Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SATU MARE
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
639/2015 din 03 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: xxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A


TRIBUNALUL S___ M___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 639/2015/_________________>

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ F____ M______

Judecător P____ M______

Grefier D_____ F______ U___


Pe rol se află soluționarea apelului formulată de apelantul pârât I__ S___ M___, cu sediul în S___ M___, _________________. 5/A, jud. S___ M___, împotriva Sentinței Civile nr. 1314/03.04.2015 pronunțată de Judecătoria S___ M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul-reclamant S______ E___, domiciliat în S___ M___, ____________________, jud. S___ M___ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție LG.81/1996R.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, lipsesc părțile.

Se constată că dezbaterea fondului a avut loc la data de 30.10.2015, când concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre,amânându-se pronunțarea la data de 03.11.2015


TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:


Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1314/03.04.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria S___ M___ a admis plângerea la contravenție formulată de petentul S______ E___ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI S___ M___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/12.09.2014 și în consecință a dispus anularea acestuia.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 12.09.2014 (f. 32), Inspectoratul de Poliție al Județului S___ M___, prin agent constatator P_____ A_____ A_______, a reținut că în ziua de 08.09.2014, ora 11:30, cu ocazia controlului efectuat la Restaurantul „F______ cu B___, din S___ M___, _____________________, aparținând ______________, s-a constatat faptul că în restaurant se comunică programe de televiziune către public, cu un aparat TV marca Samsung, fără a deține autorizație din partea UPFR.

Pentru această faptă încadrată de agentul constatator la art. 1392 alin. 1 lit. f, din Legea nr. 8/1996R, s-a aplicat petentului o amendă de xxxxx lei.

Din punct de vedere al legalității procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității.

Cu privire la susținerile petentului că a fost privat de dreptul de a face obiecțiuni conform art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut următoarele:

Nerespectarea obligației de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de face obiecțiuni, se sancționează cu nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție. Această nulitate este o nulitate implicită, pentru nerespectarea dispozițiilor tezei I din art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, neprevăzându-se expres sancțiunea nulității. Potrivit art. 175 alin. 1 din C.proc.civ. actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. În speță, petentul nu a făcut dovada unei vătămări, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni anularea procesului-verbal.

Cu privire la susținerile petentului că au fost încălcate dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, nefiind confirmată de cel puțin un martor împrejurarea că nu se afla de față contravenientul la momentul încheierii procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.19 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. A___. 3 al aceluiași articol prevede că în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Instanța a reținut că procesul-verbal nu este semnat de contravenient la rubrica „am luat cunoștință”, rezultând astfel că agentul constatator trebuia să precizeze împrejurarea care a dus la lipsa semnăturii contravenientului, împrejurare ce trebuia confirmată de un martor. În lipsa martorului procesul-verbal trebuia să cuprindă motivul care a condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, motiv care nu a fost precizat de agentul constatator.

Pentru încălcarea prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001 nu se prevede expres o sancțiune. Astfel, aceste neregularități ale procesului-verbal pot fi sancționate cu nulitatea în condițiile art. 175 alin. 1 din C.proc.civ., respectiv numai în situația în care prin nerespectarea cerinței legale menționate s-a adus petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

Or în speță, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări.

În aceste condiții instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile nulității prevăzute de art. 175 alin. 1 C.proc.civ.

Instanța a analizat în continuare temeinicia procesului-verbal.

Potrivit art.1392 din Legea nr.8/1996 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei, comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Conform art. 1395 din Legea nr. 8/1996, sancțiunea se aplică și persoanelor juridice.

În speță, sancțiunea a fost aplicată numitului S______ E___, administrator atât al societății Federal SRL, cât și al societății Normativ _______________ și 36 – verso).

Instanța a reținut că ambele societății existau la data de 08.09.2014, nefiind radiate conform art. 251 alin. 1 din C.civ. Cele două societăți își aveau sediul la data respectivă în municipiul S___ M___, _____________________, așa cum reiese din extrasele de la RC (f. 33-42). Mai mult decât atât, ambele societăți aveau ca activitate menționată că se desfășoară la sediu, activitatea de restaurant.

Instanța a reținut că s-a încheiat între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și ______________, contractul nr. 9531/06.12.2012 (f. 30, 31) prin care utilizatorul ______________ se obliga să plătească către UPFR remunerația pentru activitatea de comunicare publică în restaurantul F______ cu B___ a fonogramelor publicate în scop comercial.

De asemenea, sesizarea formulată de UPFR privind comunicarea publică fără autorizare a operelor purtătoare de drepturi conexe, vizează societatea ______________ (f.26).

În același timp, așa cum reiese din procesul-verbal de contravenție (f. 32), s-a constatat că programele de televiziune au fost comunicate către public fără a obține autorizație din partea UPFR, în cadrul restaurantului F______ cu B___ aparținând ______________.

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că obligația de a obține autorizație pentru a comunica programe de televiziune la data de 08.09.2014, în restaurantul F______ cu B___, aparținea ______________, astfel încât numitul S______ E___ nu are calitate de subiect activ al contravenției reținute în procesul-verbal.

Având în vedere cele prezentate, instanța a admis plângerea formulată de petentul S______ E___ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului S___ M___, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 12.09.2014, și a anulat procesul-verbal în întregime.

De asemenea, a dispus restituirea de către Municipiul S___ M___ a sumei de 1500 lei, reprezentând contravaloare amendă achitată, către petent (f. 16).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI S___ M___ solicitând admiterea apelului, în principal schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea plângerii, iar în subsidiar transformarea amenzii în „Avertisment”.

În motivarea căii de atac exercitate apelantul-intimat arată că, sentința atacată este nelegală. Astfel, în motivarea sentinței, instanța de fond apreciază că procesul verbal estre nul pe motiv că agentul constatator a sancționat în mod greșit persoana fizică administrator al ______________ deoarece obligația de a obține autorizație din partea U.P.F.R, aparține societății comerciale si nu administratorului.

Arată că motivarea instanței are la baza o insuficientă cercetare a fondului cauzei și a normelor juridice care reglementează drepturile de autor si drepturile conexe acestora.

Astfel, articolul 1395 din Legea nr. 8/1996 R prevede că sancțiunile prevăzute de art.1392 se pot aplica atât persoanelor juridice cât și celor fizice, în speță reprezentanților legali ai societăților comerciale.

În aceste condiții agentul constatator a întocmit procesul verbal de contravenție în mod legal acesta având posibilitatea legală de a sancționa reprezentantul legal al societății comerciale. Chiar dacă licența neexclusivă de utilizare a muzicii privește ______________, demersurile în vederea obținerii licenței le efectuează reprezentantul societății ca persoană fizică, persona juridică fiind o entitate ipotetică, nematerială.

Învederează apelantul-intimat că a promovat această cale de atac deoarece a apreciat că prin sentința civilă atacată plângerea petentei a fost admisă în mod nejustificat, instanța nepronunțându-se cu privire la starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal. Invocă astfel lipsa de rol activ a instanței de fond aceasta având obligația de a depune toate diligențele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele inclusiv de a ține seama de actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.

Precizează că agentul constatator l-a sancționat pe administratorul societății întrucât acesta a avut de la început un comportament nesincer afirmând că nu societatea Federal SRL desfășoară activități în cadrul restaurantului F______ cu B___ ci societatea Normativ _________________________> Arată că instanța trebuia să țină seama de conținutul tuturor actelor pe carele-a depus instituția în probațiune, deoarece din raportul agentului constatator si cuprinsul procesului verbal de contravenție, a procesului verbal încheiat la fața locului, a sesizării Uniunii Producătorilor de Fonograme din România rezultă fără echivoc ce faptă a comis petentul precum și modalitatea de comiterea a acesteia.

În altă ordine de idei, apelantul-intimat arată că instanța a apreciat în mod greșit că doar societatea comercială poate fi sancționată pentru încălcarea prevederilor Legii 8/1996 în condițiile în care legea sus menționată stabilește că sancțiunile pot fi aplicate alternativ atât reprezentatului persoană fizică cât și persoanei juridice.

Față de toate aspectele prezentate anterior, apelantul-intimat apreciază că instanța de fond, în mod injust a reținut culpa procesuală a agentului constatator cu ocazia întocmirii procesului verbal de contravenție.

Ca urmare a celor prezentate si argumentate apelantul-intimat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă art. 466 din Codul de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare în cauză și a solicitat respingerea apelului.

Analizând sentința civila atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art.476 și 479 din Noul Cod proc.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție ________ , nr.xxxxxxx încheiat la data de 12.09.2014 de către apelantă, petentul fost sancționat pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.139 indice 2 alin.1 lit.f din Legea nr. 8/1996 R, reținându-se că în data de 08.09.2014 cu ocazia controlului efectuat la restaurantul „F______ cu bere” se comunică programe de televiziune către public, cu un parat TV fără a deține autorizație din partea UPFR.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de control judiciar reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute .

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei contravenționale reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile Legii nr.8/1996 R, act normativ ce a stat la baza constatării contravenției și aplicării sancțiunii aferente.

Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Tribunalul constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, intra în sfera „acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Tribunalul mai reține că potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza I___ P__ c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existența în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urma prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă și că petentul nu a fost pus într-o situație dezavantajoasă față de autorități pentru simplu fapt că regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.

Instanța de apel apreciază ca neîntemeiată critica apelantului vis-a-vis de lipsa de rol activ a instanței de fond, reținând că instanța de fond a administrat probele care sunt utile pertinente și concludente cauzei, și în urma analizării acestui probatoriu în mod corect a apreciat că au rezultat elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în sarcina petentului - contravenient, instanța de apel a apreciat că acesta a învederat suficiente argumente, argumente întărite de probe, pentru a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.

Argumentele de fapt invocate de către petent prin plângere nu sunt suficiente prin ele însele pentru a înlătura probele administrate în susținerea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, dar petentul a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Astfel, cu înscrisurile de la dosar s-a dovedit că intimatul-contravenient este administratorul societății SC Normativ ________________ cadrul locației F______ cu bere funcționează restaurantul ce este sub directa administrare a cestei societăți.

Totodată, rezultă cu certitudine că între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și ______________, s-a încheiat contractul nr.9531/06.12.2012 prin care utilizatorul ______________ se obliga să plătească remunerația publică în Restaurantul F______ cu bere a fonogramelor publice în scop comercial.

Potrivit art.1 din OG nr.2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege. În condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția contravenientului în comiterea contravenției reținute în sarcina sa instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională cu consecință anulării actului constatator.

Pentru cele ce preced, instanța va respinge apelul declarat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S___ M___, cu consecința menținerii sentinței apelate.

În baza principiului disponibilității, nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul declarat de apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI S___ M___, cu sediul în S___ M___, __________________.5/A, jud. S___ M___, cod fiscal nr.xxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul S______ E___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu dom. în S___ M___, ____________________, județul S___ M___, împotriva Sentinței civile nr.1314/03.04.2015 , pronunțată de Judecătoria S___ M___, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX.

DEFINITIVĂ.

Fără cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Noiembrie 2015.

Președinte,

C_______ F____ M______

Judecător,

P____ M______

Grefier,

D_____ F______ U___






































Red.P.M./23.11.2015.

Tehnored_VD /23.11.2015.

4 ex. – _____________.cu: I__ S___ M___, S______ E___

Jud.fond: C_____ R____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025