R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr.XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.1379R

Ședința publică de la 6 septembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - A_____ V____

JUDECĂTOR - R___ P__

JUDECĂTOR - M_____ STELUȚA C_______

GREFIER - G_______-M____ V_____

**************

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul creditor I____ M_____ C_______, împotriva deciziei civile nr. 217A/07.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul debitor M_________ Justiției și intimatul terț poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că s-au depus relațiile solicitate de la C.A.B. – Departamentul Economico-Financiar și Administrativ și de la Tribunalul București – Serviciul Contabilitate. Recurentul creditor a depus cerere prin care solicită proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus relații de la ING Bank – Sucursala București și solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, deliberând încuviințează pentru recurentul creditor proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar. Având în vedere că recurentul creditor a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.

C U R T E A

Prin cererea din 28.06.2012, creditorul I____ M_____ C_______ a solicitat, în contradictoriu cu debitorul M_________ Justiției și terțul poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, validarea popririi înființate de B__ D_________ și D_________ în dosarul de executare nr. 229/2012, până la concurența sumei de 129.240 lei.

În motivare, a arătat că, deși prin două titluri executorii reprezentând hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, debitorul a fost obligat la plata unor drepturi salariale, executarea lor a fost amânată prin OUG nr. 75/2008, OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 45/2010, și nici până în prezent, nu a încasat cea mai mare parte din creanțe.

Prin sentința civilă nr. 6981/2012, Judecătoria Sectorului 4 București a admis cererea, a validat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 17.05.2012 în dosarul de executare nr. 229/2012 al B.E.J.A D_________ și D_________ și a obligat terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței de 129.240 lei, suma datorată de către debitor.

În considerente, instanța a reținut că creditorul I____ M_____ C_______ a solicitat B___ D_________ și D_________ executarea silită prin poprire în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 1212/11.02.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/3/2009, irevocabilă prin decizia nr. 4328/R/20.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. xxxxx/3/2009 și sentința civilă nr. 407/05.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4269 /R/10.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.

Prin această hotărâre judecătorească debitorul a fost obligat la plata drepturilor salariale restante către creditoare, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței până la plata efectivă. Sumele de bani datorate creditorului de către debitor au fost calculate și precizate până la nivelul lunii decembrie 2011 conform raportului de expertiză întocmit de expert F____ P____, ce se află depus la dosarul de executare silită, rezultând astfel că i se cuvenea creditorului suma de 129 240 lei .

Prin adresa din data de 17.05.2012 întocmită de către B__ și comunicată terțului poprit la data de 23.05.2012, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în cadrul dosarului de executare nr. 229/2012, solicitându-se terțului poprit D.G.F.P.M.B - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice indisponibilizarea sumelor datorate de către terțul poprit debitorului M_________ Justiției, până la concurența sumei de 129.240 lei. Terțul poprit nu a dat curs înființării poprii, iar prin adresa nr. xxxxx/2012, a comunicat că executarea se va realiza în termenele prevăzute de O.U.G nr. 71/2009 ale cărei prevederi a apreciat că sunt aplicabile.

La data de 20.09.2012 creditorul a precizat că nu i s-a făcut niciodată o plată din sumele stabilite prin titlurile executorii, iar suma pentru care solicită validarea este cea care rezultă din expertiza contabilă, respectiv cea solicitată prin acțiunea introdusă la instanță.

Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 al. 2 C.pr.civ., terțul poprit datorând sume de bani debitorului M_________ Justiției ale cărui conturi sunt deschise la această instituție.

Având în vedere motivele invocate de terțul poprit în răspunsul său către Biroul Executorului Judecătoresc privind aplicabilitatea O.U.G nr. 71/2009, instanța a apreciat că în cauză se impune verificarea concordanței acestor dispoziții cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Ș_____ c. României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1048 din 25.11.2005, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești.

Prin această hotărâre, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Totodată, Curtea a reținut că dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În aceeași cauză, Curtea a constatat și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.

În speță, obligația de plată a debitorului față de creditor îi era cunoscută acestuia, câtă vreme a fost stabilită prin hotărâri judecătorești, în procese în care debitorul a fost parte și care i-au fost comunicate. În ciuda acestei situații și a faptului că hotărârile judecătorești au fost pronunțate în cauze având ca obiect litigii de muncă din anii 2008- 2009 pentru drepturi salariale, la data introducerii prezentei acțiuni debitorii nu achitaseră încă datoria avută față de creditor. Astfel, statul și instituțiile publice implicate au nesocotit obligațiile lor de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești prin care au fost condamnați la plată, în calitate de debitori.

Totodată, instanța a reținut că dispozițiile derogatorii ale O.U.G nr. 71/2009, favorizează statul în raporturi de drept privat, deși acesta ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărit asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.

Or, după ce plata drepturilor salariale câștigate prin titluri executorii a fost amânată prin O.U.G 75/2008, pentru o perioadă de 18 luni de la _____________________ acestui act normativ, la împlinirea termenului, fără a respecta propriul termen, Guvernul, debitor de rea-credință al sumelor astfel eșalonate, a intervenit și a suspendat din nou plata debitelor, prin O.U.G nr. 71/2009.

Mai mult, prin modificările aduse O.U.G nr. 71/2009 prin O.U.G nr. 45/2010, plata sumelor restante urma a fi făcută în mod eșalonat, în trei tranșe, prima tranșă fiind exigibilă în anul 2012.

Aprobarea O.U.G nr. 71/2009 prin Legea nr. 230/2011 nu a clarificat modalitatea de plată și nu a adus o îmbunătățire a situației creditorilor. Dimpotrivă, termenele au fost din nou modificate, executarea urmând a avea loc în perioada 2012-2016.

Cu toate că instanța a admis totuși că Guvernul beneficiază de o marjă de apreciere care i-ar fi permis o anumită perioadă de timp să amâne executarea obligațiilor ce-i incumbă în considerarea unor situații speciale, de această dată, perioada este nepermis de mare, iar termenele de plată incerte și fără vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi plătite.

Totuși, chiar și la expirarea termenelor de eșalonare, astfel cum au fost modificate de mai multe ori, nu există suficiente garanții împotriva arbitrariului și că la expirarea termenelor vor fi achitate creanțele, existând posibilitatea ca Guvernul să utilizeze același mecanism de eșalonare, invocând efectele crizei economice sau dificultăți financiare.

În concluzie, instanța a reținut că adoptarea O.U.G nr. 71/2009 (astfel cum a fost modificată prin O.U.G nr. 18/2010, O.U.G nr. 45/2010 și aprobată prin Legea nr. 230/2011) - care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori și care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, fără acordul creditorului –încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor.

Astfel, suntem în prezența unui conflict între aplicarea ordonanțelor de guvern ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile (creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante) și aplicarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului însoțită de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care se soluționează în favoarea acestora din urmă, instanța fiind obligată să dea curs acestora din urmă în conformitate cu dispozițiile art. 11 al. 2 și art. 20 din Constituția României.

Împotriva sentinței au declarat apel debitorul M_________ Justiției și terțul poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Activitate Publică, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul său, M_________ Justiției a pretins că instanța a pronunțat o hotărâre judecătorească cu nesocotirea reglementărilor speciale în materia executării silite aplicabile instituțiilor publice debitoare, respectiv OUG nr. 71/2009 și OG nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, care au stabilit o eșalonare a plății drepturilor salariale și o procedură distinctă pentru creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice. În plus, în cauza D______ contra României, Curtea a respins cererile creditorilor, prin care aceștia invocau încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 190 din 02.03.2010, a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor OUG nr. 71/2009.

Apelanta Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București a pretins că greșit că s-a considerat că acțiunea terțului poprit de a se prevala de dispozițiile OUG nr. 71/2009, reprezintă un refuz de executare exprimat cu rea-credință. Instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr. 71/2009 prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul din justiție până în anul 2016, neconstatând că acestea au regim derogatoriu de la dispozițiile art. 452 – 461 Cod procedură civilă. Totodată, a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 6 din aceeași Convenție, cât și Decizia nr. 784/2009 a Curții Constituționale care a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 22/2002, care a statuat că dispozițiile privitoare la executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se aplică fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice.

Prin decizia civilă nr. 217A din 07.03.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelurile declarate de debitor și terțul poprit și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Potrivit art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Potrivit alin. 2 din același text de lege, în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.

Din coroborarea textelor legale menționate anterior rezultă că procedura de validare a popririi presupune cu necesitate existența unei popriri în mod legal înființate, legalitatea înființării popririi urmând a fi analizată având în vedere dispozițiile legale în materia executării silite, prin raportate și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispozițiile art. 379 Cod civil, „Nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă”.

În ceea ce privește condiția exigibilității creanței, această condiție este îndeplinită atunci când creanța a ajuns la scadență, executarea acesteia putând fi solicitată imediat de către creditor. În cazul în care obligația este afectată de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă în momentul îndeplinirii termenului suspensiv.

În ceea ce privește titlul executoriu care face obiectul prezentei cereri de validare a popririi, executarea acestuia este reglementată printr-o procedură specială de executare prevăzută de OUG nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, în care se prevede că: ,,Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”

Având în vedere calitatea creditorului și a debitorului, natura debitului, precum și data pronunțării titlurilor executorii, în speță sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71/2009. Prin Decizia nr. 1533/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor OUG nr.71/2009. În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat în primul rând că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor de bani rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acestei”.

Curtea Constituțională a mai reținut că, spre deosebire de cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Burdov 2 împotriva Rusiei, sau prin Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Yuriy Nikolayevich I_____ împotriva Ucrainei, statul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Astfel, rezultă că situațiile avute în vedere nu sunt comparabile; în speță, nu este vorba de complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public ori de faptul că autoritățile statului se prevalează de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru executarea hotărârilor judecătorești, ci de problema sistemică ce rezultă din plata sumelor de bani care ar trebui executate și de impactul acesteia asupra stabilității economice și financiare a țării.

Statul a făcut uz de marja sa de apreciere în privința termenului în care să fie executate hotărârile judecătorești, tocmai datorită situației economice și financiare îngrijorătoare în care se află, ceea ce nu este contrar art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin eșalonarea plății sumelor de bani nu se poate interpreta că este vorba despre o omisiune a statului, ori lipsa de diligență a acestuia, sau eventuala sa opoziție față de autoritatea de care se bucură hotărârile judecătorești, ci de necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidență ordonanței de urgență criticate.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1, paragraful 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Constituțională a menționat că „statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora”. Rezultă că prin eșalonarea efectuată statul nu a afectat esența dreptului de proprietate, nu a adus atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu a negat existența acestuia.

Tribunalul a constatat că, deși în momentul înființării popririi prevederile O.U.G nr. 71/2009 erau aplicabile în raport de titlul pus în executare de către creditoare, totuși din dosarul de executare rezultă că s-a înființat poprirea la cererea creditoarelor pentru întreaga sumă la care ar fi îndreptățite potrivit titlului executoriu, cu nesocotirea termenelor de plată menționate mai sus pentru tranșele astfel stabilite.

Referitor la compatibilitatea acestor dispoziții de drept intern cu dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, tribunalul a apreciat că nu se justifică neaplicarea acestor dispoziții de drept intern în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, întrucât, astfel cum rezultă și din interpretarea dată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu reiese că ar fi o neconcordanță între aceste prevederi legale și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, tribunalul a constatat că, într-o cauză recent pronunțată („D______ și alții c. României”), Curtea Europeană și-a nuanțat poziția și a apreciat că mecanismul de eșalonare stabilit de Guvernul României prin O.U.G nr. 71/2009, poate fi considerat ca unul rezonabil și nu denotă refuzul Guvernului de a achita aceste sume de bani, ci, prin acesta, s-a urmărit un scop de utilitate publică – asigurarea echilibrului bugetar în contextul în care începând cu anul 2009, Statul Român s-a confruntat cu o criză economică puternică.

Astfel, Curtea a respins ca vădit nefondată cererea reclamanților prin care invocau încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, față de faptul că autoritățile interne (M_________ Justiției și M_________ Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce le recunoșteau drepturi salariale restante. În acest sens, Curtea a reținut că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului Român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială (salariale). S-a apreciat că măsura eșalonării de către Guvernul Român, în calitate de debitor, printr-o ________ acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România, a fost proporțională cu scopul de utilitate publică urmărit și s-a mai reținut de către Curte, astfel că nu a adus atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.

Cu privire la această cauză pronunțată de Curtea Europeană chiar în contradictoriu cu Statul Român, trebuie menționat faptul că drepturile patrimoniale invocate de către reclamanți priveau drepturi de natură salarială asemănătoare celor din cauza de față, iar Curtea a avut în vedere actele normative emise de Guvern de eșalonare și suspendare a executărilor silite, respectiv O.U.G nr. 75/2008, O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a și fost modificată prin O.U.G nr. 45/2010, și inclusiv dispozițiile Legii nr. 230/2011, prin care a fost aprobată O.U.G nr. 71/2009 și prin care s-au mai modificat tranșele și termenele de eșalonare.

În al doilea rând, tribunalul a reținut că în conformitate cu art.1, alin.2 din OUG nr. 71/2009, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 și prin Legea nr. 230/2011, (2) în cursul termenelor prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Adresa de înființare a popririi din data de 17.05.2012 reprezintă un act de executare silită efectuat în cursul termenului de eșalonare prevăzut de art. 1 din OUG nr. 71/2009, în care executarea silită este suspendată de drept. Prin urmare, adresa de înființare a popririi a fost emisă cu nerespectarea condițiilor legale.

În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a reținut că apelurile formulate sunt întemeiate, le-a admis, a schimbat în tot sentința apelată și a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a declarat recurs creditorul, care, în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, a pretins că:

-decizia atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii atâta vreme cât instanța a invocat decizia nr. 1533/2011 a Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 și cauza D______ și alții împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând în considerarea acestora că eșalonarea sumelor de bani nu reprezintă o omisiune a statului și nici o contestare a existenței unui bun, fără să observe că titlurile executorii sunt din anii 2009 și 2010 și nu s-au achitat niciodată sumele de bani de către debitori. Faptul că a fost privat mai mult de 3 ani de drepturile constatate prin titlurile executorii, reprezintă o încălcare abuzivă a dreptului său de proprietate, o contestare a bunului său, întrucât eșalonările promise nu au fost respectate;

-decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, când pentru respingerea cererii de validare a invocat cauza D______ și alții împotriva României, atâta vreme cât, la data validării – 20.09.2012, această cauză nu era definitivă. Aceeași hotărâre a fost aplicată greșit în speță atâta vreme cât, în cauza D______ și alții contra României, reclamanții magistrați primiseră în anul 2008 tranșe de 30% din sumele datorate, iar în 29.09.2010 reclamanții primiseră 25% din cuantumul tranșei a doua de 34%. Or, în cazul său, nu s-a primit nici o tranșă din titlurile executorii susmenționate în baza OUG nr. 71/2009.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, Curtea reține că, în speță, nu este dat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, ci argumente în sprijinul soluției pronunțate. Neînsușirea unui punct de vedere în interpretarea legii, nu echivalează cu lipsa sau contradictorialitatea hotărârii.

În schimb, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă, este întemeiat, în raport de cele ce urmează:

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat în mod constant în jurisprudența sa că o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească.

Deși este adevărat că o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea, printre altele, Hornsby, citată anterior, pct. 40; Jasiūnienė împotriva Lituaniei, nr. xxxxx/98, pct. 27, 6 martie 2003; Qufaj Co. Sh.p.k. împotriva Albaniei, nr. xxxxx/00, pct. 38, 18 noiembrie 2004, precum și Beshiri și alții împotriva Albaniei, nr. 7352/03, pct. 60, 22 august 2006).

În cauza de față, Curtea constată că, prin sentința civilă nr. 1212/11.02.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/3/2009, irevocabilă prin decizia nr. 4328/R/20.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. xxxxx/3/2009, debitorii M_________ Finanțelor Publice și M_________ Justiției au fost obligați să plătească creditorului un spor de confidențialitate de 15% calculat la îndemnizația brută lunară, începând cu luna aprilie 2005 și până la data de 12.11.2009, cu dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 407/05.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4269/R din 10.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, aceiași debitori au fost obligați să plătească creditorului un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la îndemnizația brută lunară, pentru perioada octombrie 2004 – 30 octombrie 2007 și în continuare, actualizat în raport de rata inflației.

Prin adresa din data de 17.05.2012 întocmită de către B__ și comunicată terțului poprit la data de 23.05.2012, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi în cadrul dosarului de executare nr. 229/2012, solicitând terțului poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București – Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice, indisponibilizarea sumelor datorate de către terțul poprit debitorului M_________ Justiției, până la concurența sumei de 129.240 lei.

Terțul poprit nu a dat curs popririi, iar prin adresa nr. xxxxx/2012, a comunicat că executarea se va realiza în termenele prevăzute de O.U.G nr. 71/2009, ale cărei prevederi a apreciat că sunt aplicabile.

Susținerile recurentului precum că suma de bani pentru care s-a solicitat înființarea popririi reprezintă debit neachitat în baza titlurilor executorii susmenționate, sunt confirmate de raportul de expertiză întocmit de expert Faciu P____.

În susținerea acestui raport, întocmit la 07.02.2012, expertul a concluzionat că, după determinarea drepturilor cuvenite și dispuse prin sentințele civile precizate mai sus, actualizate cu indicele inflației pentru sporul de 50% și cu dobânda legală și pentru sporul de 15%, au fost scăzute drepturile încasate de creditor în anul 2010, rezultând astfel debitul de 129.240 lei.

În plus, în recurs, a fost confirmată aceeași situație prin adresa nr. 354 din 23.08.2013 a Tribunalului București, din care rezultă că ultimele sume achitate creditorului în contul drepturilor salariale restante, au fost plătite în cursul lunii octombrie 2010. De asemenea, prin adresa ING cu nr. de înregistrare xxxxxxx/7.03.2013, rezultă că din perioada 1.01.2010 și până în prezent, pe contul creditorului nu au fost identificate încasări având ca ordonator Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Activitate Publică sau M_________ Justiției. În aceeași perioadă s-au înregistrat încasări din partea Curții de Apel București și Tribunalului București, reprezentând debite din hotărâri judecătorești până la data de 5 noiembrie 2010.

Ca urmare, Curtea reține că din luna decembrie 2010, debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile instituite prin OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată, în sensul de a achita creditorului în baza celor două titluri executorii, parte din tranșele cuvenite ce trebuiau achitate până în prezent.

Cu privire la deciziile Curții Constituționale, invocate în susținerea motivelor de recurs, instanța de recurs reține că Curtea Constituțională nu constituie o instanță de judecată în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nici nu are competența de a se pronunța cu privire la convenționalitatea legii interne față de dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului, ci numai cu privire la neconstituționalitatea legii interne față de dispozițiile Constituției României, iar deciziile acesteia prin care s-a pronunțat asupra conformității actului normativ în discuție cu Convenția Europeană, nu leagă instanța judecătorească de drept comun în exercitarea rolului său de interpretare a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii nr. 29/2011, cu referire la efectele deciziilor Curții Constituționale asupra controlului de convenționalitate realizat ulterior de instanțe, a stabilit că "deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatări ale conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spete, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Aceeași soluție a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia nr. l din 16 ianuarie 2012 într-un recurs în interesul legii referitor tocmai la interpretările divergente ale OUG nr. 71/2009; Se confirmă astfel că instanțele de drept comun sunt competente să analizeze compatibilitatea legii interne, respectiv a OUG nr. 71/2009 cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența sa, chiar dacă anterior Curtea Constituțională a constatat conformitatea actului normativ cu dispozițiile Constituției.

Faptul că instanța de contencios constituțional a participat la asigurarea eficienței mecanismului convențional nu înseamnă că instanțele sunt degrevate de evaluarea efectelor concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților din cauzele pe care le soluționează.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de către recurenți, instanța de recurs va realiza o analiză acesteia prin raportare și la decizia recentă invocată în susținerea motivelor de recurs, respectiv cauza D______ și alții împotriva României.

În primul rând, Curtea Europeană a statuat că este obligatorie executarea hotărârilor judecătorești, prin care s-au stabilit obligații de plată, autoritățile naționale fiind obligate să se conformeze într-un interval rezonabil hotărârii judecătorești, fără a aștepta ca reclamanții să obțină plata sumelor datorate, folosind procedura executării silite. Demararea procedurii executării pentru satisfacerea creanței, în opinia Curții, nu este oportună, deoarece creează în persoana celor care au obținut o creanță contra statului, în urma unei proceduri judiciare, o sarcină disproporționată.

Rezultă din cele arătate anterior, că art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în maniera în care a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, impune statului și instituțiilor publice obligația pozitivă de a respecta hotărârile judecătorești definitive și obligatorii prin care au fost obligate la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare să inițieze și procedura executării pentru satisfacerea creanței sale. Statul și, implicit, instituțiile publice nu pot refuza, omite sau întârzia într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, iar lipsa fondurilor nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere.
De asemenea, în cauza D______ și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat jurisprudența sa subliniind împrejurarea că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 § 1 din Convenție (Bourdov împotriva Rusiei, nr. xxxxx/00, pct. 34, CEDO 2002 III).

În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea sa poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

În cauza de față, se constată că recurentul beneficiază de un drept de creanță împotriva Statului Român recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Acest drept patrimonial se bucură de protecția instituită de art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și impune statului obligația generală de a executa într-un termen rezonabil creanța stabilită în favoarea intimaților.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cauza D______ și alții împotriva României jurisprudența sa referitoare la obligativitatea statelor de executa creanțele într-un termen rezonabil. În aprecierea caracterului rezonabil al termenului pentru executarea creanțelor s-a avut în vedere comportamentul autorităților, dar și al persoanelor reclamante. De asemenea, a statuat posibilitatea statelor membre de a adopta politici economice și sociale, care permit adoptarea unor măsuri (eșalonarea plăților pe o perioadă de timp ) prin care să se urmărească un scop de utilitate publică.

În acea cauză, Statul Român a recunoscut existența creanțelor prin măsurile legislative adoptate și a motivat că măsura eșalonării urmărea realizarea unui scop de utilitate publică – restabilirea echilibrului bugetar.

Totuși, pentru a nu fi încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, era necesar ca aceste măsuri de utilitate publică să fie proporționale cu scopul urmărit-restabilirea echilibrului bugetar.

Pentru a aprecia asupra respectării cerinței proporționalității, Curtea Europeană a avut în vedere situația de fapt a părților implicate. În acest sens, s-a reținut că reclamanții din cauza D______ și alții împotriva României, deși aveau titluri judecătorești din anul 2008, li se achitase acestora în perioada 2009-2010 o treime din suma totală acordată de către instanțe, suma care fusese indexată. În raport de plățile care fuseseră realizate, Curtea a apreciat că nu poate considera că a fost afectată însăși substanța dreptului reclamanților, ținând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost deja plătită.

În raport de aceste constatări, instanța de recurs reține că Cauza D______ și alții împotriva României nu poate fi invocată mutandis mutandis în prezenta cauză, deoarece situația recurentului este diferită de cea a reclamanților din cauza menționată.
Astfel, instanța de recurs constată că recurentului i s-a achitat sume modice de bani din titlurile executorii invocate, iar de la 1 decembrie 2010, deși celorlalți magistrați li s-au achitat tranșele stabilite prin OUG nr. 71/2009, el nu a beneficiat de nici o sumă de bani în contul creanței sale.

De altfel, nici prin motivele de apel și nici în recurs debitorul și terțul poprit nu au infirmat realitatea sumei pretinse pentru validare și nici nu au formulat contestație la executare în acest sens. În plus, debitorul nu a susținut și probat plata tranșelor ce urma a fi achitate în baza OUG nr. 71/2009, după luna noiembrie 2010.

Ca urmare, cum just reține recurentul, situația reținută în cauza D______ și alții contra României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului este diferită de cea din conținutul raportului juridic dedus judecății, ceea ce face ca și considerațiile referitoare la lipsa încălcării Convenției să nu poată fi luate în considerare.

Convenția nu garantează drepturi iluzorii, ci concrete și efective precum cele privind apărarea dreptului de proprietate, fie el și sub forma dreptului de creanță și asigurarea accesului la justiție incluzând în conținutul său inclusiv faza punerii în executare a hotărârilor judecătorești.

Or, hotărârile judecătorești pronunțată în 2008, 2009, 2010, ce consacră creanța a căror executare silită riscă să se prescrie, trebuie să fie pusă în executare și nu să se refuze executarea ei pe considerentul că aceasta trebuie făcută succesiv în tranșe periodice, care în speță nu sunt achitate.

Ca urmare, Curtea, în opinie majoritară, reține că reclamantul este titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și că debitorul, prin refuzul continuu de punere în executare a titlurilor executorii, a încălcat atât dreptul de proprietate al reclamantului, cât și dreptul la acces în justiție sub aspectul caracterului rezonabil al procedurii și al neexecutării hotărârilor judecătorești.

În consecință, în opinie majoritară, în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea urmează a admite recursul, a modifica decizia și a respinge apelul, ca nefondat, menținând sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate:

Admite recursul formulat de recurentul-creditor I____ M_____ C_______, împotriva deciziei civile nr. 217A/07.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-debitor M_________ Justiției și intimatul-terț poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.

Modifică decizia în sensul că respinge, ca nefondat, apelul formulat de debitorul M_________ Justiției și terțul poprit Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Activitate Publică împotriva sentinței civile nr. 6981/2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A_____ V____ M_____ Steluța C_______

GREFIER,

G_______-M____ V_____

Red. AV

Tehnored. PS 2 ex.

10.09.2013

Jud. apel: I. Târțău

L.E. F____

Cu opinia separată a doamnei judecător R___ P__,

în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din actele depuse la dosar în faza recursului rezultă că recurentul a beneficiat de plăți efectuate în baza titlurilor executorii, conform eșalonării aplicabile în baza legislației speciale, în sumă de 19,477 lei, sume virate de Tribunalul București în contul creditorului (fila 22 recurs – adresa Tribunalul București), iar la Curtea de Apel București nu a depus titluri executorii în vederea plății drepturilor salariale (fila 20 dosar recurs – adresa C__).

Astfel, deși recurentul a susținut că nu a primit nici o sumă de bani din creanța privind drepturile salariale, în ultimii trei ani, observ că această neplată se datorează omisiunii sale de a depune titlurile executorii și de a solicita plata, conform dispozițiilor legale speciale de executare, aplicabile creanței sale, și nu se datorează unui refuz de executare din partea debitorului, de vreme ce, din nici un act de la dosar nu rezultă să fi fost invocat un refuz de executare, conform planului multianual de eșalonare, prevăzut de lege.

În fapt, în prezentul dosar, recurentul solicită plata drepturilor salariale, în baza dreptului comun, pentru a beneficia de o plată totală, anticipată și prioritară, în raport cu multitudinea persoanelor aflate în situații similare, care beneficiază de plăți eșalonate, în baza unui plan multianual, stabilit de lege.

Această constatare este efectuată în baza analizei cererii de chemare în judecată, prin care creditorul solicită validarea popririi pentru întreaga creanță asupra statului și nu pentru partea procentuală la care ar fi avut dreptul, conform eșalonării legale, până la data formulării cererii de poprire.

Deși este contestată chiar legea care a dispus eșalonarea plății creanțelor provenite din drepturile salariale, această lege este constituțională iar eșalonarea plății creanțelor a fost considerată rezonabilă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza D______ și alții împotriva României, astfel că, nu există nici o justificare legală sau de fapt pentru admiterea unei cereri de validare a popririi cu consecința executării uno ictu a creanței recurentului, în pofida celor reținute de instanțele menționate deja, atât cu privire la constituționalitatea legii speciale de eșalonare a executării creanțelor, cât și cu privire la inexistența încălcării vreunui drept dintre cele prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru durata eșalonării executării.

De asemenea, deși Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut posibilitatea instanțelor de a efectua o analiză nemijlocită și directă de compatibilitate a dispozițiilor Convenției cu situația particulară a fiecărei spețe, pentru a verifica, în concret păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților, constat că recurentul-creditor nu a invocat nici o situație de fapt particulară nici în cererea de sesizare a instanței și nici pe parcursul procesului, ci doar a contestat durata termenului de executare eșalonată a plății drepturilor salariale, aspecte asupra cărora s-au pronunțat deja instanțele menționate.

De aceea, susțin în totalitate hotărârea instanței de apel sub aspectul interpretării și aplicării legii și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că am propus respingerea recursului ca nefondat.

JUDECĂTOR,

R___ P__

Red. RP

Tehnored. PS 2 ex.

20.09.2013