Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
13802/2015 din 09 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –R_____ E____ S______

GREFIER : R_____ N______

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul I___ N______ și pe intimat D.G.P.M.B. - B______ RUTIERA, cu intervenientul P__ L_____ și cu asigurătorii S_________ DE A________-REASIGURARE ASTRA SA și ____________________ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26.10.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:


INSTANȚA,


Deliberând asupra cauzei de față, constată :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2015, sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul I___ N______, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - B______ Rutieră, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 27.02.2015 ca fiind nelegal și netemeinic.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că la data de 25.02.2015, data producerii accidentului, circula pe ___________________________ Pasajul Mărășești și a virat la stânga la culoarea verde a semaforului. Datorită faptului că autovehiculul care circula în fața petentului a oprit undeva înaintea trecerii de pietoni, petentul a oprit complet autovehiculul pentru a nu intra în coliziune cu acesta, lăsând un spațiu de aproximativ 5-6 metri. A mai menționat că, aflându-se în poziție staționară, a observat că din partea dreaptă vine un autovehicul care a intrat în coliziune cu cel pe care îl conducea în partea lateral față dreapta. Petentul a mai învederat că autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un autovehicul al poliției, respectiv autoturismul Dacia L____ inscripționat cu însemnele poliției și care avea numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

A mai învederat că presupusa contravenție nu a fost săvârșită în prezența agentului constatator, procesul-verbal fiind întocmit ulterior la sediul Biroului Accidente Ușoare Sector 4 și 5 pe baza declarațiilor conducătorilor auto.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 118 și urm. din OUG 195/2002 și ale art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea plângerii contravenționale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei testimoniale și proba cu expertiză tehnică auto.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Legal citată, intimata a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 16 și 17 ale O.G. nr. 2/2001 și ale art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu înregistrarea video și a probei cu martori.

În cauză, instanța a dispus din oficiu introducerea în proces a celuilalt conducător auto, respectiv numitul P__ L_____ și a societăților de asigurare ____________________ și S_________ de A________ Reasigurare Astra SA.

La termenul din data de 26.10.2015, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, pe care analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

La data de 09.03.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. XXXXXXXXXXX, plângerea contravențională formulată de petentul I___ N______, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 27.02.2015, prin care petentul a fost sancționat întrucât, la data de 25.02.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe __________________________ la intersecția cu __________________ acordat prioritate autoturimului cu nr. MAI xxxxx condus de P__ L_____, care se deplasa cu sistemul optic și acustic în funcțiune, intrând în coliziune cu acesta.

Potrivit art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 modificată și completată competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit art. 118 alin.1 din OUG 195/2002 „împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta”.

Instanța apreciază că textul art. 32 din OG nr. 2/2002 are caracter general, în timp ce art. 118 alin.2 din OUG nr. 195/2002 are caracter special, reglementând competența de soluționare a plângerilor împotriva proceselor verbale prin care s-au constatat contravenții incriminate de OUG nr. 195/2002.

Analizând actul de constatare a contravenției contestat, instanța reține că în sarcina petentului a fost reținută săvârșirea contravențiilor prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, astfel că în cauză, competența este reglementată de art. 118 alin.1 din OUG nr. 195/2002 și revine instanței în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Petentul susține că fapta contravențională a fost constatată la Biroul de Accidente Ușoare Sector 4 situat în Splaiul Unirii, nr. 311, sector 3, București.

Având în vedere că în materia răspunderii contravenționale competența instanței este una absolută, în sensul art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, de la care nu se poate deroga și că fapta a fost constatată de către D____- BPR, în temeiul art. 118 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, ca instanță în a cărei circumscripție a fost constatată contravenția.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de judecată a cauzei privind pe petentul I___ N______, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, __________________, _____________, ______________________, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. – B______ RUTIERĂ, cu sediul în București, _______________________. 9-15, sector 3, cu citarea intervenientului P__ L_____, cu domiciliul în București, ___________________, ______________, _____________, sector 4, și a asiguratorilor ____________________, cu sediul în Sibiu – Centrul de Afaceri Sibiu, ________________________. 5, ________________ Sibiu, și ______________________________ SA, cu sediul în București, _______________________. 3, ___________________, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.



PREȘEDINTE GREFIER

R_____ E____ S______ R_____ N______




Red./tehnored. Jud. RES/Gr. RN/Noiembrie 2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025