Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
24/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ARADOperator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


Sentința civilă nr. 24

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2015

Președinte: R_____ F______ B_____

Grefier: R_____ F______


S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta S.C. U___ T____ Cargo S.R.L., în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva procesului – verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx din 14.10.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentei, avocat C_____ A______ în substituirea avocatului R____ Marisescu, ambii din Baroul T____, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară, potrivit art. 19 din O.U.G nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei după care, văzând că dosarul este la primul termen de judecată, în baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și acordă cuvântul părților cu privire la acest aspect.

Reprezentantul petentei apreciază că Judecătoria A___ este competentă să soluționeze prezenta plângere.

În baza art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, se declară competentă sub aspect general, material și teritorial să judece prezenta plângere.

În probațiune, reprezentantul petentei solicită încuviințarea înscrisurilor depuse la dosar și audierea martorului P___-N________ I__, pentru a dovedi starea de fapt.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255, 265 și următoarele Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către petentă, respectiv intimată, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și utilă soluționării cauzei pentru dovedirea stării de fapt.

În temeiul art. 258 raportat la art. 315 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă, instanța respinge proba testimonială cu martorul P___-N________ I__, având în vedere că acesta a avut calitatea de conducător auto al societății petente la data săvârșirii faptei, putându-se astfel prezuma că se află în legături de interese cu petenta, având în vedere și poziția de opunere exprimată de intimată cu privire la audierea acestui martor.

În baza art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează că cercetarea procesului va avea loc la termenul de azi.

Instanța pune în discuție aplicarea legii contravenționale mai favorabile raportat la litigiul dedus judecății având în vedere faptul că între momentul săvârșirii faptei și momentul soluționării plângerii contravenționale textul de lege în baza căruia a fost sancționată petenta (art. 61 alin. 1 lit. p din O.G. nr. 43/1997) a fost modificat în sensul că sancțiunile contravenționale sunt mai blânde.

Reprezentanta petentei arată că este de acord cu aplicarea legii contravenționale mai favorabile cu privire la fapta imputată petentei.

Instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, socotindu-se lămurită, declară încheiată cercetarea judecătorească, iar, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat ori incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție sau, în subsidiar, fie reducerea cuantumului amenzii contravenționale, fie înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției, se arată că șoferului nu i s-a înmânat tichetul de cântar după efectuarea cântăririi, motiv pentru care nu are convingerea că tichetul de cântar în baza căruia a fost sancționată petenta este tichetul emis după efectuarea cântăririi. Mai mult, nu se face mențiune în cuprinsul procesului-verbal de contravenție despre tichetul de cântar.

De asemenea, agentul constatator a folosit un alt formular pentru completarea procesului verbal de contravenție decât cel prevăzut de anexa 1 din HG nr. 1391/2006, proces verbal care, de altfel, nu cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de lege, iar textele de lege în baza cărora a fost sancționată petenta sunt greșit indicate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fiind menționat art. 61 alin. (1) lit. p) în loc de art. 61 alin. (1) lit. d), cum e corect.

.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 02.12.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, urmare a declinării competenței teritoriale dispusă prin decizia civilă nr. 1581/A/07.10.2015 de Tribunalul T____, petenta S.C. U___ T____ Cargo S.R.L., în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat anularea procesului – verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx din 14.10.2014 sau, în subsidiar, fie reducerea cuantumului amenzii contravenționale, fie înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 14.10.2014, autovehiculul cu nr. XXXXXXX/XXXXXXX, proprietatea sa, a fost oprită în Nădlac, pe sensul de ieșire din România, și supusă operațiunii de cântărire, ocazie cu care s-ar fi constatat că greutatea maximă admisă de lege a fost depășită pe axa 2, acesta cântărind 12,36 tone față de 11,50 tone, cât este maxim admis de lege.

Petenta a contestat procesul verbal de contravenție arătând că tichetul de cântar emis în urma operațiunii de cântărire nu a fost comunicat conducătorului auto, neputându-se astfel verifica dacă greutatea înscrisă în procesul-verbal de contravenție este cea aferentă autovehiculului petentei, existând posibilitatea reală de a se fi utilizat de către agentul constatator un tichet de cântar al unui alt autovehicul.

D____ urmare, având în vedere că nu se poate verifica cu certitudine dacă autovehiculul a cântărit greutatea înscrisă în procesul-verbal de contravenție, și cum procesul-verbal de contravenție a fost întocmit exclusiv pe baza tichetului de cântar, petenta susține că sancționarea sa este nelegală și netemeinică.

S-a mai arătat că șoferul a refuzat semnarea, în calitate de martor, a procesului-verbal de contravenție, tocmai pentru faptul că nu i s-a înmânat tichetul de cântar.

Petenta a contestat și faptul că operațiunea de cântărire ar fi fost efectuată cu un aparat avizat și verificat metrologic întrucât intimata nu a făcut dovada în acest sens și chiar dacă ar face-o în cursul acestui proces acest lucru nu ar mai avea nicio importanță în condițiile în care nu mai este posibil a se constata cu certitudine dacă sistemul de cântărire utilizat efectiv este cel care ar rezulta din eventualele documente ce s-ar depune la dosar.

Pe de altă parte, în situația în care fapta ar fi fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, agentul constatator nu a respectat dispozițiile art. 181 alin. 1 și 185 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, folosind pentru întocmirea procesului-verbal de contravenție un formular greșit, respectiv în loc de formularul prevăzut de anexa 1D a folosit formularul prevăzut de anexa 1A.

De asemenea, este greșit și temeiul de drept în baza căruia a fost sancționată petenta, fiind indicat art. 61 alin. 1 lit. p) în loc de art. 61 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 43/1997.

Cu privire la petitul formulat în subsidiar, petenta a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu a fost săvârșită cu intenție, ea având convingerea fermă că întreaga marfă transportată este sub limita maximă de greutate, fapt ce rezultă cu prisosință atât din diferența extrem de mică dintre greutatea maxim legală pe o axă și greutatea efectivă pe axa 2, cât și din faptul că pe niciuna din celelalte axe nu a fost identificată vreo depășire a greutății.

În drept, a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 1391/2006, O.G nr. 43/1997, NML 059-05.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin întâmpinarea depusă în data de 05.12.2014, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale arătând că vehiculul cu nr. XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, deținut de petentă, a fost depistat circulând cu depășirea masei maxim admise pe axa 2, respectiv 12,36 tone față de 11,50 tone maxim admis de lege, fapt ce rezultă din tichetul de cântar nr. 3574/2014.

Fapta astfel reținută în sarcina petentei încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, motiv pentru care petenta a fost sancționată în baza art. 61 alin. (1) lit. p) din același act normativ, iar în temeiul art. 61 ind. 1 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 43/1997 a fost stabilită în sarcina contravenientului și obligația de a achita, în contul C.N.A.N.D.R. S.A., tariful de despăgubire, care, în speță, potrivit anexei nr. 5, este de 155,95 lei.

Intimata a precizat că operațiunea de cântărire a vehiculului s-a realizat cu o instalație de cântărire verificată și avizată metrologic, valorile constatate corespunzând realității din momentul cântăririi.

Procedura de cântărire a vehiculului a fost respectată, astfel: greutatea fiecărei axe a fost preluată de receptorul de sarcină care se deformează proporțional cu mărimea sarcinii aplicate, deformația fiind convertită în semnal electric, semnal care este preluat, convertit digital și afișat atât pe un afișaj electromagnetic cât și pe displayul cu LCD al indicatorului.

În situația în care vehiculul petentei nu ar fi fost cântărit conform prevederilor legale, nu ar fi putu fi emis tichetul de cântar, deoarece cântărirea se face electronic, iar în momentul în care apar neconcordanțe între modul de cântărire, viteza de rulare, suprafața de rulare, etc., mesajul transmis și afișat pe displaz-ul cântarului ar fi fost „fast”, șoferul trebuind să reia operațiunea de cântărire deoarece nu ar fi putut fi emis tichetul de cântar.

Conducătorul auto a avut posibilitatea de a vizualiza greutatea vehiculului per total și pe axe, aceste date fiind afișate electronic pe display-ul cântarului care este dispus pe partea laterală a platformei de cântărire.

Cântărirea vehiculului s-a făcut axă cu axă, iar după cântărirea tuturor axelor s-a calculat masa totală a vehiculului, prin însumarea rezultatelor cântăririlor succesive efectuate.

Pe cale de consecință, fapta săvârșită de petentă conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, agentul constatator sancționând în mod temeinic și legal contravenția constatată.

Cât privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Lipsa martorului la momentul încheierii actului sancționator nu atrage nulitatea absolută a procesului verbal ed contravenție deoarece, potrivit art. 19 alin. (3) din același act normativ permite agentului constatator întocmirea procesului verbal în lipsa contravenientului și a martorului.

Cu privire la petitul formulat în subsidiar, respectiv reindividualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a arătat că se opune la acest capăt de cerere, arătând că fapta săvârșită de petentă prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat și de cuantumul ridicat al limitelor sancțiunii prevăzute de legiuitor, astfel de sancțiunii fiind instituite tocmai pentru a preveni săvârșirea unor fapte grave, în contextul în care petenta este o societate comercială ce ar trebui să își desfășoare activitatea în mod profesionist, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează sfera sa de activitate.

În drept, intimata a invocat prevederile O.G. nr. 43/1997.

În probațiune, intimata a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin răspunsul la întâmpinare, petenta a arătat că intimatul, prin întâmpinarea formulată, nu a făcut nicio referire cu privire la motivele pentru care nu a inserat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție numărul tichetului de cântărire, precum și motivele pentru care nu le-a fost înmânat acest tichet de cântar care să confirme sau infirme greutatea înscrisă ulterior în actul sancționator.

Or, conform susținerilor petentei, această omisiune demonstrează faptul că nu se poate demonstra cu certitudine dacă greutatea rezultată din tichetul de cântar, tichet ce a fost depus doar odată cu întâmpinarea, este cea aferentă autovehiculului petentei, existând posibilitatea reală de a se utiliza de către organul constatator un tichet de cântar al unui alt autovehicul.

De asemenea, agentul constatator nu a explicat nici omisiunea de a insera în cuprinsul actului sancționator datele de identificare ale sistemului de cântărire utilizat la cântărirea autovehiculului petentei, fiind evident că neindicarea acestor date de identificare duce la imposibilitatea de a se constata cu certitudine dacă sistemul de cântărire utilizat efectiv este cel care ar rezulta din documentele depuse la dosarul cauzei odată cu întâmpinare.

Petenta susține prin răspunsul la întâmpinare și capătul de cerere formulat în subsidiar, reiterând aceleași aspecte invocate în plângere.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, respectiv: procesul-verbal de contravenție contestat (fila 10), buletinul de verificare metrologică (fila 20), tichetul de cântar nr. 3574/14.10.2014 (fila 21).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx/14.10.2014, încheiat în A.C.I Nădlac (fila 10), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 30.000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 41 alin. (1) și sancționate de art. 61 alin. (1) lit. p) din O.G nr. 43/1997 întrucât în data de 14.10.2014 a fost depistată în ACI Nădlac circulând cu ansamblul auto A2S3 cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX cu depășirea masei maxime autorizate pe axa 2 (12,36 tone față de 11,50 tone maxim admis), transportând mărfuri care nu sunt indivizibile. Totodată, petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 155,95 lei, potrivit art. 61 alin. (3) din O.G nr. 43/1997.

În drept, potrivit prevederilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx/14.10.2014 a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fiind, totodată, stipulate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Contrar susținerilor petentei, textele de lege în baza cărora aceasta a fost sancționată sunt indicate în mod corect în cuprinsul actului sancționator. Astfel, câtă vreme petentei i s-a imputat că a circulat pe drumurile publice cu un vehicul ce a depășit masa maximă admisă pe axa nr. 2, rezultă că au fost încălcate prevederile art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, fapta fiind sancționată de art. 61 alin. (1) lit. p) din același act normativ care prevede că „Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează: p) efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta ordonanță, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei”.

Art. 61 alin. (1) lit. d) care prevede că „Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează (...) d) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) prin efectuarea transporturilor cu depășirea maselor pe axe, masei totale și/sau dimensiunilor înscrise în AST, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei”, invocat de petentă ca fiind textul corect în baza căruia aceasta ar fi trebuit sancționată, vizează o altă ipoteza decât cea imputată petentei, aplicabilă în situația în care a fost eliberată de către administratorul drumului pe care se efectuează transportul o autorizație specială de transport (AST) care permite efectuarea transportului cu vehicule cu depășiri ale maselor și/sau dimensiunilor maxime admise, în condițiile art. 41 alin. (2), (3), (4) și următoarele din O.G. nr. 43/1997.

Or, câtă vreme petentei nu i-a fost eliberată o astfel de autorizație și văzând că fapta reținută în sarcina sa constă în depășirea masei maxime admise pe axa nr. 2, iar nu în depășirea masei maxime înscrise în autorizația specială de transport, rezultă că agentul constatator a încadrat juridic în mod corect fapta, susținerile contrare ale petentei în acest sens fiind neîntemeiate.

De asemenea, deși petenta susține că intimata a încheiat procesul-verbal de contravenție cu încălcarea dispozițiilor art. 181 alin. (1) coroborat cu art. 185 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, instanța reține, pe de o parte, că dispozițiile H.G. nr. 1391/2006 vizează modele de procese-verbale ce sunt folosite în ipoteza în care sunt încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, iar nu dispozițiile altor acte normative, cum este cazul în speță, petenta fiind sacționată pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de O.G. nr. 43/1997 și, pe de altă parte, din însăși cuprinsul art. 62 din O.G. nr. 43/1997 rezultă că prevederile art. 61 se completează cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001 reprezentând dreptul comun în materie contravențională, iar nu cu dispozițiile din alte acte normative. Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora sancționarea ar fi trebuit dispusă prin intermediului unui proces-verbal de constatate prevăzut de anexa nr. 1 D, iar nu de anexa nr. 1 A din H.G. nr. 1391/2006 având în vedere că dispozițiile astfel invocate nu sunt aplicabile faptei reținute în sarcina petentei.

Procedând în continuare la verificarea temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 41 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, „este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise în circulație prevăzute în anexele nr. 2 și 3”.

Deși petenta contestă starea de fapt reținută în procesul verbal și anume, rezultatul cântăririi depus la fila 21, aceasta nu a depus în contraprobă dovezi pertinente din care să rezulte contrariul celor constatate.

Astfel, starea de fapt constatată direct de agentul de trafic, respectiv masa de 12,36 tone tone cu care circula vehiculul petentei pe axa 2 (față de 11.50 tone cât e masa maximă admisă de lege), este confirmată de tichetul de cântar nr. 3574/14.10.2014 (fila 21).

Contrar susținerilor petentei în acest sens potrivit cărora tichetul de cântar nu a fost înmânat șoferului și nici nu s-a menționat existența sa în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța reține că din însuși actul sancționator contestat rezultă care este numărul tichetului de cântar, fiind menționat expres că procesului-verbal îi este anexat tichetul de cântărire-măsurare nr. 3574/14.10.2014. Mai mult, deși petenta susține că este posibil ca agenții constatatori să folosească un alt tichet de cântar pentru sancționarea sa, existând un dubiu cu privire la comiterea faptei imputate, instanța reține că datele din cuprinsul tichetului de cântar de la fila 21 se coroborează întru totul cu datele din cuprinsul procesului-verbal de contravenție sub aspectul numărului (3574), al datei (14.10.2014), al orei constatării contravenției (08:24), al numerelor de înmatriculare ale vehiculului proprietatea petentei (XXXXXXXXX/XXXXXXXXX), respectiv al tipului vehiculului (A2S3), cu atât mai mult cu cât datele sale sunt menționate în însuși procesul-verbal de contravenție.

Instanța mai constată că masa pe axe a autovehiculului A2S3 aparținând petentei a fost determinată prin utilizarea unui mijloc tehnic omologat, pentru instalația de cântărire utilizată de intimată existând buletinul de verificare metrologică depus la fila 20 din dosar, emis în conformitate cu Norma De Metrologie Legală NML 057 – 05 "Instalații pentru cântărirea în mers a autovehiculelor", valabil începând cu data de 25.06.2014, deci inclusiv la momentul măsurătorii efectuate în cauză. Odată eliberat buletinul de verificare metrologică a instalației de cântărire cu decizia „Admis” (fila 20), conform pct. 7.3 din Ordinul nr. 304/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 057-05 "Instalații pentru cântărirea în mers a autovehiculelor", valorile măsurate și consemnate în cuprinsul tichetelor de cântar astfel emise, devin valori legal determinate și reprezintă baza în ceea ce privește depășirea maselor maxime admise.

Împrejurarea că nu a fost depășită masa maximă totală admisă de lege și nici masa maximă pe celelalte axe nu înlătură caracterul contravențional al faptei în concret săvârșite, respectiv depășirea masei maxime admise pe axa doi.

Instanța mai reține că, fiind vorba despre fapte constatate ex propriis sensibus (personal) de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii procesul-verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie. Mai mult, săvârșirea faptei de către petentă, respectiv împrejurarea că masa maximă admisă pe axa nr. 2 a fost depășită, este confirmată și de tichetul de cântar de la fila 21, emis de către un mijloc tehnic omologat, respectiv de instalația de cântărire valabilă din punct de vedere metrologic, potrivit buletinului de verificare metrologică de la fila 21.

Simpla contestare a stării de fapt, în lipsa unor probe pertinente și credibile care să demonstreze susținerile petentei, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că acesta nu corespunde realității, fiind cunoscut că, până la proba contrară, procesul-verbal constituie proba că persoana în cauză a comis fapta care îi este imputată, bucurându-se de prezumția relativă de adevăr.

De altfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința prezumțiilor și a limitelor rezonabile pe care acestea nu trebuie să le depășească, se reține că una din limitele până la care acționează prezumția de temeinicie a procesului-verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator (N____ contra României, N_______ G_______ contra României, H______ și alții contra României). Astfel, în situația în care fapta este constatată personal (ex propriis sensibus), procesul-verbal legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența unor probe propuse de petent pentru răsturnarea prezumției, cum este cazul în speță, plângerea se impune a fi respinsă.

Prin urmare, văzând că, deși a avut posibilitatea să propună alte probe în favoarea sa, petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, nefiind răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției, având în vedere că masa pe axa doi, rezultată în urma cântăririi cu un sistem de cântărire omologat, a fost de 12,36 tone, în condițiile în care nu s-a probat o măsurare eronată a greutății sau a utilizării incorecte a instalației de cântărire, văzând că aceasta depășește masa maximă prevăzută de lege pe această axă de 11,50 tone, instanța poate concluziona că acțiunea contrară legii menționată în procesul-verbal există și a fost săvârșită de către persoana sancționată, justificând pe deplin angajarea răspunderii contravenționale.

Sub aspectul sancțiunii, instanța reține că, între momentul comiterii faptei reținute în sarcina petentei (14.10.2014) și momentul pronunțării (11.01.2016), textul de lege în baza căruia a fost sancționată petenta (art. 61 alin. 1 lit. p din O.G. nr. 43/1997) s-a modificat în sensul că sancțiunile ce pot fi aplicate acesteia sunt mai blânde (potrivit art. 61 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 43/1997), motiv pentru care instanța se va raporta la sancțiunile prevăzute de noua reglementare, aplicând, astfel, legea contravențională mai favorabilă, în baza art. 15 alin. (2) din Constituția României, raportat la art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, se constată că, în forma anterioară modificării, pentru fapta reținută în sarcina petentei, putea fi aplicată amendă contravențională de la 25.000 lei la 35.000 lei, în timp ce potrivit formei în vigoare poate fi aplicat avertismentul sau, după caz, amenda. Totodată, legiuitorul a procedat la clasificarea graduală a sancțiunilor contravenționale, în funcție de gravitatea contravenției, în contravenții minore, grave și foarte grave.

În ipoteza în care a fost depășită masa maximă autorizată pe o axă simplă, în speță axa nr. 2, potrivit art. 61 alin. (1) pct. ii) din O.G. nr. 43/1997, contravenția va fi considerată minoră și va fi sancționată cu amendă contravențională de la 150 lei la 300 lei dacă depășirea a fost mai mare de 4%, dar nu mai mult de 5%, gravă și va fi sancționată cu amendă contravențională de la 300 lei la 900 lei dacă depășirea a fost mai mare de 5%, dar nu mai mult de 10%, respectiv cu amendă contravențională de la 900 la 6.000 lei, dacă depășirea a fost mai mare de 10%, dar nu mai mult de 20%, foarte gravă și va fi sancționată cu amendă contravențională de la 6.000 lei la 19.000 lei dacă depășirea a fost mai mare de 20%, dar nu mai mult de 30%, respectiv cu amendă contravențională de la 20.000 lei la 25.000 lei dacă depășirea a fost mai mare de 30%.

Raportat la litigiul dedus judecății, potrivit noii reglementări, fapta reținută în sarcina petentei este considerată ca fiind o contravenție gravă deoarece masa maximă autorizată pe axa nr. 2 (11,5 tone) a fost depășită cu 7,47% (860 kg), pentru aceasta putând fi aplicată amenda de la 300 la 900 lei.

Făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, în baza art. 61 alin. (1) lit. b) pct. ii) din O.G. nr. 43/1997, instanța reține că se impune reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate petentei de la 30.000 lei la 600 lei, acest cuantum fiind necesar și suficient pentru realizarea scopului sancționator, respectiv preventiv raportat la procentul de 7,47% cu care a fost depășită masa maximă admisă pe axa nr. 2, sancționarea pecuniară a petentei fiind de natură să o responsabilizeze pe viitor în sensul respectării dispozițiilor legale ce reglementează sfera sa de activitate, cu atât mai mult cu cât are calitatea de operator de transport. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere și împrejurarea că din probatoriul administrat nu a rezultat că petenta nu a mai fost anterior sancționată contravențional pentru astfel de fapte.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 155,95 lei, acesta a fost dispus în mod legal, fiind prevăzut de lege pe lângă amenda contravențională stabilită în cauză.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată și va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx din 14.10.2014 de la 30.000 lei la 600 lei.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, câtă vreme reprezentanta petentei a revenit asupra cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecară din plângerea contravențională, arătând cu prilejul concluziilor în fondul cauzei că nu solicită cheltuieli de judecată, văzând și că intimata nu a formulat un petit în acest sens, instanța, în baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va lua act de faptul că nu au fost solicitate de către părți cheltuieli de judecată.



PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E


Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. U___ T____ Cargo S.R.L., înmatriculată la Oficiul Registrului T____ sub nr. JXXXXXXXXXXXX, având cod de identificare fiscală RO30454629, cu sediul social în Izvin, nr. 33, județ T____ și cu sediu procesual ales în Timișoara, _____________________, _________________ (la Cabinet Avocat Marisescu R____), în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu sediul social în București, _______________________. 38, sector 1 și sediul procesual ales în A___, ________________________, județ A___ (la Secția Drumuri Naționale A___), având cod de identificare fiscală RO xxxxxxxx, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, cont bancar RO16 RNCB xxxxxxxxxxxxxx 0001, deschis la Banca Comercială Română, sucursala A___, împotriva procesului-verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx din 14.10.2014.

Reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenție ______________ nr.xxxxxxxxxx din 14.10.2014 de la 30.000 lei la 600 lei.

Ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.01.2016.


Președinte, Grefier,

R_____ F______ B_____ R_____ F______






RFB/RF/28.01.2016/ 4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:

- S.C. U___ T____ Cargo S.R.L. - Timișoara, _____________________, _________________ (la Cabinet Avocat Marisescu R____)

- C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, la Secția Drumuri Naționale A___ - A___, _______________________/A, jud. A___



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025