Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3816/2015 din 20 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXPlângere contravențională


R O M Â N I A


JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI

Sentința civilă Nr. 3816/2015

Ședința publică de la 20 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE U_______ M______

GREFIER N_____ T_____



Pe pronunțarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta ______________________ RĂDĂUȚI (prin administrator C_____ C_________) și pe intimata C_____ SA-C______ DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ(CESTRIN), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/3 august 2015.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, când:


INSTANȚA


Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, la data de 2.09.2015, petenta ______________________ RĂDĂUȚI (prin administrator C_____ C_________) în contradictoriu cu intimata C_____ SA-C______ DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ(CESTRIN), a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la dat de 3 august 2015.

În motivarea plângerii petenta a arătat că RIL-ul promovat de ICCJ decide: Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(l) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator. Obligatorie, potrivit art.517 alin. (4) din Codul de procedură civilă".

S-a solicitat astfel a se constata că la încheierea actului de constatare nu au fost respectate prevederile OG.nr.2/2001,astfel procesul verbal nu respecta condițiile impuse de lege,respectiv lipsește semnătura olografa a agentului constatator iar potrivit art.17 din O.G.nr.2/2001 aceasta este sancționată cu nulitatea absoluta a procesului verbal de contravenție.

Conform prevederilor art. 3 și art.4 din Legea nr.455/200l, s-a arătat că înscrisul în forma electronica reprezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere,cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila,destinate a fi însoțite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar,atât înscrisul electronic cit si semnătura electronica atașata acestora puțind fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Ca este așa o confirma si prevederile art.5 din Legea nr.455/2001 în conformitate cu care înscrisul în forma electronica,căruia i s-a încorporat, atașat sau s-a asociat logic o semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generat cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice,este asimilat,în ceea ce privește condițiile si efectele sale,cu înscrisul sub semnătura privata.

S-a arătat că actul constatator atacat în cauza reprezintă o dovada ca intimata a încheiat în sarcina petentei în format electronic un proces verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzuta în Legea nr.455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar,ci prin procedura prevăzuta în O.G. 2/2001.

Ori, nici dispozițiile OG nr.2/2001 si nici cele ale OG.15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în forma electronica a proceselor verbale,fiind arhicunoscut aspectul ca acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate sa adauge.

Plângerea a fost întemeiată pe decizia nr.6 din dosarul nr.l4/2014-ICCJ, O.G.2/2001 Legea 455/2001.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 10.04.2015 pe DN24 Km206+200m, pe raza localității P________, jud. IS, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând ____________________, CNP/CUI xxxxxxxx, cu domiciliul/sediul în SUCEAVA RADAUTI CALEA CERNĂUȚI Nr. 107 RADAUTI, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.08.2015, a fost (tocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia C______ de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

In primul rând, a solicitat respingerea nulității absolute a procesului verbal de constatare a contravenției, pentru lipsa semnăturii agentului constatator invocată de petent, deoarece procesul verbal a fost semnat olograf de către agentul constatator, respectând dispozițiile legale în vigoare.

S-a arătat în întâmpinare că potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români centru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

S-a susținut de către intimat că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 4 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Față de observațiile petentului, că procesul verbal a fost întocmit in lipsa contravenientului si a unui martor, nefiind semnat de contravenient și de un martor, cât și faptul ca agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul procesului verbal s-a arătat că în cuprinsul procesului verbal este menționat faptul că: "prezentul PVCC a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei - SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin 2 si 3 din O.G. 15/2002 cu modificările si completările ulterioare".

Contravenientului nu i-a fost îngrădit dreptul de a face obiecțiuni, împotriva procesului verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria competenta.

S-a mai arătat în întâmpinare în momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut in vedere gradul de pericol social al faptei, în sensul ca a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa nr. 2 din OG 15/2002

Pentru motivele expuse intimatul a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.

În drept, au fost invocate dis. OG 2/2001, OG 15/2002 și Ordinul MTI 769/2010.

În susținerea procesului verbal de contravenție a fost depusă documentația aferentă.

În baza art. 223 C. procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare, deși i-a fost comunicată întâmpinarea la adresa menționată în plângerea contravențională.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse.

Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 3 august 2015 de către agentul constatator B________ M______ din cadrul intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,prin subunitatea C______ de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN, petentei i-a fost aplicată amenda în cuantum de 3000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15 /2002, reținându-se că la data de 10.04.2015 pe DN24 Km206+200m, pe raza localității P________, jud. IS, vehiculul categoria F cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând ____________________, CUI xxxxxxxx, cu sediul în SUCEAVA RADAUTI CALEA CERNĂUȚI Nr. 107 RADAUTI, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.

Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în absența petentului, fiindu-i comunicat ulterior.

În termenul legal prev. de OG 2/2001 petentul a formulat plângere contravențională la care a atașat dovada achitării taxei de timbru judiciar în cuantum de 20 lei, cf. art. 19 din OUG 80/2013.

Analizând legalitatea procesului verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind încheiat de un inspector din cadrul C_____ cu atribuții de a verifica și existența rovinietei valabile, iar în cuprinsul procesului-verbal au fost menționate toate datele necesare identificării persoanei sancționate, fapta presupus a fi săvârșită, încadrarea în drept și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia.

Astfel, instanța are în vedere că prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001.

Potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal , nulitate ce se constată și din oficiu.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța constată legalitatea formală a actului sancționator întocmit de către intimată, fiind cuprinse în procesul verbal toate elementele anterior menționate.

De asemenea, constată că în actul sancționator sunt menționate toate împrejurările în care a fost săvârșită abaterea contravențională, datele de identificare ale contravenientului, iar procesul verbal de contravenție este semnat olograf de către agentul constatator, așa cum a statuat ÎCCJ în decizia nr. 6/2015, contrar celor susținute de către petentă.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față probele administrate de organul constatator convingând instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța a mai reținut că petentul nu a probat contrariul celor descrise în procesul verbal de constatare a contravenție, nedovedind că în 10.04.2015 avea o rovinietă valabilă pentru autovehiculul cu nr. XXXXXXXXX.

În aceste condiții, petenta nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal, aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în procesul verbal de contravenție, astfel că în mod corect și legal a fost încheiat actul prin care a fost sancționată contravențional.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001potrivit cărora, la aplicarea sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal

La individualizarea sancțiunii în acord cu criteriile menționate anterior, instanța a avut în vedere împrejurările săvârșirii faptei, autovehiculul aparținând petentei fiind condus pe DN 24 fără a avea rovinietă valabilă, ceea ce denotă rea-credință și intenția de a frauda legea, cu atât mai mult cu cât în prezent rovinieta se poate achiziționa și on line.

Chiar și în condițiile achitării rovinietei după încheierea procesului-verbal instanța apreciază că nu se poate dispune automat înlocuirea amenzii cu avertisment, în felul acesta ajungându-se la a nu se mai da eficiență unui text de lege care prevede obligativitatea rovinietei în momentul punerii în circulație a unui autovehicul, precum și a sancțiunii prevăzute pentru nerespectarea acestei obligații, or, în cauza de față nu s-a făcut dovada achiziționării ulterioare a rovinietei.

Din aceste considerente, instanța apreciază că, față de gradul de pericol social concret al faptei, nu este suficientă sancționarea petentului cu „avertisment”, motiv pentru care va respinge plângerea ca nefondată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE





Respinge plângerea formulată de petenta ______________________ RĂDĂUȚI (prin administrator C_____ C_________) , cu sediul în mun. Rădăuți, Calea Cernăuți, nr. 107, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție ________ 15 nr. xxxxxxx încheiat la data de 03.08.2015 către agentul constatator M______ B________ din cadrul intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,prin subunitatea C______ de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN cu sediul în mun. București, ____________________.401 A,sector 6,CUI xxxxxxxx.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Rădăuți.

Pronunțată în ședință publică la data de 20 noiembrie 2015.



Președinte,Grefier,

U_______ M______ N_____ T_____



Red.UM/tehnored.UM/NT/18.12.2015

Ex.5

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025