Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
35/2016 din 13 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:030.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 35/2016

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ T____ C_______

Judecător I______ T____

Grefier V_______ G____


Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul N_____ C_____-I___ împotriva sentinței civile nr. 1109/23.04.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I.P.J.T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelant av L____ C_______, în substituirea av C______ C____, lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței, intimatul a depus la data de 24.12.2015, două CD-uri cu nr xxxxxx și nr xxxxxx/18.12.2015, ce conțin înregistrarea video din data de 21.11.2014 ora 12:07, din care un exemplar se comunică reprezentantei apelantului.

Reprezentanta apelantului depune delegație de substituire și arată că nu solicită termen pentru vizionarea CD-urilor. Totodată arată că nu are excepții de invocat, cereri de formulat, nici probe de propus, în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului apelului..

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție, cu cheltuieli de judecată.



TRIBUNALUL



Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1109/23.04.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, instanța de fond a respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N_____ C_____ I___ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T____, împotriva procesului verbal de contravenție _______.P. nr. xxxxxxx încheiat la data de 21.11.2014.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 21.11.2014 de Serviciul Rutier, s-a aplicat petentului o amendă contravențională în cuantum de 360 lei reprezentând 4 puncte amendă și s-a reținut permisul de conducere conform dovezii CU xxxxxxx în vederea suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 120 alin. 1 lit. „e”, „h” și „i” din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. „e” din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în fapt că în data de 21.11.2014 ora 12,07, petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 6 în localitatea Șuștra și a efectuat o manevră de depășire a altui autovehicul în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, pe marcajul pietonal și încălcând marcajul longitudinal continuu, fapta fiind înregistrată de aparatul radar Pyton II montat pe autospeciala MAI cu nr.xxxxx.

La rubrica „Mențiuni” s-a consemnat poziția petentului, în sensul că a început depășirea pe linie discontinuă și a finalizat-o pe linie continua, acesta semnând de luare la cunoștință.

Art. 120 alin. 1 lit. „e”, „h” și „i” din H.G. nr. 1391/2006 prevăd că se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje, în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" și atunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.

Conform art. 100 alin. 3 lit. „e” din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, nerespectarea de către conducătorul auto a regulilor privind depășirea.

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că acesta conține toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, de dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Critica petentului privind neconsemnarea de către agentul constatator a obiecțiunilor formulate urmează a fi înlăturată, având în vedere că la rubrica „Mențiuni” este consemnată poziția petentului în procesul verbal de contravenție contestat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că acesta beneficiază de prezumția de veridicitate deoarece fapta a fost constatată în mod nemijlocit de agentul constatator.

Această prezumție este susținută și de înregistrarea video a faptei contravenționale realizată cu un aparat radar verificat metrologic și de un agent având atestatul de operator radar, în condițiile speciale prevăzute de art. 181 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

Deși din înregistrarea video de pe CD-ul depus la dosar nu rezultă cu certitudine dacă petentul a început manevra de depășire a unui alt autovehicul în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” și cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, rezultă însă că petentul a finalizat manevra de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de deplasare și pe trecerea de pietoni.

În ceea ce privește susținerile petentului în sensul că nu a început manevra de depășire încălcând linia continuă– menționate și la rubrica „Obiecțiuni” în procesul verbal de contravenție, acestea nu au fost probate în cauză prin probe concludente, în măsură să înlăture prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.

În consecință, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție contestat este legal și temeinic și în baza dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul N_____ C_____-I___ solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii petitului principal al acțiunii, respectiv anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.800`2970, încheiat la 21.11.2014, pentru cauză de nelegalitate și netemenicie și exonerarea de la plata amenzii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căi de atac apelantul arată următoarele:

Sentința este nelegală.

1 ) Săvârșirea certă a contravenției nu reiese din înregistrarea video a incidentului.Deși instanța reține faptul că nu se poale identifică din înregistrări dacă depășirea s-a tăcut regulamentar sau nu, cu toate acestea dă eficiență constatărilor organului de Politie.

Pe de altă parte apelantul susține că a demonstrat prin declarația martorului Mindru M___ faptul că depășirea s-a făcut regulamentar.

În acest condiții instanța trebuia să compare cele două probe, chiar să le coroboreze și in condiții de dubiu, să dea eficiență prezumției de nevinovăție a apelantului.

2) Înlăturarea unicei mele probe este nelegală.

Apelantul a propus ca martor pe Mindru A____, persoană ce a asistat la incident. Deși aceasta a relatat in mod corect cele întâmplate, instanța nici nu amintește de declarația acesteia, cu toate că avea obligația de a corobora declarația acesteia cu proba video.

Dovedirea susținerilor din procesul verbal este obligația organelor de Poliție. Cu toate că apelantul și-a dovedit nevinovăția prin faptul declarației martorului, clar și prin aceea că nu se poate identifica cu certitudine din înregistrare dacă a săvârșit vreo contravenție, instanța in mod nelegal a respins plângerea.

În fapt, apelantul arată că, în data de 21.1 1.2014 a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere pe DN 6 . în apropiere de localitatea Șuștra, pe motivul că ar fi depășit în zona indicatorului depășirea interzisa.

Apelantul se deplasa pe DN6 și la un moment dat în fața sa rula cu viteză redusă un alt autoturism. S-a asigurat, a semnalizat intenția de depășire, și a procedat la efectuarea manevrei de depășire.

Apelantul a depășit în zona cu linie discontinuă, însă la revenirea pe banda sa de mers.

Deși a arătat și a obiectat în procesul verbal despre faptul că, a depășit regulamentar, iar încălcarea liniei continue după efectuarea depășirii, la revenirea pe sensul său de mers nu este o contravenție, nu i s-a luat în considerare apărarea, întocmindu-se procesul verbal.

Apelantul consideră că procesul verbal conține date incorecte și nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputate.

În temeiul art.4l1I Cod pr.civ. apelantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Intimatul I__ T____ a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, susținând., în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Analizând apelul, atât din perspectiva motivelor de apel invocate cât și din oficiu, raportat la materialul probator administrat în cauză în cele două faze procesuale, tribunalul reține că apelul este neîntemeiat.

În acest sens, tribunalul va reține că, prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21.11.2014 de Serviciul Rutier, s-a aplicat petentului o amendă contravențională în cuantum de 360 lei reprezentând 4 puncte amendă și s-a reținut permisul de conducere conform dovezii CU xxxxxxx în vederea suspendării exercițiului dreptului de a conduce autovehicule, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 120 alin. 1 lit. „e”, „h” și „i” din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. „e” din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că, în data de 21.11.2014 ora 12,07, petentul a condus autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 6 în localitatea Șuștra și a efectuat o manevră de depășire a altui autovehicul în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, pe marcajul pietonal și încălcând marcajul longitudinal continuu, fapta fiind înregistrată de aparatul radar Pyton II montat pe autospeciala MAI cu nr.xxxxx.

Starea de fapt reținută prin procesul-verbal de contravenție a fost dovedită de către organul constatator cu înregistrarea video a contravenției, depusă la judecarea în fond a cauzei, înregistrare din care rezultă că manevra efectuată de către petent a fost efectuată în modalitatea descrisă de agentul constatator. Față de evidența dovedită de această înregistrare video, tribunalul nu poate da vreo eficiență declarației extrajudiciare a martorei M_____ A____ – de care se prevalează apelantul prin motivele de apel -, întrucât aceasta nu corespunde realității.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C. pr. civ., apelul urmează a fi respins ca neîntemeiat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul formulat de apelantul N_____ C_____-I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Lugoj, ____________________, nr. 31 A, județul T____ împotriva sentinței civile nr. 1109/23.04.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I.P.J.T____ cu sediul în Timișoara, ______________________. 46, județul T____

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2016


Președinte,

M____ T____ C_______

Judecător,

I______ T____

Grefier,

V_______ G____


Red.MTC/25.02.2016
tehn.V.G. 20 Ianuarie 2016/4ex


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025