Cod operator: 3171
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 09 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș_____ A_____ P___
GREFIER-C_____ L______ R______
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea P_______ R_____ în contradictoriu cu debitorul C_______ L_____ și cu terțul poprit S.C. F____ A__ WORK S.R.L., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.03.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX creditoarea P_______ R_____ E____, a solicitat, în contradictoriu cu debitorul C_______ L_____ și terțul poprit _________________ SRL, validarea popririi instituite asupra veniturilor debitorului și obligarea, pe cale de consecință, a terțului poprit, să plătească creditoarei, în limita creanței, suma datorată debitorului, până la concurența sumei de 1587,15 lei.
În fapt, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitorul contractul de împrumut autentificat sub nr. 5000/2009 la BNP S____ B______. Întrucât debitorul nu a restituit suma împrumutată creditoarea a solicitat executarea silită a debitorului, prin toate formele de executare silită, luând astfel naștere dosarul execuțional nr. 1554/2014 al B___ B____ și Asociații. Prin încheierea din data de 22.10.2014 Judecătoria Iași a încuviințat, în dosarul xxxxx/245/2014, executarea silită. Prin adresa de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 1554/2014 din data de 25.02.2015 B__ a pus în vedere terțului poprit _________________ SRL să înființeze poprirea asupra veniturilor pe care debitoarea le are de încasat de la aceasta cu titlu de salariu. Terțul poprit nu și-a îndeplinit, însă, obligațiile ce-i revin în această calitate, astfel că se justifică validarea popririi.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 789 N.C.p.c.
În dovedirea pretențiilor sale, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
Nici debitorul, nici terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei a fost depusă copie a dosarului de executare nr. 1554/2014 al B___ B____ și L___-N________.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
După cum rezultă din actele dosarului de executare nr. 1554/2014 al B___ B____ și L___-N________, prin cererea înregistrată la sediul B__ la 10.10.2014 creditoarea P_______ R_____ E____ a solicitat executarea silită a debitorului C_______ L_____, prin toate formele de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de contractul de împrumut autentificat sub nr. 5000/19.11.2009 la BNP S____ B______. Prin încheierea din data de 10.10.2014 B__ a admis cererea creditoarei, procedând la deschiderea dosarului de executare silită nr. 1554/2014, iar prin încheierea din data de 22.10.2014 Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, în cadrul dosarului nr. xxxxx/245/2014. Prin adresa de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 1554/2014 din data de 25.02.2015 B__ a pus în vedere terțului poprit _________________ SRL să înființeze poprirea asupra veniturilor pe care debitorul le are de încasat de la aceasta cu titlu de salariu. Adresa de înființare a popririi a fost primită de terțul poprit la 26.02.2015, astfel cum atestă procesul-verbal de înmânare de la fila 38 dos.ex.
În baza art. 789 alin. (1) lit. a C.proc.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit era obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului. Terțul poprit nu s-a conformat acestei obligații în termenul de 5 zile. Terțul poprit nu a probat că ar fi dat curs cererii de poprire a salariului debitorului. Or, în baza art. 789 alin. (1). 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art. 789 alin. 3 C.p.c., pentru a se dispune validarea popririi instanța trebuie să constate că terțul poprit datora, la momentul înființării popririi, sume de bani debitorului. În speță se constată că această condiție este îndeplinită, terțul poprit fiind angajatorul debitorului, astfel cum rezultă din relațiile furnizate instanței de ITM Iași, la cererea instanței. În consecință, în baza art. 789 alin. 3 N.C.p.c. instanța va dispune validarea popririi, obligând terțul poprit să plătească creditoarei P_______ R_____ E____ sumele de bani pe care le datorează debitorului cu titlu de drepturi salariale, până la concurența sumei de 1587,15 lei. Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și va respinge cererea de amendare a terțului poprit întrucât nu s-a constata reaua-credință a terțului poprit în neaducerea la îndeplinire a obligațiilor ce-i reveneau în această calitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea P_______ R_____ E____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Iași, _____________________, ______________, ____________, în contradictoriu cu terțul poprit _________________ SRL, CUI xxxxxxxx, cu sediul în Iași, _____________________, ______________, ___________>debitorul C_______ L_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Iași, _____________________, ______________, ______________________> Dispune validarea popririi înființate de către B___ B____ G______ și L___ N________ G_______ C_______ în dosarul de executare nr. 1554/2014, asupra sumelor datorate de terțul poprit _________________ SRL debitorului C_______ L_____.
Obligă terțul poprit _________________ SRL să plătească creditoarei P_______ R_____ E____, sumele de bani datorate debitorului C_______ L_____ cu titlu de drepturi salariale, până la concurența valorii de 1587,15 lei.
Respinge cererea de amendare a terțului poprit.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a se depune la Judecătoria Iași
Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.
Președinte, Grefier,
P___ Ș_____ A_____ R______ C_____ L______
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/03.12.2015