JUDECĂTORIA B___, JUDEȚUL HUNEDOARA
B___, ___________________________ 36, cod poștal xxxxxx,județul Hunedoara
Telefon : 0254-xxxxxx ; Fax : 0254-xxxxxx
email : xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.xxxxx (Legea nr.677/2001)
DOSAR NR. XXXXXXX/2014 SENTINȚA CIVILĂ NR. 533/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.10.2015
Președinte: P___ C_____ D______ - judecător
D____ L____ E________ - grefier
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent V_____ T_____ împotriva intimatului I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul personal,lipsind intimatul.
Procedura este completă.
S-au citit actele și lucrările dosarului, după care:
Petentul, văzând că intimatul, în întâmpinarea formulată și depusă la dosar este de acord cu acțiunea formulată, arată că nu mai are alte cereri de probe de formulat și solicită judecarea cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului verbal de contravenție și exonerarea sa de plata amenzii aplicate.
JUDECĂTORIA,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea civilă înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX, timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, petentul V_____ T_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, în principal anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 27.05.2015 de către Poliția municipiului B___ și în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 27.05.2015 se afla pe DN76 la intersecția cu drumul județean 760, jud. Hunedoara și conducea autobusul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, când a fost oprit de un agent de poliție și a fost înștiințat că ar fi intrat pe culoarea roșie a semaforului amplasat la intersecția respectivă, că apreciază că fapta nu s-a produs în realitate, întrucât nu a intrat pe culoarea roșie a semaforului ci pe culoarea verde, însă pe parcurs derulând cu viteză foarte mică întrucât drumul este în lucru, culoarea s-a schimbat, că în autobus se aflau aproximativ 40 de persoane care pot confirma cele de mai sus.
A mai arătat petentul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât fapta nu este încadrată corect juridic, fiind încadrată în mod greșit la art. 52 alin.1 din OUG nr. 195/2002, care prevede o altă contravenție, că între descrierea faptei și încadrarea faptei într-un articol trebuie să existe precizie maximă, că agentul constatator i-a aplicat și amenda contravențională, l-a și penalizat cu 4 puncte și a dispus și măsura suspendării, în condițiile în care nu avea voie să-i aplice trei sancțiuni pentru aceeași faptă, că beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar în subsidiar solicită, raportat la prev. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În drept au fost invocate prev. NCC, OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002, OG nr. 67/2007.
Intimatul a formulat întâmpinare (fila 16) prin care a arătat că este de acord cu admiterea plângerii formulate de petent și anularea procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 27.05.2015 de către Poliția municipiului B___, petentului i-a fost aplicată amenda în sumă de 390 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52/1 din OUG nr.195/2002, sancționată de art. 100/3/D din OUG nr. 195/2002 și s-a dispus și măsura reținerii permisului de conducere și suspendării exercitării dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile.
La descrierea stării de fapt, în cuprinsul procesului verbal s-a menționat că, la data de 27.05.2015, ora 11:32, pe DN 76 intersecția cu DJ 760, petentul a condus autobusul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția B___ spre Oradea și ajuns în intersecția DN 76 cu DJ 760 nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului în funcțiune, amplasat într-o zonă cu lucrări în carosabil pe DN 76.
Procesul verbal a fost semnat de petent și s-a menționat că petentul nu are de făcut mențiuni.(f 7)
Examinând procesul verbal din speță se constată că petentului i-a fost aplicată amenda în sumă de 390 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 52/1 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art. 100/3/D din OUG nr. 195/2002 și s-a dispus și măsura reținerii permisului de conducere și suspendării exercitării dreptului de a mai conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru faptul că în la data de 27.05.2015, ora 11:32, pe DN 76 intersecția cu DJ 760 a condus autobusul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, din direcția B___ spre Oradea și ajuns în intersecția DN 76 cu DJ 760 nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului în funcțiune, amplasat într-o zonă cu lucrări în carosabil pe DN 76.
Ori, se reține că potrivit art. 52/1 din OUG nr.195/2002, cu modificările și completările ulterioare:
(1) Este interzisă desfășurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepția celor autorizate de administratorul drumului respectiv și avizate de poliția rutieră.
Potrivit art. 100 din OUG nr.195/2002, cu modificările și completările ulterioare:
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului;
Ca atare se constată că încadrarea juridică a presupusei fapte contravenționale săvârșite de petent, descrisă în procesul verbal este greșită, fiind corect doar textul legal care sancționează fapta descrisă în procesul verbal de contravenție.
Așa fiind, față de aceste neregularități, văzând și că fapta reținută prin procesul verbal de contravenție nu a fost probată în nici un fel, precum și faptul că însăși intimatul a arătat că este de acord cu admiterea plângerii formulate de petent și anularea procesului verbal contestat și prev. art. 16, 31 și următoarele din OG nr.2/2001, instanța va admite ca fondată prezenta plângere civilă formulată de petentul V_____ T_____ și în consecință va dispune anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în sumă de 390 lei și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea civilă formulată de petentul V_____ T_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ___________________ __________________, județul Hunedoara, împotriva procesului verbal ________, numărul xxxxxxx, întocmit la data de 27.05.2015 de către I____________ de Poliție al județului Hunedoara - Poliția municipiului B___, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA-D___, cu sediul în D___, _______________________.130, județul Hunedoara și în consecință:
Dispune anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale în sumă de 390 lei și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Fără cheltuieli de judecată între părți.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria B___.
Pronunțată în ședința publică din data de 01.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P___ C_____ D______ D____ L____ E________
P.C.D./D.L.E. – 5 ex.
19.10.2015