Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL O__
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 589/2015
Ședința publică de la
Completul compus din:
PREȘEDINTE V_____ S______
Judecător G________ M_______
Grefier D____ M____ G______
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul petent S_____ D__ G______, domiciliat în C______, _____________ nr. 17, ____________. A, ______________________, împotriva sentinței nr. 2397/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria B___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O__, cu sediul în Slatina, ___________________. 19, județul O__, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L________ Dincovici pentru apelantul petent, care depune împuternicire avocațială, lipsind intimatul.
Se constată că Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______, a răspuns relațiilor solicitate de instanță, depunând în acest sens adresa nr. 5141/25.09.2015,cu privire la viteza legală pe DN 65 km 300+000.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Având cuvântul avocat L________ Dincovici pentru apelantul petent solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței in sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal arătând că în zona in care a fost surprins petentul,limitarea de viteză este de 70 km/oră, și nu de 50 km/oră, solicitând aplicarea dispoz.legii mai favorabile, dat fiind viteza legală pe acel sector de drum,începând cu luna iunie 2014.
INSTANȚA
Prin sentința nr. 2397/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria B___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulată de petentul S_____ D__ G______ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. O__, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/04.04.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere si suspendat dreptul de a conduce pe 90 zile, pe motiv că în ziua de 04.04.2014, ora 15.14, pe DN 65 E 574 km 33, a condus autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 107 km/h in zona in care limita era de 50 km/h, incalcand astfel dispozitiile art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționată potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, în ceea ce privește forma sa. De asemenea, au fost depuse buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit și atestatul operatorului radar, precum si dovada conformitatii cinemometrului cu normele legale metrologice si tehnice.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat ca planșele foto realizate cu ocazia constatării faptei, cu aparatura conforma cu normele legale metrologice si tehnice, sunt pe deplin relevante in sensul dovedirii faptului ca petentul, în ziua de 04.04.2014, ora 15.14, pe DN 65 E 574 km 33, a condus autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 107 km/h in zona in care limita era de 50 km/h.
Din raspunsul C.N.A.D.N.R. – Directia Regionala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, rezulta fara putere de tagada ca sectorul de drum pe care a fost surprins petentul de catre aparatul radar, respectiv pe DN 65 E 574 km 33, este semnalizat corespunzator prin indicatoare rutiere de limitare a vitezei la 50 km/h.
Cu privire la solicitarea petentului, in sensul ca intimata sa faca dovada ca acesta a fost surprins de aparatul radar pe DN 65 E 574 km 33, instanta arata ca petentului ii revine sarcina de a face dovada contrara, atata timp cat procesul verbal de contraventie, ca și act autentic, face pe deplin dovada situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul petent S_____ D__ G______, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate in sensul admiterii plângerii, anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.
În motivarea apelului, se arată că a fost sanctionat pentru ca ar fi condus autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 107 km/h in zona in care limita era de 50 km/h.
Se mai arată că la dosarul cauzei a fost depusă o adresă de la CNANDR de unde rezultă că ca sectorul de drum respectiv este semnalizat prin indicatoare rutiere de limitare a vitezei cu o limitare a vitezei de 70 km/h amplasat chiar la începutul benzii de urcare de la Pădurea Sarului spre B___ adică zonă Km 33.
Îndrept invocă dispoz.art 466 și următ.c.p.c.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O__ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel și menținerea hotărârii pronunțară de instanța de fond.
În motivarea întâmpinării, arată intimatul că în mod corect instanța de fond a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată, având în vedere că apelantul petent nu a răsturnat prezumția de temeinicie și adevăr de care se bucură actul de constatare.
Potrivit art 269 alin l c p c conform cărora” înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau,după caz, primit și autentificat de o autoritate ,de notarul public sau de către o persoană investită de stat cu autoritate publică,în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut semnătura acestora și data înscrisului”.
Potrivit art 270 alin l c p c „înscrisul autentic face deplina dovadă față de orice persoană până la declararea sa ca fals,cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul in condițiile legii”.
Astfel că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele consemnate și constatate,până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.
In conformitate cu dispoz art 249 c p c „cel ce face o susținere in cursul procesului trebuie să o dovedească.
In baza art 411 alin l pct 2 c p c se solicită judecarea cauzei in lipsă.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/04.04.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere si suspendat dreptul de a conduce pe 90 zile, pe motiv că în ziua de 04.04.2014, ora 15.14, pe DN 65 E 574 km 33, a condus autoturismul Skoda cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 107 km/h in zona in care limita era de 50 km/h, incalcand astfel dispozitiile art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționată potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002.
Sub aspectul legalității procesului verbal, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoz.art 17 din OG 2/2001 neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate și din oficiu.
În ceea ce privește fapta contravențională constând în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum pe care petentul circulat Tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a reținut că forța probantă a procesului verbal nu a fost răsturnată în condițiile în care din planșele foto depuse la dosar de intimată, rezultă cu certitudine că petentul a circulat in zona în care limita era de 50 km/oră, cu viteza de 107 km/oră, contravenție prev. de art. l02 alin 3 lit e din OG l95/2002/R, aparatul radar cu care a fost efectuată înregistrarea fiind omologat și verificat metrologic conform buletinului de verificare, iar înregistrarea vitezei a fost făcută de un operator calificat potrivit atestatului depus la dosarul de fond.
Nu pot fi reținute nici criticile apelantului cu privire la faptul că în zona in care a fost surprins de aparatul radar ,limitarea de viteză este de 70 Km/oră, având in vedere din adresa nr.5141/25.09.2015 a C.N.A.D.N.R. – Direcția Regionala de Drumuri și Poduri C______, rezulta fara putere de tagada ca sectorul de drum pe care a fost surprins petentul de catre aparatul radar, respectiv pe DN 65 E 574 km 33, a fost semnalizat corespunzător prin indicatoare rutiere de limitare a vitezei la 50 km/h, până în luna iunie 2014, dată de la care viteza legală pe acest sector de drum a fost crescută la 70 km/oră, astfel că la data săvârșirii faptei -4.04.2014, limitarea de viteză era de 50 km/oră.
Tribunalul constată că sentința instanței de fond este corectă și sub aspectul aprecierii individualizării sancțiunii aplicată de agentul constatator, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta, având în vedere depășirea cu mult a limitei legal de viteză, locul săvârșirii faptei, precum și urmările grave ce s-ar fi putut produce, pentru siguranța participanților la trafic,respectând astfel criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul petent S_____ D__ G______, domiciliat în C______, _____________ nr. 17, ____________. A, ___________, jud. D___, împotriva sentinței nr. 2397/04.11.2014, pronunțată de Judecătoria B___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul De Poliție Județean O__, cu sediul în Slatina, ___________________. 19, județul O__, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.10.2015. la Tribunalul O__.
Președinte, S______ V_____ |
|
Judecător, M_______ G________ |
|
Grefier, D____ M____ G______ |
|
Red VS
Tehnored MS
Ex 4/13.10.2015