ROMÂNIA
TRIBUNALUL A___ operator - 3207/2504
Secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR. 1178 A
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015
Președinte I___ D____
Judecător L____ J___
Grefier I______ M_____
S-a luat în examinare apelul formulat de petentul P________ F_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva Sentinței civile nr. 423/20.08.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este legal timbrat cu 20 lei conform art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă, sentința atacată fiind pronunțată de Judecătoria A___ aflată în circumscripția acestui tribunal.
Se constată că petentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, instanța apreciind că nu se impune comunicarea înscrisului.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, la dosar existând suficiente probe pentru soluționarea apelului, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare în baza art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 423/20.08.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, Judecătoria Chișineu-Criș a respins plângerea contravențională formulată de petentul P________ F_____ împotriva procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx din 04.04.2015 încheiat de intimatul I____________ Județean de Poliție A___ . Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 04.04.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei pentru fapta de a fi condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 65 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h, încălcând astfel prevederile art. 121 alin 1 din OUG nr. 195 /2002.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța de fond a constatat că din cuprinsul acestuia nu lipsește niciuna din mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, dar și faptul că în cuprinsul lui a fost înscris numele complet al agentului constatator, calitatea acestuia; de asemenea, a constatat că petentul nu a făcut dovada unei vătămări care să nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului cauzată de omisiunea consemnării obiecțiunilor petentului, astfel că nu a reținut motivele de nelegalitate invocate de petent.
Referitor la temeinicia procesului-verbal contestat, prima instanță a reținut că acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate si temeinicie, instanței de judecata revenindu-i rolul de a verifica, in conformitate cu art.34 din OG 2/2001, la cererea petentului dacă cele cuprinse in procesul-verbal corespund realității.
S-a menționat că potrivit jurisprudenței Curții EDO materia contravențiilor este asimilată materiei penale, fiindu-i aplicabile garanțiile art.6 din Convenția EDO. De asemenea, Convenția nu se opune unei prezumții de legalitate si temeinicie a procesului-verbal cu condiția ca sancțiunea prevăzută de lege să nu fie gravă și să existe posibilitatea administrării de probe in vederea răsturnării prezumției de către petent.
Prima instanță a apreciat că în speță sancțiunea aplicată, pecuniară și într-un cuantum moderat nu este de natură a împiedica existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, iar în vederea răsturnării prezumției petentului i s-a încuviințat proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video.
În ce privește susținerile petentului privitoare la nulitatea procesului-verbal datorită neconsemnării în cuprinsul acestuia a datelor de identificare ale cinemometrului folosit la constatarea faptei, instanța de fond a reținut că obligația de a consemna aceste date îi revine agentului constatator conform art.109 din OUG nr.195/2002 și art.181 din HG nr.1391/2006, însă lipsa acestor mențiuni nu este prevăzută ca motiv de nulitate absolută în cuprinsul OG nr.2/2001, al OUG nr.195/2002 și nici al HG nr.1391/2006, astfel, lipsa acestor mențiuni poate atrage cel mult nulitatea relativă a procesului-verbal, cu condiția dovedirii de petent a unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului cauzată prin omisiunea inserării respectivelor mențiuni.
A apreciat că în cazul de față petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, procesul-verbal cuprinzând mențiunea că înregistrarea s-a efectuat cu aparatul de pe autospeciala MAI nr.xxxxx, fapt ce permite identificarea exactă a aparatului radar; totodată, filmarea depusă la dosar cuprinde toate datele referitoare la vehicul, timp, loc și viteză, fiind astfel aptă de a fi folosită ca probă în proces.
Se arată că din înregistrarea depusă la dosar de către intimat rezultă în mod clar că petentul a condus autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 65 km/h, încălcând astfel cu 15 km/h limita de viteză maximă admisă pe sectorul de drum respectiv, din aceeași înregistrare rezultând de asemenea că acesta se deplasa pe raza unei localități.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul P________ F_____ solicitând anularea hotărârii pronunțată de instanța de fond și susținând că această hotărâre este nelegală și abuzivă, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, prin omisiunea unor argumente și probe prezentate instanței, probe care duc la nulitatea procesului-verbal de contravenție atacat.
A susținut petentul că procesul-verbal de contravenție este nul în conformitate cu dispozițiile art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 republicată, deoarece în cuprinsul lui nu este menționat prenumele complet al agentului constatator, fapt ce atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție, aspect neverificat de instanța de fond.
Consideră că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 deoarece la momentul încheierii procesului verbal de contravenție agentul constatator avea obligația de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care trebuie consemnate distinct la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului verbal, menționând că agentul constatator a consemnat doar faptul că a refuzat să semneze, fără a menționa și obiecțiunile formulate, respectiv că era într-o depășire a unui autovehicul care rula foarte încet, precum și faptul că nu a înregistrat o viteză mare.
A susținut că nu i-au fost prezentate de către agentul constatator certificatul de omologare a aparatului radar și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar pentru a dovedi că se află în termenul de valabilitate prevăzut de Normele metrologice legale pentru funcționarea cinemometrelor (radarelor), ceea ce are drept consecință nulitatea actului sancționator potrivit dispozițiilor art. 109 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 .
În aprecierea petentului, prin această omisiune și prin faptul că instanța de fond nu a luat în considerare critica adusă procesului-verbal sub acest aspect i s-a adus o vătămare în mod abuziv, fiind sancționat în baza unui proces-verbal de contravenție nul de drept.
Petentul a precizat că nu a contestat fapta contravențională reținută în sarcina sa, ci legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție prin probele administrate și neluate în considerare.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, susținând că procesul-verbal este temeinic și legal întocmit, iar calea de atac reprezintă un demers formal în scopul tergiversării aplicării sancțiunilor aplicate de agenții de poliție rutieră.
Cu privire la susținerile petentului referitoare la nulitatea procesului verbal, intimatul consideră că prima instanță a respins motivat aceste susțineri prin prisma prevederilor art. 175 alin. l din Noul Cod de Procedură Civilă nefiind făcută dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului întocmit.
A susținut că judecătorul fondului, printr-o corectă și completă apreciere a probelor a analizat punctual toate probele și cererile apelantului și justificat a respins acțiunea reclamantului, în principal, motivat de lipsa probatoriului adecvat cauzei, sentința cuprinzând în mod complet, convingător și sintetizat argumentele respingerii plângerii.
A subliniat că fapta sancționată a fost înregistrată cu aparatura video din dotarea inspectoratului, s-a depus înregistrarea pe suport digital, astfel că în prezenta cauză nu interesează alegațiile apelantului, ci doar eventuale înscrisuri sau probe pertinente cauzei care să dovedească pretinsa nelegalitate si netemeinicie a hotărârii pronunțate de judecătorul fondului.
Examinând apelul de față prin prisma efectului devolutiv, conform prevederilor art. 476 alin. 1, ale art. 477 și ale art. 479 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, dar și ale art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede obligația judecătorului de a examina legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, precum și legalitatea sancțiunii aplicate, văzând că nu sunt incidente motive de ordine publică, tribunalul constată următoarele:
Apelul este nefondat.
Hotărârea primei instanțe este temeinică și legală sub toate aspectele, implicit sub aspectele criticate de către apelant, astfel că nu există temeiuri pentru anularea sau schimbarea ei.
Sub aspectul soluționării excepției nulității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției raportat la pretinsa încălcare a prevederilor art.16 pct.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, reținem că excepția a fost respinsă corect de prima instanță.
Art.17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sancționează cu nulitatea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției care nu cuprinde numele și prenumele agentului constatator însă, în cazul de față, reținem ca nefondată pretenția apelantului de a-i pretinde agentului constatator să se legitimeze cu ambele prenume, deoarece acest lucru excede limitelor stabilite de legiuitor în acest sens.
În condițiile în care însuși apelantul recunoaște că agentul constatator s-a identificat în cuprinsul actului de sancționare cu numele de Moreșteș și prenumele C_____ reținem îndeplinită cerința de formă stabilită de legiuitor în cuprinsul art.17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și inexistența motivului de nulitate invocat.
Nu există probe care să dovedească susținerile petentului cu privire la faptul că agentul constatator a refuzat să consemneze obiecțiunile formulate de contravenient la momentul întocmirii actului de sancționare câtă vreme nu fost încheiat în prezența unui martor.
Instanța de fond a analizat corect această excepție a nulității respingând-o deoarece nu este aptă să atragă decât cel mult nulitatea relativă a actului de sancționare, acoperită prin posibilitatea recunoscută contravenientului de a contesta procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției pe care îl apreciază ca nelegal întocmit prin formularea plângerii contravenționale și a căii de atac a apelului.
Practica judiciară a opinat în mod constant în calificarea nulității ca fiind relativă în ipoteza invocată de apelant, motivând că în cuprinsul cererilor petentul poate formula orice apărări le consideră necesare și suficiente pentru a –și dovedi susținerile, recunoscându-i dreptul de a uza de orice probe pe care le consideră necesare și concludente în dovedirea nevinovăției sale care, în cazul de față a fost infirmată prin înregistrarea radar depusă în probațiune la dosarul de fond.
Este nefondat motivul de nulitate al procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției invocat de petent cu privire la omisiunea înscrierii în cuprinsul actului de sancționare a datelor de identificare ale aparatului radar cu care s-a realizat măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculului condus de petent deoarece niciun act normativ nu stabilește o astfel de obligație în sarcina agenților Poliției rutiere sub sancțiunea nulității.
Din examinarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției reținem că agentul constatator a dat dovadă de prudență în accepțiunea prevederilor art. 16 din actul normativ precitat în sensul că a înscris mențiunea că înregistrarea video a fost realizată cu aparatura montată pe autoturismul MAI având numărul de înmatriculare xxxxx, aflat în misiune de supraveghere a traficului rutier pe raza orașului Chișineu – Criș, prin urmare, cinemometrul poate fi identificat în sensul arătat de petent și verificat sub aspect valabilității metrologice.
Pe fond, fapta imputată există, concluziile instanței de fond fiind corecte sub acest aspect, depășirea vitezei legale admise cu 15 km/h în zona de limitare a vitezei la 50 km/h fiind, de altfel, recunoscută de către petent prin plângerea formulată, prin cererea de apel, dar și prin răspunsul la întâmpinare arătând că nu contestă viteza măsurată, ci doar nerespectarea condițiilor de formă sus-analizate care din punctul său atrag nulitatea absolută a actului de sancționare, iar în subsidiar, nulitatea sancțiunii contravenționale aplicate.
În concluzie, reținem că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal întocmit și respectă condițiile de formă prevăzute de legiuitor în art.17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității.
Pentru considerentele prezentate, în baza art.480 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă va respinge apelul declarat de petentul P________ F_____ împotriva Sentinței civile nr. 423/20.08.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și în consecință, păstrează hotărârea atacată.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, urmează a nu fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de petentul P________ F_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva Sentinței civile nr. 423/20.08.2015 pronunțată de Judecătoria Chișineu-Criș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX și în consecință, păstrează hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2015.
Președinte Judecător
I___ D____ L____ J___
Grefier
I______ M_____
Red. L.J./ Thred. L.J.
Ex. 4/ 28.12.2015
prima instanță – judecător I_______ R________
se comunică hotărârea cu
petentul – P________ F_____ – Ineu, __________________/A, ___________, județul A___
intimat – I____________ de Poliție Județean A___ – A___, _________________, nr.17-19
2 ____________________________________>