Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 816/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ C______
Judecător E______ T____
Grefier V________ B____
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- DRDP C______, împotriva sentinței civile nr. 2517/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent D___ I__, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție __________ 1055 Pf nr. xxxxxxxxxx din data de 11.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-petent, personal, lipsă fiind apelanta-intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La interpelarea instanței adresată intimatului-petent, cu privire la probele ce înțelege să le administreze în cauză, acesta a arătat că nu are excepții de ridicat, cereri de formulat ori probe de administrat.
Instanța constatând dezbaterile încheiate a acordat cuvântul asupra apelului formulat.
Intimatul-petent a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P___ sentința civilă nr.2517/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petent și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție ________________ nr. 15 xxxxxxxx/11.03.2015, cu sancțiunea avertisment.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prev de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, reținându-se că în data de data de 11.03.2015, petentul a fost depistat că a circulat fără a avea rovinietă valabilă in punctul de trecere a frontierei -ACI PF1 Porțile de F___ 1.
Procesul-verbal a fost semnat numai de agentul constatator, întrucât constatarea contravenției s-a făcut cu mijloace tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei, conform prevederilor art.9 alin.2 si 3 din OG nr.15/2002.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 1169 C.civil și art. 129 al. 1 teza finală C.p.c., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească.
Conform art.21 alin 3 din OG nr.2/2001 “Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normative și trebuie să fie proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Rezultă că gradul de pericol social al unei fapte contravenționale poate varia, existând obligația legală, conform art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 21/2001, de aplicare a unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Potrivit art. 1 al. 11 din OG15/2002, rovinieta valabilă este rovinieta matca - cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigura, prin tarifele plătite dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului, iar în cazul deteriorării rovinietei matca-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face pentru utilizatorii persoane fizice cu documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată.
Față de dispozițiile legale anterior menționate, instanța a constat că în momentul controlului –orele 11.11) petentul nu deținea rovinietă valabilă, neputând face dovada achitării acesteia cu matca – cupon sau cu chitanța corespunzătoare. Chiar dacă ulterior controlului acesta a achiziționat rovinieta (orele 13.05), conform înscrisurilor depuse la fila 5 dosar, această împrejurare nu înlătură răspunderea contravențională pentru fapta pentru care a fost sancționat.
În ceea ce privește sancțiunea, potrivit art. 34 din OG 2/2001 R, instanța, la aprecierea sancțiunii aplicate, a avut în vedere și faptul că petentul a achitat c/v rovinietei, este la prima abatere de această natură și, prin urmare, în temeiul art. 21 al. 3 din OG 2/2002 R a admis în parte plângerea și a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.02.2011 în sensul că a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata C_____ SA P___ DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și pe fond menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
În motivare, apelanta intimată a susținut că, instanța de fond a soluționat cauza fără să țină seama de procesul verbal de contravenție, așa cum a fost întocmit .Temeinicia procesul verbal de contravenție se poate constata din respectarea art. 10 din OG nr. 15 /2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania , contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2 / 520 privind regimul juridic al contravențiilor , aprobată cu modificări completări prin Legea nr. 180/2002.
A mai susținut apelanta că printr-o interpretare greșită, instanța a admis plângerea petentei și a anulat procesul verbal de contravenție deși la momentul controlului conducătorul auto nu deținea rovinietă aceasta fiind achiziționat la momentul controlului de o alta persoana .
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea apelului, și pe fond menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic si legal.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 Cod de procedură civilă și a solicitat conf. art.223 C.Proc.Civ, judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul-petent D___ I__ a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat ca neîntemeiat si nefondat și menținerea sentinței de fond.
În motivare, intimatul-petent a susținut că, în mod corect instanța de fond a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, raportându-se la dispozițiile art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001, respectiv a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului , precum și celelalte date înscrise în procesul verbal.
În consecință, solicită intimatul petent respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.
Apelanta-intimată nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
P___ procesul verbal de contravenție ________________ nr. 15 xxxxxxxx/11.03.2015, încheiat de către reprezentanții intimatei, petentul a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, reținându-se că în data de data de 11.03.2015, autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, MTMA 2,30 t proprietatea petentului a fost depistat că a circulat fără a avea rovinietă valabilă in punctul de trecere a frontierei -ACI PF1 Porțile de F___ 1.
P___ sentința civilă nr.2517/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petent și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal de contravenție ________________ nr. 15 xxxxxxxx/11.03.2015, cu sancțiunea avertisment.
Astfel, referitor la motivele de apel privind greșita înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei cu sancțiunea avertismentului, Tribunalul constată că instanța de fond, în raport de probatoriul administrat în cauză precum si de disp.art.21 din OG 2/2001 a individualizat în mod legal și motivat sancțiunea ce urmează sa fie aplicată intimatului-petent.
Astfel, se reține că potrivit art.8 alin.2 din OG 15/2002 constituie contravenție fapta conducătorului auto de a circula cu autoturismul fără a deține rovinietă valabilă.
Se mai reține, așa cum a reținut și instanța de fond, că în momentul controlului –11.03.2015, orele 11.11) petentul nu deținea rovinietă valabilă, neputând face dovada achitării acesteia cu matca – cupon sau cu chitanța corespunzătoare, însă ulterior controlului acesta a achiziționat rovinieta (11.03.2015, orele 13.05), conform înscrisurilor depuse la fila 5 dosar, această împrejurare însă nu înlătură răspunderea contravențională pentru fapta pentru care a fost sancționat, însă poate fi apreciată de instanță și avută în vedere la individualizarea sancțiunii ce urmează să fie aplicată prin raportare și la criteriile prev.de art.21 din OG 2/2001.
Potrivit art.21 din O.G.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
P___ urmare, apreciindu-se că gradul pericol social al faptei este unul scăzut și având in vedere că fapta petentului nu a produs alte consecințe si că scopul urmărit nu este unul care să atragă alte consecințe, petentul intrând ulterior in legalitate, achitând rovinieta valabilă pe o perioada de 7 zile-11.03.xxxxxxxxxxxxx15(fila 5 dosar fond), în mod corect s-a apreciat de instanța de fond și în lipsa unor dovezi care să ateste faptul că petentul a mai fost sancționat anterior pentru același gen de contravenție, că sancțiunea aplicată este mult prea aspră în raport cu fapta săvârșită, astfel încât înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului este în concordantă cu scopul avut in vedere de legea contravențională, în cauză fiind astfel incidente disp. art.7 alin.3 din O.G.2/2001 care statuează că avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Față de motivele de apel formulate și constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, potrivit disp.art.479 C.proc.civilă, urmează ca în baza art.480 alin.1 C.proc.civilă să fie respins apelul formulat de apelanta-intimată C_____ - DRDP C______ împotriva sentinței civile nr. 2517/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
Văzând și disp.art.482 C.proc.civilă coroborate cu disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- DRDP C______, cu sediul în municipiul C______, Calea Severinului nr.17, județul D___, împotriva sentinței civile nr. 2517/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul-petent D___ I__, cu domiciliul în municipiul Drobeta T____ S______, _______________________, județul M________ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție __________ 1055 Pf nr. xxxxxxxxxx din data de 11.03.2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015, la sediul Tribunalului M________ .
Președinte, A_____ C______ |
|
Judecător, E______ T____ |
|
Grefier, V________ B____ |
|
Red. A.C./Tehnored. V.B./05.01.2016
Ex.4/05.01.2016
Jud.fond L.G_________
Cod operator 2626