Acţiune în constatare - Decizia 1834/2015 din 12 noiembrie 2015 dată de Curtea de Apel PLOIEŞTI

Date speţă

Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI

Materie juridică:
Litigii de muncă

Stadiu procesual:
Apel

Obiect dosar:
Acţiune în constatare

Număr hotarâre:
1834/2015 din 12 noiembrie 2015

Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A NR. 1834

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Președinte - M_____ I______ G____

Judecător - V_______ G_______

Grefier - G_______ C_______

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanții F_________ V_______ G___, cu domiciliul în Ploiești, ____________________. 206, ______________, ___________________________ și V____ A____, cu domiciliul în Ploiești, Int. Petuniei, nr. 6, ______________, ____________________, împotriva sentinței civile nr. 11 pronunțată la 7 ianuarie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta _____________________________, cu sediul în P______, ____________________, jud. Prahova.

Apel scutit de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații reclamanți F_________ V_______ - G___ și V____ A____ reprezentați de avocat N___ C_______ din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale ________ nr. 41/10.11.2015, lipsă fiind intimata pârâtă S.C T_____________ Ploiești SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată, după care:

Avocat N___ C_______, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarațiile acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat N___ C_______, având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 11 pronunțată la 7 ianuarie 2015 de Tribunalul Prahova, pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Arată că la termenul la care instanța de fond a rămas în pronunțare, a întârziat, întrucât era la Tribunalul București și nu a avut posibilitatea să trimită un fax prin care să solicite lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată. Când a ajuns la instanță ședința se epuizase. Solicită să se constate că nici nu s-a amânat pronunțarea, deși avea delegație de reprezentare depusă la dosar.

Față de această împrejurare, solicită admiterea apelului și să se constate că apelanții reclamanți beneficiază de grupa II de muncă în procent de 100% din timpul de muncă conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert B________ V______.

C U R T E A ,

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.XXXXXXXXXXXXX, reclamanții F_________ V_______ - G___ și V____ A____ au chemat în judecată pârâta S.C T_____________ Ploiești SA solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că au prestat activitate în grupa I-a de muncă în procent de 100% pentru perioadele menționate în acțiune și eliberarea unei adeverințe din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care și-au desfășurat activitatea.

În motivarea acțiunii se arată faptul că reclamanții au fost angajații unității pârâte și au desfășurat activități de întreținere, reparații și montaj instalații electrice, generatoare de curent, stații de transformare, instalații de combustibil gazoși și lichizi, în următoarele perioade: F_________ V_______ G___ - 06.08.xxxxxxxxxxxxx03 și V____ A____ - 01.07.xxxxxxxxxxxxx06.

Se mai arată în acțiune că la locul de muncă, respectiv pe întreg teritoriul Platformei Industriale Brazi, a existat un complet de noxe care, prin cumul, au condus la efecte dăunătoare sănătății întregului personal, instalațiile industriale având un grad ridicat de pericol, risc de accidente și solicitare nervoasă, înregistrându-se accidente de muncă.

Reclamanții au mai susținut că pentru a veni în întâmpinarea apărării vieții și sănătății salariaților, au fost prevăzute sporuri pentru muncă grea, condiții nocive și periculoase, arătându-se totodată că sistemele de etanșare erau pe baza de azbest - produs cancerigen, interzis ulterior pentru utilizare în cadrul instalațiilor tehnologice fiind parțial înlocuit, întrucât au apărut afecțiuni în legătura cu acesta.

Se mai arată că până la apariția Legii nr.319/2006 a securității în muncă, locurile de muncă și activitățile specifice în cadrul S.C T_____________ Ploiești SA erau reglementate de Decretul nr.400/1981 care stabilea și instituia reguli stricte privind exploatarea și întreținerea instalațiilor, utilajelor, întărirea ordinii și disciplinei în muncă ca societate cu foc continuu sau care instalații cu grad ridicat de pericol în exploatare.

De asemenea, s-au invocat prevederile Ordinului nr. 50/1990, precum și Decizia ÎCCJ nr. 258/2004 – acțiunea fiind întemeiată în drept și pe prevederile H.G nr.478/1990 și art.283 din Codul Muncii.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

În dovedirea acțiunii, s-au administrat probe cu înscrisuri și expertiza de specialitate mașini unelte și sisteme de producție, ce a fost întocmită în cauză de expert tehnic B________ V______.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 11 din 07.01.2015 a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:

Conform carnetelor de muncă depuse la dosar și concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, reclamanții au beneficiat de contracte individuale de muncă pe perioade nedeterminate având următoarele rute profesionale: F_________ V_______ G___ – 06.08.xxxxxxxxxxxxx03 a lucrat ca lăcătuș mecanic în cadrul Atelierului Mecanic; V____ A____ – 01.07.xxxxxxxxxxxxx91 a lucrat ca electrician Aprovizionare Transporturi și ca tehnician Control Transporturi în perioada 01.10.xxxxxxxxxxxxx04.

S-a arătat că Centrala Electrica și de Termoficare Brazi, așa cu a fost cunoscută, a produs energie electrică pentru sistemul energetic național și în special pentru platformele industriale Brazi și Ploiești sud, precum și energie termică sub forma de abur tehnologic industrial și apă fierbinte pentru platforma industrială Brazi și sistemul de încălzire al municipiului Ploiești.

Combustibilul utilizat în procesul tehnologic a fost gazul metan și păcura, un combustibil cu conținut ridicat de sulf, în urma arderii, gazele rezultate contaminând întreaga zona și în special incinta societății. în unitate existau factori de risc major, precum pericol de explozie; temperatura ridicată agent termic 540-550 grade C; rezervoare, conducte și instalații de gaze și combustibili.

Față de activitățile specifice prestate de reclamanți în raport de activitățile desfășurate și locurile efective de muncă al acestora, expertul a încadrat meseriile reclamanților în grupa a II a de muncă în procent de 100% pentru perioadele solicitate în petitul acțiunii.

Însă, tribunalul, nu a putut omologa raportul de expertiză atâta vreme cât reclamanții nu au precizat expres acțiunea în conformitate cu concluziile arătate de către expert.

Prin petitul cererii de chemare în judecată, instanța a fost investită cu constatarea încadrării reclamanților în grupa a I a de muncă în procent de 100%.

Având în vedere prevederile ar.22 C__ alin.6 „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, tribunalul nu a putut admite acțiunea conform raportului de expertiză întrucât prin petitul acțiunii în mod expres s-a solicitat încadrarea în grupa a I a de muncă în procent de 100%, fără a se face nicio precizare ulterioară față de raportul de expertiză, ale cărui concluzii nu au confirmat și susținut solicitările concrete ale reclamanților din cuprinsul cererii lor de chemare în judecată – expertul apreciind că activitatea desfășurată de aceștia poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art.266 codul Muncii, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri reclamanții F_________ V_______ - G___ și V____ A____, criticând-o pentru nelegalitate, formulând aceleași critici aduse sentinței apelate.

Au arătat că, în fapt, prin sentința apelată, instanța de fond a respins acțiunea, interpretând greșit dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 care stabilește la poziția 95 din Anexa 1 locurile de muncă pentru care se acordă grupa de muncă I și respectiv II, respectiv art. 3, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 și art. 15 din acest act normativ, precum și prevederile HG 261/2001 modificată prin HG 676/2001 și HG 1337/2001, HG 246/2007 și Legea nr. 19/2000.

Au arătat apelanții că, în mod greșit, prima instanță nu a acordat un termen și nu le-a comunicat raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, pentru a putea formula obiecțiuni și a purces la soluționarea dosarului, frângându-le dreptul legal la un proces echitabil și accesul liber la justiție.

În ceea ce privește raportul de expertiză în care expertul a încadrat meseriile reclamanților în grupa a II-a de muncă, au solicitat să nu fie luat în considerare, întrucât a fost efectuat cu încălcarea prevederilor legale, concluziile expertului conținând o ________ inexactități, fiind rupte din contextul real în care reclamanții și-au desfășurat activitatea. Totodată, acest raport nu precizează exact poziția din Anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990 în care s-ar încadra activitățile prestate de reclamanți.

Pe de altă parte, expertul nu a avut în vedere obiectivele fixate de instanță, activitatea concretă desfășurată de reclamanți, microclimatul efectiv în care au lucrat, înscrisurile care relevă existența condițiilor deosebite de lucru și eventualele măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă a salariaților, sarcina expertului fiind aceea de a dovedi dacă s-au luat măsuri de protecția muncii.

Au apreciat apelanții că activitățile de electrician, respectiv lăcătuș mecanic desfășurate de ei în cadrul societății pârâte se încadrează în grupa a I-a de munca, raportat evident la activitățile prestate, la atribuțiunile de serviciu, cât și la calitatea muncii efectiv prestate.

Au lucrat în producție, în sectorul forjă, turnatorie, sudură (unde se lucra cu substanțe periculoase, respectiv acid sulfuric, acid clorhidric, hidroxid de sodiu, amoniac), la trei schimburi.

Toate acestea presupuneau întotdeauna o grija deosebită în îndeplinirea sarcinilor și un stres psihic deosebit, întrucât consecințele suportate în cazul unor nereguli constatate, ar fi fost deosebit de grave.

Având același obiect de studiu ca și alte lucrări de specialitate efectuate de același expert, în cauze similare, era firesc ca și expertiza din cauza de față să ajungă la aceleași concluzii, însă, în mod flagrant de subiectiv, același expert B________ V______ a concluzionat în cazul apelanților că pe perioada 06.08.xxxxxxxxxxxxx01 beneficiază de grupa II de muncă în procent de 100% din timpul de muncă.

Pentru a concluziona astfel, expertul nu a avut în vedere toate înscrisurile care au reprezentat: carnetul de muncă, referate de activitate, documentele aflate la dosarul cauzei și legislația specifică privind acordarea grupei I și II de muncă, respectiv: Ordinul 50/1990, HG 261/2001, HG 676/2001, HG 1337/2001, HG 246/2007, HG 1622/2008 privind modificarea și completarea HG 246/2007, Ordinul 352/2001 al MMSS pentru aprobarea Normelor de aplicare a HG 261/2001.

De asemenea, expertul nu a avut în vedere și faptul că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții, Anexele nr. 1 și 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii", în acest sens dispunând și ÎCCJ care, prin Decizia nr. 258/20.09.2004 a stabilit că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente, tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală.

Or, în condițiile în care colegii apelantului au beneficiat de grupa I de muncă, a considerat acesta că este o mare discriminare pentru el.

Față de împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată reclamanți au solicitat să se constate că au desfășurat activitate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001, deci anterior înființării S.C. T_____________ PLOIEȘTI S.A., când munca desfășurată în condițiile arătate în acțiune și sub influența factorilor de risc a fost prestată în favoarea angajatorului în baza unui contract individual de muncă încheiat cu fiecare reclamant în parte, acest angajator avea obligația încadrării într-o grupă superioară de muncă, iar în situația nerespectării acestei obligații, reclamantul poate să-și fructifice dreptul la încadrare în contradictoriu cu partea contractantă, având în vedere că principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci a faptului că încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor ca lucrează în acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește în Nota de Fundamentare la H.G. nr. 1223/1990 potrivit căreia, principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă este analiza condițiilor de muncă.

De asemenea, având în vedere art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării atunci când "se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă" precum și Decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, nu există nici o rațiune pentru a fi menținut un regim discriminatoriu pentru persoanele care desfășoară activități în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă

Referitor la eroarea în care s-a aflat instanța atunci când a invocat, în argumentele sale, faptul că reclamanții nu au precizat expres acțiunea în conformitate cu concluziile arătate de expert, au solicitat să se rețină următoarele:

Competența instanței este justificată în raport de dispoz. Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 281 și urm. și art. 6 pct. 1 din CEDO, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 Pactul Universal cu privire la drepturile civile și politice, dispoziții internaționale ce consacră accesul liber la justiție, instanța fiind obligata să analizeze cauza sub toate aspectele, cu celeritate.

Instanța de fond s-a rezumat însă doar la a reține că nu poate admite acțiunea conform raportului de expertiză întrucât prin petitul acțiunii în mod expres s-a solicitat încadrarea în grupa a I-a de munca în procent de 100%, fără a se face nici o precizare ulterioară față de raportul de expertiză, ale cărui concluzii nu au confirmat și susținut solicitările concrete ale reclamanților din cuprinsul cererii lor de chemare în judecată, expertul apreciind ca activitatea desfășurată de aceștia poate fi încadrată în grupa a 11-a de muncă în procent de 100%".

Grupa a II-a de muncă este inferioară grupei I-a de muncă, și atât sporul cât și grupa superioară de muncă sunt beneficii ce se acordă angajatului pentru lucrul în condiții grele, ambele. Ambele au la bază justificarea sau premiza faptului că salariatul lucrează într-un microclimat defavorabil.

Recunoașterea unuia dintre aceste beneficii de către angajator nu înseamnă excluderea celuilalt.

Astfel, angajatorul trebuie să fie cel care are obligația să explice de ce, în condițiile în care microclimatul de lucru este defavorabil și implicit îl recunoaște prin acordarea unui beneficiu, nu îi acordă salariatului și beneficiul grupei superioare de muncă, din moment ce legiuitorul a prevăzut acest drept, tocmai pentru lucru în condiții grele, periculoase sau nocive.

Apelanții au arătat că au solicitat instanței să constate că activitatea prestată de ei în cadrul societății pârâte s-a desfășurat în condiții specifice gr. I de muncă, cunoscut fiind că angajatorul este cel care veghează la protejarea securității și sănătății în muncă a salariaților și care trebuie să ia toate măsurile pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, iar atunci când toate eforturile acestuia nu ajută la îmbunătățirea rezonabilă a mediului de lucru, este cel care în compensație trebuie să acorde anumite beneficii.

Au precizat că la locul de muncă, respectiv pe întreg teritoriul Platformei Industriale Brazi, a existat un complex de noxe, care, prin cumul, au condus la efecte dăunătoare stării de sănătate a întregului personal, nivelul acestora (noxelor) numai prin individual depășeau limitele normale, instalațiile industriale având un grad ridicat de pericol, risc de accidente și solicitare nervoasa, înregistrându-se accidente de muncă produse în timpul proceselor tehnologice, urmare a exploziilor și incendiilor produse în instalații.

Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Ord. 50/1990 a cărei rațiune, așa cum rezultă și din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechități în salarizarea personalului și privește activități, categorii de personal și meserii ce își desfășoară activități în condiții ce atrag recunoașterea încadrării într-o grupă superioară de muncă.

Nu se poate admite menținerea unui regim discriminatoriu pentru persoane care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupei superioare de munca.

Aceasta situație trebuia să fie constatată de către instanță pentru că existau dovezi la dosar și cu atât mai mult practica aceleiași instanțe (dosare similare în care unor colegi de-ai apelanților l-i s-a admis acțiunea constatându-se că aceștia beneficiază de grupa a I-a de muncă).

În concluzie, locul de muncă și activitatea desfășurată pentru perioadele deduse judecații se încadrează în prev. Ordinului 50/1990, completat cu avizele ulterioare.

Având în vedere aceste inadvertențe între actele dosarului și concluziile expertului în raportul întocmit, fac ca sentința să fie netemeinică.

În vederea clarificării acestor aspecte și pentru a se pronunța o hotărâre temeinica, apelanții au apreciat că se impune admiterea apelului ca întemeiat și modificarea sentinței apelate, în sensul de a admite acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Legal citată cu această mențiune, intimata pârâta S.C T_____________ Ploiești SA nu a formulat întâmpinare cu privire la apelurile declarate în prezenta cauză.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Din analiza cuprinsului cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.XXXXXXXXXXXXX, rezultă că reclamanții F_________ V_______ - G___ și V____ A____ au chemat în judecată pârâta S.C T_____________ Ploiești SA solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că au prestat activitate în grupa I-a de muncă în procent de 100% pentru perioadele menționate în acțiune și eliberarea unei adeverințe din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care și-au desfășurat activitatea.

În vederea soluționării raportului juridic dedus judecății, instanța a dispus la termenul din 01.10.2014 efectuarea unei expertize de specialitate, având următoarele obiective: să se constate dacă în perioadele menționate expres în acțiune reclamanții ce au fost angajați în cadrul societății pârâte, beneficiază sau nu de grupa I sau a II a de muncă în procent de 100% sau mai mic, în funcție de meseria avută, condițiile de lucru, funcțiile și atribuțiile prestate și munca efectiv îndeplinită la locul de muncă.

Acest raport de expertiză a fost depus la data de 26.11.2014, când , instanța, pentru a da posibilitatea părților să studieze conținutul acestuia , a acordat un alt termen de judecată la solicitarea reclamanților prin apărător.

Prin calea de atac promovată, apelanții au arătat că în mod greșit, prima instanță nu a acordat un termen și nu le-a comunicat raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, pentru a putea formula obiecțiuni și a purces la soluționarea dosarului, frângându-le dreptul legal la un proces echitabil și accesul liber la justiție.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv încheierea de ședință aflată la fila 59 din dosarul de fond, a rezultat faptul că expertiza efectuată în cauză a fost depusă prin intermediul compartimentului registratură la termenul din data de 26.11.2014, când, instanța a acordat termen la data de 7.01.2015, comunicând totodată, reclamanților prezenți prin avocat cât și pârâtei, o copie de pe raportul de expertiză.

La termenul din data de 7 ianuarie 2015, având în vedere că părțile nu au înțeles să se prezinte și nici să formuleze obiecțiuni, instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei.

Câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus instanța a acordat reclamanților posibilitatea de a lua la cunoștință de raportul de expertiză depus la dosar în noiembrie 2014, până în ianuarie 2015, timp suficient pentru studierea acestuia, nu se poate constata că s-a produs încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Potrivit art. 336 alin. 1 NCPC „constatările și concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat căruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel puțin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi micșorat.”

În literatura de specialitate s-a menționat că nerespectarea termenului poate să atragă aplicarea unei sancțiuni față de expert în condițiile art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) NCPC, dar nu poate afecta valabilitatea actului de procedură.

Cel mult, nerespectarea termenului pentru depunerea lucrării ar putea duce la obținerea de către părți, la cerere, a unui termen pentru studierea raportului, și doar refuzul dreptului la amânarea cauzei, în condițiile nerespectării acestui termen, ar putea reprezenta o încălcare a dreptului la apărare, având în vedere că s-ar putea prezuma că părțile nu au studiat cu adevărat elementele dosarului, astfel încât nu au putut în mod real să formuleze observații sau să fie ascultate cu respectarea contradictorialității.

Dar, în speța de față, așa cum s-a arătat anterior, chiar dacă raportul de expertiză a fost depus în ziua termenului de judecată din data de 26.11.2014, cauza nu a fost soluționată la acel termen, ci s-a acordat un altul, la data de 7 ianuarie 2015, astfel încât nu se poate constata că reclamanților le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție.

De altfel, o atare critică nu poate fi primită din moment ce (astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului) tuturor părților li s-a asigurat posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, de a propune probe, de a-și face apărări, de a-și prezenta susținerile in scris, fiind puse în discuția contradictorie a părților prezente toate cererile, împrejurările de fapt sau de drept invocate, dar și lucrarea de expertiză efectuată.

Având în vedere toate aceste aspecte, precum și faptul că la instanța de fond apelanții, deși au fost legal citați, nu s-au prezentat și nu au trimis reprezentant în instanță la termenul de judecată la care instanța a rămas în pronunțare asupra pricinii, criticile acestora privind vătămarea ce le-a fost produsă prin nedepunerea raportului de expertiză în termenul procedural apar ca nefondate și urmează a fi respinse.

În ceea ce privește raportul de expertiză, apelanții au solicitat să nu fie luat în considerare, întrucât a fost efectuat cu încălcarea prevederilor legale, concluziile expertului conținând o ________ inexactități, nu precizează exact poziția din Anexa 1 la Ordinul nr. 50/1990 în care s-ar încadra activitățile prestate de reclamanți și nu a avut în vedere obiectivele fixate de instanță, activitatea concretă desfășurată de reclamanți, microclimatul efectiv în care au lucrat, înscrisurile care relevă existența condițiilor deosebite de lucru și eventualele măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă a salariaților, sarcina expertului fiind aceea de a dovedi dacă s-au luat măsuri de protecția muncii.

Curtea, constată că la termenele din data de 26.11.2014 și 07.01.2015 nu au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză de către niciuna din părți, așa cum rezultă din încheierea din data de 26.11.2014 și practicaua sentinței civile nr. 11/2015- filele 59-62 dosar fond, iar concluziile acestuia nu au fost combătute de alte probatorii administrate în cauză.

Nu se poate aprecia că instanța nu a exercitat rol activ în cauză și nu a dispus, din oficiu, efectuarea unui alt raport de expertiză, câtă vreme în procesul civil predomină principiul disponibilității părților care sunt în drept să administreze orice dovezi și probatorii considerate a fi necesare soluționării cauzei, inclusiv să conteste, sau nu, concluziile unui raport de expertiză.

Pe cale de consecință, nu pot fi aduse critici, direct în calea de atac a apelului raportului de expertiză depus în fața instanței de fond, câtă vreme părțile nu au înțeles ele însele să supună dezbaterii necesitatea refacerii sau completării acestuia.

De altfel, procesul civil instituie responsabilitatea primordială a părților privind propunerea și administrarea probelor și presupune faptul că rolul activ al instanței în materie probatorie are un caracter facultativ și subsidiar.

Apare, astfel, cu evidență obligația ce revenea în speță reclamanților de a urmări desfășurarea procesului, aprecierile privind nelegalitatea raportului de expertiză, nefiind de natură a conduce la concluzia că hotărârea instanței anterioare este afectată de nelegalitate, câtă vreme ar fi o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

În aceste condiții, nu i se poate imputa judecătorului fondului nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. 2-5 C.pr.civilă, referitoare la rolul activ al judecătorilor sau a disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme acesta nu se poate erija în avocat al părților litigante și nu poate suplini lipsa de interes a acestora în desfășurarea procesului.

De altfel, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg (Hotărârea din 28 martie 2000 în Cauza Janquie __________________), s-a stabilit că, pentru îndeplinirea misiunii lor „naturale” de a tranșa un litigiu, tribunalele au nevoie să obțină cooperarea părților, care sunt ținute să-și expună pretențiile în mod clar, neambiguu și rezonabil structurate și să și le probeze.

În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că apelanții au desfășurat activități de electrician, respectiv lăcătuș mecanic în cadrul societății pârâte ce se încadrează în grupa a I-a de munca, raportat la activitățile prestate, la atribuțiile de serviciu, cât și la calitatea muncii efectiv prestate, Curtea constată că raportul de expertiză întocmit în cauză, ce a răspuns în totalitate obiectivelor instanței, a concluzionat că aceștia nu pot fi încadrați în grupa I de muncă ci în grupa a IIa de muncă.

În cuprinsul raportului de expertiză (filele 52-57), expertul a analizat condițiile de lucru efectiv îndeplinite de reclamanți raportat la locurile de muncă în care și-au desfășurat activitatea, arătând că Centrala Electrica și de Termoficare Brazi, așa cu a fost cunoscută, a produs energie electrică pentru sistemul energetic național și în special pentru platformele industriale Brazi și Ploiești sud, precum și energie termică sub forma de abur tehnologic industrial și apă fierbinte pentru platforma industrială Brazi și sistemul de încălzire al municipiului Ploiești.

S-a concluzionat că activitatea reclamanților, raportat la condițiile concrete de muncă și activitățile efectiv desfășurate, poate fi încadrată doar la pozițiile nr. 123 și 184 din Anexa II a Ordinului 50/1990 ce prevăd acordarea grupei a II a de muncă și nicidecum acordarea grupei I de muncă.

Expertiza este un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă esențialmente în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert, iar valoarea ei nu poate fi ignorată atunci când constatările acesteia nu sunt combătute prin nicio altă probă, concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate facând convingerea că exprimă un punct de vedere corect.

Or, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanții nu au făcut dovada, în contra susținerilor expertului, că ar fi prestat activități care să poată fi încadrate în grupa I de muncă.

De asemenea, nu se poate constata incidența art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării atunci când "se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă" și nici ale Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, potrivit căreia nu există nici o rațiune pentru a fi menținut un regim discriminatoriu pentru persoanele care desfășoară activități în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.

Chiar dacă practica aceleiași instanțe care, în dosare similare în care unor colegi de-ai apelanților a admis acțiunea, ar fi în sensul că acordării grupei I de muncă, nu se poate acorda de plano și reclamanților aceeași soluție, câtă vreme activitatea concret desfășurată de reclamanții din cadrul acelor dosare ce a fost analizată de un specialist, poate fi diferită de cea a reclamanților din prezentul dosar.

Referitor la pretinsa eroare în care s-a aflat instanța atunci când a invocat, în argumentele sale, faptul că reclamanții nu au precizat expres acțiunea în conformitate cu concluziile arătate de expert, se constată următoarele următoarele:

Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.22 alin.6 c.pr.civ., potrivit căruia „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel”, câtă vreme prin petitul acțiunii, în mod expres s-a solicitat încadrarea în grupa a I a de muncă în procent de 100%, fără a se face nicio precizare ulterioară față de concluziile raportului de expertiză, care nu au confirmat și susținut solicitările concrete ale reclamanților din cuprinsul cererii lor de chemare în judecată – expertul apreciind că activitatea desfășurată de aceștia poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.

Este adevărat că în raport de dispoz. Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, art. 6 pct. 1 din CEDO, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 Pactul Universal cu privire la drepturile civile și politice, dispoziții internaționale ce consacră accesul liber la justiție, instanța este obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, dar aceasta nu echivalează cu încălcarea principiului disponibilității.

Analiza sub toate aspectele a cauzelor civile nu poate să se desfășoare decât în limitele învestirii instanței, potrivit principiului disponibilității părților, consacrat în mod expres în legislația sus amintită.

Chiar dacă, așa cum susțin apelanții, grupa a II-a de muncă este inferioară grupei I de muncă și sunt beneficii ce se acordă angajatului pentru lucrul în condiții grele, ambele având la bază justificarea sau premiza faptului că salariatul lucrează într-un microclimat defavorabil, nu se poate aprecia că a constata aceste condiții nefavorabile este echivalentul încadrării de către instanță în una din grupele prevăzute de legislație, deși nu este învestită.

De remarcat este faptul că reclamanții nu au solicitat a se constata dacă beneficiază de acordarea unei grupe superioare de muncă ci au încadrat în mod expres obiectul acțiunii, solicitând a se constata că beneficiază de grupa I de muncă, astfel încât în mod corect s-a apreciat că nu poate fi omologat raportul de expertiză atâta vreme cât reclamanții nu au precizat expres acțiunea în conformitate cu concluziile arătate de către expert, respectiv acordarea grupei a IIa de muncă.

Față de considerentele mai sus arătate, apreciind că nu sunt fondate niciunul din motivele de apel invocate, Curtea, în temeiul art. 480 NCPC. urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții F_________ V_______ G___, cu domiciliul în Ploiești, ____________________. 206, ______________, _____________, jud. Prahova și V____ A____, cu domiciliul în Ploiești, Int. Petuniei, nr. 6, ______________, ____________________, împotriva sentinței civile nr. 11 pronunțată la 7 ianuarie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta _____________________________, cu sediul în P______, ____________________, jud. Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2015.

Președinte, Judecător,

M_____ I______ G____ V_______ G_______

Grefier,

G_______ C_______