Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDTIM:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Operator date 2881
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TIMIȘOARA
Secția I civilă
S E N T I N Ț A nr. 943
Ședința publică din data de 09 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M____ R_____-R_____
GREFIER – I____ M______ S____
Pe rol se află cererea având ca obiect validare poprire, formulată de creditorul S________ S.a.R.L., în contradictoriu cu terțul poprit STAȚIUNEA DE C________-DEZVOLTARE AGRICOLA LOVRIN și debitorul S_____ G_______.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal, a răspuns av. M____ Iulișca, pentru terțul poprit, lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Av. M____ Iulișca a depus împuternicire avocațială și înscrisuri în probațiune, constând în două ordine de plată a sumelor reținute în baza popririi.
Constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
În baza art. 790 alin. (1) și art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța a stabilit că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cererii.
Av. M____ Iulișca a arătat că a existat o lipsă de comunicare între părți și că din eroare creditorul S________ S.a.R.L. a introdus cererea de validare a popririi.
Având cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de creditor, av. M____ Iulișca a arătat că nu se opune admiterii cererii de renunțare la judecată, de altfel, acest lucru a solicitat și terțul poprit prin cererea adresată către S.C.P.E.J. M____ & Asociații.
Instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 26.11.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, creditorul S________ S.a.R.L., prin av. C_____ A________, în contradictoriu cu terțul poprit Stațiunea de C________-Dezvoltare Agricolă Lovrin și cu debitorul S_____ G_______, a solicitat validarea popririi în dosarul de executare nr. 627/2013, pentru suma de 4.657,38 lei. Totodată, creditorul a solicitat amendarea terțului poprit, având în vedere că acesta cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.
În fapt, s-a arătat că prin adresa din data de 19.10.2015, B.E.J. M____ & Asociații a dispus terțului poprit Stațiunea de C________-Dezvoltare Agricolă Lovrin înființarea popririi asupra sumei de 4.657,38 lei pe care o datorează debitorului, S_____ G_______. Poprirea a fost dispusă în dosarul de executare nr. 627/2013, înregistrat la data de 21.03.2015, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat între Raiffeisen Bank S.A., în calitate de împrumutător, și S_____ G_______, în calitate de împrumutat. Contractul de credit a fost cesionat în data de 23.03.2010 către S________ S.a.R.L., prin reprezentant legal S.C. Kruk Romania S.R.L., ca urmare a neplății ratelor datorate către bancă și declarării scadenței anticipate a creditului. La data de 19.10.2015, Judecătoria Timișoara a pronunțat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX încheierea nr. 627, prin care a investit cu formulă executorie contractul de credit nr. RFxxxxxxxxxxx din 07.06.2007. Procedura executării silite a fost demarată prin înregistrarea dosarului execuțional nr. 627/2013 la B.E.J. M____ & Asociații. Debitorul a fost identificat cu cont de salariu, astfel că executorul judecătoresc a înființat poprire asupra acestuia, comunicând terțului poprit actele de executare ce stau la baza executării silite prin poprire, la data de 19.10.2015. Terțul poprit a refuzat în mod expres să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitorului S_____ G_______, până la concurența sumei de 4.657,38 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.
În drept, au fost invocate art. 781 alin. (1), art. 790 și art. 792 din Codul de procedură civilă.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, fiind depuse: adresa de înființare a popririi, cu dovada de comunicare, și alte înscrisuri din dosarul de executare nr. 627/2013.
Petentul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei.
Terțul poprit Stațiunea de C________-Dezvoltare Agricola Lovrin și debitorul S_____ G_______ nu au formulat întâmpinare, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare.
La data de 18.01.2016, creditorul S________ S.a.R.L. a depus cerere de renunțare la judecată, în baza art. 406 Cod procedură civilă.
Prin concluziile verbale, terțul poprit Stațiunea de C________-Dezvoltare Agricolă Lovrin, prin av. M____ Iulișca, a solicitat admiterea cererii de renunțare la judecată, depunând ordinele de plată a sumelor reținute prin poprire și cererea adresată executorului judecătoresc prin care acesta a fost înștiințat cu privire la plățile efectuate.
Analizând cererea de renunțare la judecată, reține următoarele:
Creditorul S________ S.a.R.L. a formulat cerere scrisă de renunțare la judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Întrucât renunțarea la judecată a avut loc înainte de primul termen la care părțile au fost legal citate, potrivit art. 406 alin. (4) Cod procedură civilă, nu este necesar acordul expres sau tacit al părților adverse pentru renunțare.
Față de cele expuse, instanța va lua act de voința creditorului de renunțare la judecata cererii care face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect validare poprire formulată de creditorul S________ S.a.R.L., cu sediul procesual ales în București, _______________________, subsol, parter, _____________, sector 4, în contradictoriu cu terțul poprit Stațiunea de C________-Dezvoltare Agricolă Lovrin, CUI xxxxxxx, cu sediul în loc. Lovrin, ___________________, jud. T____, și debitorul S_____ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în loc. Lovrin nr. 704, jud. T____.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Timișoara.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 februarie 2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. I.M.S. și M.R.R.
5 ex./11.02.2016