Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
228/2016 din 03 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

- plângere contravențională –

Operator de date cu caracter personal: 4304


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 228

Ședința publică din 3 februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: P_______ M____

Grefier: B____ I____




Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C_________ B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție competența în soluționarea cauzei.

Petentul arată că nu are de invocat excepții cu privire la competența instanței.

Instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 32 din O.G. nr. 2/2001, după care, pune în discuție probatoriul.

În dovedirea susținerilor din plângere, petentul solicită admiterea probei cu înscrisurile atașate acesteia.

Instanța, considerând că proba cu înscrisurile atașate plângerii contravenționale este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.

Petentul precizează că a primit procesele-verbale de contravenție contestate la data întocmirii lor.

Instanța pune în discuție excepția de tardivitate a formulării plângerii de către petent invocată de intimat în întâmpinare.

Petentul arată că nu a știut că trebuie să formuleze plângere într-un anumit termen.

Instanța reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției de tardivitate a formulării plângerii invocată de intimat.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei de față, constată:

Cu adresa nr. xxxxxx din 19 octombrie 2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. XXXXXXXX din 27 octombrie 2015, Biroul Control Intern din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a înaintat instanței spre competentă soluționare plângerea formulată de petentul C_________ B_____ împotriva proceselor-verbale de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 8 august 2015 și ________ nr. xxxxxxx din 8 august 2015.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 8 august 2015, la ieșirea dintr-un magazin, în timp ce se îndrepta spre autoturismul său marca Audi 4 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a fost întrebat de agentul de poliție L____ dacă acest autoturism este al său și, dat fiind faptul că acesta era parcat puțin neregulamentar, i s-a solicitat să prezinte actele, agentul de poliție constatând că asigurarea și inspecția tehnică auto erau expirate. I s-au ridicat plăcuțele de înmatriculare și a fost amendat încheindu-se două procese-verbale de contravenție.

Consideră că atât timp cât autoturismul era staționat, agentul constatator a procedat la sancționarea sa în mod nelegal.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

La plângerea petentului au fost anexate copii de pe procesele-verbale contestate și de pe declarația petentului (filele 9-11).

Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, plângerea contravențională a fost comunicată intimatului pentru ca acesta să formuleze întâmpinare, obligație pe care a îndeplinit-o (fila 20).

Astfel, prin întâmpinarea formulată intimatul a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, având în vedere că procesele-verbale de contravenție au fost comunicate petentului la data întocmirii acestora, respectiv 8 august 2015, iar plângerea a fost depusă la I____________ de Poliție Județean Suceava la data de 1 octombrie 2015.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, având în vedere faptele constatate de agentul de poliție.

Comunicându-i-se petentului duplicatul întâmpinării, acesta a formulat răspuns, prin care a arătat că înțelege să conteste faptul că agentul constatator a menționat în primul proces-verbal că nu are obiecțiuni, fiind vorba de un abuz din partea acestuia.

Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimat, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 8 august 2015 de Poliția Mun. Fălticeni, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2415 lei amendă și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 142 lit. e din H.G. nr. 1391/2006 și art. 10 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 8 august 2015, acesta a oprit voluntar autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe marcajul pietonal din dreptul magazinului S.C. For S____ S.R.L., pe ___________________________ mun. Fălticeni. De asemenea, inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată din data de 19 noiembrie 2014.

La aceeași dată de 8 august 2015, petentul a mai fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru comiterea contravenției prevăzută de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, constând în aceea că nu avea asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA.

Procesele-verbale sus-menționate au fost întocmite în prezența petentului, care le-a semnat, luând astfel la cunoștință despre conținutul acestora la data întocmirii lor (a se vedea fila 9 dosar).

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiiilor și de aplicare a sancțiunii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

Apoi, art. 26 din O.G. nr. 2/2001 prevede că dacă agentul constatator aplică sancțiunea și contravenientul este prezent la încheierea procesului verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată, se înmânează contravenientului.

În speță, procesele-verbale au fost comunicate petentului la momentul întocmirii acestora, respectiv 8 august 2015, iar plângerea acestuia a fost depusă la I____________ de Poliție Județean Suceava la data de 1 octombrie 2015.

În raport de data comunicării proceselor-verbale de contravenție contestate, 8 august 2015, plângerea petentului a fost formulată după trecerea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel că exceptia tardivității introducerii acesteia este dată, instanța urmând să o admită, cu consecința respingerii plângerii ca atare.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția tardivității formulării plângerii.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C_________ B_____, domiciliat în Mun. Fălticeni, _______________________, ____________, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Suceava, ca tardivă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2016.

Președinte, Grefier,

P_______ MariaBălău I____

Red. P.M.

Tehnored: B.I.

4 ex/9 febr. 2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025