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2015

Președinte: L______-M______ Ș___

Judecător: M______ M______

Grefier: D____ B______


S-a luat în examinare apelul declarat petentul F____ I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___ împotriva sentinței civile nr. 286 din 11.06.215 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal se prezintă apelantul petent F____ I___, lipsă fiind reprezentantul intimatului I____________ de Poliție Județean A___.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu suma de 20 lei conform art.19 din OG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în încheierea de ședință de la termenul anterior respectiv din 05.11.2015 petentul a vizionat înregistrarea video prilej cu care s-a discutat și probațiunea testimonială solicitată de acesta, respectiv audierea martorului N___ S_____, instanța pronunțându-se în sensul respingerii acesteia, însă din eroare nu s-a consemnat.

Instanța pune în vedere apelantului petent să arate dacă stăruie în proba cu înscrisuri solicitată, respectiv depunerea deciziei intimatului I____________ de Poliție Județean A___ prin care a fost desemnat agentul constatator să constate și să sancționeze fapte la legislația rutieră.

Apelantul petent arată că nu contestă competenta agentului constatator privind încheierea procesului verbal de contravenție.

Instanța, cu privire la această cerere de probațiune, urmează să o respingă reținând că, calitatea și competența agentului constatator în încheierea proceselor verbal de contravenție este evidentă, acesta fiind angajat în cadrul I____________ de Poliție Județean A___ deținând calitatea de agent constatator.

Apelantul petent învederează că nu mai are de formulat cereri de probațiune ori cereri prealabile.

Socotindu-se lămurită, instanța declară încheiată cercetarea procesului și întrucât sunt de acord părțile prin reprezentanți cu dezbaterea căii de atac la acest termen de judecată, fiind incidente dispozițiile art. 244 din Noul Cod de Procedură civilă, în temeiul art. 392 din același Nou cod, dispoziții aplicabile și în instanța de apel potrivit prevederilor art. 482 din Noul Cod de Procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra apelului în cauză.

Apelantul petent solicită admiterea apelului, arătând că ceea ce contestă vis a vis de procesul verbal se referă la lipsa centurii de siguranță, din înregistrarea depusă la dosarul cauzei rezultând că acesta a utilizat centura de siguranță, fără cheltuieli de judecată.


Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu art. 482 din același Nou cod, instanța închide dezbaterile și reține apelul spre soluționare.


TRIBUNALUL

Constată că prin sentința civilă nr. 286 din 11.06.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, Judecătoria Ineu a respins plângerea formulată de petentul F____ I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___, cu privire la procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data 20.02.2015 de către intimat, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, plângerea a fost depusă în termenul legal prevăzut de art.31 alin.1 din Ordonanța nr.2/2001, la data de 25.02.2015.

În fapt, din cuprinsul procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.02.2015 în localitatea Ineu a rezultat că intimatul I____________ de Poliție Județean A___ a aplicat petentului F____ I___ sancțiunea contravențională principală constând în amendă în cuantum de 585 lei (292,5 lei și 292,5 lei), șase puncte amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006, art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002 și sancționate de art.108 alin.1 lit.a pct.4 și de art.108 alin.1 lit.a pct.3 din O.U.G. nr.195/2002 și sancțiunea contravențională complementară constând în 4 puncte penalizare.

În cuprinsul procesului-verbal s-a constatat în fapt că în data de 20.02.2012, ora 9:48, în localitatea Ineu, petentul a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ viteza de 65 km/h înregistrată cu aparatul radar montat pe autovehiculul MAI xxxxx, neavând montată nici centura de siguranță.

Procesul-verbal de contravenție este semnat de către petent, la rubrica „Alte mențiuni”, fiind consemnat „Menționez faptul că am avut centura”.

Instanța de fond, analizând procesul-verbal atacat sub aspectul legalității a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă reglementate sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001 care pot fi invocate de instanță din oficiu.

Totodată, instanța de fond a constatat că faptele contravenționale au fost descrise corespunzător, fiind respectate prevederile art.16 alin.1 OG nr.2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, prima instanța a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de validitate doar cu privire la constatările făcute cu propriile simțuri de agentul care a încheiat procesul-verbal.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a reținut că în cauză faptele nu au fost constatate de către agent cu propriile simțuri și nu se bucură de prezumția de adevăr, menționată mai sus. În prezenta cauză a operat prezumția de nevinovăție a contravenientului garantată de prevederile art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalității armelor nu numai în procedura penală ci și în cea civilă, cu particularitatea că exigențele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizează stabilirea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil cu cele care vizează stabilirea unei acuzații penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).

Cu respectarea principiilor prezumției de nevinovăție și al egalității armelor impuse de exigențele art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe.

Intimatul a depus la dosar Buletin de verificare metrologică nr. xxxxxxx din data de 24.03.2014 întocmit de Institutul Național de Metrologie potrivit căruia cinemometrul de control rutier tip R____ montat pe autovehiculul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx măsoară în regim staționar și în regim de deplasare și CD cu înregistrarea contravențiilor.

Astfel, instanța de fond a reținut că procesul-verbal este temeinic întocmit, întrucât intimatul a făcut dovada celor constatate în procesul-verbal contestat, înlăturând prezumția de nevinovăție a petentului, iar petentul, raportat la probele prezentate de intimat, nu a propus nici o probă pertinentă, concludentă și utilă, pentru a dovedi o situație de fapt contrară.

În drept, potrivit art.49 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002:

„Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.”

În temeiul art.99 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, Republicată, privind circulația pe drumurile publice:

„Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a)”.

De asemenea, conform art. 108 alin. (1) lit. a) pct.3 și 4 din O.U.G. nr.195/2002:

„Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:(...)

3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz;

4. depășirea cu 10 - 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Conform art.36 alin.1 din OUG nr.195/2002:

“Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament”.

Cu privire la sancțiunea contravențională principală aplicată petentului, constând în amendă în cuantum de 585 lei (292,5 lei+292,5 lei), 6 puncte amendă, instanța de fond a constatat că aceasta se încadrează în limitele legale, potrivit dispozițiilor art.99 alin.2, art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reprezentând sancțiunea legală pentru încălcarea obligațiilor menționate în textele de lege.

De asemenea, sancțiunea contravențională complementară aplicată petentului, constând în 4 puncte penalizare, reprezintă sancțiunea legală prevăzută de art.108 alin.1 lit.a pct.3 și 4 din O.U.G. nr.195/2002.

Pentru considerentele arătate, întrucât procesul-verbal contestat este legal și temeinic întocmit, sancțiunile aplicate fiind corect individualizate, în temeiul art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul F____ I___, solicitând admiterea apelului și modificarea â în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii plângerii contravenționale.

Apelantul a arătat că prima instanța, în mod eronat, a apreciat că nu sunt alte probe de administrat, că nu a propus nicio probă pertinentă, concludentă și utilă, fără însă a arăta care dintre probele solicitate de reclamant au fost analizate și fără a se pronunța asupra pertinenței, concludenței și utilității fiecărei probe în parte.

Hotărârea primei instanței este nelegală, întrucât instanța de fond a încălcat principiile de bază ale procesului civil, respectiv principiul legalității, contradictorialității și dreptului la apărare.

Prima instanța a nesocotit dispozițiile imperative ale art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, deoarece în cuprinsul procesului verbal nu este indicat locul săvârșirii faptei și nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra probei privind încuviințarea martorului.

În drept a invocat prevederile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul I____________ de Poliție Județean A___ a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefundamentat, și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.

Intimatul a arătat că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic, cât și legal întocmit, prima instanță a respins motivat susținerile referitoare la nulitatea procesului verbal prin prisma prevederilor art. 175 alin. 1 Codul de procedură civilă, iar alegațiile apelantului cu referire la modalitatea în care prima instanța a înțeles să administreze probatoriul nu pot fi un motiv de anulare a hotărârii primei instanțe.

Mai mult, judecătorul fondului, printr-o corectă și completă apreciere a probelor, a analizat punctual toate probele și în concret toate cererile reclamantului și justificat a respins acțiunea sa, în principal motivat de lipsa probatoriului adecvat cauzei, sentința cuprinzând în mod complet, convingător și sintetizat argumentele respingerii plângerii.

Fapta sancționată a fost înregistrată cu aparatura video din dotarea inspectoratului și starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este conformă cu realitatea.

Examinând apelul prin prisma probelor existente la dosarul cauzei, a criticilor invocate și a prevederilor art. 476 Noul Cod pr.civilă, Tribunalul apreciază că acesta este neîntemeiat urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Judecătorul fondului a apreciat corect că procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/20.02.2015 întocmit de intimatul IPJ A___ este legal și temeinic.

Din conținutul procesului-verbal se poate aprecia asupra contravențiilor reținute în sarcina iar din maniera în care au fost descrise se rețin elementele esențiale privind starea de fapt și încadrarea legală, atât pentru individualizarea contravențiilor cât și pentru ca instanța să poată exercita controlul jurisdicțional.

Faptele sancționate au fost înregistrate cu aparatura video din dotarea inspectoratului și starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este conformă cu realitatea.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind legală și temeinică hotărârea primei instanțe, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul-petent F____ I___ în contradictoriu cu I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva sentinței civile nr. 286 din 11.06.215 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX .

Pe cale de consecință va păstra hotărârea atacată.

Se constată că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul-petent F____ I___ identificat cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în A___ ___________________, jud. A___ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A___ cu sediul în A___ _________________ nr.17-19, jud. A___ împotriva sentinței civile nr. 286 din 11.06.215 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și în consecință păstrează hotărârea atacată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.11.2015.


Președinte Judecător L______-M______ Ș___ M______ M______

Grefier

D____ B______


Red. L.M.Ș/Tehnored. G.V./14.12.2015

4 ex./2 ________________


Prima instanță : P________ I____ A_____


Se comunică:

Apelantului petent F____ I___ - A___ __________________, jud. A___

Intimatului I____________ de Poliție Județean A___ - A___ _________________ nr.17-19, jud. A___



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025