Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ A____________ ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 323/2015
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ A_____
Judecător L_______ G______
Grefier A_____ P_______
Pe rol judecarea apelului C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant U_______ A____________ TERITORIALĂ DOFTEANA - POLIȚIA LOCALĂ A COMUNEI DOFTEANA și pe intimat C_______ V_______ - M______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că apelul a fost formulat în termen și motivat, constată că nu mai sunt cereri de formulat și acordă cuvântul părților cu privire la apelul formulat.
Intimatul solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la apelul formulat.
INSTANȚA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 641/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Onești s-a admis plângerea formulată de petentul C_______ V_______ M______, domiciliat în comuna Dofteana, ________________________ împotriva intimatei U_______ A____________-Teritorială ______________________________ – Poliția Locală a comunei Dofteana.
S-a anulat procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxx din 27.10.2014.
Pentru a se pronunța instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxx/27.10.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1500 lei pentru contravenția prevăzută de art. 2 lit. h din H.C.L. nr. 39/2009.
S-a reținut în sarcina petentului că la data de 27.10.2014, a fost găsit pășunând cireada de 12 bovine în locul numit „Câmpul Dofteanei” pe terenurile cu trifoi și lucernă, fără acordul proprietarilor.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator și de martorul Bilibok Ș________.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie (art. 34 din O.G. 2/2001), instanța constată că plângerea este depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției (art. 31 din O.G. 2/2001).
La analiza din oficiu a legalității procesului-verbal contestat, conform art. 34 al. 1 din O.G. 2/2001, nu au fost identificate cauze de nulitate expresă a acestuia, fiind respectate, la completarea sa, dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale fiind individualizate în concordanță cu dispozițiile art. 21 al. 3 din același act normativ.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că martorul Bilibok Ș________, cel care a semnat procesul verbal, a declarat că, în acea perioadă a fost tocmit ca văcar de petent și că a fost găsit de poliție, la pășunat, în ziua de 27 octombrie 2014. Știe că pășunatul este interzis până la data de 26 octombrie, dar el a fost găsit pe 27 octombrie.
La rândul lui, martorul A____ G______ a declarat că și el a fost găsit cu vitele pe câmp, polițiștii reproșându-i că pășunatul se deschide la 1 noiembrie. Martorul a susținut că el știe că pășunatul oilor reprezintă o problemă și nu pășunatul vitelor.
În lipsa întâmpinării și a documentației care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție atacat, nu există nici un motiv ca instanța să acorde o valoare mai mare aprecierii agentului constatator în raport cu cea a petentului, confirmată de declarația martorilor audiați sub prestare de jurământ.
De asemenea, instanța a reținut faptul că procedura contravențională reglementată de O.G. nr. 2/2001 este asimilată, din punct de vedere al garanțiilor procesuale acordate petentului, celei penale, în sensul articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (hotărârea pronunțată de instanța europeană în cauza A_____ contra României la data de 04.10.2007, paragraful 51).
Printre aceste garanții, reamintite în cauza sus menționată (paragrafele 54, 55), se regăsește și cerința ca sarcina probei să aparțină celui care acuză, iar orice îndoială să profite celui acuzat (in dubito pro reo).
Aplicând aceste principii în cauza de față, instanța a constatat că în privința faptei reținute în sarcina petentului există dubii, provenite din lipsa altor probe cu care s-ar fi putut corela mențiunile agentului constatator. Nici măcar martorul din lucrări care a semnat actul constatator al contravenției nu a confirmat starea de fapt reținută de polițist.
Prin urmare, în împărțirea echitabilă a sarcinii probei, nu reprezintă o cerință excesivă pentru organele constatatoare aceea de a dovedi săvârșirea unei fapte de acest gen.
Așadar, deși legal întocmit, procesul verbal atacat este netemeinic și cum, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal, plângerea formulată de petent urmează a fost admisă, iar procesul verbal anulat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală.
Analizând motivele de apel instanța reține că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate aceasta putând fi răsturnată doar de către contestator prin probele propuse. Prezumția de legalitate a procesului-verbal de contravenție a fost supusă atenției Convenției Europene a Drepturilor Omului prin cauza A_____ contra României, cauză în care Curtea își exprimă în mod foarte clar punctul de privire cu privire la acest aspect.
Curtea consideră că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal este o prezumție lipsită de rezonabilitate și că astfel ea încalcă art. 6 al Convenției, respectiv dreptul la un proces echitabil.
În opinia Curții, modul în care prezumția de legalitate în materie contravențională este percepută de unele instanțe de judecată din țările europene printre care și România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de nevinovăție.
Se apreciază că nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care „prezumția de nevinovăție” – care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților, impunând în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție încălcând dispozițiile acesteia. Curtea mai constată că finalitatea art. 6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile ca cea de legalitate din materia contravențională ci de a determina statele să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea faptei și păstrând dreptul la apărare.
Aplicând aceste principii instanța de fond în mod corect a constatat că în privința faptei reținute în sarcina petentului-intimat există dubii din lipsa altor probe cu care s-ar fi putut corela mențiunile agentului constatator.
Față de considerentele arătate și în temeiul art. 480 Cod procedură civilă instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelant U_______ A____________ TERITORIALĂ DOFTEANA - POLIȚIA LOCALĂ A COMUNEI DOFTEANA cu sediul în ____________________________, împotriva sentinței civile nr. 641/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat C_______ V_______ – M______ domiciliat în ____________________________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.
Președinte, G_______ A_____ |
|
Judecător, L_______ G______ |
|
Grefier, A_____ P_______ |
|
Red./tehnored. sent. A_____ L_______
Red./tehnored. dec. A.G. 22.12.2015/4 ex.