Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1984/2015 din 20 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


Decizie nr. 1984/2015

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ N___

Judecător G_______ B______

Grefier C______ C_________ P_______



Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul – petent F____ G_______, împotriva sentinței civile nr.7714/26.05.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 18.11.2014 apelantul a depus motivele de apel, după care,

Potrivit disp. art. 131 al. 1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra apelului, potrivit disp. art. 394 noul cod de pr. civ.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr.7714/26.05.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă ca neîntemeiata plângerea contravențională formulată de petentul contravenient F____ G_______, în contradictoriu cu organul constatator IPJ T____, având ca obiect anularea procesului verbal ________, nr. xxxxxxxx din 18.12.2014.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxxx din 18.12.2014, fiindu-i aplicată o amendă totală de 450 lei, reținându-se in sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzuta de art.143 lit. a din Regulamentul de aplicare a OG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006, respectiv a staționat cu auto marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pe ______________________ Timișoara, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător, obstrucționând accesul si traversarea pietonilor

Analizând procesul verbal, instanța a constatat că în cauză nu este incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută a procesului verbal expres prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.

Potrivit art. 143 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391/2006 se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară, iar potrivit art. 142 alin. 1 lit. e se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.

Din raportul agentului constatator, care a constatat cu propriile simțuri fapta săvârșită de petent, rezultă că mașina petentului era staționată chiar pe trecerea de pietoni, obstrucționând trecerea și traversarea carosabilului de către aceștia. Chiar petentul a arătat în cuprinsul plângerii că nu poate preciza distanta exacta fata de trecerea de pietoni la care a parcat autoturismul, dar prin modul in care a parcat nu a obstrucționat accesul si traversarea pietonilor, ceea ce este o recunoaștere a faptului că este conștient că nu a respectat în niciun fel distanța de 25 de m înainte și după trecerea de pietoni, așa cum dispune legea.

Cum această faptă contravențională există, cum petentul nu a combătut prin nicio probă cele reținute și dovedite în sarcina sa de agentul constatator, instanța a constatat că există contravenția, fiind îndeplinite cerințele art. 1 din OG 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, așa încât a fost respinsă plângerea contravențională ca neîntemeiată și a fost menținut ca temeinic și legal procesul verbal, fiind respinsă pe cale de consecință și solicitarea de restituire a sumei de 180 lei achitată cu titlu de amendă și a sumei de 500 lei achitată cu titlu de prestări ridicare.

Instanța a respins și solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertismentul, având în vedere că potrivit art.7 din OG 2/2001 această sancțiune se aplică pentru fapte de o gravitate mică, ori fapta petentului de a tulbura bunul mers al circulației pietonilor pe drumurile publice prin parcarea mașinii într-un loc oprit imperativ de lege nu se încadrează în această categorie de fapte.

Împotriva sentinței civile nr.7714/26.05.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, la data de 14.07.2015, a formulat apel petentul apelant F____ G_______.

Prin motivele de apel depuse la data de 18.11.2015 apelantul F____ G_______ a arătat că, în data de 15.12.2014 ora 10.54 a parcat autoturismul Marca Dacia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, pe ______________________ Timișoara (in spatele Liceului C.D. L___), la ora arătata mai sus pe _______________________________ autoturisme pe ambele parti ale carosabilului, fara insa a obstructiona accesul si traversarea pietonilor.

Asa cum s-a menționat si in plângerea formulata agentul constatator a menționat in procesul verbal ________ nr. xxxxxxxx încheiat in data de 18.12.2014 ora 12.20 ,,a staționat cu auto marca Dacia cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pe ______________________ Timișoara, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător, obstrucționând accesul si traversarea pietonilor” înscriind săvârșirea faptei prevăzute la art. 143, lit.a din HG 1391/2006.

Apelantul apreciază că in speța nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, având in vedere împrejurarea ca a susținut in mod constant ca nu a săvârșit fapta contravenționala reținuta in sarcina sa, astfel încât se naște o îndoiala rezonabila cu privire la săvârșirea faptei. Prin urmare, in lipsa unor mijloace de proba care sa confirme situația de fapt reținuta in procesul verbal de contravenție aplicarea prezumției de temeinicie a procesului verbal de contravenție in prezenta cauza este contrara garanțiilor prevăzute de art. 6 CEDO.

Având in vedere cele menționate mai sus, precum si faptul ca s-a achitat taxa de parcare ( prin sms) si in conformitate cu prevederile art.5 alin.(5) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor apelantul consideră ca pericolul social al faptei este minim, iar sancțiunea trebuia stabilita proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșita, in acest caz puțind fi aplicata sancțiunea avertisment.

F___ de cele menționate , apelantul a solicitat anularea procesului verbal ________, nr. xxxxxxxx, restituirea sumei de 180,00 lei achitata cu titlu de amenda respectiv a sumei de 500,00 lei achitata cu titlu de prestări ridicare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282-298 Cod de procedura civila.

Intimatul I____________ de Poliție Județean T____, în temeiul art. 205 si următoarele Cod Pr.Civ. a formulat întâmpinare, apreciind că motivele învederate instanței de judecată sunt neîntemeiate, apelantul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și a fost dată cu aplicarea corectă a legii, iar starea de fapt descrisă de agentul constatator corespunde realității.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, a actelor de la dosar, a probelor administrate in cauza si a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constata că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelantul – petent a fost sancționat contravențional pentru savarsirea faptei prevazuta de art.143 lit.a din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin.2 din OUG nr.195/2002, respectiv pentru fapta de a fi staționat cu autovehiculul pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător, obstrucționând accesul și traversarea pietonilor.

Tribunalul constată că prima instanța a făcut o corectă apreciere a prevederilor legale aplicabile în cauză și a probatoriului administrat, având în vedere că fapta a fost constatată personal de agentul constatator, care a observat pe ______________________ Timișoara autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, staționat pe trecerea de pietoni, obstrucționând trecerea și traversarea carosabilului de către aceștia, existând și planșe foto cu autovehiculul staționat neregulamentar efectuate de personalul de la ridicări auto.

În consecință tribunalul apreciază că în cauză s-a făcut dovada că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit. b din OUG nr.195/2002, deoarece procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt constatate personal (ex propriis sensibus) de agentul constatator și consemnată în cuprinsul acestuia, până la proba contrarie‚ iar prezumțiile nu sunt interzise de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât contravenientul are acces la un proces care să fie soluționat de o instanță independentă și imparțială, pe parcursul căruia să fie respectate garanțiile prevăzute de menționatul articol ( ex. Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței); Curtea a mai reținut (ex. Hotărârea din 2005 în cauza B______ împotriva României) ca într-o atare situație nu este necesară respectarea integrală a acestor garanții în toate fazele (în speță, inclusiv în faza administrativă).

Constatarea personală a faptei de către agentul constatator, funcționar public învestit de lege cu competența de constatare și sancționare a contravențiilor, este suficientă în lipsa unor dovezi produse de către contravenient apte să facă dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin actul de sancționare. Simpla negare de către contravenient a săvârșirii faptei nu este de natură să atragă nulitatea actului de sancționare în lipsa furnizării unor minime indicii că starea de fapt, personal constatat de agentul de poliție, nu corespunde realității.

Cu privire înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, tribunalul apreciază că nu se impune deoarece este incontestabil că prin sancționarea contravențiilor prevăzute le regimul circulației prin HG nr. 1391/2006 și prin OUG nr.195/2002, legiuitorul a avut în vedere gradul de pericol social pe care-l reprezintă acest tip de contravenții, sens în care nu a prevăzut alternativ sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului. Aceste fapte contravenționale sunt fapte de pericol, astfel că pentru sancționarea lor nu este necesară producerea unui rezultat socialmente periculos concretizat într-o anumită modificare obiectivă în realitatea înconjurătoare, ci rezultatul periculos se produce în momentul în care se constată o anumită conduită ce contravine acestor acte normative. Totodată, petentul nu a depus nicio dovadă în circumstanțiere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 C.pr.civ, tribunalul va respinge apelul petentului cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Respinge apelul formulat de apelantul – petent F____ G_______, domiciliat în Timișoara, ________________________, nr.12, _________________, împotriva sentinței civile nr.7714/26.05.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, _______________________.44-46, județ T____.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.11.2015.


Președinte , Judecător,

R_____ N___ G_______ B______




Grefier,

P_______ C______ C_________


Red ./Tehnored.

R.N / I.B-C.P.P.

Prima instanța jud. R_____ B____

Ianuarie 2016 – 4 ex./ 2 ex. ____________________________________>



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025