Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1106/2015 din 02 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 1106/CA/A/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ T__

Judecător D____ B_____

Grefier G____ M_____



Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelanta ___________________ PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRIVATE LIQUIDATION GROUP în contradictoriu cu intimata P______ L_____ ORADEA, împotriva sentinței civile nr.4575/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție xxxxxxx

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că apelul este legal timbrat, după care :

INSTANȚA


Asupra apelului de față Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4575/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ____________________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. 02/09.01.2014, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ Oradea .

S-a luat a act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. 02/09.01.2014 (f.23) petenta ____________________ a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 1000 lei, în baza art. 26 lit. a din Legea 50/1991 reținându-se în sarcina sa faptul a executat lucrări de reabilitare a fațadei imobilului situat în Oradea, __________________________. 86, prin zugrăveli, precum și lucrări de amplasare semnalistică firmă „Mobilă Danteor” fără autorizație de construire.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării, având în vedere înscrisul de la fila 25.

Verificând procesul-verbal de contravenție din perspectiva condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea acestor condiții.

În drept, s-a reținut că potrivit art. art. 26 lit. a din Legea 50/1991 constituie contravenție „executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant”.

Conform art. 3 lit. a din actul normativ anterior menționat lucrările de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11 se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire. Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 641/2012 executarea lucrărilor de montare a firmei, reclamei sau a panoului publicitar se pot realiza doar cu respectarea autorizația de construire, procedura de autorizare fiind cea prevăzută de legea nr. 50/1991.

Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța a constatat că starea de fapt menționată în acesta corespunde realității. Astfel din fotografiile depuse la fila 22 rezultă că la imobilul situat în Oradea, __________________________. 86 s-au realizat lucrări de reabilitare a fațadei prin zugrăvire și lucrări de amplasare semnalistică firmă „ MOBILA DT”.

Privitor la lucrările de zugrăvire la fațada imobilului s-a reținut că în prezent pe fațadă există o tencuială de culoare albastră cu portocaliu, iar potrivit autorizației de construire nr. 458/2013 emisă de intimată la solicitarea __________________ SRL tencuiala driscuită avea culoare albă (f.26-28). Pe cale de consecință instanța a apreciat că aceste lucrări au fost realizate de petentă și nu de către fostul locatar _________________ SRL, având în vedere și culorile semnalisticei- firme amplasate pe imobil. Întrucât prin lucrările de zugrăveli exterioare a fost modificată culoarea clădirii era obligatorie obținerea prealabilă a autorizației de construire, raportat la prev. art. 3 lit. a și art. 11 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 50/1991.

În ceea ce privește amplasarea mijloacelor de semnalistică- firmă „Mobila DT” s-a reținut că petenta a recunoscut că a procedat la amplasarea acesteia pe fațada imobilului anterior obținerii autorizației de construire. În ceea ce privește apărarea conform căreia mijlocul publicitar a fost amplasat doar în vederea fotografierii pentru realizarea de pliante instanța o înlătură întrucât nu s-a făcut dovada demontării acesteia de pe fațada imobilului. Deținerea certificatului de urbanism nu îndreptățește o persoană să realizeze lucrări anterior obținerii autorizației de construire.

Pe cale de consecință instanța a conchis că starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității, petenta săvârșind contravenția reținută în sarcina sa.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, instanța a reținut că potrivit art. 26 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 nu s-a putut înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, iar raportat la împrejurarea că petentei i-a fost aplicată amenda în cuantumul minim prevăzut de actul normativ, instanța a constatat că nu s-a impus reindividualizarea amenzii aplicate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată.

Văzând prevederile art. 453 alin. 1 C.pr.vic., instanța a luat act că intimata nu a solicitat obligarea petentei, care a căzut în pretenții, la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii a declarat apel petenta ___________________ solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii în întregime a plângerii sale formulate împotriva procesului verbal de contravenție, cu consecința înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea apelului, s-a relevat faptul că pronunțarea sentinței primei instanțe este rezultatul interpretării eronate a probelor administrate în condițiile în care, nu s-a făcut dovada că lucrările de reabilitare ale fațadei imobilului situat pe ____________________.86 au fost efectuate de către apelantă, iar în ceea ce privește lucrarea de amplasare a mijloacelor de semnalistică pe fațada aceluiași imobil arata ca autorizația era în curs de emitere. Apelanta critică soluția instanței de fond care a absolutizat valoarea probantă a procesului verbal de control, ce a avut la bază prezumții ale agenților constatatori, înlăturând, în mod netemeinic, apărările petentei -apelante.

Sub aspectul capătului sancțiunii aplicate, apelanta apreciază că se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, având în vedere ca societatea se află la prima abatere.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466 -468. C.pr.civ.

Intimata, prin reprezentanții săi legali, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii cererii de apel, solicitând menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.


Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată, instanța reține următoarele:

Instanța de fond a apreciat că, întrucât nu există nici un motiv de nulitate al procesului verbal de contravenție, din cele prevăzute expres și limitativ de art.17 din O.G.2/2001 și că petenta nu a reușit prin probele administrate să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, plângerea contravențională este nefondată sub acest aspect, astfel că se impune menținerea ca legal și temeinic a procesul verbal de contravenție contestat .

În ceea ce privește sancțiunea aplicata, acest aspect făcând, de altfel, obiectul atât al plângerii contravenționale cât și al apelului, în mod judicios a reținut prima instanță că în materia contravențiilor la Legea nr.50/1991 aplicarea sancțiunii avertismentului este prohibita expres de legiuitor. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.26 al.6 din L.50/1991 cu modificările și completările ulterioare, „în condițiile acestei legi nu se aplica sancțiunea avertismentului”.

Față de aceste aspecte, apreciind că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind nici un motiv de anulare ori de schimbare instanța, în temeiul art.480 al.1 C.pr.civ., va respinge, ce neîntemeiat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul _____________ prin lichidator Judiciar Private Liquidation Group cu sediul în Oradea , ____________________.2, ________________ în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ ORADEA cu sediul în Oradea, _____________________. 1, județul Bihor împotriva sentinței civile nr.4575/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totalitate.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 02.11.2015.

Președinte,

A_____ T__

Judecător,

D____ B_____

Grefier,

G____ M_____

Red.jud.fond. I_____ M______

Red.Trib.Bihor –A_____ T__

Tehnoredactat AT/GM- 4 ex XXXXXXXXX

Se comunică cu : ___________________ PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRIVATE LIQUIDATION GROUP

P______ L_____ ORADEA

Pt.conf.

2 ____________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025