R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 2108/A/2015

Ședința publică din data de 7 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D______ G____

JUDECĂTOR: S_____-C______ B____

GREFIER: D______ ȚARINĂ

S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamantul BARANYI O_____ TIVDAR și de către pârâta ________________________ DE SUS SRL împotriva sentinței civile nr. 269 din 16 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. XXXXXXXX/201, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L______ P__-C_______ pentru apelanta pârâtă ________________________ de Sus SRL, lipsă fiind apelantul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelurile au fost declarate în termenul legal, au comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, prin care se arată că a fost urmată procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, fiind depuse la dosar întâmpinări formulate de ambele părți, iar în datele de 19 iunie și 3 septembrie 2015, au fost înregistrate răspunsurile la întâmpinare.

În data de 7 octombrie 2015, înainte de începerea dezbaterilor, a fost depus la dosar, prin serviciul registratură, înscris intitulat „Note de ședință”, emanând de la apelantul Baraby O_____ T______.

Reprezentanta apelantei-pârâte arată că nu mai are cereri de formulat și că este de acord ca dezbaterea pe fond a apelurilor să aibă loc la acest termen de judecată.

Nefiind alte cereri în probațiune și nefiind invocate excepții, Curtea declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul reprezentantei apelantei-pârâte.

Reprezentanta apelantei-pârâte solicită admiterea apelului formulat de pârâta, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în apel și în primă instanță. Consideră că instanța de fond, în mod nelegal, a anulat decizia de concediere, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior și, ca o consecință a acestor măsuri, a obligat pârâta la plata parțială a cheltuielilor de judecată ocazionate, în motivarea hotărârii pronunțate menționându-se faptul că societatea pârâtă nu a respectat prevederile art. 76 lit. a din Codul muncii, respectiv, că decizia de concediere nu ar fi fost motivată și că această concediere nu este reală.

Reprezentanta apelantei-pârâte consideră că prin probele administrate la dosar s-a făcut dovada faptului că decizia de concediere este motivată, la baza sa aflându-se Hotărârea nr. 15 din 30 ianuarie 2014 a Consiliului Local al Orașului V____ de Sus, asociat unic la S.C. S_______ U_____ V____ de Sus S.R.L., din conținutul acestei hotărâri rezultând că postul de director-general ocupat de reclamantul Banyai O_____ T______ se desființează ca urmare a reorganizării societății. Raportat la acest aspect, apreciază că invocarea motivelor desființării postului în cuprinsul deciziei de concediere nu mai era necesară, întrucât se subînțeleg considerentele de ordin economic avute în vedere de către Consiliul Local al Orașului V____ de Sus la luarea acestei măsuri. În plus, păstrarea postului de director-general nu-și mai găsea justificare nici din punct de vedere administrativ, deoarece în cadrul societății exista un post de șef-secție, respectiv de șef-atelier. Legat de acest aspect, precizează că, deși reclamantul era plătit pentru funcția de director-general, așa cum rezultă din statele de plată ale societății, în realitate, acesta nu a exercitat atribuții specifice acestei funcții de conducere, în Registrul general de evidență al salariaților figurând ca fiind angajat pe postul de șef de serviciu sau șef de atelier. Faptul că prin adeverința eliberată de societatea pârâtă se arată că domnul B_____ O_____ T______ ar fi deținut funcția de director-general constituie o eroare săvârșită de fostul administrator al societăți, eroare pe care acesta a pus-o pe seama lipsei sale de pregătire juridică.

În dovedirea caracterului real și obiectiv al desființării funcției de director-general reprezentanta apelantei-pârâte solicită instanței să constate că, ulterior desfacerii contractului de muncă al reclamantului, societatea pârâtă nu a mai angajat o altă persoană pe acest post, aspect care se poate constata și din statele de plată anterioare și ulterioare datei emiterii concedierii.

Mai precizează că desfacerea contractului de muncă s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de culpa angajatului și că, prin urmare, angajatorului nu îi revenea obligația de a-i asigura salariatului un alt loc de muncă, corespunzător.

În ceea ce privește apelul formulat de reclamant împotriva soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea societății la plata daunelor morale, reprezentanta apelantei-pârâte solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a concedierii, în fața primei instanțe, în condițiile dispozițiilor art. 253 din Codul muncii.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 269 din 16 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul B_____ O_____ T______ împotriva pârâtei ________________________ DE SUS SRL.

S-a constatat că în perioada 01.11.xxxxxxxxxxxxx14 reclamantul a fost angajatul pârâtei, în temeiul contractului individual de muncă nr. 35/31.10.2013, în funcția de director general.

S-a anulat decizia de concediere nr. 55/30.05.2015 emisă de pârâtă.

S-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii, acela de director general.

Pârâta a fost obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii, 30.05.2014 și până la reintegrarea efectivă.

S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, ca nefondată.

Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că decizia de concediere nu este motivată în fapt, situația de fapt trebuind indicată concret și nu sub forma unor generalități și afirmații vagi ca cea uzitată: „urmare a reorganizării instituției, s-a dispus desființarea postului ocupat de dl. B_____ O_____ T______”. O asemenea mențiune sumară nepermițând identificarea cauzei reale și serioase care a determinat luarea măsurii desființării postului, or salariatul are dreptul de a cunoaște motivele care au justificat concedierea sa, iar instanța de judecată trebuie să aibă suficiente elemente pentru a exercita controlul în privința legalității și temeiniciei deciziei.

În acest context, trimiterea făcută prin decizie la Hotărârea Consiliului Local al Orașului V____ de Sus nr. 15/2014 neavând nicio relevanță față de dispozițiile imperative ale legii care prevăd care sunt elementele obligatorii ale unei decizii de concediere. De altminteri, instanța a reținut că nici conținutul hotărârii consiliului local nu este lămuritor, căci nu relevă motivele care au determinat reorganizarea.

În speță, nu s-a dovedit nici caracterul efectiv al desființării postului ocupat de reclamant și nici cauza reală și serioasă a acesteia.

Conform statutului societatea pârâtă este o societate cu răspundere limitată cu asociat unic - Orașul V____ de Sus, fiind înființată în luna aprilie 2013.

Pârâta nu a fost în măsură să prezinte instanței organigrama și statul de funcții de la momentul constituirii societății pârâte, ci doar organigrama și statul de funcții aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Orașului V____ de Sus nr. 15/2014, deși acest din urmă act face referire la „ posturile existente, altele decât cele aprobate” care urmau a se desființa.

Potrivit mențiunilor din contractul individual de muncă nr.35/31.10.2013, reclamantul a fost angajat la data de 01.11.2013 în funcția de director general.

Cu această funcție apare și în statele de plată pe lunile noiembrie, decembrie 2013, ianuarie 2014, precum și în adeverința nr. 347/04.06.2014 eliberată de pârâtă.

În schimb, în registrul general de evidență al salariaților, reclamantul figurează ca director general la data de 01.11.2013 și ca șef de secție și șef de atelier, începând de la data de 20.12.2013.

Relativ la aceste neconcordanțe, pârâta a susținut că reclamantul nu a fost angajat niciodată ca director general, deoarece în statul său de funcții nu a existat un asemenea post, iar mențiunea funcției de director general în contractul individual de muncă nr.35/31.10.2013 și în adeverința nr. 347/04.06.2014 s-a făcut din greșeală. Reclamantul a fost angajat, de fapt, ca șef de secție.

Această afirmație fiind contrazisă însă de actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă nr. 35/31.10.2013, semnat doar de angajator, potrivit căruia, începând din data de 20.12.2013, s-a modificat funcția reclamantului din cea de director în cea de șef de secție. Evident, nefiind semnat de reclamant, acest act adițional nu produce efecte juridice, însă conținutul său infirmă susținerea angajatorului potrivit căreia, încă de la începutul raporturilor de muncă dintre părți, reclamantul a ocupat funcția de șef de secție (sau șef de atelier).

Instanța a respins însă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, constatând că nu s-a făcut dovada pretinsului prejudiciului moral ce i-a fost cauzat prin concediere.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul BARANYI O_____ TIVDAR și pârâta ________________________ DE SUS SRL.

Prin apelul declarat reclamantul BARANYI O_____ TIVDAR a solicitat schimbarea în parte a sentinței, și pe cale de consecința admiterea petitului privind acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 de lei.

În motivarea apelului, apelantul a arătat în esență că cererea privind acordarea daunelor morale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. 1 Codul Muncii. Întrucât articolul menționat este fundamentat pe principiile răspunderii civile, la stabilirea îndeplinirii condițiilor își vor găsi aplicabilitate dispozițiile art. 1357 C. civ., potrivit cărora pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune morale este necesar să se dovedească clementele răspunderii civile, respectiv fapta ilicită culpabilă a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

Referitor la săvârșirea unei fapte ilicite culpabile de către angajator a arătat, după cum s-a reținut de către prima instanța, că desființarea postului a avut caracter nelegal, decizia contestata fiind emisă cu nerespectarea prevederilor art. 76 lit. a C. muncii.

Din probatoriul administrat în primă instanță rezultând în mod cert că drepturile nepatrimoniale ale salariatului au fost încălcate, deoarece comportamental abuziv al pârâtei a adus atingere prestigiului profesional al contestatorului.

După cum s-a stabilit deja în practică, la stabilirea existenței prejudiciului este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.

Reclamantul a precizat de asemenea că raportat la specificul acțiunii demarate, obligația de a proba existența prejudiciului moral urmează a fi corelata cu regula instituită de art. 272 C. muncii potrivit căreia „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare"

Referitor la existența și evaluarea prejudiciului, a arătat că sursa principală de venit a reclamantului apelant era constituită din sumele de bani obținute cu titlu de drepturi salariale în cadrul societății intimate și că măsura abuzivă a angajatorului a destabilizat puternic viața cotidiana a contestatorului acestuia fiindu-i foarte dificil, în contextul economic actual să își găsească un nou loc de muncă.

Mai mult decât atât, rezultând din actele depuse la dosarul cauzei, că pârâta intimată a susținut în repetate rânduri că reclamantul ar fi exercitat pe întreaga durată a derulării raporturilor de muncă atribuții specifice funcției de șef de secție, nicidecum de director general, fapt care a afectat prestigiul profesional al reclamantului.

Funcția pe care a ocupat-o în cadrul unității angajatoare a implicat un grad foarte ridicat de responsabilizare. Cu toate acestea, în pofida eforturilor profesionale depuse, pârâta intimată a înțeles să îl înlăture de la conducerea unității, motivând public că acesta, în fapt ar fi desfășurat atribuții de o complexitate mult mai redusă.

Pârâta ________________________ DE SUS S.R.L. a solicitat schimbarea în tot a sentinței.

În motivare, apelanta a arătat că nu s-a ținut seama de înscrisurile depuse, în vederea aplicării dispozițiilor alin. (3) al art. 255 N.C.P.C., la cererea instanței, astfel fiind comunicate, în termenele stabilite toate informațiile, înscrisurile ori reglementările solicitate.

În felul acesta instanța de fond a dispus și a administrat probe, altele decât cele care au fost solicitate și propuse de ea deși acestea se găseau la dosar, fiind pertinente și concludente.

Din oficiu, instanța de fond, a solicitat chemarea, ca martor, a numitei B______ T_____, în calitatea sa de administrator a ________________________ de Sus SRL, la data la care a fost încheiat contractul de muncă a reclamantului B_____ O_____ T______.

Instanța de fond, din oficiu, a renunțat la audierea martorei dar a considerat ca probă înscrisul depus la dosar de către aceasta și care a fost administrat ca atare cu toate că la dosar existau actele și probele cerute de către instanța și depuse de ea.

A considerat că instanța de fond a dispus urmare a administrării de probe fără valabilitate juridică în felul acesta fiind excluse probele depuse de ea.

Reclamantul BARANYI O_____ TIVDAR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de pârâtă, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea pârâtei la plat cheltuielilor de judecată.(f.27-29)

Pârâta ________________________ DE SUS S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea apelului ca fiind tardiv, iar în subsidiar, ca fiind nefondat.(f.32-34)

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de ape și a apărărilor formulate prin întâmpinări, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește raportul de muncă ce a luat naștere între părți prin încheierea contractului individual de muncă nr. 35/31.10.2013 depus la dosarul primei instanțe de către societatea pârâtă (f. 43 – 44), rezultă fără echivoc că postul ocupat de către reclamant, începând cu data de 01.11.2013 și până la momentul concedierii, a fost acela de director general.

Înscrierea efectuată de către societatea pârâtă în REVISAL, potrivit cărei reclamantul ar fi ocupat funcția de șef secție sau șef atelier, cu excepția zilei de 01.11.2013, precum și actul adițional nr. 1, având ca obiect modificarea funcției din director general în șef secție începând cu 20.12.2013, dar care nu a fost semnat de către salariat (f. 45 dosar fond), reprezintă acte unilaterale ale angajatorului, care nu sunt de natură a produce efecte juridice, fiind știut faptul că potrivit art. 41 alin. 1 din C.muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.

Așadar, statuarea primei instanțe cu privire la durata raportului de muncă și postul ocupat de reclamant se constată a fi cea legală.

Analizând legalitatea măsurii concedierii, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu alături de celelalte elemente și motivele care determină concedierea.

În speță, prin Decizia nr. 55/30.05.2014 (anul 2015 din antetul deciziei fiind indicat în mod eronat) emisă de societatea pârâtă în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, în cuprinsul deciziei fiind menționat că motivul concedierii îl reprezentă desființarea postului ocupat, ca urmare a reorganizării instituției.

Or, în cuprinsul deciziei de concediere era esențial a fi arătate motivele ce au determinat desființarea postului, respectiv acele cauze reale și serioase ce au condus la luarea acestei măsuri, astfel încât față de modul de redactare a deciziei se constată că dispozițiile art. 76 alin. 1 din C.muncii nu au fost respectate, iar societatea pârâtă nu a dispus concedierea salariatului în mod legal.

Indicarea în cuprinsul deciziei contestate a hotărârii consiliul local prin care s-a aprobat organigrama și statul de funcții al societății nu este de natură a complini lipsurile evidențiate, acesta deoarece nici acest din urmă act nu cuprinde referiri la necesitatea desființării unor posturi în cadrul societății.

Potrivit prevederilor art. 78, 79 din C.muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, în cazul unui litigiu de muncă, angajatorul neputând invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere.

Așadar, dispozițiile legale în materia concedierii salariaților sunt imperative, iar nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității măsurii luate de către angajator, în cauză nefiind vorba de aplicarea unui formalism exagerat, în contextul în care, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, este permisă cu respectarea condițiilor de formă riguros reglementate de legislația muncii, tocmai în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive din partea angajatorului, având și rolul de a-l informa corect pe angajat cu privire la motivele și temeiurile de drept pentru este concediat, dar și de a permite controlul instanței de judecată asupra legalității și temeiniciei actelor angajatorului.

Cum în cauză condițiile de formă impuse de către legiuitor nu au fost respectate, întrucât motivele concedierii lipsesc, Curtea apreciază că s-a impus constatarea nulității concedierii intimatului reclamant și aplicarea prevederilor art. 80 alin. 1 din C.muncii, privitoare la repunerea părților în situația anterioară.

În ceea ce privește criticile formulate de reclamantul apelant, vizând modul de soluționare a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, se constată a fi nefondate.

În motivarea demersului său judiciar, reclamantul a arătat că măsura abuzivă a angajatorului i-a destabilizat puternic viața cotidiană, fiind foarte dificil în contextul economic actual să-și găsească un nou loc de muncă.

Însă, doar întrunirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 253 alin. 1 din Codul muncii atrage răspunderea patrimonială a angajatorului, răspundere care este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.

Sub acest aspect, Curtea reține că daunele morale reprezintă compensații ce pot fi acordate doar atunci când se face dovada că, urmare comiterii unei fapte de către angajator, s-au cauzat reale suferințe psihice salariatului, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.

Cum împrejurarea de a fi emisă decizia de concediere, nu este de natură a forma prin ea însăși convingerea că au fost create prejudicii morale salariatului, Curtea apreciază că nu se justifică acordarea despăgubiri de natură materială, în cauză nefiind îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu de ordin moral.

Este adevărat ca emiterea deciziei de concediere a generat, în mod inerent, o stare de tensiune și de disconfort psihic, însă aceasta a fost reparată prin restabilirea legalității cu privire continuarea raporturilor de muncă dispusă prin sentința primei instanțe, motiv pentru care Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a concluzionat în sensul netemeiniciei pretențiilor privind acordarea daunelor morale.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea reține ca hotărârea fondului este temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondate apelurile declarate.

Față de soluția adoptată și ținând cont de culpa procesuală a fiecărei părți în prezenta cale de atac, în temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., Curtea va dispune compensarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în apel cu titlu de onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul BARANYI O_____ T______ domiciliat în V____ de Sus, ___________________. 55, cu domiciliul procesual ales în Baia M___, __________________________/71 județul Maramureș la Av. N________ Țâgârlaș C_______ și pârâta ________________________ DE SUS SRL cu sediul în V____ de Sus, ____________________, județul Maramureș, CUI RO xxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr. 269 din 16.03.2015 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține.

Dispune compensarea integrală a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07.10.2015

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

D______ G____ S_____ C______ B____ D______ ȚARINĂ

Red.SCB

Dact. VR/4 ex.

15.10.2015

Jud. fond: G______ B_______