ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.637
Ședința publică din 27 noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: R_____-I_____ T____
JUDECĂTOR: A______-M____ A______
GREFIER: S_____ C____- G___
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul O______ N_______ PENTRU JOCURI DE N____-SERVICIUL TERITORIAL CENTRU, împotriva sentinței civile nr.136 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că în data de 27.11.2015, apelantul a depus prin registratura instanței concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2015 care face pare integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 136 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX instanța a admis plângerea contravențională formulată de către petenta _________________ în contradictoriu cu intimatul O______ Național pentru Jocuri de N____; a anulat ca netemeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________/A nr. xxxxxxx întocmit de către intimat la data de 24.04.2014; a înlăturat sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 20.000 lei aplicată prin procesul –verbal și a exonerat petenta de la plata acesteia și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată către petentă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, sub aspectul legalității procesului-verbal, că nu există cauze de nulitate absolută asupra cărora să se pronunțe din oficiu și că nu au fost invocate nici cauze de nulitate relative ale procesului-verbal atacat.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, s-a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză a fost însă încheiat pe baza constatărilor personale ale reprezentanților intimatului, efectuate cu ocazia controlului de la sediul petentei din data de 24.04.2014, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
Instanța a constatat că situația de fapt învederată de către petentă (că în condițiile în care certificatele i-au fost comunicate doar la data de 20.02.2014, aprobarea modificărilor fiind transmisă prin curierat rapid la data de 21.02.2014 către ONJN, a fost respectat termenul de 5 zile prevăzut de OUG 77/2009) corespunde realității, contrazicând cele reținute în cuprinsul procesului-verbal atacat.
Instanța a mai reținut că Serviciul Județean de Metrologie Legală M____ este o instituție publică, astfel că înscrisul emis de către acesta constând în răspunsul la adresa petentei nr. 106/06.05.2014 (f. 26) se bucură de valoarea probatorie recunoscută de art. 270 alin. (1) Cod. proc. civ., fiind un înscris autentic, care în privința conținutului face deplină dovadă împotriva oricărei persoane până la declararea sa ca fals. Astfel, în cuprinsul acestui răspuns s-au confirmat cele învederate de către petentă în sensul că, certificatele de verificare tehnică cu seriile MS-02-xxxxxxx și MS-02-xxxxxxx întocmite la data de 13.02.2014 aferente seriilor de mijloace de joc II xxxxx, respectiv xxxxxxxx au fost achitate și eliberate în data de 20.02.2014, conform facturii nr. xxxxxxx din data de 20.02.2014, factură depusă de către petentă la dosar (f.21).
Față de aceste considerente, instanța a constatat că sancționarea petentei este netemeinică, aceasta respectând termenul de 5 zile impus de lege pentru notificarea O.N.J.N la data de 24.02.2014.
D____ urmare, instanța a considerat că petenta a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal atacat, făcând dovada unei alte situații faptice decât cea reținută la data întocmirii procesului-verbal, ceea ce atrage sancțiunea anulării procesului-verbal ca netemeinic.
În ceea ce privește petitul privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariu avocațial, cheltuieli ocazionate petentei prin promovarea plângerii contravenționale, instanța a respins aceste pretenții ca neîntemeiate, reținând că petentei îi revine culpa procesuală prin faptul că a trimis intimatului adresa “FN/17.02.2014”, cu privire la care doar prin prezentul litigiu a învederat că a fost datată necorespunzător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul O______ Național pentru Jocuri de N____ – Serviciul Teritorial Centru, solicitând rejudecarea fondului cauzei, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea plângerii formulate și menținerea ca legal și temeinic a actului sancționator.
În motivarea apelului a arătat că în mod neîntemeiat instanța de fond a hotărât admiterea plângerii contravenționale formulate. S-a arătat că soluția a fost pronunțată fără a ține seama de aspectele constatate la data controlului și mai ales fără a le corobora cu faptele evidente și cu probele materiale existente la dosarul cauzei, dispunând o soluție doar în baza unui act emis ulterior de biroul de metrologie legală, act care nu numai că nu a fost prezentat la data controlului, dar nici nu a fost invocat și nici nu au fost susținute de reprezentantul societății aspectele consemnate în acesta, procesul verbal de sancționare fiind semnat fără obiecțiuni.
Apreciază că în vederea pronunțării unei soluții temeinice, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere și să coroboreze toate aspectele în fapt constatate, din coroborarea acestora reieșind fără echivoc că starea de fapt la data controlului era cea reținută în procesul verbal și nu cea prezentată în fața instanței, bazată în exclusivitate pe documente fie obținute ulterior controlului, fie prezentate pentru prima dată în fașa instanței și anume: la data controlului reprezentantul societății nu a invocat o altă stare de fapt decât cea reținută în actul de sancționare; reprezentantul societății a semnat și ștampilat actul de sancționare chiar la rubrica destinată obiecțiunilor, fără însă a preciza niciun aspect din cele invocate ulterior, în fața echipei de control recunoscând explicit că nu a respectat obligația de conformare, aspect dovedit dacă se coroborează semnarea actului fără obiecțiuni cu neprezentarea organului constatator a niciunui document din cele folosite ulterior în apărare ; la data controlului - 24 02.2015 - nu s-a pus la dispoziția organului constatator nici un document, deși teoretic, cel puțin factura și chitanța (conform susținerilor petentei și a datei pe care o poarta, 20.02.2014) se aflau deja in posesia petentei si aceasta avea obligația legală de a le prezenta organelor de control. Neprezentîndu-le, este evident că petenta nu le deținea la acea dată, fiind la fel de evident că documentele în apărare au fost „obținute” ulterior datei controlului; prin adresa „fără număr” (un alt aspect care ar fi trebuit să trezească serioase îndoieli și să ofere indicii cu privire la „corectitudinea” petentei) datată 17.02.2014, petenta înștiințează O.N.J.N. cu privire la modificările aduse celor două aparate de joc tip slot machine, menționând că anexează „în original” cele două certificate de verificare tehnică analizate. Avându-se în vedere data înscrisă pe adresa „fără număr” și faptul că la această dată petenta indica în adresă ________ numărul celor două certificate de verificare tehnică și indica anexarea acestora în original, este evident faptul ca la data emiterii adresei „fără număr” din 17.02.2014, petenta era deja în posesia certificatelor de verificare tehnică, acest fapt dovedind fără echivoc un neadevăr flagrant, acela că cel puțin la data de 17.02.2014 petenta era deja în posesia celor două certificate în original, iar susținerea acesteia ca a luat cunoștință despre cele două certificate abia la data de 20.02.2014 este una flagrant neadevărată.
Consideră că este neverosimil și ilogic să se admită că dacă documentele justificative folosite de petentă (factura, chitanța etc.) ar fi existat la momentul controlului, administratorul societății nu ar fi adus la cunoștința inspectorilor aceste aspecte (sau măcar că le deține dar nu le poate prezenta) și nu ar fi consemnat aceste apărări în actul constatator la rubrica destinata obiecțiunilor, preferând sa semneze actul sancționator fără a ridica niciun fel de obiecțiuni.
Un alt aspect relevant este faptul ca adresa nr.0731 a S.J.M.L. M____, folosita de petentă în încercarea de a răsturna prezumția de legalitate a constatărilor efectuate de instituția intimatei și însușit întocmai de instanța de fond este datată 07.05.2014, în condițiile in care constatările au fost efectuate la data de 24.04.2014, fiind evident că un înscris întocmit ulterior controlului nu putea fi avut în vedere la momentul verificărilor și că scopul acestor înscrisuri ulterioare este doar de crea o aparentă stare de legalitate; din analiza și coroborarea tuturor documentelor și împrejurărilor rezultă în mod evident legalitatea măsurilor dispuse prin procesul verbal.
Petenta R_____ G__ SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Petenta a fost sancționată, prin procesul verbal __________/A nr. xxxxxxx întocmit în data de 24.04.2014, pentru încălcarea prevederilor art. 12 alin. 2 din OUG nr. 77/2009, faptă sancționată de art. 22 alin. 1 din același act normativ. S-a reținut în sarcina petentei că a întocmit adresa FN/17.02.2014 de anunțare a ONJN privind modificările aduse aparatelor de joc de tip slot-machine cu ________. xxxxxxxx și ________. II xxxxx, însă a depus la ONJN notificarea în data de 24.02.2014, fiind depășit termenul legal de 5 zile.
Față de probele administrate, instanța de fond a apreciat corect că procesul-verbal analizat nu îndeplinește condiția temeiniciei, petenta făcând dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în actul de sancționare.
Conform prevederilor art. 12 alin. 2 din OUG nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc: „Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înștiința O______ despre orice modificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă licența de organizare a jocurilor de noroc sau autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, după caz”.
Petenta a invocat faptul că înștiințarea Oficiului a avut loc în termenul legal de 5 zile lucrătoare calculat de la data la care i-au fost comunicate certificatele de verificare tehnică întocmite de Serviciul Județean de Metrologie Legală M____ și anume data de 20.02.2014. În răspunsul la interogatoriu petenta a mai arătat că la data de 17.02.2014, care apare pe adresa fără număr indicată de intimat, a fost întocmit draft-ul notificării, iar ulterior obținerii certificatelor, din neatenție, nu a fost modificată data notificării.
Apărările petentei referitoare la data eliberării de către Serviciul Județean de Metrologie Legală M____ a certificatelor de verificare tehnică pentru cele două aparate de joc sunt confirmate prin adresa nr. 0731/07.05.2014 a acestei instituții (f.26 dosar fond).
Prin această adresă, ca răspuns la cererea adresată de petentă, se confirmă faptul că certificatele de verificare cu seriile menționate, întocmite în data de 13.02.2014, au fost achitate și eliberate în data de 20.02.2014, conform facturii xxxxxxx din 20.02.2014 (f.21 dosar fond). Raportat la această dată, notificarea Oficiului a fost realizată în termenul de 5 zile prevăzut de lege.
Adresa menționată, fiind întocmită de o instituție publică și cuprinzând date rezultând din evidențele sale, se impune a fi luată în considerare, neexistând motive pentru înlăturarea sa atâta timp cât nu a fost declarată falsă, nefiind formulată nici măcar vreo sesizare penală cu privire la întocmirea în fals.
Chiar dacă este greu de înțeles motivul pentru care reprezentantul societății nu a formulat obiecțiuni la întocmirea procesului-verbal și nu a menționat aceste aspecte (respectiv că ar fi intrat în posesia certificatelor de verificare doar în data menționată mai sus) cu prilejul controlului efectuat de intimat, această împrejurare nu constituie totuși un motiv temeinic și suficient pentru a nu lua în considerare un înscris oficial.
Se impune așadar a se constata că petenta a făcut dovada contrară faptei reținute în sarcina sa, procesul-verbal fiind netemeinic.
Față de cele expuse, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică și, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de intimatul O______ Național pentru Jocuri de N____.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de O______ N_______ PENTRU JOCURI DE N____ (cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr.17, jud.Sibiu), împotriva sentinței civile nr.136 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R_____-I_____ T____ A______-M____ A______
GREFIER,
S_____ C____- G___
Red.A.-M.A.
Tehnored.S.C.G./ /4 ex.
Jud.fond: I______ V_____