Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3188/2015 din 09 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - pl. OG15/2002-


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI, JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 3188

Ședința publică din 09 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C_______ M____

GREFIER: L____ M_____ T_______


Pe rol, judecarea plângerii formulată potrivit OG15/2002 de petenta ___________________, prin consilier S_______ M_____ în contradictoriu cu C_____ SA-C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015, întocmit de Poliția municipiului Rădăuți, județul Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petenta prin consilier juridic S_______ M_____, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, în temeiul art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 Cod procedură civilă și art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001 și acordă cuvântul cu privire la cereri de probe.

Instanța pune în discuție excepția nulității absolute a procesului-verbal de constatare a contravenției, invocată de petentă prin acțiune.

Consilier juridic S_______ M_____ pentru petentă, solicită admiterea excepției nulității absolute a procesului-verbal de constatare a contravenției.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției invocate.


JUDECĂTORIA:

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 06.08.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXX, petenta ___________________, prin consilier S_______ M_____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015 prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 2.750,00 lei pentru faptul că la data de 13.11.2014 un autovehicul ce aparține acesteia cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic.

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că la rubrica „descrierea faptei" din procesul verbal contestat se susține că vehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând ___________________, a circulat la data de 13 nov. 2014 ora 16.19 locul DN 2 km 40+100 fără rovinietă valabilă iar proba se face cu planșe fotografice.

Petenta a contat faptul că la data și ora precizată în procesul verbal, autoutilitara cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe relația invocată de către intimată, iar o probă indubitabilă în apărare este imposibil de realizat, dat fiind perioada lungă de timp, dimensiunea parcului auto, fluctuația șoferilor și intermitența transportului de masă lemnoasă pentru care este specializată firma acesteia și depune dovada.


Totodată petenta a invocat și o ________ excepții de procedură care conduc la nulitate relativă și chiar nulitate absolută, respectiv:

Conform prev. art. 16 pct. (7) din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor "In momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „Alte mențiuni" sub sancțiunea nulității procesului verbal". Art. 17

Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Art. 19 (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

A se ignora aceste prevederi legale înseamnă încălcarea legii și a dreptului constituțional de a ne exercita dreptul la apărare. În temeiul art. 254 Cod de procedură petenta a solicitat intimatei să depună la dos. cauzei certificat calificat semnat și ștampilat de instituția emitentă și un certificat omologat al dispozitivului securizat de generare a semnăturii și să facă dovada că furnizorul acestui certificat este o societate acreditată, astfel cum se prevede în disp. art. 5-11 din legea 455/2001, proba foto, invocată de către intimată. - Dovada controlului metrologic a dispozitivului care a preluat presupusa imagine.

Petenta a mai arătat că potrivit art. 31-36 din OG nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situație de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului Ia apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ vs. România), iar „ potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, interpretat prin prisma art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Instanța va trebui să plece de la PREZUMȚIA de nevinovăție și de la aceea că procesul verbal nu este mijloc de probă" cauza A_____ contra României, citat din Jurisprudență - Răspunderea contravențională - autor Judecătoarea N_______ C______ Tribunalul București Secția comercială și de C_________ administrativ și fiscal - editura Hamangiu, 2010 pg. 68.

Petenta a învederat instanțe că prev. art. 11 pct. (5) din Ordonanța nr. 2/2001, ce conferă atributul instanței de a constata „cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei", dat fiind faptul că la data și ora descrise în procesul verbal autoutilitara nu se afla în trafic pe traseul Cacica jud. Suceava.

În temeiul art 34 și urm. din OG Nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor petenta a solicitat dispunerea anulării procesului verbal ca nelegal.

În susținere, petenta depus copia procesului verbal contestat.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale menționând faptul că la data de 13.11.2014, pe DN 2 Km 40+000m, pe raza localității Cacica, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând ___________________, cu domiciliul/sediul în SUCEAVA ____________________ ____________________ surprins că a circulat pe drumurile naționale fară a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului .de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Petenta solicitând a se observa că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. i 5/7002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Se mai arată că procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere. Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R.. contravenientul flind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/200î cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator P______ L____-M_____, cu certificatul calificat emis de CertSlGN S.A.

Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede; "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".

In plus, intimata a precizat că O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografa sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus " (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).

Obiectul judecării unei plângeri contravenționale nu se referă doar la verificarea legalității procesului verbal contravențional ci, în primul rând, la cercetarea faptului existenței sau inexistenței unei contravenții, procesul verbal fiind doar actul procedural prin care se constată de către persoanele abilitate presupusa săvârșire a unei contravenții.

Eludarea legii în prezenta cauză este evidentă, petentul nu invocă existența unei roviniete valabile, ci doar apreciază în mod eronat că procesul verbal este lovit de nulitate.

Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului verbal contestat intimata a precizat ca O.G. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografa sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept " ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ° (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă).

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și C_____ SA.

Intimata a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemenea, tot cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel, art. 7 din Legea 455/2001 prevede: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii". Procesul verbal de constatare a contravenției contestat s-a arătat că conține mențiunea expresa ca a fost generat si semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 si a HG nr.1259/2001 de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CERTSIGN SA. Înainte de data publicării in Monitorul Oficial a deciziei nr. 6/2015 a înaltei Curți de Casație si Justiție, agenții constatatori nu aveau obligația, stipulata explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenției, solicitând a se lua în considerare existenta principiului de drept, potrivit căruia validitatea actului juridic depinde exclusiv de respectarea prevederilor legale existente la data întocmirii lui. Considerând ca recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești, cu atât mai mult cu cat decizia I.C.C.J. nu a fost încă publicata, neproducând astfel efecte juridice. Pentru aceste motive intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx ca fiind temeinic și legal.

În susținere, intimata a depus înscrisurile ce au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015 întocmit de CESTRIN București, petentei _____________________ M_______ i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 2750 lei pentru contravenția prev. de art.8 al.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 al.2, din OG nr.15/2002, reținându-se că la data de 16.02.2015, agentul constatator a constatat că vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând _____________________ M_______, a circulat la data de 13.11.2014, ora 16.19, pe DN2, loc. Cacica, jud. Suceava, fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientei, fiindu-i comunicat la data de 25. 02.2015.

În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015 întocmit de CESTRIN București,, instanța constată următoarele :

Cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015 întocmit de CESTRIN București, a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, nefiind semnat, în mod valabil de către agentul constatator.

Potrivit art. 19 al. 1 teza I din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator, precum și de contravenient, fără a se menționa valabilitatea unei semnături electronice, iar conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, acest viciu atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție, instanței de judecata rămânându-i numai să constate aceasta nulitate chiar din oficiu.

În cazul de față, instanța a constatat ca lipsește semnătura agentului constatator, deși in cuprinsul proceselor-verbale se menționează ca actele au fost semnate electronic conform Legii nr. 455/2001 si HG nr. 1259/2001.

Din interpretarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, instanța reține ca înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătură electronică sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele, înscrisurilor sub semnătură privata.

Codul de Procedură Civilă diferențiază înscrisul sub semnătură privată de înscrisul autentic, acesta din urma fiind, potrivit art. 269, acel înscris întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o persoană investită de stat cu autoritatea publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.

Conform art. 271, înscrisul autentic, întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă …. Este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel.

În schimb, înscrisul sub semnătură privată, potrivit art. 272 din Noul Cod de procedură civilă, este înscrisul care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei formalități.

Procesul-verbal are natura juridica a unui act administrativ, deci de drept public, și totodată este un act autentic, el încadrându-se prevederilor art. 1171 C.civ., și art. 269, 271 din Codul de procedură civilă, astfel ca nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronica.

Nicio dispoziție a Legii nr. 455/2001 și nicio altă lege speciala nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții sau a unui alt act autentic.

Așadar, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001 rezultă că un înscris în format electronic purtând o semnătură electronică extinsă este asimilat în sistem electronic unui înscris sub semnătură privată, însă acesta este destinat folosirii strict în sistemul electronic.

Prin urmare, semnătura electronică este specifică înscrisurilor generate și utilizate în sistem electronic, fapt enunțat încă din art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, potrivit căruia „Prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în forma electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”.

Cât privește contravențiile prevăzute de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, privind fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, care pot fi constatate și prin mijloace tehnice omologate, acestora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care obligă la semnarea proceselor-verbale contravenționale sub sancțiunea nulității absolute.

Or, procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.

Față de această situație, odată ce informațiile sunt create și certificate prin semnătură electronică în mediul electronic, acestea sunt destinate utilizării lor exclusiv în mediul electronic, astfel că este nelegală transpunerea lor pe hârtie pentru a fi transmise către contravenienți, de altfel nu este nici siguranța că, copia transmisă contravenientului este identică înscrisului original.

Mai mult, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este anterioară Legii nr. 455/2001, astfel că este de la sine înțeles că prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 nu se referă la semnarea electronică a proceselor-verbale contravenționale de către agenții constatatori.

În consecință, în baza art. 17 din OG nr. 2/2001 și a Deciziei ICCJ privind dezlegarea unor probleme de drept cu privire la lipsa semnăturii olograf, instanța va admite excepția nulității absolute și va anula procesul verbal de constatare a contravenției R14 nr. xxxxxxx din data de 16.02.2015 întocmit de CESTRIN București, ca nelegal.


Pentru aceste motive

În numele legii

Hotărăște:


Admite excepția nulității absolute a procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015, formulată de petenta ___________________, PRIN CONSILIER S_______ M_____, cu sediul în comuna M_______, ________________________, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata C_____ SA-C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în Sector 6, București, I____ M____, nr. 401A, județul Suceava, și în consecință:

Anulează procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 16 februarie 2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Rădăuți

Pronunțată în ședință publică, azi 09 octombrie 2015.



Președinte, Grefier,

M____ C_______ T_______ L____ M_____

Red.C.M./29.10.2015

Tehnored.TLM/23.10.2015

Ex.4



2-Comunicări:

-petenta- ___________________, PRIN CONSILIER S_______ M_____, cu sediul în comuna M_______, ________________________, jud. Suceava;

-intimat- C_____ SA-C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în Sector 6, București, I____ M____, nr. 401A, județul Suceava.


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 243/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 2206/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1452/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 921/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 264/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 226/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 125/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 192/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 4485/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2296/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 642/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 127/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1075/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 12891/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 640/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 769/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 395/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 215/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 519/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1351/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 6/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025